5,281 matches
-
de acțiune"). El îl citează ca exemplu pe Eschil, care separă în două piese omorârea lui Agamemnon și răzbunarea lui Oreste care o ucide pe Clitemnestra. D'Aubignac pare totuși să uite că cele două piese la care face el aluzie, Agamemnon și Hoeforele, aparțin unei trilogii cu legătură între ele. Destinate să fie reprezentate una în urma celeilalte, ele formează un tot. Abandonată din cauza condițiilor de reprezentare pe care le impunea, trilogia cu legătură constituia un mijloc comod de rezolvare, prin
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
întreagă viață, nu vreau să spun că abordează în piesele lor întreaga viață a eroilor lor. Însă nu omit niciun eveniment important din ea; iar unirea dintre ceea ce se petrece pe scenă și ceea ce află spectatorul din povestiri sau din aluzii formează un tablou complet, de o scrupuloasă exactitate. La fel în privința caracterului. Germanii nu îndepărtează din cel al personajelor lor nimic din ceea ce le-ar constitui individualitatea. Ei ni le prezintă cu slăbiciunile, cu inconsecvențele lor și cu această mobilitate
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
desenul gesturilor era mai clar." Cât despre jocul naturalist, care pretinde să imite cu fidelitate gesturile cotidiene, acesta i se pare de o sărăcie întristătoare. "El îi cere actorului o exprimare netă, finalizată, precisă; nu admite un joc plin de aluzii, voit imprecis. Iată de ce, cel mai adesea, acest actor întrece măsura. Or, interpretând un personaj, nu este deloc nevoie să i se precizeze riguros contururile pentru a-i reda figura cu claritate. Spectatorul posedă facultatea de a completa aluzia prin
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de aluzii, voit imprecis. Iată de ce, cel mai adesea, acest actor întrece măsura. Or, interpretând un personaj, nu este deloc nevoie să i se precizeze riguros contururile pentru a-i reda figura cu claritate. Spectatorul posedă facultatea de a completa aluzia prin propria-i imaginație. Mulți sunt atrași de teatru tocmai prin misterul și dorința de a-l pătrunde. Teatrul naturalist pare să refuze publicului această putere de a visa și de a completa pe care o exercită ascultând muzică. Cu
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Du Bellay (Apărarea și ilustrarea limbii franceze) consideră că Moralitățile și Misterele au servit totdeauna drept tragedii. Nu citează Misterele pentru că tocmai fusese interzisă reprezentarea lor la Paris prin ordinul Parlamentului din 1548. Cât despre "arhetipurile" (modele), la care face aluzie, acestea sunt piesele antice. 2 Vauquelin de la Fresnaye, discipol al lui Ronsard, face câteva analize valoroase asupra poeților timpului său. În materie de teatru, el se mulțumește să-l parafrazeze pe Horațiu. 3 Jean de la Taille, care neîndoielnic nu l-
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
valoroase asupra poeților timpului său. În materie de teatru, el se mulțumește să-l parafrazeze pe Horațiu. 3 Jean de la Taille, care neîndoielnic nu l-a citit direct pe Aristotel, cunoaște Poetica prin comentatorii ei. 4 Jean de la Taille face aluzie la punerea în scenă a Misterelor Patimii unde reprezentarea pe scenă a crucificării punea totdeauna probleme. O dată s-a recurs la un condamnat la moarte pentru a juca rolul lui Christos în acel moment și a fost omorât în mod
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
căzută în noroi." (n.tr.) 55 Subiectul lui Scédase este împrumutat din Plutarh. Doi tineri orășeni, veniți din Sparta, le violează pe fiicele țăranului Scédase care le-a oferit ospitalitate, apoi aruncă trupul acestuia într-un puț. Corneille face aici aluzie la propria lui tragedie, Theodora fecioară și martiră care cunoaște, în 1645, un usturător eșec. 56 "O Doamne! ce chin îngrozitor! Astă jignire tatălui meu e adresată, De al Ximenei tată ofensator!" (n.tr.) 57 "Eteocle: Și unul și celălalt
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
stilizată. Vezi Bernard Dort, "Pourquoi Goldoni aujourd'hui?", în Théâtre réel, Essais de critique 1967-1970, Le Seuil, 1971, pp. 78-91. 62 Acest lucru este un atac împotriva lui Gozzi care înmulțește în teatrul său elementele de miraculos. 63 Goldoni face aluzie la Reflecții asupra poeticii (Réflexions sur la poétique) a abatelui Rapin, pe care chiar îl citează deseori în Memoriile sale. 64 Un Théâtre pour la vie (Fayard, 1980). 65 Nouă aluzie la Părintele Rapin. 66 Se cuvine să notăm că
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în teatrul său elementele de miraculos. 63 Goldoni face aluzie la Reflecții asupra poeticii (Réflexions sur la poétique) a abatelui Rapin, pe care chiar îl citează deseori în Memoriile sale. 64 Un Théâtre pour la vie (Fayard, 1980). 65 Nouă aluzie la Părintele Rapin. 66 Se cuvine să notăm că Stendhal scrie Racine et Shakespeare și nu "Racine ou Shakespeare". Nu excluzându-se unul pe celălalt îi confruntă el pe cei doi scriitori. Fervent admirator al lui Racine în tinerețe, el
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Creația amândurora se intersectează în spațiul omologiilor tematice: familia, triunghiul conjugal și tipologice: "amici", "moftangii", "savanți", individul "mecanomorf" ș.a. În schimb, nivelul stilistic integrând deopotrivă, în forme inuzitate, "parodia, comicul absurdului, caricatura, grotescul, ironia, alegoria, paradoxul, comicul derivat din onomastică, aluzia, concizia, neutralitatea și detașarea" rămâne profund individualizat. Reluând deosebirile dintre cele două universuri ficționale, Loredana Ilie se desparte, motivat, de opiniile lui Nicolae Balotă și George Pruteanu. Universul antropologic imaginat de Caragiale se raportează la realitate prin strategia "maximei stilizări
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
doilea", înglobând o constelație de "hipertexte" conectate pe baza unor decelabile "hipotexte" caragialiene, o varietate impresionantă de "metatexte" și mai ales o veritabilă plasmă intertextuală care străbate literatura română prin nenumărate inserții de tipul citării, al menționărilor exprese și al aluziilor, în general al oricăror "urme intertextuale" (Riffaterre), adeseori infinitezimale, care reactualizează palimpsestic opera lui Caragiale. Pentru cea dintâi categorie, exemplele sunt relativ puține: unele schițe ale lui Al. O. Teodoreanu, piesa Mitică Popescu a lui Camil Petrescu, nuvela Acceleratul complimentelor
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
caragialismului care ar duce la configurarea sa drept câmp de relații intertextuale, direcționate dinspre opera lui Caragiale înspre literatura care i-a urmat, nu vor fi încadrate acele lucrări în care distingem masive 49 sau doar incidentale menționări, citări sau aluzii la textele lui Caragiale, ci doar acele reprezentări literare care pun în evidență deliberat sau involuntar, constituienți care țin de esența caragialismului, respectiv tipologia, tematica și stilul specific, toate amprentate de diversele modalități ale comicului. Capitolul II Comicul o enigmă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
să acordăm atenție ineditului roman L'Agonie sans mort53 apărut în 1960 la Paris (Editura "Le mont Saint-Clair") semnat de Ch. Sèverin, pseudonim identificat cu ilustrul clasicist N.I. Herescu, de către Virgil Ierunca 54, pe baza unor indicii precum numele ales aluzie la toponimul Severin, orașul natal al profesorului de istorie a literaturii latine, pasiunea pentru clasici, vădită în frecvența citatelor și a topoi-lor greco-latini, caracterul aproape memorialistic al multor pasaje referitoare la situația românilor exilați din Paris. Captivantul roman în care
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
obligatorie care trebuie să existe între parodistul care operează deturnări formale sau conținutiste asupra unei opere și receptorul, al cărui antrenament cultural îl ajută să decodeze convenția parodică bazată pe o sinteză de procedee literare: imitația, împrumutul, adaptarea, parafraza, citarea, aluzia. Spre deosebire de satiră și de sarcasm unde "totul este dat, în parodie totul trebuie descoperit, e lăsat cititorul să-l afle, să-l adauge"79. În plus, în lipsa abilităților de decriptare pe care trebuie să le posede receptorul, textul își pierde
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în universul dramatic al acestuia temele sale favorite: așteptarea, frica, moartea.96 Poate că cel mai savuros roman românesc în cheie parodică, traversând ludic și extrem de amuzant stiluri de proză eteroclite, de la cel cronicăresc la cel epistolar muncitoresc, bogat în aluzii atât livrești, (de pildă la cuplul din Numele trandafirului), cât și politice, este O sută de ani de zile la porțile Orientului al optzecistului Ioan Groșan. În acest veritabil "labirint de lentile" (Richard Kearney), orice fragment ales la întâmplare binedispune
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a lui Caragiale, rolul sugestiei din poezie"164, după cum sesiza Șerban Cioculescu. În schițele Mici economii, Cadou, Diplomație, Om cu noroc nici un cuvânt al autorului nu indică direct că ceea ce asigură un confort material are un suport imoral, ambiguitățile și aluziile permițând interpretări multiple și menținerea în suspensie a sensului real. Celelalte procedee ale ironiei sunt, de asemenea, folosite cu predilecție în publicistică. Cel mai frecvent este antiparastaza, care stă la baza argumentațiilor din Economii, Liga, Cronica literară. Cea din urmă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
printr-o fatală ironie, atât pentru destinul cărții, devenită "sconcs"174 în fața posibililor cititori, cât și pentru cei care i-au permis publicarea, acest roman văzut retrospectiv de autor ca "remediu [...] la orice formă de terorism"175, prin foarte multe aluzii la dictatura comunistă 176, a fost facil și eronat catalogat drept literatură ocazională, servilă, și folosit pentru a sărbători editorial "40 de ani de la Eliberare". O lectură mai puțin grăbită ar fi dezvăluit însă cât de puțin era exaltat aici
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
D-ra Gaby: Văd că vă place literatura. E și pasiunea mea. Mă prăpădesc după Franț... Didi: Dl. Franț e scriitor și D-sa? Gaby: Cum, D[umnea]ta nu-l cunoști pe marele romancier Anatol Franț? Dodi: A! E o aluzie la Anatole France? Se pronunță France, stimată domnișoară. Gaby: Acela care a scris Madama Bovari. Dodi: Nu, Domnișoară. Ați avut o profesoară de franceză originală. Madame Bovary este un roman de Gustave Flaubert. Gaby: Și d[umnea]ta vad că
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
vrei un ceai?"103 Astfel, ceea ce reprezintă marca diferențiatoare față de viziunea caragialiană este, așa cum spuneam, dramul de înțelegere din privirea umoristică asupra lumii descrise, în care personajele lui Damian Stănoiu reușeșc să supraviețuiască fără a fi contaminate. Foarte bogat în aluzii intertextuale la universul domestic de factură caragialiană este și romanul lui Gib I. Mihăescu, Zilele și nopțile unui student întârziat (1934). Evidentelor hipotexte caragialiene vizibile și în romanul lui Damian Stănoiu li se adaugă aici și titluri precum Amici, C.F.R.
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
facă pe acesta bănuitor cu privire la relația dintre Polixeni, soția sa și tânărul chiriaș. Discuțiile aparent îndreptate înspre cazul notoriu al unei amante ucigașe, le oferă prilejul de a-l prinde pe naivul Nisipoiu, prin "suveica înțelegerilor mutești"106, în plasa aluziilor al căror tâlc îi va fi dat să-l înțeleagă câteva minute mai târziu când, ajuns acasă și surprinzându-și soția într-o poziție atrăgătoare, găsește nimerit ca preludiu un scurt comentariu la adresa "murdăriei" și "mârșăviei" femeii. Crezându-se insultată
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
à la Titircă Inimă-Rea ("Pentru un fârțăgău, pentru un pomădat, pentru o haimana și-un porc fără rușine, care nu merită decât să-i sucești gâtul ca la un pui de găină"109), iar aventurierului, redutabil spadasin verbal, șansa deturnării aluziilor dinspre propria vină înspre cea a femeii nechibzuite și ispititoare. Astfel, analizând avocățește cauzele și consecințele adulterului celebru (comis de soția unui cunoscut arhitect cu secretarul acestuia), Băiatu își pledează, de fapt, propria cauză: ... Ei, ți-ai găsit, continuă Băiatu
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
măiastre a lui Caragiale"130. De altfel, autorii Bibliografiei I.L. Caragiale 131, demonstrează popularitatea imensă a operei caragialiene în epocă și pătrunderea definitivă în conștiința publică, probată la nivelul publicisticii de la începutul veacului trecut. Studiul amintit pune în evidență abundența aluziilor la onomastica, situațiile și caracterele caragialiene în cadrul acestei publicistici, ceea ce poate însemna acceptarea în cadrul breslei gazetarilor a unui cod caragialian pentru etichetarea adecvată a recurențelor sesizate în planul existenței concrete. Astfel, Cațavencu, Dandanache etc. dobândesc statutul de apelative comune, expresii
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în scris al "eroilor" caragialieni este păstrat cu multă fidelitate la Al. O. Teodoreanu, unul dintre emulii lui Caragiale cu deosebire în domeniul pastișării stilului epistolar. O adevărată broderie de hipotexte caragialiene (în special Antologie și Scrisorile anonime) și de aluzii intertextuale la "lumea-lume" a lui Nenea Iancu, descoperim în schița dramatizată Manevre. Explorând formula colajului de texte organizat cronologic, la fel ca în odiseea Telegramelor din schița cu acest titlu sau din Urgent, desfășurarea scenică este asigurată și la Al.
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
proiecționist" împătimit, scrisorile celebrului bandit din Chicago, Dillinger, "inamicul public numărul 1" al Americii din perioada prohibiției, care se exprimă în cel mai pur stil caragialesc, agramat și prolix. Într-o astfel de scrisorică de amor intertextualități caragialiene reies din aluziile la situația lui Rică Venturiano și a Ziței care se temea de atacul fostului soț, la debitul verbal nestăvilit al cucoanelor ajunse în fața judecătorilor, din amintitele schițe caragialiene, la "dilema" lui Farfuridi etc.: Scumpo să nu zici căț scriu prea
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
mai purtat sau nu am mai purtat ochelari. Dar să căutăm. Adună numărul de la galoș cu numărul de la brișcă și cu cel de la casă și, făcând calculele dumitale, obținem, nu se poate altfel, numărul ochelarilor mei. 71 Același transfer al aluziilor intertextuale survine în finalul scenetei argheziene, când irelevanța întregii conversații, dată de inutilitatea solicitării (Clientul e orb), trimite atât la furia funcționarului din Petițiune, agasat fără scop de cetățeanul buimac și însetat, cât și la perplexitatea în fața oratorului mut, încercată
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]