1,733,188 matches
-
mai de aproape. Acolo, silueta lui e de cocostîrc albastru, ori de pasăre cu picioare înalte și subțiri, alergînd prin savana africană. Curînd se vor aduna în desaga pe care o poartă încă vitejește în spate nouăzeci și șase de ani. Se va întîmpla la 27 februarie următor. Cu puteri împuținate el este întotdeauna la datorie. Adică desenează, colorează, modelează. Ca de obicei. Nu se duce la atelier ca să aibă de unde se întoarce. Nu poate concepe altfel existența, atîta vreme cît
Întîlniri cu Ion Irimescu by Grigore Ilisei () [Corola-journal/Journalistic/14234_a_15559]
-
a harului pogorît peste dînsul. Este împlinirea fără cusur a datoriei. E rupere de cele lumești și oficierea în altarul artei. Și asta se întîmplă din tinerețe și pînă azi, cînd meșterul se apropie de patriarhala vîrstă de 96 de ani. Așa a fost posibil să ajungă el însuși un patriarh al artei românești. Acasă La sfîrșit de februarie 2000, într-o duminică, mă aflam în cuibul lui Ion Irimescu, la Fălticeni, în odăițele unde-i este acum sălașul în preajma muzeului
Întîlniri cu Ion Irimescu by Grigore Ilisei () [Corola-journal/Journalistic/14234_a_15559]
-
odăițele unde-i este acum sălașul în preajma muzeului ce-i poartă numele. De puțin timp se încheiase ceremonia în care primise Ordinul Steaua României în grad de mare ofițer, eveniment care se petrecea în ziua cînd tocmai împlinise 97 de ani. Cum e obiceiul, bucuria se stropea cu un păhăruț pentru că udătura nu merge singură, nu lipsea, firește, nici uscătura. Ion Irimescu era în formă, starea lui de cumpănită mulțumire sufletească învingea osteneala, ce căta a-și face loc peste dînsul
Întîlniri cu Ion Irimescu by Grigore Ilisei () [Corola-journal/Journalistic/14234_a_15559]
-
că îndată vine, vine primăvara. Renaștem". Îl ascultam pe înțeleptul artist și mă minunam de cîte resurse nebănuite are parte ființa atît de fragilă și de puternică, care este omul. Poate și pentru că e din nou acasă. După 70 de ani de peregrinări prin țară și lume, după 50 de ani de ședere în București, locul cel mai prielnic creșterii operei sale, Ion Irimescu, patriarhul sculpturii românești, își trăiește ziua de naștere acasă, în Fălticenii obîrșiilor și începuturilor sale. Are sălaș
Întîlniri cu Ion Irimescu by Grigore Ilisei () [Corola-journal/Journalistic/14234_a_15559]
-
artist și mă minunam de cîte resurse nebănuite are parte ființa atît de fragilă și de puternică, care este omul. Poate și pentru că e din nou acasă. După 70 de ani de peregrinări prin țară și lume, după 50 de ani de ședere în București, locul cel mai prielnic creșterii operei sale, Ion Irimescu, patriarhul sculpturii românești, își trăiește ziua de naștere acasă, în Fălticenii obîrșiilor și începuturilor sale. Are sălaș în apropierea muzeului, care-i poartă numele, unde sub grijirea
Întîlniri cu Ion Irimescu by Grigore Ilisei () [Corola-journal/Journalistic/14234_a_15559]
-
pregătirile acelor Constituții. Faptul că acea jignire, pe care mai sus-amintitul Kémeny a introdus-o, pe alocuri, din ură față de neamul și religia românilor, n-a fost aprobată nici de lăudatul principe și nici de Congregația de la Alaba Iulia din anul 1653, ci, mai mult, au trecut-o cu vederea, este în întregime evident..." * "Deschideți săptămînalele România literară și Observator cultural și conștientizați «eclusivismul» estetic promovat de ele, și e semnificativ - literatura română înseamnă o sumă de hachițe redacționale, conjuncturale, elitiste
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14267_a_15592]
-
exercitare a unui control." * Ne întoarcem la ziarul Adevărul care se ocupă de unul dintre cele mai controversate personaje ale ultimelor zile, Radu Opaina, fost "șef al Federației Asociațiilor de Proprietari din România", devenit mai mare peste RADET: "Pe la sfîrșitul anului 2002, un anume domn Radu Opaina spunea că angajații RADET București nu sînt decît o adunătură de neisprăviți care nu știu altceva decît să bată dopuri de lemn în găurile conductelor. În ianuarie 2003, același Opaina declară că RADET-ul
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14267_a_15592]
-
Sovietică*) publicat de Georges Simenon în cotidianul parizian "Le Jour" (sub titlul Peuples qui ont faim, 1934) a trecut aproape neobservat în epocă. Fapt paradoxal, dacă luăm în considerare faptul că reportajul, ca gen, înregistra un succes fulminant în Franța anilor 30, iar Simenon era deja o celebritate. Călătoria sa urmează o traiectorie în sudul URSS, de la Odesa prin Sevastopol, Yalta, Novosibirsk, Soci, Batum, dezvăluind, pas cu pas, realitatea incredibilă a unei țări înfrânte de propriile idealuri. Și totuși, furtuna pe
Centenar Georges Simenon by Radu Ciobotea () [Corola-journal/Journalistic/14236_a_15561]
-
Congresul internațional al scriitorilor pentru apărarea culturii, desfășurat la Paris în iunie 1935. Nici Bagatelles pour un massacre și nici Mea culpa, pamflete scrise în 1936 de L.F.- Céline în urma unui voiaj în URSS, nu schimbă prea mult lucrurile. Iar anii 1937-1939, chiar dacă înregistrează reacții din ce în ce mai violente față de uriașa minciună bolșevică - de la Retouches a mon Retour de l'URSS de André Gide (1937) până la Au pays du grand mensonge de Ante Ciliga, L'Ecole des dictateurs de Ignazio Silone sau Les
Centenar Georges Simenon by Radu Ciobotea () [Corola-journal/Journalistic/14236_a_15561]
-
e piața de vechituri. Dar cine are de vândut vechituri? Foștii aristocrați ruși care așteaptă, zdrențăroși și înfrânți, ca noii stăpîni să catadicsească să cumpere ultimele obiecte ce amintesc vremile apuse dinaintea revoluției bolșevice. Cu mai bine de douăzeci de ani înainte ca George Călinescu să imagineze, în Bietul Ioanide, celebra scenă a fostei aristocrații române vânzându-și hainele și bijuteriile, Georges Simenon a văzut-o aievea, la Odesa. Numai că bijuteriile se terminaseră demult, iar lumea pieței de vechituri nu
Centenar Georges Simenon by Radu Ciobotea () [Corola-journal/Journalistic/14236_a_15561]
-
aristocrații române vânzându-și hainele și bijuteriile, Georges Simenon a văzut-o aievea, la Odesa. Numai că bijuteriile se terminaseră demult, iar lumea pieței de vechituri nu mai avea forța de a încerca salvarea vreunei aparențe de bunăstare. În Odesa anului 1933, totul se sfârșise. Nu există altă cale spre viitor, așa cum nu există o altă opinie despre tot ce se întâmplă în lume, decât cea expusă în "Pravda". Aglomerarea de situații stranii sfârșește prin a-i provoca și lui Simenon
Centenar Georges Simenon by Radu Ciobotea () [Corola-journal/Journalistic/14236_a_15561]
-
a afirmațiilor nu tulbură traiectoria simplă și onestă a dezvăluirilor simenoniene. Retorica dublă a lui Gide și a lui Istrati nu funcționează aici. Lui Simenon îi sunt indiferente și promisiunile luminoase ale zorilor revoluției bolșevice și tragica deviere ideologică din anii '30. Revoluționari sau contra-revoluționari, bolșevici sau apolitici, cetățenii sovietici sunt puși în raport doar cu umanitatea și normalitatea. Nici politica, nici strategiile economice, nici retorica ideologică nu încarcă textul cu semnificații și interpretări fastidioase. În reportaj, ca și în roman
Centenar Georges Simenon by Radu Ciobotea () [Corola-journal/Journalistic/14236_a_15561]
-
reportajul lui Simenon. După cum remarcă unul din principalii lui exegeți, Alain Bertrand, atmosfera e "arma secretă" a lui Maigret, iar imersiunea în lumea senzațiilor directe generează soluțiile firești, "organice", ale enigmei. De altfel, în numeroasele interviuri acordate de-a lungul anilor, Simenon explică ritmul alert în care își scrie romanele tocmai prin "scufundarea" în atmosfera cărții, experiență greu de îndurat pe termen lung. Nu doar comisarul Maigret "se îmbibă" de realitatea locurilor în care își desăvârșește investigația, ci însuși autorul său
Centenar Georges Simenon by Radu Ciobotea () [Corola-journal/Journalistic/14236_a_15561]
-
nu are cauze precizabile și e minoritar înainte de a fi însușit de majoritate. Este practic imposibil de știut de exemplu de ce în 1905 lui H. Sanielevici proza tînărului Sadoveanu i se părea violentă tematic și primitivă artistic și, doar cîțiva ani mai tîrziu, ea trecea în ochii lui Ibrăileanu și ai altora drept profund echilibrată și artistic manieristă. În cel de al doilea sens, revizuirea este deliberată și, cîteodată, nemijlocit determinată de fenomene sociale ori culturale majore. Acest al doilea sens
Revizuirile critice by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14268_a_15593]
-
sociale de o asemenea amploare. Nici chiar în 1947, instaurarea deplină a comunismului, căci nu o revizuire critică a urmat atunci, dar una comandată de o oficialitate atotputernică. Cînd Maiorescu, în deceniul 7 al secolului XIX, ori Lovinescu, cincizeci de ani mai tîrziu, au întreprins principalele revizuiri critice din istoria literaturii române, nimic comparabil cu 1989 nu se petrecuse în societate ori în cultură. Și, totuși, sentimentul generațiilor cu pricina fusese acela că o revizuire e absolut necesară. Termenul n-a
Revizuirile critice by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14268_a_15593]
-
acest fapt: nu cunosc decît rarisime revizuiri estetice (și sistematice) ale operelor publicate sub comunism; procese morale intentate ocazional colaboraționiștilor, reali ori presupuși, au fost în schimb nenumărate. Așa se explică polarizarea produsă în rîndul criticilor: nu convingerea că literatura anilor de comunism trebuie recitită la fel ori diferit i-a despărțit, ci condiționarea acestei noi lecturi de atitudinile politice ale scriitorilor înșiși; pentru unii, aceste atitudini sînt fără mare importanță, pentru alții, ele antrenează discreditul operelor. Sub acest dezacord, se
Revizuirile critice by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14268_a_15593]
-
problema canonului. Schimbarea lui, din clipa în care începe să fie percepută, conduce direct la revizuirea critică. Nu invers, cum cred cei care văd în canon o sublimare a procesului de revizuire. Canonul literar românesc e în plină derută de ani buni. Acest fapt a exercitat o presiune constantă asupra criticii. Revizuirea nu e altceva decît încercarea de a controla evoluția canonică. Deruta criticii ar fi catastrofală: revizuindu-se (și revizuind), ea încearcă să oprească fuga pămîntului literar de sub picioare. În
Revizuirile critice by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14268_a_15593]
-
Val Gheorghiu Dau peste o însemnare de-acum șase-șapte ani: Căciula rusească și Insula Șerpilor. Adică ne-au luat Insula, dar ne-au dat căciula cu urechi turanice. Lucrurile s-au mai schimbat. În sensul că Insula e tot a lor, dar spăimoasa căciulă a cam dispărut. Și nu numai
Românul s-a născut mim by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Journalistic/14270_a_15595]
-
romanul avusese vreo influență asupra purtării ei, recunoscu că simțise un impuls irezistibil să urmeze eroina pas cu pas în soarta ei ingrată și că așteptase cu un sentiment de teroare ultimele capitole ale povestirii. La rîndu-mi, cunoșteam acum zece ani o ființă de o frumusețe stranie, căreia - deși îmi dădeam seama că fac rol penibil - nu-i puteam refuza rugămintea de a-i aranja ba ore de muzică, ba de teatru, ba de balet, cu tot atîtea cunoștințe ce străluceau
Românul s-a născut mim by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Journalistic/14270_a_15595]
-
știu sigur că voi asculta un Mozart ca atare. Necotaminat de inventivitatea nu știu cărui dirijor insomniac, moroncit de rap, de zapp, de... E de tot hazul ambîțul puterii postcomuniste în a-și atribui răsturnarea lui Ceaușescu. Nu numai tropăitorii din "parlamentul" anilor nouăzeci, ai unei țări buimăcite încă de totalitarism răsăritean, dar și, iată, mult mai tîrziul de-acum Iliescu - din rațiuni legitimare - bate constant moneda revoluției autentice, operă a poporului suveran, nu-i așa?, condus de eroul providențial. Cînd se știe
Românul s-a născut mim by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Journalistic/14270_a_15595]
-
perplexe ale omnipotenților guvernanți nu pot ascunde însă infatuarea iminentei reușite, știindu-se prea bine (neștiindu-se de către masa votantă) că modelele ne stau deja, în detaliu, la dispoziție. Concluzie stenic-patriotică: sîntem aici, în calea tuturor răutăților, de două mii de ani, nu? și cu imensul nostru dar de a mima originalitatea, trăgînd bine cu ochiul în jur, ne putem legitima cu mai multă (sau mai puțină) demnitate în corul european. Rămîne, de fiecare dată, iar și iar, să aflăm cine-i
Românul s-a născut mim by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Journalistic/14270_a_15595]
-
implicării și la o altă cotă a combustiei lăuntrice. Cum a străbătut Baba acest secol, iată imaginea pe care filmul o sugerează într-un mod exemplar și pe care secvențele narative o pot articula infinit mai precar. Secvența I Prin anii 1912-1913, pe cînd Corneliu Baba, în vîrstă de șase-șapte ani (se născuse în 1906, la Craiova), avea deja un șevalet propriu în atelierul tatălui său, pictorul academist Gheorghe Baba, în arta europeană se manifestau simultan, cu diverse grade de intensitate
Artistul și secolul său by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14260_a_15585]
-
a străbătut Baba acest secol, iată imaginea pe care filmul o sugerează într-un mod exemplar și pe care secvențele narative o pot articula infinit mai precar. Secvența I Prin anii 1912-1913, pe cînd Corneliu Baba, în vîrstă de șase-șapte ani (se născuse în 1906, la Craiova), avea deja un șevalet propriu în atelierul tatălui său, pictorul academist Gheorghe Baba, în arta europeană se manifestau simultan, cu diverse grade de intensitate, estetici care acopereau un spațiu doctrinar și expresiv foarte larg
Artistul și secolul său by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14260_a_15585]
-
să pună între paranteze cam tot ceea ce, de mai bine de două milenii, omenirea a creat și a stocat, cu o imensă grijă, în muzee. La această dată, Manifestul Poeziei futuriste (1909) al lui Marinetti apăruse deja de vreo 3-4 ani, iar Manifestul Pictorilor futuriști (1910), redactat de G. Boccioni, era și el în circulație. Peste numai un an, în urma asasinării la Sarajevo a arhiducelui Franz Ferdinand, moștenitorul tronului Austro-Ungariei, și a declarației de război pe care Austria o face Serbiei
Artistul și secolul său by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14260_a_15585]
-
stocat, cu o imensă grijă, în muzee. La această dată, Manifestul Poeziei futuriste (1909) al lui Marinetti apăruse deja de vreo 3-4 ani, iar Manifestul Pictorilor futuriști (1910), redactat de G. Boccioni, era și el în circulație. Peste numai un an, în urma asasinării la Sarajevo a arhiducelui Franz Ferdinand, moștenitorul tronului Austro-Ungariei, și a declarației de război pe care Austria o face Serbiei, avea să izbucnească, energică și contagioasă, cea dintîi conflagrație mondială. Iar peste trei ani, în 1916, chiar la mijlocul
Artistul și secolul său by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14260_a_15585]