8,708 matches
-
de alianță și ca eroul să fie oarecum pătat de o oarecare posibilitate de a face greșeli. 7.3. Un personaj îndepărtat de umanitatea medie Distanța necesară între personaj și spectator este instaurată, în tragedia clasică la fel ca în Antichitate, prin rangul personajelor și prin îndepărtarea în timp. Corneille și Racine situează totdeauna acțiunea pieselor lor la curtea unor regi sau printre cei de rang înalt, într-un trecut îndepărtat. Pentru Bajazet (Baiazid), singura dintre tragediile sale în care pune
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
termenii lui Lévi-Strauss, se află la originea conflictului care opune personajele raciniene. Dacă Racine își începe ucenicia în teatru cu Tebaida sau Frații dușmani (La Thébaïde ou Les Frères ennemis), asta se datorează faptului că, în imaginarul colectiv, începând din Antichitate, familia Labdacizilor ilustrează transgresarea interdicției incestului. În Prefață, Racine explică faptul că nu poate să existe loc pentru relația amoroasă în această piesă în care relațiile familiale sunt nemăsurat de puternice: Într-un cuvânt, sunt convins că sentimentele de tandrețe
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fără probleme. Reacțiile contemporanilor lui Racine sunt o dovadă în acest sens. Unii i-au reproșat că l-a reprezentat pe Nero "prea crud". Pentru a se justifica, Racine se ascunde după spusele lui Tacit, "cel mai mare pictor al Antichității", din care s-a inspirat pentru a-și crea personajul. El se mai justifică prin faptul că tratează aici mai mult despre o dramă privată decât despre o dramă politică. "Nero este aici în mediul său privat și în cadrul familiei
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
creeze niște efecte tragice de calitate. Având în vedere că Aristotel consideră că scena recunoașterii este o formă de deznodământ deosebit de propice să genereze pateticul, Corneille își justifică propriul punct de vedere argumentând că gustul publicului s-a schimbat din Antichitate încoace. "Știu, scrie el în Discurs despre Tragedie, că agnitio este un ornament însemnat în tragedii, după cum spune Aristotel: dar este sigur că ea are niște aspecte care deranjează. Italienii o îndrăgesc în majoritatea poemelor lor și pierd uneori, prin
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să unești această meserie cu puritatea Religiei noastre." (Tratat despre Comedie, cap. 2) Capitolul III Revoluția dramei În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, un val zdruncină din adâncuri teatrul european, doborând principiile imuabile care îl fondau din Antichitate pentru a-i pune baze noi. Pregătită încă înainte, chiar, de nașterea Clasicimului, de precursori precum Guarini în Italia, Tirso de Molina în Spania, Ogier în Franța, această revoluție se realizează datorită a doi teoreticieni majori, Diderot și Louis-Sébastien Mercier
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
necesitatea de a povesti tot ce s-a petrecut în zilele precedente și de a justifica acțiunile care se întâmplă pe scenă impune povestiri lungi, plictisitoare pentru spectator. Regula unității de timp este atât de supărătoare încât, chiar și în Antichitate, ea nu a fost totdeauna respectată fără să fie încălcată. Astfel, după cum ne atrage atenția Ogier, în Antigona lui Sofocle, trece o noapte între prima și a doua înmormântare a lui Polynice. Acțiunea din Heautontimôroumenos de Menandru necesită și ea
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
anii 1680 și 1715 are loc în gândirea franceză o criză care este semnul precursor al Revoluției 11. Se trece, în treizeci și cinci de ani, de la un ideal de ordine la refuzul autorității, de la o societate ierarhizată la visul egalitar. Cultului Antichității, supunerii în fața regulilor, profesate de Clasicism, li se substituie o dorință de libertate și de invenție al cărei simptom cel mai manifest este Cearta dintre Antici și Moderni (la Querelle des Anciens et des Modernes). Incompatibile cu idealurile Luminilor care
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dramatique sérieux) pe care-l publică împreună cu Eugénie în 1767. Cu cât omul care trece prin suferințe este de o stare care se apropie de a mea, cu atât mai mare impresie asupra sufletului meu are nenorocirea lui." Împrumutate din Antichitate, subiectele tragediei nu ar putea nici ele satisface aspirațiile prerevoluționare. În nenumărate rânduri, atât în Noul Examen despre tragedia franceză (Nouvel Examen de la tragédie française, 1778), cât și în Despre Teatru, sau Noul Eseu despre arta dramatică (Du Théatre ou
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și-a construit-o pornind de la cea imaginată de autorul dramatic. Acesta și-a elaborat propriul model cu referire la cel pe care i l-a oferit natura. Diderot modernizează această noțiune de "model ideal" pe care o împrumută din Antichitate și din tratatele de pictură ale Renașterii care au perpetuat-o. Exemplul Elenei pictată de Zeuxis 42, de nenumărate ori reluat, este una din celebrele ilustrări. Pentru a o picta pe Elena din Troia, Frumusețea ideală, Zeuxis și-ar fi
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scutește de grija de a scrie și de osteneala de a gândi." În ciuda criticilor lui Marmontel, alături de care trebuie să recunoaștem că drama burgheză nu a produs nicio capodoperă, trebuie subliniată modernitatea teoriilor care o susțin. În totală ruptură cu Antichitatea și Clasicismul, ele consacră o concepție nouă a scenei, a cărei influență imediată se va vedea asupra Germaniei care, cu Lessing, imită modelul francez, asupra Italiei care se inspiră din ea cu cea mai mare libertate, iar mai târziu asupra
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a cărui sărăcie este întristătoare. Foarte conservator, Gottsched pledează, în Eseu despre o artă poetică critică pentru germani, apărut în 1730, pentru imitarea naturii, în maniera antică. Considerând că francezii secolului lui Ludovic XIV sunt cei mai buni cunoscători ai Antichității, el conchide că germanii trebuie să se inspire din modelul clasic. Lessing, dornic să creeze un teatru național, se ridică cu vehemență împotriva Clasicismului importat de Gottsched, de care scena germană trebuie să se elibereze dacă vrea să-și afirme
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
estetice, grotescul se naște din spontaneitatea populară. Mare istoric al mentalităților, Hugo îi trasează istoria în mod strălucit, atât din punct de vedere sociologic, cât și literar. El citește însemnatele sale manifestări în marile sărbători ale carnavalului cunoscute atât în Antichitate, cât și în Evul Mediu, în care valorile și regulile erau pe moment răsturnate, ca la unii scriitori antici precum Petronius, Juvenal, Apuleius etc. Grotescul generează atunci un râs salubru, eliberând trupul de interdicțiile ce apasă asupra lui. El înflorește
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
adevărată revoluție", a permis "înlăturarea domniei tragediei ajunsă în mintea copiilor", ea nu a fost totuși "decât veriga necesară care trebuia să lege literatura clasică de literatura naturalistă". Deși prezentată ca antiteză a tragediei, pentru că opune datoriei pasiunea, povestirii acțiunea, Antichității Evul Mediu, ea nu este decât ultima tresărire a acestui gen care moare. "Copil revoltat al tragediei", ea îi perpetuează neverosimilul. Formula clasică este de o falsitate ridicolă, nu mai trebuie să o demonstrăm. Dar formula romantică este tot atât de falsă
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
comediant, să se introducă acolo pe el însuși." 1.5. Craig și supramarioneta Pentru Gordon Craig (1872-1966) care, în Arta teatrului (1905)19, retrasează istoria artei de la origini până în secolul al XX-lea, realismul reprezintă o cădere. Arta, investită în Antichitate cu grava maiestate a hieratismului, a decăzut, după părerea lui, începând cu Renașterea, în mediocra trivialitate a realismului. Îl admiră pe Shakespeare datorită faptului că prezența spectrelor, în mai multe din piesele sale, interzice de la bun început orice figurație realistă
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
activitățile sale de celelalte categorii de spectacole." Textul literar nu este un element indispensabil creării acestui "teatru sărac". El poate să lipsească, pantomima actorului fiindu-și suficientă ei însăși, sau neservind decât drept canevas, trambulină, comparabilă prin asta cu miturile Antichității, de care poetul dramatic dispunea în voie. Orice operațiune de transformare este de conceput. În Akropolis, în 1962, Grotowski adaptează o piesă a dramaturgului polonez Wyspianski (1869-1907), nefăcând în textul original decât ușoare interpolări, dar contrazicând în mod intenționat, prin
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Bisericii, autori dramatici, regizori de teatru au teoretizat, fiecare în felul său, pentru a afla esența teatrului, analizând când regulile de compoziție ale piesei, când afectele pe care spectacolul le trezește, când performanțele pe care le necesită din partea interpreților. Pe când Antichitatea și Clasicismul au preferat dramaturgia și estetica receptării, începând cu secolul al XVIII-lea și nașterea dramei, teoreticienii s-au întrebat din ce în ce mai mult asupra artei actorului și regizorului. Din toate vremurile, ei au definit teatrul ca fiind reflectarea lumii. Acesta
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de răscruce în istoria teatrului occidental, care marchează o cotitură hotărâtoare. Chiar din ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, mișcarea se inversează. Estetica naturalistă decepționând artiști și spectatori, se afirmă o dorință de stilizare, mult mai marcată decât în Antichitate. Toți, în secolul al XX-lea, autori dramatici, regizori și actori, încearcă să distrugă iluzia care fundamenta teatrul de la originile sale, fie pentru a-l confunda cu viața, în niște tentative extreme, ca cea a lui Artaud, fie pentru a
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de la Vaux date de Fouquet în onoarea lui Ludovic XIV. Commedia dell'arte. Teatru popular comic, numit și joc all'improviso (joc improvizat), ce se dezvoltă în Italia între secolele al XVI-lea și al XVIII-lea. Este moștenit din Antichitate, fără îndoială prin intermediul jonglerilor Evului Mediu care perpetuează tradiția latină a atelanei. Acest teatru este bazat pe virtuozitatea atât verbală, cât și gestică a actorului care poartă o jumătate de mască. Cor. Ansamblu de coriști în teatrul grec, latin, renascentist
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cânt. Tragedie-balet. Gen aristocratic, provenit din tradiția baletelor de curte, născut din înclinația pentru spectacolele coregrafice sub Ludovic XIV. Ex: pentru Psyché, în 1671, Molière și Corneille își împart textul, Lulli scrie muzica, Quinault livretul. Tragi-comedie. Gen dramatic necunoscut în Antichitate, creat de Garnier, în 1582, cu Bradamante, înflorind în Franța mai ales între 1628 și 1642 cu autori precum Hardy și Rotrou. Acest gen neregulat ține totodată de tragedie și de comedie. Zi. Parte a acțiunii unui Mister destinată să
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
extrasele citate, următoarea ediție: Epîtres, Paris, Les Belles Lettres, 1961, 4-e éd. pp. 202-226 (text aranjat și tradus de François Villeneuve). 28 Prin "limbaj", Horațiu înțelege ceea ce la Aristotel se numește "gândire". 29 Toate aceste personaje citate de Horațiu în Antichitate sunt simboluri. Personalitatea lor nu poate deci, nicidecum, să fie transformată de autorul dramatic ce le aduce pe scenă. Medeea este simbolul mamei infanticide. Pentru a-l pedepsi pe Iason, iubitul său infidel, îi înjunghie pe cei doi copii avuți
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
repetițiilor, nu sunt publicate. 45 Publicat în Théatre complet, t.1, Actes Sud, 1986. 46 L'Age d'or, Première ébauche, Stock, Théâtre ouvert, 1975. ----------------------------------------------------------------------- MARILE TEORII ALE TEATRULUI La construction politique de la nation 2 1 306 307 Cuvânt înainte Antichitatea Clasicismul Revoluția dramei Trecerea spre modernitate Glosar Cronologie Index Index
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
exclusiv cu "o vădită criză a lumii și a culturii occidentale". O discuție despre Criza culturii și Criza omului a fost inițiată în presa autohtonă, în toamna anului 1946, de poetul Ion Caraion. Existent în cultura și literatura europeană din Antichitate, absurdul a cunoscut un reviriment calitativ la mijlocul secolului trecut. Însă așezarea unui semn de egalitate între absurd și irațional constituie o eroare. Din acest motiv, Loredana Ilie amendează opiniile curente, vehiculate în spațiul critic autohton. Concept gnoseologic, "implicat în procesul
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ne vom referi și la problematica legată de statutul comicului de-a lungul epocilor, precum și de înfățișările acestuia impuse de condițiile social-culturale și politice specifice fiecărei perioade. Acestea pot fi și chiar au fost trecute în revistă 10 pornind de la Antichitatea greco-latină, marcată de bipolaritatea serios-comic, dublată de cea ai cărei termeni sunt nobilul și trivialul, cu evidenta desconsiderare a comediei, caracterizată prin vulgaritatea subiectului și a stilului. În Evul mediu se propagă râsul carnavalesc, formă de defulare populară favorizând un
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
A3: solilocviu autoironic; A1 = A4: autoironie al cărei autor ingenuu nu este conștient (ironie situațională) A2 = A3: ironie al cărei auditoriu este mijloc pentru scop.138 În toate aceste cazuri, ironia uzează de o multitudine de procedee, inventariate chiar din Antichitate: interogația și turnura imperativă, atribuirea către sine a ceea ce se reproșează adversarului, anateza (răsturnarea totală absolută a unui etalon curent de morală și logică), antiparastaza (argumentația contra obiecțiilor față de negativul acuzat, încheiată prin elogiul acestuia), paradiastola (amestecul de afirmații pozitive
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cu legenda, cu basmul: "povestire fabuloasă care cuprinde credințele popoarelor (antice) despre originea universului și a fenomenelor naturii, despre zei și eroi legendari".13 După cum se observă, mitul este restrâns nu doar ca manifestare, dar și temporal, localizat la nivelul Antichității, redus practic la o formă inertă (dacă nu moartă) a imaginarului, un bagaj limitat de imagini și idei păstrat și transmis doar ca formă literară. Definiția acceptată în spațiul anglo-saxon (limba engleză, impunându-se drastic pe întreg globul datorită în
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]