3,675 matches
-
recunoscut în exterior de puternica Internațională Socialistă, care îl va susține constant. Rămâne totuși, pe plan intern, un partener minor, plătind pe de o parte prețul prăbușirii tuturor partidelor și ideologiilor de stânga într-o țară ca România, unde stânga anticomunistă, îndeobște puțin consistentă, fusese complet anihilată de comuniști în 1948 și, pe de altă parte, confruntându-se cu acapararea rapidă a "brandului" stângii o stângă strict declarativă, în realitate de către Iliescu și Roman, aflați în căutarea unei identități acceptabile pentru
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
tineri, se adună în Piață, seară de seară, un mare număr de adulți, "piața" devenind un mare ritual recuperator: generația care lipsise, în genere, la 21 decembrie participa acum din plin la repunerea în scenă a actului fondator al revoltei anticomuniste 67. Această recuperare simbolică a participării a avut o funcție eliberatoare și deculpabilizantă, revelându-se ca ritual eficace, solidarizant și productiv. Un spațiu devenit simbolic cel al "zonei libere de (neo) comunism" -, un timp anume cel al înserării, liber de
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
noi?" -, ci și un stil care va dura până azi, folosind din plin umorul, ironia, caricatura, satira ca insolență sfidătoare și juvenilă la adresa puterii, alături de gestica solemnă a rugăciunilor și de comemorarea victimelor represiunii. Efortul sistematic de instituire a sensului anticomunist și eliberator al Pieței a fost însă imediat deformat de mediile politice și de informare pro-FSN, prin împingerea "la margine" a unui ansamblu de manifestări pe care marea majoritate a românilor nu-l cunoștea direct, ci doar în varianta peiorativă
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
ales de Piața Universității, urmată de mitingul din 13 iulie și de cascada de mitinguri de la 15 noiembrie 1990, mitingurile Opoziției unite reluau simbolic elemente ale Revoluției, prefigurând în stradă unitatea politică structurată a forțelor anti-FSN. Tot așa cum marile mitinguri anticomuniste din țările Europei Centrale au provocat prăbușirea regimurilor totalitare, putem afirma fără dubiu că, fără mitingurile din 1990 1996, alternanța la putere nu ar fi fost posibilă în România. Cazul Moscovei în 1991 și mai ales al Serbiei în 2000
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
târziu. Indiferent de dificultățile deseori insurmontabile ale legiferării, Președintele Constantinescu a fost primul șef de stat român care a condamnat comunismul, și asta încă din 1997, când a cerut iertare în numele statului pe care acum îl reprezenta, tuturor victimelor represiunii anticomuniste, într-un mesaj pe care l-a adresat întrunirii foștilor deținuți politici de la Memorialul de la Sighet. Cu acest prilej, el solicită Parlamentului României să adopte măsurile reparatorii necesare care decurgeau din această condamnare. Din nefericire, în Parlament nu s-a
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
țăranilor, care pierdeau astfel un drept abia câștigat, și care se aliază cu militarii deblocați din armată în aceeași vreme, cu tineri studenți și liceeni care nu se putea împăca cu regimul: așa s-au constituit principalele grupări de partizani anticomuniști din munți, a căror mișcare atinge un punct culminant la începutul anilor '50, dar care rezistă, în ciuda represiunii sălbatice, până după 1960. Pe de altă parte, numeroase răscoale locale sunt și ele înăbușite cu greu: se spune că Nicolae Ceaușescu
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
s-a vădit că președintele Băsescu devenise beneficiarul unei susțineri contradictorii și paradoxale. O majoritate care aduna laolaltă segmente din electoratul pierdut de PSD și, încă și mai mult, de PRM, s-a asociat cu o parte importantă din intelighenția anticomunistă a anilor '90, asigurându-i lui Traian Băsescu o susținere pe care adevărata lui statură politică e departe de a o justifica. Personaj charismatic în sensul cel mai deplin al cuvântului, inclusiv datorită refuzului său de a respecta regulile jocului
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
au putut orice opoziție politică și au blocat orice reformă atâta timp cât le-a fost necesar pentru a se transforma în principalii beneficiari ai acesteia. Rezumând: în vreme ce, în Europa Centrală și chiar și în Bulgaria, primele guverne postcomuniste au fost guverne anticomuniste, care au început destructurarea instrumentelor de putere ale vechiului regim, România a fost singura țară satelit a Moscovei unde nucleul dur ale elitei Partidului Comunist a rămas la putere, fără nicio întrerupere, aproape șapte ani după 1989, și nu și-
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
acest document esențial. 52 Cezar Mâță, Istorie și societate, vol. III, Ed. Mica Valahie, București, 2006, p. 589 și urm. 53 Volumul editat de Stéphane Courtois, Cartea neagră a comunismului, Humanitas, București 1997, conține o prețioasă anexă referitoare la rezistența anticomunistă și represiune în România, datorată Anei Blandiana și lui Romulus Rusan. De asemenea, Raportul final al Comisiei prezidențiale conține un amplu capitol bibliografic. 54 După publicarea decretului din 31 decembrie 1989, la 8 ianuarie 1990, PNȚCD se înscrie la Tribunal
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
elaborat de regimul socialist a îngropat, la propriu și la figurat, mare parte a elitei politice și intelectuale vechiului regim. În același timp în care opoziția politică era lichidată în temnițele comuniste, noul regim acționa în sensul eliminării rezistenței armate anticomuniste a mișcărilor refugiate la adăpostul Munților Carpați. Până în 1962, orice formă de rezistență, politică și armată, a fost zdrobită. Prin profundele restructurări instituționale și constituționale, scena a fost ridicată pentru implementarea modelului sovietic de societate socialistă. Cortina putea fi trasă
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
a eliminat opoziția internă. Moartea lui Stalin în 1953 și condamnarea cultului stalinist a personalității de către N. Hrușciov în 1956 a testat abilitățile de echilibristică politică ale liderului român, care a reușit să supraviețuiască destalinizării inițiate în lagărul socialist. Revoluția anticomunistă din Ungaria din 1956 a produs ecouri protestatare românești, pe care autoritățile represive le-au controlat printr-un nou val de arestări și intensificarea ofensivei ideologice. Ulterior cutremurului revoluționar ungar din 1956 ale cărui replici s-au făcut simțite și
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
la care se adaugă Suplimentul 1 mai - 1 noiembrie 1948 cu ale sale 78 de pagini) cuprinzând nu mai puțin de 8.000 de volume. Pe lângă scrierile cu caracter politic indezirabil (fascism și legionarism, antisemitism și naționalism, lucrări antisovietice și anticomuniste, fracmasone și corporatiste), au fost proscrise aproape fără excepție toate almanahurile, calendarele, atlasele, ghidurile și pliantele turistice ale României, motivul din spatele acestei radieri masive fiind acela de a șterge memoria Basarabiei, Bucovinei și Transnistriei (teritorii anexate de URSS) din memoria
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
ilustrată de inerția legislativă în domeniul educativ. Prima lege reformatoare a fost Legea Nr. 84 - Legea învățământului - din 24 iulie 1995, care abroga Legea educației și învățământului adoptată în 1978. Nesurprinzător, Legea învățământului din 1995 se remarcă prin direcția sa anticomunistă. Scopul ideologizant și propagandistic al educației, pe care legea din 1968 îl exprima sub necesitatea învățământului de a modela "cetățeni militanți ai construcției socialiste și comuniste" iar legea din 1978 îl exprima în dezideratul de a construi "omul nou", este
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
evenimentelor contestatare anticomuniste din decembrie 1989 populația mureșană a manifestat o solidaritate trans-etnică, trei luni mai târziu, în martie 1990, etnia a devenit cadrul identitar dominant și principala resursă simbolică de mobilizare politică și civică. Cele două momente (T1 - solidaritate anticomunistă trans-etnică și T2 - ostilitate interetnică deschisă) au fost legate printr-o serie de momente critice a căror succesiune a condus către conflictul etnic stradal soldat cu șase morți (trei români și trei maghiari) și peste două sute de răniți: i) etnicizarea
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
să subvertească mesajul programat de autoritățile centrale pro-europeniste, rezultatul fiind o demonstrație istorică a românității europene. România este europeană, dar și Europa este românească. Ecourile protocronismului se aud răzbătând în surdină chiar și în plină epocă a postnaționalismului europenist. Martirologia anticomunistă. O legitate a funcționării memoriei istorice stipulează actualizarea politică a memoriei, potrivit căreia fiecare înțelegere colectivă a trecutului se acomodează permanent în funcție de schimbările survenite în regimul politic. O altă regularitate cu caracter cvasi-legic afirmă că fiecare ordine socio-politică își elaborează
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
au început să abordeze subiectul regimului comunist (prima generația de manuale stopau narațiunea istoriei românilor odată cu sfârșirea celui de-al Doilea Război Mondial), a început să prindă contur atât o martirologie a disidenței anti- comuniste, cât și, corelativ, un panteon anticomunist în care au fost incluse figuri aparținând disidenței anti-regim: Paul Goma (Vulpe et al., 1999, p. 135; Mitu et al., 1999, p. 115), Elisabeta Rizea din Nucșoara (Dumitrescu et al., 1999, p. 188), Mircea Dinescu (Dumitrescu et al., 1999, p.
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
ale democrației și europenismului. În paralel cu centrarea discursivă pe aceste două idei forță, noua semantică a trecutului se sprijină și pe un al treilea pilon structural: anticomunismul. Vom urmări, în această secțiune finală a lucrării, articularea progresivă a discursului anticomunist ca retorică oficială de stat, singura legitimată simbolic pentru a fi pusă în circulație în forumul public. Simbolul oficializării noii ortodoxii discursive a anticomunismului este exprimat de comandarea și asumarea publică, de către Președinția României, a Raportului de condamnare a comunismului
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
mister, evenimentele din decembrie 1989 par a sugera filmul transformării unei revolte spontane asupra unei chestiuni minore (evacuarea pastorului László Tőkés din casa parohială în care locuia în Timișoara), care, magnetizând nemulțumirile populare latente, a evoluat rapid înspre o revoluție anticomunistă (Siani-Davies, 2006). În ciuda puseului de violență (cauzat în mare măsură de intervenția în forță a aparatului represiv comunist), mișcarea contestatară a rămas la stadiul unei "revoluții neterminate" (Roper, 2000), acaparată de figuri provenite din eșalonul secund al Partidului Comunist Român
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
unic, în care regimul comunist era depictat în valențe predominant pozitive (ca epoca de aur a existenței istorice românești, o epocă a marilor realizări tehnologice și industriale, și a afirmării naționale pe plan mondial); ii) contra-narativa liberală, articulată de intelighenția anticomunistă, din care făceau parte disidenții și victimele directe ale represiunii regimului totalitar, în care trecutul comunist era zugrăvit în tușe grave și sumbre, ca o jumătate de secol tragică a existenței românești (Ciobanu, 2009, p. 318). Mai bine de 15
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
putere în sensul oficializării narativei liberale în concomitent cu discreditarea publică a narativei conservatoriste. În contextul politicilor asupra memoriei purtate în cultura română postcomunistă, Raportul Tismăneanu și condamnarea comunismului pe care acesta a legitimat-o istoric semnalează succesul forțelor democratice anticomuniste de a impune în conștiința istorică românească grila de interpretare a comunismului ca ilegitim și criminal. Coroborate cu celelalte acțiuni concertate (înființarea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc [IICCMER] ca o "procuratură istorică" de cercetare a
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
instituire a unei zile comemorative a victimelor regimului comunist etc.), asumarea Raportului simbolizează de fapt o mișcare tectonică în ordinea mnemonică românească: răsturnarea "regimului de adevăr" conservator și a întregii ordini discursive articulată în cadrul acesteia și instalarea "regimului de adevăr" anticomunist în care meta-narativa comunismului ca ilegitim și criminal exercită hegemonie interpretativă asupra trecutului comunist (Foucault, 1980). Intenția simbolică urmărită de Raport este de a marca cezura dintre totalitarism și democrație prin denunțarea trecutului stalinist. Problema este că realizează acest lucru
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
a impune o unică grilă oficială de interpretare a realității, în deplină armonie cu spiritul politic al vremii. Raportul Tismăneanu, prezentat ca "adevărul istoric" exclusiv și singular despre comunism, a oficializat o nouă ortodoxie istoriografică, impunând în conștiința publică paradigma anticomunistă a memoriei recente românești. Această dogmatizare interpretativă este relevată cu atât mai clar de propunerea Raportului de "a se interzice drept forme de negaționism, pedepsibile prin lege, tentativele deapologie a regimului comunist" (p. 642). Orice disidență hermeneutică - exprimată prin devierea
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
critică necruțătoare, Raportul își propunea să taie legăturile cu trecutul în calea consacrării democratice. Doar că populația românească continuă să fie legată de trecutul comunist prin foarte puternice punți atitudinale, exprimate sub forma nostalgiei colective. În paralel cu lupta elitelor anticomuniste de a produce o schimbare de paradigmă în interpretarea oficială a trecutului, la nivel popular, nostalgia după comunism căpăta o consistență din ce în ce mai robustă. Pe măsură ce societatea românească se pierdea într-o tranziție interminabilă, stabilitatea ocupațională și siguranța locului de muncă, protecția
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
spațiul non-public al familiei și în contextul vieții cotidiene a indivizilor). Rezistența nostalgică, chiar dacă pasivă, a populației României față de îmbrățișarea narativei oficiale a comunismului ca traumă societală și regim criminal evidențiază disensiunea atitudinală existentă în societatea românească, precum și eforturile elitei anticomuniste, încununate cu succes odată cu publicarea Raportului Tismăneanu, de definire a memoriei publice a comunismului împotriva curentului nostalgic. Intentând "procesul comunismului" în cadrul mai amplu al justiției tranziționale, statul român postcomunist a reușit să statueze prin decret în cultura publică memoria oficială
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
zbat în arena publică pentru a criminaliza retrospectiv regimul comunist și a impune în conștiința publică interpretarea acestuia ca traumă colectivă, pentru o bună parte a populației, încă nostalgică după vremurile precapitaliste, comunismul continuă să fie reperul de normalitate. Elitele anticomuniste au câștigat bătălia asupra memoriei în arena publică, odată cu oficializarea prin decret prezidențial a narativei comunismului românesc ca ilegitim și criminal. Rămâne de purtat campania mult mai laborioasă împotriva nostalgiei populare, de data asta nu în sfera publică, ci în
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]