3,921 matches
-
o piruetă amplă prin aer și se afundă pentru totdeauna În mare, tras la fund de greutatea lanțurilor sale. Căpitanul Lazemby, care avusese timp să-și ațintească telescopul asupra lui Oberlus Înainte ca acesta să dispară ca o fantomă printre arbuști, Își urlă blestemul: — Asasin blestemat! răcni el. Garret! Barca la apă! Adu-mi-l pe fiul ăsta de cățea ca să-l atîrn de vela mare! O sută de bărbați ai marinei britanice debarcară cîteva minute mai tîrziu pe coastele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Melaniei Lupu. Își aduse brusc aminte de ceva și ridică poșeta. ― Bagă capul înăuntru, Mirciulică, vrei să răcești iar? * Mașina se angajă pe o stradă largă cu două șiruri de castani. În spatele lor strălucea câte un acoperiș ud, în curți arbuștii înfășurați în ziare și plastic ca niște momâi așteptau zilele cu soare de la sfârșitul lui martie ori începutul lui aprilie. ― Prima la dreapta Aristide Condurache, spuse Cristescu și Azimioară zâmbi din nou. Șoferul cunoștea Capitala, palmă cu palmă. Pe vremuri
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
mine, eu am deja tot ce aveam nevoie să știu despre această istorie, Va trebui să-mi explicați mai bine, așezați-vă, nu stați acolo proptit ca doamna aceea cu căldarea goală. Câinele apăru brusc, ieși sărind, lătrând din spatele unor arbuști și alergă drept la comisar, care, instinctiv, făcu doi pași înapoi, Nu vă fie frică, spuse soția medicului apucând în trecere animalul de zgardă, n-o să vă muște, De unde știți că mi-e teamă de câini, Nu sunt vrăjitoare, v-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
la șaizeci și ceva de ani. Între timp, trenul a străpuns așa-zisa centură verde, unul din plămânii circulari prin care respiră dintotdeauna capitala și, intrând în câmpia Vlăsiei, s-a deschis o nouă perspectivă în fața călătorilor. Terasamentele plantate cu arbuști de protecție, gardurile vii și lizierele ce apărau drumul de fier de năvala zăpezilor iarna, acum, vara, impresionau prin coloritul lor viu și înviorător. În spatele acestora, cât cuprindea cu privirea, până la orizont, se întindeau ogoarele bine delimitate: unele cu porumb
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
oră târzie, de cumpănă între două zile, nu se putea desluși cu adevărat, dar se simțea prin toți porii până și culoarea verde a ierbii ce acoperea parcurile, grădinile, chiar rigolele din apropiere, a pomilor înfloriți și a tufelor de arbuști diferiți ce răspândeau un miros plăcut și care, pătrunzând în coșul pieptului, îl înviorase devenind proaspăt ca un nou născut. Era în stradă și în același timp foarte aproape de cer. Învăluit în bună dispoziție și mister se putea aștepta la
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
Numai ochii lupului lucesc așa..!“ își zise Anton în gând. Animalul se uită țintă spre el și mai făcu doi pași, apoi așteptă adulmecând. Deodată, își înalță capul, brusc...și, încă o dată îl fulgeră cu o privire verzui, apoi, printre arbuștii de alun și paltin, dispare. Lupul îl așteptase... îi ținea calea spre casă... Vântul i-a adus în nări mirosul lui, pe care îl cunoștea. Lupii îl cunoșteau pe Anton, și, între ei se stabilise, parcă, o înțelegere tacită-complice... un
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
după un răstimp râzând sacadat, a satisfacție-Îți place rolul meu, al secretarului valon de Hust? Cum nu? D-ta ești secretarul meu, domnule replic constatând că dormitam cu ochii întredeschiși, în timp ce fâșia asfaltată urca tot mai rebelă printre pâlcuri de arbuști, într un vârf de hulă sau intra brusc sub bolți de frunze, muiate într-un verde tumefiat, ca să țâșnească apoi, la orizontală spre incendiul de lumină ce lărgea treptat deschizătura spre orizont. Peisajul, tot mai cuceritor, mă transpunea de-a
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
și ar fi văzut cum, deschizându-se un sicriu, o mână de cadavru se-ntinsese s-o tragă înăuntru, că o luase repede la fugă, dar la fiecare pas, se împiedica și cădea sau se agăța de tot felul de arbuști care o zgâriau. - Cred că dacă aș fi obligată să stau singură în fosă- zicea ea - în câteva minute aș muri. Ideea e că n-ai cum să stai singură niciodată. - răspunsese Gerard. - Dar cu cine, mă rog? - Cu cel
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
Doar tuaregii, și mai ales tuaregii solitari, înfruntau fără teamă „pământul pustiu“, ce nu era decât o pată albă pe hărți, unde temperatura făcea să-ți fiarbă sângele în miezul zilelor călduroase, unde nu creștea nici cel mai uscat dintre arbuști, și pe care îl ocoleau până și păsările migratoare în zborul lor la sute de metri înălțime. Gacel străbătuse de două ori în viața lui una din aceste pete de „pământ pustiu“. Prima dată a fost un rămășag, când a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
mehari-ul, care începu imediat să pască, nepăsându-i de nimic altceva decât de hrana sa, mai proaspătă și mai gustoasă acum datorită ploii căzute, și înaintă în tăcere, aproape târându-se, de la o stâncă la trunchiul răsucit al unui arbust, de la o mică dună la un tufiș de scaieți, până ajunse, în sfârșit, în locul perfect, o movilă de piatră de unde domina, la mai puțin de trei sute de metri distanță, silueta zveltă a marelui mascul al turmei. „Când omori un mascul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
alții începeau să se apropie timid de cadavrul soldatului. Privi spre cer. Păsările de pradă erau cu duzinile, căci se aflau chiar la marginea „pământului pustiu“ și ai fi zis că apăruseră dintr-o dată, ca prin farmec, din tufișurile și arbuștii din hamada. Se îngrijoră. Vulturii zburând în cercuri pe cer se puteau vedea de la mulți kilometri și nu știa la ce distanță se afla următoarea patrulă. Cercetă nisipul. Era tare și, chiar dacă ar fi găsit în mașină târnăcoape și lopeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
temerari navigatori ar continua să rămână supuși ai insulei Bora Bora, iar inima lor avea să aparțină în continuare Primei Insule Născute. Deja femeile deparazitaseră cu mare grijă toate animalele care urmau să fie îmbarcate, folosindu-se de seva unui arbust care creștea pe înălțimile insulei, iar membrii expediției se supuseseră și ei ritualului obligatoriu, căci știau, din experiența, că nu există nimic mai supărător în timpul unei lungi traversări decât atacurile puricilor, ploșnițelor sau păduchilor. Muștele și țânțarii aveau să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de cârlige de sidef, de os sau de lemn, pe care le fabricau cu multă răbdare, cu ajutorul rudimentarelor bucăți de coral, iar apoi le fixau în capătul unei corzi rezistente, pe care femeile o împleteau din fibră de roa, un arbust care creștea în văile înalte și umede. Eternii călători ai Pacificului nu aveau nevoie decât de aceste corzi și de aceste cârlige pentru a-și asigura hrana și, cum pentru ei o mare piroga, legănându-se în mijlocul oceanului, reprezenta un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
patru ori mai mare. Soluția atât de simplă era să se scoale cu o oră înainte de răsăritul soarelui și să scuture în interiorul unui vas milioanele de picături de roua pe care frigul nopții le făcea să se depună pe frunzele arbuștilor, înainte că primele raze de soare să aibă timp să le evapore. Dacă totuși n-ar fi fost de ajuns, a doua opțiune era să pescuiască oricare dintre milioanele de pești care abundau între recife, să-i strivească între două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
acelui peste se îmbiba cu apă de mare și se frigea la foc mic, fără ca prin asta să-și piardă din consistentă și gustul caracteristice. Dată fiind bogăția oceanului care-i înconjura și abundență de Miki-Miki, precum și numărul mare de arbuști scurți și groși, cu frunze în formă de lance, care creșteau chiar pe mal, nu doar echipajul de pe Sân Juan Nepomuceno, ci chiar cel al unei întregi escadre ar fi putut supraviețui acolo luni întregi, de aceea lui Tapú Tetuanúi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
sunt prietenii și unde, dușmanii? Nimeni n-a știut-o niciodată. — E în regulă. Desfășoară-ți oamenii. Și să nu tragă, dacă nu e nevoie. Respectară disciplinat ordinul. Cei cincizeci de soldați înaintară în formațiune de luptă, strecurându-se printre arbuști și porumbiște, sărind de pe o piatră pe alta, căutând adăpost în primele case. Mergea în frunte, ca de obicei, și când se termină terenul semănat care îl apăra, o porni înspre un șanț lat care se deschidea la vreo patruzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
lemnul curbat al ambarcațiunii, dar, chiar și așa, se dovedi incapabil să potolească dezlănțuirea pasionată a perechii. Continuă să vâslească fără grabă. Canalele începură să se lărgească, apele se eliberară de nuferi, iar malurile se dădură în lături, așa încât coroanele arbuștilor și ale cedrilor încetară să se mai atingă de la un mal la celălalt. În fața provei caiacului se ivi imensa mlaștină pe care o căuta, crescătorie de caimani, anaconde și gigantice broaște țestoase. Ape atât de liniștite, încât păreau de piatră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
La suprafață, apăru mânerul harponului și apoi capul caimanului mort pentru totdeauna. Prinse foarte scurt la pupă capătul frânghiei și vâsli încet spre mal, care mai mult se ghicea decât se vedea la distanță. Trase caiacul pe uscat între doi arbuști din luminiș, își apucă prada și, cu o ultimă sforțare, reuși să o târască câțiva metri pe uscat. Apoi, gâfâind, se prăvăli alături ca să-și recapete răsuflarea. Lăsă să treacă o jumătate de oră și se întoarse la mlaștină. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
verde ca măslina, verde ca grâul, verde-albăstrui, verde-gălbui, verde-portocaliu, verde-verde. Închis și deschis, cald și rece, luminos și stins. Verde! Un cer albastru apăsător fără un nor și apa cafenie și murdară care târa o Infinitate de trunchiuri sau de arbuști verzi. Și o căldură de cuptor. Căldură, la soare, și căldură, la umbră. Căldură, ziua, și căldură, noaptea. Căldură, în zorii zilei și chiar la căderea nopții, pentru că pe râul larg San Pedro nu bătea nici o adiere de vânt, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
și de umilințe... Orele cele mai îngrozitoare pe care Creatorul le-a lăsat pe Terra. Își aminti apoi asfințiturile de soare pe lagună, când pe cerul strălucitor începeau să se deseneze trăsături roșiatice și în coroanele de serrapias și în arbuștii de pe margini se trezeau papagalii, care la rândul lor trezeau gaițele din subarboret, și acestea, curcanii din arborii de capoc, care strigau la somnoroasele maimuțe araguatos... Își aminti, în sfârșit, alt răsărit de soare de la poalele vulcanului Liniștit, când s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
și capul scos la suprafață, dădură drumul primelor râgâituri, în vreme ce o îndepărtată pasăre-bombardier se trezea fluierând în căutarea perechii cu care să-și petreacă noaptea. Continuă să vâslească fără grabă. Canalele începură să se lărgească și coroanele stejarilor și ale arbuștilor încetară să se mai atingă de la un mal la celălalt. În ramurile de sarrapia urlau, lugubru, maimuțele araguato și, din când în când, se auzea șuierul de nedescris al păianjenului-maimuță. Observă bătaia din aripi a primelor răpitoare nocturne: de la rapidul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
decît este. Din sat, un drumeag șerpuia nehotărît spre pădure și apoi intra hoțește în inima acesteia. La poalele pădurii se aciuaseră tot felul de tufișuri. Rugi de mure, cacadîri, coada vacii, nasul curcanului, corcoduși sălbatici și alte buruieni și arbuști trăiau pe lîngă maiestuoasa pădure, ca și micuțele antilope pe lîngă falnicele turme de antilope gnu. Miriade de gîngănii, lenevite de răcoarea nopții, așteptau căldura zeului Ra pentru a deveni năstrușnic de vioaie. Pe drumeagul acela pustiu înainta cu pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
mine atotvăzătorule această ploaie de zarzavaturi compromite-mă definitiv că-s atît de nerușinată o americă de exhibiționiști pe-o limbă de nisip cînd nu se mai lasă momit hop scoți din manșetă un număr excentric primo di camera un arbust carnivor și bătrînul general Împușcă o mie de vrăbii numai așa vedeți avem și copii dar pe noi paznicul doarme cu intermitențe la culesul porumbului cioara și vulturii apeductele secavor În liniștea epopeii da da pe 150 de metri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
o anume tristețe, tinerii ăștia aflați În căutare de noi valori spirituale sunt de-a dreptul niște tâmpiți. În secundele de după coborârea din jeep, Bruno pricepu că făcuse o eroare. Domeniul cobora În pantă domoală spre sud, ușor vălurit, erau arbuști și flori. O cascadă curgea Într-un mic lac, verde și calm; chiar lângă lac, Întinsă pe o lespede, o femeie goală se usca la soare, În timp ce alta se săpunea Înainte de a plonja. Mai aproape de ei, Îngenuncheat pe-o rogojină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
forma unei armături care menține, pe dedesubt, cupola aflată deasupra apei. Iar forma aceasta, poate deloc Întâmplător, ținând cont de materialele componente, este chiar cea a unui sân . Da, cu țâmburușul său țanțoș din vârf (de fapt, un pâlc de arbuști crescut acolo nu se știe cum) și fiind ușor lăsată Într-o parte din cauza vânturilor și a ploilor, pare chiar un sân uriaș și translucid care stă, desperecheat și un pic bleg, la plajă. Ca urmare, insula plutitoare e botezată
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]