KorAP: Find »[drukola/base=argumentare & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...136 137 138 ...167 >

4,155 matches

Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738

lecție" filosofilor în privința specificului și obiectivelor activității lor, a modului în care ar fi dezirabil să-și aleagă temele de cercetare sau a metodelor de investigație pe care ar trebui să le adopte. O replică imediată la nemulțumirile mele față de "argumentarea" lui Geuss poate fi aceasta: da, suntem de acord că Geuss nu a adus argumente convingătoare pentru teza că dreptatea nu este un subiect profitabil pentru filosofia politică, însă aceasta nu înseamnă că nu există bune argumente pentru această teză

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
renunțe să mai întrebe "ce este dreptatea socială?" - a fost susținută și de Amartya Sen. Iar Sen, spre deosebire de Geuss, a argumentat - și a argumentat în mod convingător - pentru această idee18. O primă observație pe care țin să o fac în legătură cu argumentarea lui Sen este că ea nu ajută oricum prea mult realismul. Sen nu propune abandonarea întrebării "ce este dreptatea socială?". în favoarea unei întrebări realiste (i.e., "cum poate fi asigurată ordinea socială?"), ci tot în favoarea unei întrebări moraliste, dar de natură

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
și valori morale. Iar realiștii radicali au pierdut, după cum am argumentat în capitolul al doilea, aceste dispute. Legitimitatea nu este, de fapt, o exigență internă, ci una impusă politicii de exigențele moralității. Mai mult, chiar și dacă acceptăm totuși, de dragul argumentării, distincția (absolută) între politică și dominație, aceasta nu înseamnă că realiștii radicali au dreptate în susținerea că o concepție plauzibilă a legitimității poate fi întemeiată pe baze pur instrumentale. Nicio astfel de concepție nu poate fi justificată fără recursul la

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
Nu voi insista, de asemenea, nici asupra faptului că Sleat este periculos de aproape de ștergerea distincției între moralism și realism prin cea de a doua replică oferită lui Larmore. Nu pot să nu evidențiez însă că, fie și acceptând, de dragul argumentării, distincția realistă între politică și dominație, cele două replici eșuează să puncteze în vreun fel, prin observațiile pe care le aduc în atenție, în disputa cu Larmore. Argumentul lui Larmore nu este unul împotriva tezelor lui Williams despre legitimitate ca

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
aici la una dintre observațiile sale din recentul articol în care încearcă să submineze din interior strategia de justificare adoptată de Rawls în Political Liberalism, observație ce susține că, dat fiind pluralismul valoric rezonabil caracteristic societăților liberale, pare plauzibil că argumentarea filosofiei politice trebuie să fie "non-comprehensivă", neutră atât din punct de vedere religios și filosofic, cât și din punct de vedere moral. Iar cel mai bun mod de a atinge acest obiectiv, sugerează Freyenhagen, nu este cel pentru care a

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
cât și din punct de vedere moral. Iar cel mai bun mod de a atinge acest obiectiv, sugerează Freyenhagen, nu este cel pentru care a argumentat Rawls sau cele sprijinite de Habermas, Dworkin, Raz ori Barry, ci adoptarea modului de argumentare realist, instrumental, contextual și istoricist, de tipul celui întrebuințat și popularizat mai ales de Bernard Williams 45. Sunt multe lucruri care ar putea fi spuse pe marginea acestui argument. Aici mă voi rezuma, însă, la evidențierea faptului că el poate

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
celui întrebuințat și popularizat mai ales de Bernard Williams 45. Sunt multe lucruri care ar putea fi spuse pe marginea acestui argument. Aici mă voi rezuma, însă, la evidențierea faptului că el poate demonstra cel mult necesitatea adoptării modelului de argumentare realist în cazul teoriilor care urmăresc să ofere soluții la problema principiilor de organizare sau a aranjamentelor, procedurilor și instituțiilor legitime în condițiile pluralismului valoric caracteristic societăților liberale 46. Argumentul lui Freyenhagen nu afectează cu nimic principiile metodologice ale teoriilor

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
cazul în care restrângem aria de aplicabilitate a argumentului la teoriile care caută să ghideze practica politică a societăților liberale, nu este deloc evident că propunerea lui Freyenhagen este sustenabilă. Aceasta deoarece, pe de o parte, după cum o dovedește chiar argumentarea acestei cărți, tema "obiectivelor fundamentale ale politicii" este, la rândul său, subiectul dezacordului rezonabil sau aproape rezonabil 48. Moraliștii și realiștii au opinii și teorii diferite în această chestiune. Genul de argumentare propus de Freyenhagen nu este, așadar, unul tocmai

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
pe de o parte, după cum o dovedește chiar argumentarea acestei cărți, tema "obiectivelor fundamentale ale politicii" este, la rândul său, subiectul dezacordului rezonabil sau aproape rezonabil 48. Moraliștii și realiștii au opinii și teorii diferite în această chestiune. Genul de argumentare propus de Freyenhagen nu este, așadar, unul tocmai "neutru". El constituie produsul și vocea unei doctrine controversate. Pe de altă parte, așa cum insista Jeremy Waldron, înțelegerea și alegerea principiilor de organizare, a instituțiilor și procedurilor politice, trebuie să țină cont

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
cont, chiar și în condițiile pluralismului și dezacordului valoric, nu doar de valorile incluse de realiști printre obiectivele fundamentale ale politicii, ci și de valori morale precum respectul pentru demnitatea umană, echitatea, respectul pentru diversitate și pentru dezacord etc. Or, argumentarea instrumentală de tip realist nu ne poate permite recursul la astfel de valori fără să riște să devină, de fapt, o argumentare moralistă. Despre obiecțiile realiste împotriva moralismului Corespunzător explorărilor mele, realiștii, radicali sau moderați, au ridicat nici mai mult

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
și de valori morale precum respectul pentru demnitatea umană, echitatea, respectul pentru diversitate și pentru dezacord etc. Or, argumentarea instrumentală de tip realist nu ne poate permite recursul la astfel de valori fără să riște să devină, de fapt, o argumentare moralistă. Despre obiecțiile realiste împotriva moralismului Corespunzător explorărilor mele, realiștii, radicali sau moderați, au ridicat nici mai mult nici mai puțin decât douăsprezece obiecții la adresa moralismului. Ele sunt, în esență, următoarele: 1) teoriile moraliste ignoră sau analizează prea puțin "lumea

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
mai puțin eficace în lumea politicii reale"12; 5) moralismul reduce filosofia politică la studiul idealurilor morale "demne de urmărit în viață"13; 6) teoriile moraliste nu respectă constrângerea, obligatorie în condițiile pluralismului valoric rezonabil, de a nu recurge în argumentare la valori, principii sau intuiții morale controversate 14; 7) teoriile moraliste se ocupă cu probleme false sau mai puțin importante, precum dreptatea, egalitatea, drepturile individuale etc., pe când problemele cardinale ale filosofiei politice sunt legitimitatea, ordinea, puterea, virtuțile individuale pe care

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
este politica faptul că este descriptiv inadecvată în privința politicii sau că nu ține seama de adevărurile fundamentale despre politică înseamnă, din punctul meu de vedere, să te apropii periculos de mult de atingerea culmii ridicolului și lipsei de seriozitate pentru argumentarea filosofică. Aceasta cu atât mai mult cu cât moraliștii au respins fără echivoc destule dintre "teoriile" ce li se atribuie cu privire la politică (precum "teoria" că standardele morale pe care le propun sunt standarde de evaluare ale acțiunilor actorilor politici, "teoria

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
politice la probleme de moralitate personală. Aceasta este însă una dintre cele mai absurde obiecții la adresa moralismului. Din nou: cum ar putea moralismul să nege autonomia politicii față de moralitate, de vreme ce el nu este o teză despre politică, ci una despre argumentarea din filosofia politică referitoare la teoretizarea valorilor dezirabile în cadrul societății sau/și la teoretizarea celui mai adecvat ideal sau a celor mai bune reguli de organizare socială și politică? Pe ce baze au dedus Rossi și Sleat că moralismul "reduce

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
filosofia politică) este etică sau "filosofie morală aplicată". Or, această opinie este falsă 40. După calculele mele, am rămas dator doar cu evidențierea temeiurilor care neutralizează primele trei obiecții împotriva moralismului (toate celelalte fiind deja respinse mai sus sau pe parcursul argumentării mele din celelalte capitole). Ceea ce îmi propun să fac în finalul acestui capitol este tocmai achitarea acestei datorii. Pe scurt, problema primei obiecții împotriva moralismului este una pe care am constatat-o și în alte ocazii: confuzia între filosofia politică

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
reală nici pentru moralismul ca teză despre filosofie ca ramură a eticii nici pentru moralismul ca teză despre justificarea apelului la principii (și/sau valori, convingeri ori intuiții) morale în filosofia politică. E adevărat, moralismul, sau cel puțin moralismul "pur", argumentarea doar în baza unor principii și valori morale "pre-politice", nu constituie o metodă adecvată pentru investigarea "lumii reale a politicii". Explorarea "lumii reale a politicii" nu este, însă, o sarcină a filosofiei politice, ci una a științelor politice. Obiecția că

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
sens fiind, desigur, proiectul teoretic al lui Rawls din Political Liberalism). Sugestia că astfel de proiecte sunt "antipolitice", "anti-democratice", indezirabile sau chiar "periculoase" este însă foarte departe de a constitui o afirmație credibilă și respectabilă (chiar și dacă acceptăm, de dragul argumentării, că ele au eșuat, că sunt destinate în principiu să eșueze și - ca atare - că sunt "naive" în intențiile pe care le urmăresc). În cazul în care întrebările mele retorice nu au transmis un mesaj suficient de clar, iată ce

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
acești filosofi îmbogățesc agenda dezbaterii publice cu noi idei, ajutând astfel la creșterea calității ei și la sporirea șanselor ca decizia democratică să fie una cat mai bine deliberată, informată și întemeiată 47. O ultimă observație (retorică): să presupunem, de dragul argumentării, că moraliștii sunt conduși, într-adevăr, de dorința nemărturisită ca teoriile lor să fie implementate prin eludarea sau depășirea procedurilor democratice de decizie. Cum anume invalidează, mai exact, acest fapt teza că filosofia politică este o diviziune a eticii sau

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
eludarea sau depășirea procedurilor democratice de decizie. Cum anume invalidează, mai exact, acest fapt teza că filosofia politică este o diviziune a eticii sau teza că întemeierea morală sau recursul la principii (și/sau valori, convingeri ori intuiții) morale în argumentarea din filosofia politică sunt practici legitime? Acestea fiind spuse, sper că mă veți considera îndreptățit să afirm că, după cum văd eu lucrurile, m-am achitat, în sfârșit, și de ultima sarcină importantă pe care mi-am asumat-o în această

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
cea de a patra concluzie cu privire la disputa dintre realism și moralism în filosofia politică anunțată în cuvântul înainte, i.e., concluzia că toate obiecțiile avansate în cruciada realiștilor împotriva "moralismului" sunt obiecții nesustenabile. Cuvânt de încheiere Din punctul meu de vedere, argumentarea de până acum ne permite să fim suficient de încrezători în îndreptățirea reafirmării concluziei generale indicate în cuvântul înainte, i.e., concluzia că realiștii - radicali sau moderați - nu au reușit să pledeze cu succes pentru opinia că filosofia politică nu este

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
demne de urmărit în viață", ci idealuri demne de urmărit în organizarea politică a unei societăți. O a doua strategie adoptată de realiștii moderați pentru a submina teza că filosofia politică este o diviziune a eticii constă, deloc surprinzător, în argumentarea pentru ideea că filosofia politică este obligată să-și asume și multe alte probleme pe lângă cele investigate de obicei de "moraliști", probleme care privesc nu atât organizarea politică sau design-ul politic ideal, ci "politica așa cum este ea în realitate

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
siguranței, încrederii, condițiilor cooperării sociale etc.); 2) argumentul că filosofia politică autentică este sau trebuie să fie o filosofie a politicii și, de vreme ce politica este o sferă autonomă față de moralitate, filosofia politică trebuie să devină, la rândul ei, autonomă față de argumentarea prin apel la principii, valori sau intuiții morale "pre-politice"; și 3) argumentul că, în condițiile pluralismului și dezacordului rezonabil generalizat specific societăților liberal-democratice, filosofia politică este obligată să se elibereze de recursul la orice fel de principii sau valori controversate

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
3) argumentul că, în condițiile pluralismului și dezacordului rezonabil generalizat specific societăților liberal-democratice, filosofia politică este obligată să se elibereze de recursul la orice fel de principii sau valori controversate (inclusiv principiile sau valorile morale) și să adopte stilul de argumentare realist-instrumental, preocupat exclusiv de contribuția pe care diverse principii, valori, politici, aranjamente sociale etc. o pot avea, într-un context particular sau altul, la realizarea "obiectivelor fundamentale ale politicii". Propriile noastre observații și argumente împotriva realiștilor au arătat, însă, din

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
egalității umane fundamentale, constituie sau pot constitui subiectul unui dezacord rezonabil generalizat și de caracterul problematic al premisei că filosofia politică poate să devină autonomă față de recursul la principii, valori și intuiții morale "pre-politice" sau a premisei că stilul de argumentare realist este unul eliberat de orice fel de recurs la astfel de principii, valori sau intuiții. Ideea că realiștii s-au eliberat sau se pot elibera de principiile, valorile, convingerile și intuițiile morale, am constatat în special atunci când am analizat

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
fi realizate și fără ca puterea politică să satisfacă anumite criterii sau condiții egalitariene de legitimitate/autoritate). Or, odată ce acest fapt este tratat "la modul serios", se dovedește că exigența metodologică a realismului radical - renunțarea la principiile și valorile morale în argumentarea din filosofia politică - este una imposibil de realizat în practică și, ca atare, "nerealistă". Mai mult, faptul că realismul radical este un moralism deghizat este reliefat - și mai vădit - și de două dintre tezele sale fundamentale, teze de care depinde

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]