3,622 matches
-
care a supraviețuit până în zilele noastre. Unele surse datând din vremea grecilor antici susțin originile tracice ale sale. Fiul regelui trac, originar din regiunea munților Rodopi, a fost asemenea lui Tamiras și Heracles instruit de fratele său Linos în arta cântului, dobândind în ea o inegalabilă măiestrie. Muzica lui fermeca orice ființă, chiar și stâncile erau clintite din loc de cântul lui. Nu este deci de mirare că Orfeu a fost de mare ajutor argonauților, la a căror expediție a participat
Orfeu () [Corola-website/Science/300204_a_301533]
-
trac, originar din regiunea munților Rodopi, a fost asemenea lui Tamiras și Heracles instruit de fratele său Linos în arta cântului, dobândind în ea o inegalabilă măiestrie. Muzica lui fermeca orice ființă, chiar și stâncile erau clintite din loc de cântul lui. Nu este deci de mirare că Orfeu a fost de mare ajutor argonauților, la a căror expediție a participat, domolind marea furtunoasă datorită puterii de a stăpâni prin arta lui elementele naturii. Conform istoriografului Diodor nu cântul, ci ruga
Orfeu () [Corola-website/Science/300204_a_301533]
-
loc de cântul lui. Nu este deci de mirare că Orfeu a fost de mare ajutor argonauților, la a căror expediție a participat, domolind marea furtunoasă datorită puterii de a stăpâni prin arta lui elementele naturii. Conform istoriografului Diodor nu cântul, ci ruga fierbinte a fost cea care-i aduse izbăvirea . În versiunile mai vechi, Orfeu este recrutat de argonauți pentru a acoperi ademenirile sirenelor cu propriul său cânt. După despărțirea de ortacii lui Iason, cântărețul s-a îndrăgostit de nimfa
Orfeu () [Corola-website/Science/300204_a_301533]
-
de a stăpâni prin arta lui elementele naturii. Conform istoriografului Diodor nu cântul, ci ruga fierbinte a fost cea care-i aduse izbăvirea . În versiunile mai vechi, Orfeu este recrutat de argonauți pentru a acoperi ademenirile sirenelor cu propriul său cânt. După despărțirea de ortacii lui Iason, cântărețul s-a îndrăgostit de nimfa Euridice, dar fericirea sa alături de aceasta a fost de scurtă durată. Există două versiuni ale morții nimfei, din cauza mușcăturii unui șarpe veninos. După Vergiliu, Euridice era râvnită de
Orfeu () [Corola-website/Science/300204_a_301533]
-
înălță acolo un oracol. Insula deveni în acest fel leagănul poeziei lirice. Lira însă, fu ridicată de zeii olimpieni în cer, unde formează constelația cu același nume. Izvoarele legendei afirmă în mod repetat originea tracică a lui Orfeu. Însăși arta cântului provenea în accepția vechilor greci din Tracia. Arrian pomenește în istoria dedicată patriei sale, "Bithynica" din secolul al II-lea î.Hr., o nimfă numită Tracia, cunoscătoare a plantelor tămăduitoare și născocitoare de melodii. Numele acesteia îl poartă ținuturile tracilor, cunoscute
Orfeu () [Corola-website/Science/300204_a_301533]
-
la Orfeu după modelul patristic capacitatea de a stăpâni natura. Trăsăturile sacerdotale ale eroului trac se contopesc cu cele ale unui maestru stăpân pe arta sa în capitolul „Orpheus, or Philosophy” din opera sa din 1607, "De sapientia veterum". Arta cântului este astfel interpretată ca un act normativ, care este necesar pentru a disciplina conviețuirea în societate și pentru a ordona gândirea. Această interpretare raționalistă se întâlnește atât la Giambattista Vico cât și la Leibniz. Analogia dintre filosofie și muzică intenționează
Orfeu () [Corola-website/Science/300204_a_301533]
-
înveșmântat în pictura Greciei antice în portul trac, cu cizme, himation cu motive geometrice și tichie frigiană (inițial o căciulă din blană de vulpe, împrumutată chiar din portul bacantelor înveșmântate cu piei de animale). Scenele tipice sunt ulterior cea a cântului și cea a morții eroului. Moartea sa violentă este înfățișată de pildă în imaginea din stânga (Fig. 4), dar și pe o amforă în „British Museum”, Londra SA 709 sau pe hidria 90156 aflată în Boston Museum of Fine Arts. În
Orfeu () [Corola-website/Science/300204_a_301533]
-
pictura murală romană este susținerea monoteismului de către erou, evidentă pentru Clemens Alexandrinul și Eusebiu în atașamentul pentru Apollo și în refuzul venerării lui Dionysos, dar sunt invocate în afară de aceasta puterea sa de a domoli natura (după tipul Bunului Păstor), precum și cântul ca simbol al mesajului lui Hristos. Coborârea în infern este văzută pe deasupra ca analogie a coborârii Mântuitorului în limb. În pofida acestor izvoare patristice, analogia cu Isus rămâne în arta creștină sporadică. Puține sunt în epoca romanică și reprezentările lui Orfeu
Orfeu () [Corola-website/Science/300204_a_301533]
-
cariera sa politică s-a încheiat în 1879, după un incident în care s-a autoproclamat lider militar și politic al Antioquiei, ca răspuns la o revoltă a conservatorilor. După retragerea să din politica Isaacs a publicat în 1881 primul cânt al poemului "Saulo", pe care nu a reușit să-l finalizeze niciodată. De asemenea, a explorat departamentul Magdalena, în nordul Columbiei, unde a descoperit zăcăminte importante de cărbuni și petrol. Isaacs și-a petrecut ultimii ani din viață în orașul
Jorge Isaacs () [Corola-website/Science/301520_a_302849]
-
sădeau pomi pe loturile școlii și bisericii sau pe marginea drumurilor. Cel dintâi învățător în satul românesc a fost întotdeauna și fără excepție preotul, însă primul învățător atestat documentar la școala Enăchești a fost P. Pavloff; orele de religie și cântul erau ținute de preotul Gh. Dospinescu, el având în anul școlar 1893/1894 un număr de 46 de elevi. La Tescani bunăoară a predat limba română profesorul Costache Leca, fiu al satului, licențiat în teologie și mai apoi și în
Enăchești, Bacău () [Corola-website/Science/300669_a_301998]
-
biserică, acolo fiind tiparul, limba și focul românismului, bisericii datorându-se multe scrieri vechi în limba română strămoșească. În anul 1858, a luat ființă școala din Cașin sub conducerea cântărețului Ion Poncoș (Zărnescu), fiind întreținută de părinții elevilor. Se preda cântul bisericesc, citirea ceaslovului, rânduiala slujbei bisericești și învățarea rugăciunilor. Deoarece se dădea deosebită însemnătate cântului, școala purta numele de „Școala de cântăreți”. Ea a funcționat regulat timp de partu ani, până în 1862, când cursurile au fost suspendate, din motive necunoscute
Comuna Cașin, Bacău () [Corola-website/Science/300662_a_301991]
-
limba română strămoșească. În anul 1858, a luat ființă școala din Cașin sub conducerea cântărețului Ion Poncoș (Zărnescu), fiind întreținută de părinții elevilor. Se preda cântul bisericesc, citirea ceaslovului, rânduiala slujbei bisericești și învățarea rugăciunilor. Deoarece se dădea deosebită însemnătate cântului, școala purta numele de „Școala de cântăreți”. Ea a funcționat regulat timp de partu ani, până în 1862, când cursurile au fost suspendate, din motive necunoscute. La 2 ianuarie 1865, școala se reînființează, de data aceasta pe seama statului și cu o
Comuna Cașin, Bacău () [Corola-website/Science/300662_a_301991]
-
a secolului VIII î.Hr., și care a preluat în epopeele sale, "" și "Odiseea", tradiții, fragmente și motive din mituri vechi și cântece populare. Iliada este compusă din 15 337 de hexametri dactilici și, din epoca elenistica, divizată în 24 de cânturi. Textul a fost probabil compus între 850 și 750 î.Hr. (date deja menționate de către Herodot), deci cu patru secole după perioada în care istoricii înscriu războiul mitic pe care acesta îl relatează. Tema epopeii o reprezintă războiul Troiei, în care
Iliada () [Corola-website/Science/300831_a_302160]
-
război, soarta acestuia nu continuă prin numeroase lupte colective sau individuale care ilustreaza figuri ca Ajax, Hector sau Patrocle. În final, aheii înving grație victoriei lui Ahile care îl ucide pe conducătorul troian în luptă directă. În cele 24 de cânturi, însumând circa 15.000 de versuri, "Iliada" relatează fapte de vitejie excepțională făcute de eroi neînfricați, dintre care se detașează Ahile. Acesta nu cunoaște teama și preferă o moarte glorioasă unei vieți tihnite, însă este neîndurător, refuzând familiei dușmanului său
Iliada () [Corola-website/Science/300831_a_302160]
-
binele lumii terestre, fiind condus la început de poetul Virgiliu, simbol al rațiunii, apoi de Beatrice, simbol al credinței. Poemul este compus din trei părți (trei "cantiche": "Inferno", "Purgatorio", "Paradiso"), cuprinzând 100 de canturi, 33 pentru fiecare parte, plus un cânt introductiv la începutul "Infernului", si este scris în versuri endecasilabice grupate în „terține” ("„terza rimă”"). Iată primele trei "terține" (în traducerea lui Răzvan Codrescu): Structura de fond a operei corespunde fanteziei cosmologice medievale. Într-adevăr, călătoria în Infern și pe
Divina Comedie () [Corola-website/Science/296768_a_298097]
-
cult, citește lucrarea lui Leone Battista Alberti ""Della Pittura"" ("Despre pictură"), în care sunt redate preocupările pentru surprinderea mișcării răspândite în Italia de Nord la începutul secolului al XV-lea. Pasionat cititor al lui Dante Alighieri, execută ilustrații la multe cânturi din "Divina Comedie". În 1481, Papa Sixtus al IV-lea îl însărcinează cu realizarea a trei fresce pentru Capela Sixtină, unde Sandro Botticelli lucrează împreună cu artiști excepționali ca Domenico Ghirlandaio, Piero del Pollaiuolo și Pietro Perugino. După mai bine de
Sandro Botticelli () [Corola-website/Science/299640_a_300969]
-
și vestul țării), atât din mediul sătesc, cât și din cel urban. Elevii, inițial instruiți la fața locului, își urmau apoi studiile în colegiile și liceele din împrejurimi. Asigurând un serviciu religios zilnic și duminical la Bazilica Sf. Martin, practicând cântul gregorian cultivat la Bazilică, Micii Clerici, după ce absolveau Marele Seminar Diecezan, erau primiți în rândul clericilor din dieceza Tours. Susținută de generozitatea locuitorilor din Tours, această instituție era administrată ca o mare familie primitoare. O pedagogie dee familie îi educa
Martin de Tours () [Corola-website/Science/299681_a_301010]
-
o putere superioară, ca de exemplu legea, zeii, soarta sau societatea. Originile ei sunt obscure dar cu siguranță că este un produs al bogatelor tradiții poetice si religioase al vechii Grecii. Mai precis, originile sale pot fi regăsite in ditirambi, cânturile și dansurile care îl celebrau pe zeul grec Dionisos, mai târziu preluat de romani ca Bachus. Se crede că spectacolele acestea extatice și legate de băutură au fost create de satiri, ființe pe jumătate țapi care îl înconjurau pe Dionisos
Tragedie () [Corola-website/Science/299183_a_300512]
-
său prieten de mai târziu. Mama sa moare la Newstead la 1 august, înainte ca Byron să o revadă. La 27 februarie 1812 rostește primul său discurs în Camera Lorzilor, iar în 29 februarie, John Murray îi publică primele două Cânturi din "Pelerinajul lui Childe Harold", care îl fac celebru "peste noapte", cum avea să declare Byron mai târziu. În 1812, Byron are o aventură cu Lady Caroline Lamb, aventură foarte mediatizată bucurându-se de un interes deosebit din partea publicului britanic
George Gordon Byron () [Corola-website/Science/299813_a_301142]
-
în sus pe Rin; își petrece vara în Elveția împreună cu poetul Percy Bysshe Shelley, a soției acestuia, Mary Godwin și a tinerei Claire Clairmont, sora vitregă a lui Mary. Locuind în vila Diodati, lângă Geneva, în vara lui 1816 finalizează Cântul al III-lea din "Pelerinajul lui Childe Harold", scrie "Prizonierul din Chillon" și începe să lucreze la poemul dramatic "Manfred". La sfârșitul verii Shelley, Mary și Claire părăsesc Elveția. Claire poartă, spre Anglia, în pântece un copil rezultat al relației
George Gordon Byron () [Corola-website/Science/299813_a_301142]
-
12 ianuarie 1817 Claire Clairmont dă naștere fiicei sale nelegitime, Clara Allegra Byron. Vizitează Florența, Roma și Ferrara. La mănăstirea din San Lorezzo învață armeană. În mai vizitează Roma, împreună cu John Hobhouse, impresiile lăsate de ruinele romane se regăsesc în Cântul IV din "Pelerinajul lui Childe Harold". Scrie "Tânguirea lui Tasso" și încheie "Manfred". Tot acum scrie "Beppo", un poem pe teme venețiene în ottava rima și lucrează la Cântul IV din "Pelerinajul lui Childe Harold". În februarie 1818 apare "Beppo
George Gordon Byron () [Corola-website/Science/299813_a_301142]
-
împreună cu John Hobhouse, impresiile lăsate de ruinele romane se regăsesc în Cântul IV din "Pelerinajul lui Childe Harold". Scrie "Tânguirea lui Tasso" și încheie "Manfred". Tot acum scrie "Beppo", un poem pe teme venețiene în ottava rima și lucrează la Cântul IV din "Pelerinajul lui Childe Harold". În februarie 1818 apare "Beppo", iar în aprilie Cântul IV din "Pelerinajul lui Childe Harold". Încheie poemul "Mazeppa" și începe să lucreze la poemul satiric de mari proporții, "Don Juan", al cărui prim cânt
George Gordon Byron () [Corola-website/Science/299813_a_301142]
-
lui Childe Harold". Scrie "Tânguirea lui Tasso" și încheie "Manfred". Tot acum scrie "Beppo", un poem pe teme venețiene în ottava rima și lucrează la Cântul IV din "Pelerinajul lui Childe Harold". În februarie 1818 apare "Beppo", iar în aprilie Cântul IV din "Pelerinajul lui Childe Harold". Încheie poemul "Mazeppa" și începe să lucreze la poemul satiric de mari proporții, "Don Juan", al cărui prim cânt îl încheie în septembrie. În vara lui 1818 Claire o trimite pe Clara Allegra la
George Gordon Byron () [Corola-website/Science/299813_a_301142]
-
Cântul IV din "Pelerinajul lui Childe Harold". În februarie 1818 apare "Beppo", iar în aprilie Cântul IV din "Pelerinajul lui Childe Harold". Încheie poemul "Mazeppa" și începe să lucreze la poemul satiric de mari proporții, "Don Juan", al cărui prim cânt îl încheie în septembrie. În vara lui 1818 Claire o trimite pe Clara Allegra la Byron să o crească. În aprilie 1819 o cunoaște pe Contesa Teresa Gamba Guiccioli, de care va rămâne legat până la moarte. Își petrece toamna la
George Gordon Byron () [Corola-website/Science/299813_a_301142]
-
Contesa Teresa Gamba Guiccioli, de care va rămâne legat până la moarte. Își petrece toamna la La Mira, unde continuă "Don Juan". Primește vizita poetului și prietenului său, Thomas Moore, căruia îi încredințează memoriile sale. În Italia sunt publicate prime două cânturi din "Don Juan". În anul 1820 locuiește la Ravenna, în palatul Guiccioli. Continuă "Don Juan". Traduce primul Cânt din "Morgante Maggiore" și "Francesca da Rimini". Încheie "Profeția lui Dante" și scrie drama poetică "Marino Faliero, Doge al Veneției". Face o
George Gordon Byron () [Corola-website/Science/299813_a_301142]