6,191 matches
-
se mișcă. Omul din depărtări scrută puțin originea glasului, apoi răspunse ca din fundul pămîntului: - Sunt eu, Pătru! - Sunt pepeni? țipă grozav Pascalopol. - Este, este! - Oameni ai? Câți oameni ai? - Am douăzeci! Douăzeci de bulgari! - Să trimiți la curte o căruță de pepeni, ai înțeles? - 'Țeles... trăiți!... răspunse ecoul. Pascalopol dădu iar bici cailor, părăsind pe stânga roata și reapropiindu-se treptat de drumul bătătorit de căruțe. Brișca sări deodată, lovindu-se de un mal, căzu într-o albie și se ridică
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Oameni ai? Câți oameni ai? - Am douăzeci! Douăzeci de bulgari! - Să trimiți la curte o căruță de pepeni, ai înțeles? - 'Țeles... trăiți!... răspunse ecoul. Pascalopol dădu iar bici cailor, părăsind pe stânga roata și reapropiindu-se treptat de drumul bătătorit de căruțe. Brișca sări deodată, lovindu-se de un mal, căzu într-o albie și se ridică iar pe câmp. Dăduse de pârâu. Nu era decât o șerpuire de șanț mai îngust sau mai lat, în care prezența apei era dovedită doar
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
grajduri și coșare de vite, depozite pentru unelte, case pentru argați, totul astfel așezat, încît, la zăvorârea porții celei mari curtea să rămână închisă. Fiecare grajd se compunea din două componente laterale de zid pentru vite, un șopron central pentru căruță și un pod pentru fân acoperit cu țiglă și de o înălțime considerabilă. Șopronul se încuia pe dinăuntru cu o poartă. Oamenii puteau ieși însă spre câmp printr-o ușă pătrată și cu prag înalt, care se încuia noaptea și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
priveliștea avea un aer de artificiu. Otilia vru cu orice chip să se urce într-un pod cu fân, spre veselia sfioasă a țăranilor. Nimerise scara tare, cu trepte de nuia groasă de alun, care se afla înăuntrul șopronului pentru căruțe, și se urcă repede, invitând și pe ceilalți: - Pascalopol, nu vii? Hai, te rog, vino! Pascalopol se arătă însă puțin contrariat de această invitație și se scuză. Otilia apăruse în fereastra podului și făcea de acolo semne de delicii. G.
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ce stoguri se văd pe cîmp! Ale cui sunt? - Ale mele sunt, zise Pascalopol, obidit. - Să mergem, să mergem! țipă Otilia și coborî numaidecât. Trăsura ieși din patrulaterul șurilor și o luă pe câmp, pe un drum indicat de roțile căruțelor. Între două linii paralele până la o distanță considerabilă și depărtate între ele cam cu o sută de metri, se întindea un loc de fânaț, de pe care iarba fusese cosită, uscată și adunată în stoguri pe marginea fîneții. Stogurile aveau forma
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mari. Latura din fund a patrulaterului avea o tindă pe stâlpi de lemn, prefăcută în geamlâc. Curtea era plină de butoaie, de doage, de scânduri scurte de stejar, de papură, fiindcă într-o parte ședea un dogar. Erau și câteva căruțe țărănești cu coviltir. Într-un colț, un individ potcovea un cal prins între trei bare în chip de uluci. Un fel de boltă fusese refăcută și folosită ca potcovărie. Stănică își aduse aminte că, pe când era copil, curtea era plină
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cu coviltir. Într-un colț, un individ potcovea un cal prins între trei bare în chip de uluci. Un fel de boltă fusese refăcută și folosită ca potcovărie. Stănică își aduse aminte că, pe când era copil, curtea era plină de căruțe pentru pâine. Mătușa Agripina era sora mamei lui și era măritată după un brutar. Toată curtea era proprietatea ei, și el se juca cu copiii Agripinei, verii lui, ascunzîndu-se prin unele odăi care slujeau ca depozit de făină și grâu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
arunca pe dușumea, făcând purcoaie pe categorii. Față de cel care vedea scena, dădea, neîntrebat, o explicație vagă, bolborosită și fără direcțiune precisă: - Omul e bine să cumpere, când găsește, de ocazie! Săstea acolo. Într-altă zi, bătrânul veni cu o căruță întreagă plină cu cercevele, ferești, uși de la vreo casă veche dărâmată. - Papa, se miră Otilia, ce faci cu astea? Pentru foc? Bătrânul își frecă mâinile, ca omul care a făcut o afacere bună și nu vrea s-o destăinuiască altuia
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
apărîndu-se cu satisfacția omului care își îngăduie să scandalizeze pentru puțin aproapele nedumerit, știind că mai pe urmă îl va încînta cu buna lui intenție. În orice caz, scopul imediat al gropii se destăinui curând, fiindcă moș Costache aduse câteva căruțe de var și le răsturnă acolo. Zicea că le-a cumpărat chilipir de la o bina care a sfârșit lucrările. - Dar ce vrei să faci, papa, vrei să zidești? - Hehehe, zise șiret bătrânul, fac eu ceva pentru fe-fetița mea! După aceea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
îl ia, îl răsucește, bătrânul nu mișca deloc. A stat așa vreo jumătate de ceas, stropindu-l cu apă, și, văzând că nu suflă, a crezut că e mort și a alergat călare spre sat să cheme oameni cu o căruță să-l ia. Când au venit cu căruța să-l ia l-au găsit sănătos, stând pe un pietroi și uitîndu-se cu ochiul în țeava puștii, cine știe ce i s-o fi părut. Tropotul calului l-a speriat, a făcut o
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
A stat așa vreo jumătate de ceas, stropindu-l cu apă, și, văzând că nu suflă, a crezut că e mort și a alergat călare spre sat să cheme oameni cu o căruță să-l ia. Când au venit cu căruța să-l ia l-au găsit sănătos, stând pe un pietroi și uitîndu-se cu ochiul în țeava puștii, cine știe ce i s-o fi părut. Tropotul calului l-a speriat, a făcut o mișcare greșită se vede cu mâna și glontele
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ce-am făcut odată. Ne-am dus câțiva, călări, pe Podul Calicilor, strada Rahovei de acum, și ne-am ținut, până au ostenit caii, pe drumul Giurgiului, după o grecoaică, o fată care mergea cu tat-su, negustor grec, în căruță cu coviltir. Grecul s-a plâns la întoarcere tatei, și de atunci nu mi-a mai dat cal. Mergeam apoi la biserici cu ceata, când se dădeau artose, la Antim, la Sfinții Apostoli, La Mihai-vodă, și chiar mai departe și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ca părinții sa hotărască tot, fata, zestrea. Erau pregătite toate, masa, lumânări aprinse (uitai să spui că tata făcea și comerț de ceară), popa aștepta la altar, când ne-am trezit în poartă cu o cupea, și, după ea, o căruță acoperită, din care au început slugile să descarce boccele, foteluri și alt calabalâc. Asta era zestrea. Fata a adus-o soacră-mea de mână, și era numai de treisprezece ani, și de mică ce era, nici nu știa bine ce
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
dacă trag la cântar mai mult de 800 grame... Doi: dacă prezintă dovadă că s-au bucurat de-o sănătate perfectă... Și Trei: dacă nu există îndoială c-au mierlit-o în timp ce erau călcați de tren... P-ăștia borșiți cu căruțe ori basculante - continuă el - nu-i primește pe motive că n-ar fi îndeajuns de înfiorători... Câți gudulani n-am cunoscut numai eu, care, în timp ce-și neglijeau sănătatea, legîndu-și șobolanii la calea ferată, apărea acceleratele și le tăia
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
nu. Stă Omoroaica în fereastră (că are muian reglementar de bunicuță suavă), dă din andrea (nu crez să-i iasă altceva decât plovere cu cocoașă) și nu face decât să trimită asupra noastră, a ăstora de la noi din cartier, o căruță de boli și de blesteme: fălcariță, vânt sec, ducă-se pe pustii, brâncă, boala copiilor, ceas rău, bube dulci, luat de vânt, mâncărime la inimă sau înnecăciune, de-ți vine tîrșă și să te mai plimbi pe propriile grisine. Unii
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
fi avut. Genel trase mașina, de hățuri, în fața unei vilișoare cu portița deschisă. Cu ormamente și nu știu-ce-uri turcești. - Ma-mare... - strigă către curte lighioana de taximetrist - m-a rugat vecina de la un coleg s-o ajut să-și mute căruța asta cu boarfe până la strada PERONE... Ce zici, să i-o mut? - Mută-i-o, românașule, că, dacă tot te-ai îndurat până aicea... Că dacă i-oi mai muta-o înc-o străduță, la stânga, e-un mizilic... Strada PERONE era
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cât să le vândă pontul... Ei trei, rămași în Buzești, nu hălăduiră aiurea pe străzi. De scârba patrulelor, se strecurară într-un subsol de bloc de pe Doctor Felix, peste drum de cârciuma "Fîntînica", traseră tutun, haliră alune din buzunarele cât căruța, ale lui Arvinte. Și, din bârfă în bârfă, până la mijirea zorilor, sorbiră și pisoiul de juma' coniac, pe care-l descoperi Regele, inspectând boxele de placaj ale locatarilor. Când pântecele de fierătanii ale primelor tramvaie scăpate din depou hâțânară străduța
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
unul ceva mai ilustrativ. Mai valoros. Mai destinat să înfrîngă nepăsarea timpului. Madam Nicolici îi răpea ăluia femeia de-acasă și-o vărsa, ca pe-o cană de apă fierbinte, plocon, la picioarele și-n brațele Sinistratului său! Costa o căruță de bani. Nu voia femeia să i se înfățișeze fără vreo bijuterie ori fără vreo garderobă mai acătării. Unele, mironosițe, prin vrăji, pentru a nu-și denatura ambientele în care se obișnuiseră să-și miște grațiile, își târau după dânsele
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ammdoi iarna. Salcâmii rari ai Cuțaridei îngălbeneau. Frunza lor rotundă suna trist seara. Câmpul învinețea. Ierburile opărite în vipiile verii se măcinau. Din cerul leșiatic cădea câte un stol de brabeti, împrăștiindu-se pe pământul tare. Nu mai soseau nici căruțele. În noiembrie, toată frumusețea aceea pălită se despuia. Maidanul își schimba culoarea. Scoarța roșcovană căpăta o dungă cum e fierul care străbătea burta de buruieni uscate. Lumina albicioasă a soarelui abia sticlea. - Vine bălana... u spunea nevestei. Îl dureau genunchii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
dese, croncănind a ninsoare. Se lăsau pe crusta lucioasă, căutând smocurile rare de buruieni, apoi se ridicau chemîndu-se. Grăbi pasul. Cerul avea un tiv de oțel spre miazănoapte și își spuse că iar o să ningă. În câmp se auzeau roțile căruțelor alergând pe drumul desfundat al Griviței, un fluierat prelung de osii neunse, amestecat cu zgomotul copitelor care loveau glodul înghețat. Mirosea a paie putrede, și frigul o învălui, pătrunzîndu-i prin fustele largi. Orașul își aprindea în depărtare luminile verzui. Zări
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Stere, să te audă Ă-lde-sus! Hainele de le avea se cam hărtăniseră de atâta purtare. Au mers la târguială împreună, luând Grivița de la un capăt la altul. Muierea, înainte, negustorul, după ea. Aici, altă lume: strada largă, nepavată, mișuna de căruțe țărănești cu coviltire înalte, încărcate cu mături, oale smălțuite, pahare străvezii de sticlă și borcane de lut, deasupra cărora moțăiau copiii lângă femei în fuste lungi. Camioane cu osii de fier 19 hurducăiau prin gropile drumului. Căruțașii spătoși suduiau caii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu înțelegere. Spre seară, o promoroacă aurie scălda fundul gropii. Vântul, ca briciul. Au plecat câte unul. În urmă rămăseseră Gheorghe cu ucenicul. Noaptea veni repede, umedă și senină. Își împărțiră locurile. Paraschiv ținea tira la un dâmb, în drumul căruțelor, lângă rampă. Sub ei se vedea lumina bordeiului și în țarcul întunecat se mișcau umbre mari. Armăsarii sforăiau înfiorați. Pungașii auziră copitele potcovite bocănind și nechezatul unuia mai neastâmpărat. Apoi se lăsă liniște. Așteptară așa, vreme de un ceas, culcați
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
tăcută a gunoaielor pe rfpi. Cornul roșu al lunii iscodi marginile cerului. Priviră într-acolo. Parcă se destrăma. Dungi subțiri se împleteau în brațele pomilor. Iarba albise. Pe deasupra plutiră aburii fundului. Niște dini lătrară în depărtare. Un zgomot surd de căruțe zdroncăni pe drumul plin de praf. Veneau. Paraschiv simți cotul codoșului în mușchi. - Acum. Șinele de fier ale roților răsunară aproape. - Ho, tată, ho! opri primul. - Aici e, bă? - Aici. - Na, boală, stai, Lolica! 56 Glasurile se amestecară. Cel care
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lumina roșie a lunii. O iapă puțină se baliga cu nepăsare. Gheorghe șușoti: - Când le-or aduce înapoi, te strecori pe colea șiie dezlegi ușurel! Ți-e frică de cai? -Nu. - Să iei câte o mână de fân de la curu căruții și să le pui sub bot. Căruțașii coborau ținând animalele de căpestre. De jos, se auzi nechezatul întărîtat al armăsarilor. Moș Leu lumina cărarea îngustă cu un felinar. - Tu ești, Suleo? - Eu, unchiașule. - Ai adus prințesele? - Le-am adus. Le-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pască. Armăsarii încă nechezau. Picioarele lor subțiri §i lucioase tremurau în bătaia lunii. Își mușcau cozile din când în când. Oamenii râdeau, rezemați de codilele bicelor. - Strașnici armăsari ai, moșule! zise unul. -Ehe... - Parcă-s hrăniți cu iarbă-mare. - Mănâncă o căruță de fân și tot nu-i ajunge unuia. Dinții iepelor mestecau într-una. Căruțașii le adunară, mînîndu-le spre căruțe. Ele ar fi vrut să mai pască și se codeau. Biciuștile sunau prin aerul rece: - Haide, Lola, intră dracii-n tine
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]