4,874 matches
-
a spus că era o femeie în pragul isteriei, care-și ducea copilul la școală. Femeia nu și-a dat numele și a închis, iar eu cred că putem s-o scoatem de pe lista suspecților. Millard trecu la un ton calm, profesoral. Până când nu identificăm cadavrul, investigația va fi axată pe intersecția 39th cu Norton, iar următorul pas este reluarea cercetării pe teren. Se auzi un murmur colectiv. Millard se încruntă și continuă: — Centrul de comandă va fi la secția University
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
disecau aceleași informații, puneau aceleași întrebări, discutau în grupuri de cîte doi-trei sau păreau transportați, de parcă ar fi vorbit cu ei înșiși. Băieții de la laborator plecară cu sumedenia de indicii noi, manevrându-le cu mănuși de cauciuc. Apoi singurul bărbat calm din încăpere fluieră din nou. Și, din nou, hărmălaia se domoli. Impasibil, Russ Millard numără persoanele prezente și ne făcu semn spre avizierul din spate. Ne-am strâns acolo, iar el ne spuse: Nu știu exact despre ce-i vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
soțului meu să dispară trei săptămâni fără să fac nimic? Am pus niște detectivi să te urmărească, Dwight. Seamănă cu nenorocita aia de moartă, așa că n-ai decât să rămâi cu ea, nu cu mine! Ochii ei uscați și vocea calmă erau mai insuportabile decât ceea ce-mi spunea. Am simțit că încep să tremur tot, că mă lasă picioarele. — Iubi, la naiba... Kay se trase înapoi, ca să n-o ating. — Curvarule! Lașule! Necrofilule! Tremuratul mi s-a accentuat. Kay îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
ochii mei. Și nu mi-ai spus nici mai târziu? Nu i-ai spus nimănui? Kay își lăsă din nou capul în piept. I l-am smucit în sus cu ambele mâini. Nu i-ai spus nimănui? Cu cel mai calm și mai profesoral ton cu putință, Kay Lake Bleichert îmi răspunse: — Era cât pe ce să-ți spun ție. Dar ai început să umbli din nou după fuste și să aduni fotografii cu ea. Nu mai voiam decât să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Își luă ochii de pe telefon și privi În camera de zi. Doamna Strichen se clătina Înspre canapea, cu fața la fel de albă ca zăpada de afară. În spatele ei stătea Martin, cu fierul de călat În mână, cu o expresie ciudat de calmă și senină. Mama lui se poticni, apucându-se de pernele prea pline ca să se sprijine, iar Martin păși În spatele ei, și duse În jos fierul Într-un arc nimicitor. Se lovi de partea din spate a craniului ei, iar femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
turnuri de apărare. Într-o zi mohorâtă de iarnă din timpul domniei lui Tiberius, micul Gajus Caesar se cățără, urcând pe lungile scări de lemn, până în turnul pătrat ce domina partea de apus. Dincolo de șanțul de apărare curgeau, puternice și calme, apele de culoarea fierului ale unui fluviu foarte lat. Pe celălalt mal, departe, se întindeau păduri nesfârșite. „O viziune imperială“, spusese tatăl său. Tatăl său era tânărul, dar temutul dux Germanicus și comanda cel mai puternic grup de soldați care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
mai puține cuvinte. Limpezi și inatacabile, spuneau numai ceea ce voise autorul. Nu existau sensuri ambigue sau distorsionate, mărturisiri nedorite, emoții sau contradicții. Erau cu adevărat cuvinte ce trebuiau sculptate în marmură. Singurul lucru ascuns care putea fi ghicit era mândria calmă, puternică, conștientă. În câteva decenii, puterea Romei se întinsese pe un teritoriu imens, zeci de limbi diferite, mii de granițe, deosebiri radicale între supuși, de la germani la blemii din Nubia. Aceasta genera zi de zi probleme neașteptate, impunea noi modalități
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
noi am ajuns să-l folosim ca nume propriu, avea să intre în istorie, și vreme de patru sute cincizeci de ani toți succesorii săi aveau să și-l asume. Fusese reales princeps patruzeci de ani la rând și acceptase realegerea calm, „până în ziua de azi, când scriu“, încheia el. Parcă îl vedeai, singur în camera sa de lucru secretă, împodobită cu fresce, scriind, unul după altul, cuvintele pe care avea să le încredințeze secolelor următoare. Când termină de citit acele cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
auziră cuvintele fură surprinși de alegerea lui. El se întrebă dacă se putuseră forma gânduri în capul acela micuț. „Cu care minte ar fi semănat mintea lui? Cu aceea impulsivă, sângeroasă, autodistructivă a lui Marcus Antonius? Cu aceea limpede, dreaptă, calmă a lui Germanicus?“ La Capri, bătrânul Tiberius rămase tăcut. Poate că nu era foarte dezamăgit, fiindcă în lunile acelea observase iritat zelul, ambiția și tupeul senatorului Silanus. Senatorul privi îndelung, pe rugul demn de un împărat, fumul puterii sale pierdute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ocupau nu trebuia s-o părăsească, nimic din ce se afla acolo nu trebuia atins. Ordine ulterioare aveau să fie date a doua zi. Tribunul, un bărbat dur din miazănoapte, care luptase sub Germanicus pe Rhenus, îi aruncă o privire calmă, de gheață, și încuviință în tăcere. Gândurile lor erau aceleași. Pentru paznicii care rămăseseră înspăimântați pe chei erau pregătite închisorile subterane din groaznicul Tullianum. Aveau să vorbească, aveau să povestească fiecare zi, fiecare cuvânt al acelei agonii, acuzându-se, disperați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
că nimic din ceea ce am reușit să fac în ultimii douăzeci de ani nu ar fi avut aceeași substanță fără zâmbetele și plânsetele și supărările și bucuriile fetelor mele. Simpla lor prezență mi-a umplut întotdeauna sufletul de acea bucurie calmă și profundă pe care numai legătura cu propriul copil o poate genera. Dar e foarte adevărat că un sentiment omniprezent de vinovăție a venit „la pachet“ cu toate satisfacțiile maternității : de fiecare dată când stau și citesc, când scriu sau
Substanța zilelor și nopților unei mame. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Carmen Mușat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1777]
-
face lecțiile mai conștiincioasă ca totdeauna, ca să răzbun visurile În care m-am scăldat după-amiază, În loc să Învăț. În mine clocotește ceva crud, ceva strivit prea mult, o mirare, o uimire, o revoltă, nici eu nu știu. Am primit vestea destul de calmă, dar i-am simțit din plin efectul. Nu mă zbat, nu disper, e de prisos. Nu credeam că o să se Întâmple, dar iată că s-a Întâmplat! Încă o dovadă că nu trebuie să-mi leg viața de oameni, ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
La Întoarcere, l-am văzut pe Petre În gară cu o femeie de la O.N.T. Erau foarte afectați unul cu altul. Ce s-ar fi Întâmplat dacă eu aveam un sentiment oarecare pentru Petre? Nu Înnebuneam? Așa, am fost foarte calmă și am râs de prostia altora. Să vedem, va veni joi Petre la Întâlnirea cu mine? Cred c-am să-l expediez urgent, prea mi-a făcut scârbă. Deci minunat! În tren, am Înnebunit pe un puștan de 19 ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
locotenent al meu, Paul, ce știa toate locurile de retragere. Ca un erou, am fost dus În fața consiliului de judecată, ce se afla În cancelarie, fiind format În principal din Învățătorul meu, Necșulescu. „Scoate praștia!“, a spus el cu voce calmă. „N-am!“, a venit răspunsul tot atât de neutru. „Golește-ți toate buzunarele aici, pe masă.“ Am Început să scot, luând-o de sus În jos, adică de la buzunarul de la piept al hainei; acolo era batista albă, curată, „de rezervă“, cum spusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
nu scape nimic, căci descrierea este aici chiar o formă de posesie. Ochiul este Îndrăzneț și insinuant: În fiecare dimineață, mergeam s-o văd cum se scaldă; o contemplam de departe când se afla În apă, pizmuiam valul moale și calm ce o mângâia pe coapse ș-acoperea cu spumă acest piept atât de viu, eu vedeam conturul membrelor sale sub veșmintele ude ce le acopereau, vedeam inima sa bătând, pieptul său ce se umfla, contemplam În mod mecanic piciorul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
premieră pentru amândouă - în timp ce făceau obișnuita patrulă de sâmbătă dimineață, l-au auzit pe paznic chemându-le agitat pentru a cerceta cauza urletului auzit de acesta. Mai exact, a strigătului auzit de acesta. - Hai să mai așteptăm, spuse Franciscovich, cea calmă dintre cele două. Să vedem ce se mai întâmplă. - Mi se pare că s-a auzit de undeva de p-aici, din apropiere, medită cu voce tare paznicul. Așa cred... - Locul ăsta e înfricoșător, spuse și Ausonio. Era ciudat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
avea o listă a tuturor care cunosc acest truc? - Nu cred. E foarte răspândit printre iluzioniști. Omul Dispărut... Sachs își aminti că suspectul își schimbase hainele și trecuse drept îngrijitor. Totodată, rememoră lipsa de cooperare a lui Balzac și privirea calmă și rece pe care o avea când vorbea cu Kara. - Trebuie să știu unde era în dimineața asta. - Cine? - Domnul Balzac. - Aici. Adică în clădire. Locuiește chiar deasupra magazinului. Doar nu bănuiești că ar fi implicat... - Sunt întrebări de rutină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
primul rând și m-am așezat pe o bancă, cu fața foarte aproape de un absorbant lipit pe pupitrul de la care comandantul își ținea discursul. Toți râdeau atât de tare încât am crezut că vor da în epilepsie. Am început foarte calmă să iau notițe despre ce ne spunea ofițerul suplinitor. Știi tu, despre mandate, despre comunitatea de care eram responsabili, despre străzile cunoscute pentru traficul de droguri. După două minute, nu se mai auzea niciun hohot. Toată chestia a devenit jenantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
acum? întrebă ea răspicat. Se gândi câteva momente, apoi îi dădu câteva instrucțiuni. La final, adăugă: - Apoi, tu pleci. Părăsești locul. - Adică tu rămâi? Care... - Acum! spuse el ferm. Apoi îi strânse ușor brațul și spuse cu o voce mai calmă: - Ne vedem afară. Va fi bine. Ar fi vrut să îl îmbrățișeze, simți el. Dar privirea pe care el i-o aruncase îi tăiase elanul. Erau prea în centrul atenției acolo; nu voia ca cineva din public să se gândească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
tură? - Da. Corpolentul detectiv spuse: - Bine, ce ai zice să fie și ultima? Luis aruncă ziarul și sări de pe canapea, scoțându-și la iveală pistolul, pe care îl îndreptă spre omul despre care știa că este Erick Weir. De obicei calm, acum țipă cât putu de tare în microfon: - A intrat! E aici, în sufragerie! Doi alți polițiști care așteptau în bucătărie, detectivul Bell și Lon Sellitto, locotenentul gras, își făcură apariția pe o altă ușă și, cu expresii foarte surprinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
lăsă prizonierul să intre, încătușându-i mâinile în față. Apoi închise ușa cu zgomot și se întoarse pe coridor să aștepte. - Nu ți-a mers, fu primul lucru pe care i-l spuse Grady. Vocea îi era în mod ciudat calmă și indiferentă, se gândi Sachs, ținând cont de faptul că familia îi fusese în pericol. - Ce nu mi-a...? începu Constable. Vorbiți despre idiotul de Ralph Swensen? - Nu. Despre Erick Weir, îi spuse Grady. - Cine? Grimasa bărbatului păru foarte autentică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
fii la Cirque Fantastique. Tânăra femeie râse, dar nu spuse nimic. - Nu, eu chiar vorbesc serios. Am văzut ceva extraordinar astăzi, insistă Sachs. Rhyme își putu da seama că nu avea de gând să continue discuția. Spuse pe un ton calm: - Sunt în grafic. Nu e nicio grabă. Mulți fac greșeala de a se pripi. - Hai să luăm ceva de mâncare, sugeră Thom. Mor de foame. Jaynene, hai și tu. Femeia acceptă cu plăcere și propuse un local deschis de curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
prindem pe individ. Trimit... Ce? La auzul ultimului cuvânt, care fusese spus și pe un ton răstit, toată lumea își îndreptă atenția spre Bell. - Cine mai e cu el?... E singur? Ce vrei să spui? Rhymea privea fața lui Bell, foarte calmă de regulă, dar pe care acum era întipărită o expresie de îngrijorare și tensiune aproape inexplicabilă. O dată în plus, cum adesea se întâmplase în acest caz, Rhyme simți că evenimentele, care păreau imprevizibile, dar care fuseseră planificate cu mult timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
putuse duce la recitalul din seara precedentă de la Neighborhood School. Asta trebuia să fie: un cadou secret din partea tatălui ei. Chrissy aruncă o privire în spatele ei, prin ușa întredeschisă. Văzu oameni care se plimbau de ici până colo. Auzi vocea calmă a polițistului din Carolina de Nord, tatăl celor doi băieți pe care îi va cunoaște cândva. Mama aduse valiza din dormitor. Avea acea expresie nefericită a ei și le spunea: - E o nebunie. De ce nu-l puteți găsi? E un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
de expresia cauciucată specifică birocrației. - Și știi sigur că între dovezile distruse de Ramos existau și unele care să aibă relevanță pentru prinderea suspectului? - Dacă a fost sau nu așa, nu mai are nicio importanță, domnule. Se străduia să rămână calmă, să păstreze măsura vocii. În definitiv, Marlow era șeful șefului șefului ei. - Încerc să lămuresc situația, agent Sachs, spuse el dezapobator. Eși sigură că au fost distruse dovezi? Oftă. - Nu. - Deci prezența lui la locul faptei era lipsită de relevanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]