3,710 matches
-
care vă sunt problemele, pentru că și eu sunt cadru didactic! (fluierături frățești, admirative). Să nu credeți că eu mă descurc mai bine decât dumneavoastră, țipă vorbitorul cu chip osos, ros de ambiție. Îl privesc năucit: poartă un costum elegant, perfect croit după trupu-i deșirat, și o cravată de un roșu-rusesc, care trebuie să-l fi costat cât salariul meu. Să știți că ne batem capul din greu la minister să găsim soluții, să modernizăm școlile, să susținem Reforma. Dacă nu ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
București iar ninsese până la clanța ușii. Peste câțiva ani, troienele înalte cât un camion aveau să ajungă un mit, o ciudățenie din istoria geografiei moderne. Atunci însă, ieșeam cu o lopată de lemn lată cât fundul unui butoi și-mi croiam drum spre civilizație. Zuza țopăia prin zăpadă ca o babă smintită. Parcă voia să-mi spună că mai bine am sta amândoi departe de jungla orașului, mai bine ne-am tăvăli prin frișca răcoroasă până la primăvară. Când am terminat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
închisoarea zidurilor, repezindu-se spre locurile joase. În vânzoleala mersului lor iute, răzbat piedicile ieșite în cale. Ici taie văi largi, dincolo mai înguste, până când, obosite, se odihnesc în luncile umbrite din preajma dealurilor și a șesurilor. Farmecul rumurilor ce le croiesc constă tocmai în această variație a peisajelor ce le întovărășesc. Cele mai tăinuite pări din calea lor sunt cheile. Iuți, cu putere tinerească, valurile apelor umflate de ploi sau de omătul topit, caută să sară pragurile ce li se pun
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
locurilor 3.Explicați în scris sensul cuvintelor și expresiilor: oamenii de prin partea locului; la începuturile lumii; pustnicii; -inima muntelui; 4.Ilustrați în enunțuri proprii sensurile diferite ale termenului a ieși. Cheile Bicazului „Natura are metodele ei proprii pentru a croi noi frumuseți. Pe la începutul veacului al XIX-lea, probabil în urma unui cutremur de pământ, o parte din Muntele Suhardului, de calcar, se năruie. Ruinele lui stăvilesc apele limpezi ale pâraielor tinere de la izvoarele Bicazului. Așa a luat naștere un lac
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
lupilor, al tigrilor și al altor sălbăticiuni de pâslă sau carton. Acolo a privit cele dintâi păsări și a ascultat cele dintâi ciripiri: muștele cu bâzâitul lor. Acolo s-a trudit zadarnic să treacă dealurile taburetelor, pe sub care motanul își croia tunel. De câte ori coada motanului, fum alb, n-a încercat pornirea mâniei lui de floare! Acolo i s-au minunat ochii, privind vântoasa pădure de aur a flăcărilor din sobă potolindu-se, prefăcută în toamnă arămie, moțăind scuturată în rodii de
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
din pricina ridurilor, ca o stofă mototolită. E adus din spate, vorbește fără să deschidă gura prea mult, și, dacă altădată va fi fost grijuliu cu ținuta sa, acum nu-i mai pasă, probabil, cum arată. Umblă cu aceeași bluză roșcată, croită din piele de capră, și cu pantaloni de catifea neagră. De sub tichia pe care o poartă tot timpul ies șuvițe de păr lung și neîngrijit, de un alb murdar, și nimic din înfățișarea sa ori din felul șovăitor în care
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
dus la culcare, un bărbat a pătruns în casă cu intenția de a o jefui, faptă care l-a costat viața. Se pare că intrusul a pătruns în casă prin fereastra bibliotecii, care este de obicei bine închisă. Și-a croit apoi drum până în dormitorul lui Lawrence Winshaw, unde a urmat o altercație violentă. Domnul Winshaw l-a învins pe agresor, adminstrându-i o lovitură fatală în craniu cu măciulia de cupru a scărpinătoarei de spinare pe care o ține permanent pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
subsuori și mă ridică de pe scaun și eu am izbucnit în plâns pentru a doua oară în ziua aceea: parțial de disperare și parțial, fără îndoială, de indignare. Nu mai fusesem luat pe sus așa de când eram mititel. Mama își croi drum prin fața celorlalți oameni din rând și mă târî jos pe scări spre ieșire. Pe ecran, păream să nu știu prea bine cum să reacționez la oferta lui Shirley. Am bălmăjit ceva, dar în zăpăceala aceea n-am auzit ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
metrou District Line, în care fiecare centimetru al fiecărui vagon era umplut cu trupuri asudate, încovoiate, strivite. Nici măcar n-am încercat să mă urc, dar în învălmășeala de oameni care se luptau să-și facă loc am reușit să-mi croiesc drum până la marginea peronului ca să mă pregătesc pentru următorul metrou. A venit după câteva minute, de data asta un Circle Line, la fel de aglomerat ca ultimul. Când s-au deschis ușile și câțiva pasageri conestionați la față reușiseră deja să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
inconfundabilă și hipnotică. Când am coborât pe peron, îmi simțeam membrele ca de plumb; mă legau de tren, prohibitive și elastice, firele emoțiilor. Trenul a pornit; m-am întors, n-am văzut-o și în următoarele minute, în timp ce mi-am croit drum spre St Pancras, mi-am cumpărat bilet și mi-am omorât timpul la choșcul de ziare, simțeam o greutate în stomac, aveam sentimentul că fusesem lovit, că supraviețuisem iarăși unui nou șir de mici tragedii care amenințau să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
nu numai că eram convins că încheiasem strălucit cronica, dar știam, printr-un proces telepatic, că aceasta era singura calitate pe care el, în cele mai tainice străfunduri ale inimii lui, râvnea să i se atribuie. Îl invadasem, pătrunsesem, îmi croisem drum ca un vierme în ființa lui: când o să apară cronica, vineri-dimineața, o să-l rănesc, o să-l rănesc adânc. Aveam o viziune de o intensitate halucinogenă, izvorâtă pe jumătate din imaginație și pe jumătate din amintirea îndepărtată a unui film
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
te mai întorci.“ Și apoi în cameră se auzi ecoul a ceea ce încerca să fie varianta lui de râs de comedian, gâjâit, inimitabil. Se întâmplase la sfârșitul primvăverii lui 1961. Thomas sosise la studiourile Twickenham pe la ora prânzului și își croise drum spre restaurantul unde zărise trei chipuri vag familiare la o masă din colț. Unul din ele îi aparținea lui Dennis Price, cunoscut încă pentru rolul principal din Kind Heads and Coronets după 12 ani, celălalt era chipul stafidit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
peste primul fel și am trecut direct la curcan, care era uscat, tăiat felii subțiri, aproape transparente și ca garnitură, un mic munte de legume îmbibate în apă. De unde știi atâtea despre biciclete? am întrebat-o pe Fiona, în timp ce își croia drum prin această construcție. Ai vorbit ca un adevărat expert. Avea gura plină de varză de Bruxelles și de curcan și la început n-a putut să-mi răspundă. — Am făcut rezumatul câtorva articole despre noi sisteme de cuplare acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
este preferată tuturor calităților unui cuceritor și lumea nu prea mai are demența să încurajeze prin laude pasiuni crude care duc la zdruncinarea lumii. Mă întreb: ce-l face pe om să aibă visuri de mărire? În virtutea a ce își croiește planul de a-și ridica puterea pe mizeria și pe distrugerea celorlalți oameni? Și cum poate crede că va deveni ilustru făcînd din ei niște nenorociți? Noile cuceriri ale unui suveran nu fac statele pe care le stăpînesc deja nici
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
cum treceau prin iarbă, printre tufișurile micuțe, putea simți mirosul frunzelor de ferigă strivite de roți. Mirosul aducea cu cel al verbinei și-i plăcea mireasma asta de rouă În zori, ferigile, copacii negri În ceața dimineții, În timp ce mașina Își croia drum prin locurile neumblate care semănau cu un parc. Nu-i mai păsa de cei doi din spate, se gândea doar la bivoli. Bivolii după care umblau Își petreceau ziua Într-o mlaștină noroioasă, unde nu-ți putea ieși nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
un țăruș. După câțiva pași făcuți așa, Trestie a apeciat ajutorul dat de Toaibă: Hai că merge, Toadere! Merge! Numai că n-o să poți face asta prea multă vreme. Va trebui să te întorci și pe cealaltă parte... Anevoie își croiau drum pe cărarea nu mai lată de două laturi de palmă. Opririle au devenit din ce în ce mai 73 dese. O bucată din lama cuțitului lui Toaibă a rămas înfiptă cine știe unde. Mâinile îi sângerau, iar crengile de sub foaia de cort se tociseră. Le-
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
vitalitatea prin policromia vestimentației, cu deosebire a celei feminine; rochiile În diversitatea lor coloristică dînd impresia unei abundențe comerciale, contrazisă Însă de primele vitrine, pline numai cu stămbării colorate; cît despre rochia de mătase albastră a profesoarei era dinainte de război, croită din material cumpărat atunci și păstrat de maică-sa, grijulie pentru fata care la vremea aceea intrase la facultate. - În rezumat, spusei reluînd Începutul discuției, peste vreo săptămînă sînteți pe plajă, la mare. - Da, răspunse veselă privind cubul de gheată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
propunere și o rugăminte În același timp. Mă ridicai și o Însoții. După cîțiva pași ne aflarăm În fața gardului de sîrmă Împletită, mărginită de o bandă lată de metal, limita platoului prebalcanic, iar jos rîpa imensă În terminarea căreia se croise albia fluviului izvorît din apusul continentului, curgînd liniștit spre răsărit. Apele se bănuiau lucind, era o noapte de imperii, ea prinse brațul drept și-i simții căldura transmițînd emoția de care era cuprinsă, și În lumina becurilor dinspre restaurant, lucind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
goana cailor iuți. Și Crăciunul acelui an Începu spre seara zilei următoare În casa Învățătorului - el Încă nu Îmbătrînise, adică nu arăta pe măsura vremii care trecuse, soția mai Încerca fardate eforturi de Înșelare a vîrstei, În timp ce soțul Anei părea croit dintr-o materie aparte, indiferentă la timp. Ana, neschimbată, pentru că aparținea visului. Erau de față, veniți anume, sora Anei cu soțul, amîndoi Încă tineri sau părînd astfel la puntea nehotărîtă a anilor, surprinzător pentru mine fu prezența neașteptată a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
de-ajuns ca ea să-și miște buzele pentru ca Valerius s-o audă. — Ia-o și spal-o în izvor. Repede. Valerius se îndepărtă și spălă amuleta în izvor. Izvorul se făcu roșu. Tot roșu se făcu pârâul ce-și croia drum prin zăpadă. Acum e bine? Valerius era din nou aplecat deasupra ei. Ținea amuleta, curată și transparentă, în fața Velundei. — Pune-o din nou la gât. Valerius se supuse. Velunda ridică o mână și atinse amuleta. — Nu te voi părăsi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de cavalerie Auriana, opt cohorte și miliția Norica, vei ocupa malul râului Aenus și vei avea grijă ca rhetienii să nu invadeze aceste ținuturi și să nu se îndrepte spre Italia ca să-l ajute pe Vitellius. — Așteaptă! Vedius Aquila își croi drum și veni lângă Antonius. — Împăratul Vespasianus nu a trimis nici un mesaj prin care să ne îndemne să pornim imediat la război. Glasul îi tremura la fiecare cuvânt. — Cum putem îndrăzni să pornim o acțiune pe care împăratul nu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Gallia, avusese curajul să sară la gâtul lui Vitellius. Voiau să-i ceară leacuri, știind că era medic. Iar femeile îl doreau. Valerius scăpă cu greu de mulțimea care se îngrămădea în jurul lui, de mâinile care îl atingeau, și își croi drum spre ieșire, îndreptându-se spre încăperile gladiatorilor împreună cu Marcus. — Oprește-te. Trebuie să-ți vorbesc... Oprește-te! — Lasă-mă. Valerius încercă să se elibereze, apoi văzu chipul celui care îi vorbise. I se păru cunoscut. Unde îl mai văzuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
că cei îmbrăcați în negru erau dușmanii othonieni, iar cei îmbrăcați în culori vii erau soldații împăratului. Continuau să strige: „Ucide! Ucide!“, în timp ce Flamma, care ajunsese aproape de vârful colinei, ordona ca douăzeci dintre oamenii săi să coboare și să-și croiască drum printre castrapila, pentru a le veni în ajutor soldaților. El și ceilalți aveau să cucerească vârful colinei. — Acolo sus e Orpheus! strigă. Catapultele aruncară bolovanii, și săgețile zburară din scorpiones. Deși aveau armuri grele, vitellienii fură masacrați. Unii coborâră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
obosit, amețit de strigătele mulțimii, care îi aclama pe el și pe împărat, confundând învingătorii cu învinșii. În pulvinar, Vitellius și cei din jurul său rămăseseră tăcuți. Nimeni nu îndrăznea să spună ceva, nici măcar Flavius Sabinus. Allius Cerpicus, comandantul pretorienilor, își croi drum spre balustradă și se aplecă spre urechea lui Vitellius. — Iartă-mă, Vitellius. Acum vin de la palat. Am vorbit cu unul dintre mesagerii noștri, care a venit de la Cremona. Nu-i un moment potrivit. Vitellius încercă să-l îndepărteze cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
părere ai? Se priviră serioși. Eu m-aș îndrepta spre munți, imediat, zise Arrius și-i întinse mâna lui Antonius. Înainte ca zăpada să fie mare și să ne împiedice să trecem în forță... Când ajungem de partea cealaltă, ne croim drum spre Roma. Antonius strânse mâna prietenului său. — Vom trece peste Appenninus repede, până la calendele lui decembrie. Se ridică și se duse să aprindă lampa de pe micul altar al Manilor. Rămase tăcut o vreme, apoi se întoarse spre Arrius. Cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]