5,205 matches
-
care nu e făcut pentru noi, umanii! -, numai această trăire fulgurantă poate da semne reale despre existență și despre noi Înșine, așa cum o fâșie bruscă de lumină, bruscă și iute dispărută, poate pune În evidență o făptură care străbate un culoar Întunecat, un obiect, o pasăre. Acest prezent ne extrage, tocmai, din prezent, din cel fals sau aparent, mâzga vie și aparent consistentă pe care plutește gesticulația diurnă, ascunzându-l de fapt nu pe „el”, cel real, ci ascunzând totul sau
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
pompos enunțate, ale unor teme, cum spuneam importate iute de aiurea sau „snoabe” pur și simplu; nombrilismul intelectualului autohton putând naviga cu toate pânzele Întinse, această puerilă și de fapt provincială - când nu ascunde oportunismul cultural, care trece, azi, prin culoarele mass-mediei! - auto-admirație, această „admirație În oglindă” a unui spirit Încă tânăr, viguros, cum este cel românesc, care se grăbește să se Încarce cu aerele satisfăcute, suficiente, de fapt, ale Occidentului. El Însuși, după un imperiu post-renascentist, post-iluminist, cu o perioadă
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
durează secole!...Ă Și va trebui Încă o dată, ca În vremurile de „restriște”, noi, specialiștii unui domeniu sau cei care purtăm În inimi, ca o cicatrice, „iubirea de moșie”, să ne retragem În cochiliile noastre, să pășim, ca „altădată”, pe culoarele noastre Înguste, prost luminate, urmându-ne și clamând din când În când „temele noastre obsesive”, sperând că undeva, cineva ne va decripta mesajul; va „avea nevoie de el”! Trăind În trecut, În acel trecut din care geniul nostru va reuși
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
mai puțin cea a ridicării palatului parlamentului sau a distrugerii unor biserici și vechi cartiere - sigur, și acestea! -, dar, cred eu, În primul rând prin această amintită „sufocare a Centrului”, prin „năvălirea”, la propriu, a sute de inși dezrădăcinați pe culoarele unei capitale care Încerca, de puțină vreme, să imite metropolele mari apusene, nu numai În clădiri și instituții, dar și În mentalitate. Or, pentru o țară ca România care, după exemplul Franței, s-a organizat statal pe un model centrist
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
În unghere ale realului ce se luminează brusc. Sau, pe dos, dacă vreți și dacă un mărunt zâmbet sarcastic vă mișcă buzele - ei, da, bine, să zicem că... nu mi-e frică de „demonul nebuniei”, un musafir oarecum previzibil pe culoarele „meseriilor” noastre, cele care trăiesc din imaginație debordantă și din Închipuiri ultra-colorate, ultra-expresive, ultra-simbolice. Până la urmă, o să mi se spună, totul e chestiune de „unghi”: sub ce unghi, din care „parte” contempli ceea ce, cu un termen generic, numim senectute. E
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
cursurilor, pentru ore sau chiar săptămâni, păgubiții erau nevârstnicii, elevii!Ă Autoritarismul excesiv al secolului al XIX-lea În materie educațională nu cred a fi un argument pentru permisivismul care Îi Împinge pe ne-adulți cu mult prea devreme pe culoarele dure, brutale, „absurde” uneori, ale vieții sociale. De altfel, cum s-a văzut din criza marii generații a lui flower-power care a manifestat curajos contra escaladei războiului În Vietnam, ea s-a fărâmițat și diluat, detracat chiar, În „fuga În
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
2%? Și liberalii s-au reorganizat, alegându-l președinte pe Stolojan și profitând atât de reputația de seriozitate și de competență a acestuia, cât și de faptul că, prin pulverizarea Convenției și a țărăniștilor, au rămas aproape fără concurență pe culoarul de „centru-dreapta“. Extinderea partidului, care a Înglobat și o grupare ieșită din vechiul P.D.S.R., a dus la situația curioasă ca În primele poziții să ajungă foști miniștri ai lui Iliescu: un compromis aparent necesar pentru a nu reedita jocul pierzător
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
după ce se desprinseseră din marele partid al lui Iliescu, urmașul neoficial al partidului comunist, și trecuseră apoi printr-o fază social democrată. Stânga fiind aproape monopolizată de P.S.D., tentația multora este de a trece la dreapta, și În special pe culoarul popular, devenit liber prin cvasidispariția național-țărăniștilor; se pare că democrații Îi vor moșteni, după ce, ani de zile, Îi combătuseră cu Înverșunare, dinspre stânga). Oricum, la numai câteva luni după ce-l numise, lui Băsescu i-a intrat În cap să scape
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
vrea și Europa!), apoi și-a „Îndulcit“ politica națională și a lepădat formal antisemitismul, ajungând să se declare „filosemit“, toate În paralel cu Înmulțirea referințelor biblice, adevărată manie religioasă: un cocteil din care cu greu se mai Înțelege ceva. Pe culoarul naționalist și ortodox, are deja un rival În Partidul „Noua Generație“, fondat de Gigi Becali, un Îmbogățit peste noapte, patron al unui club de fotbal, a cărui impresionantă incultură, combinată cu banii aruncați În dreapta și-n stânga, cu sportul și
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
-i plăcea un element al construcției, era dărâmat și se lua treaba de la Început. Și așa s-a Înălțat palatul, Încă incomplet finisat În interior În momentul căderii lui Ceaușescu. Este În stilul neoclasic drag dictatorilor, cu săli imense și culoare largi cât bulevardele. Unele părți, privite izolat, nu arată rău, fiindcă au fost puși la lucru artiștii și meseriașii cei mai pricepuți. Ansamblul este Însă al celei mai impunătoare construcții kitsch din lume. Registrul inferior, un paralelipiped cu laturi aproape
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
îl jucase pe Patrick Bateman în versiunea cinematografică a romanului American Psycho. - Dar semăna și cu tine, zise Aimee. Cu vreo douăzeci de ani mai tânăr. Iarăși m-au trecut fiorii. Am ajuns în parcare, dar acel 450 SL de culoare crem nu mai era acolo. Am observat. 6 p s i h i a t r i i Cum întârziasem, am mers cu mașina în loc s-o iau pe jos, spre clădirea în care se găseau cabinetele celor doi psihiatri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de data asta. Au rămas aprinse. Acum am realizat ce mă deranjase în privința mobilei și mochetei: scaunele și mesele și canapelele și lămpile erau aranjate exact așa cum fuseseră aranjate în sufrageria casei din Valley Vista, iar mocheta avea acum aceiași culoare de verde de pădure. Mai știam că urmele de pași îmbâcsiseră mocheta cu cenușă, dar acum era atât de întunecată încât nu se mai distingeau. M-am uitat la tavan și mi-am dat seama că întreaga configurație a casei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
detașare a studenților dezinvolți. Nu mi-am dat seama când am ieșit din microbuz și am plutit spre casă până când am ajuns atât de aproape încât aș fi putut-o atinge cu vârful degetelor. Fațada casei era acum de aceiași culoare cu pereții laterali. Scriitorul mă forță să observ asta pentru că eram orb. Uite, zise scriitorul. Atinge-o. Lemnul se transformase în stucatură. Din cauza asta nu puteam intra în casă. M-am îndepărtat. Miller veni după mine pe câmpul din spatele casei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
atât de rapid și de cotit încât, pierzându-mi cunoștința, m-am izbit de stejarul din fața casei Bishop. Existau probe „infime“ (dâre extrem de anemice de vopsea crem) că o altă mașină „putea“ fi implicată și din moment ce nici un 450 SL de culoare crem nu era înregistrat în acest stat sau în cele limitrofe declarația mea privitoare la un accident a fost desconsiderată; au etichetat-o drept o falsă memorie cauzată de hemoragie. Cu alte cuvinte mașina și tânărul atacator nu erau decât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
-și fiii, Velázquez cu Piticul și Triumful lui Bachus, alte și alte pânze celebre, pe care le știai înainte de a le fi văzut aievea, iar acum le recunoști pur și simplu. Am văzut o femeie întinsă pe o bancă de pe culoarul principal, ornat și el cu pânze de jos și până în tavan. Leșinase. Câțiva oameni adunați în jurul ei încercau să o resusciteze, în timp ce pe alături treceau fără încetare alte „victime” în devenire. Să fi fost impactul cu pictura aceea fabuloasă sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
masă frugală înainte de îmbarcarea în trenul de Bordeaux. Clădirea arată destul de descurajant: o arhitectură banală de început de secol al XX-lea, despre care dacă n-ai ști, n-ai spune că adăpostește un muzeu. Incongruențele continuă și în interior: culoarele largi, cu tavane foarte înalte, depășesc în suprafață spațiile expoziționale, care nu sunt nici ele prea solicitate. Într-una din săli, o doamnă ghidă plasată într-un semicerc de turiști englezi insistă asupra valențelor tabloului Masturbarea de Salvador Dali. Două
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
trecut parcă mai repede decât sejurul de la Lisabona. Semn că începem să ne acomodăm, să intrăm în uzura obișnuită a traseului. În sfârșit, trenul pornește, se lasă întunericul, unii colegi se retrag în compartimente, dar mulți rămân să discute pe culoar. Îmi pare rău - poate la fel simt și alții - că nu voi vedea noaptea crestele Pirineilor. Cu o impresie mai puțin și, vorba lui Vitalie, cu o „ciupitură” în minus în fața priveliștilor care îți spun că ești chiar acolo, că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
aștepți mai mult timp până îți vine rândul. Cei care au intrat printre primii nu se grăbesc să cedeze locul altora, își savurează cafeaua și țigara în conversații mondene, neglijând privirile flămânde ale colegilor care stau buluciți în picioare, pe culoar, la intrarea în „sala de mese”. Răsună câteva replici prietenești, pe un fond nervos, de nerăbdare macerată... Odată așezat la masă, constat că prețurile sunt destul de mari - arunci 10 mărci pentru nimic, dar nu ai altă soluție. Doamna care ia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
literare în vagonul-restaurant, dar se pare că nimeni nu s-a obosit să meargă la ele. O stare de dizolvare și lehamite. Dincolo de geam - nori negri aplecați deasupra câmpiilor, păduri de brazi cu tulpinile subțiri și ude de ploaie. Pe culoar, Andras Ferenc Kovacs contemplă la rându-i împrejurimile pluvioase. Îmi spune că a obosit, drumurile îl deprimă. Andras e mare, „învelit” bine cu carne, și scâncetul de copil despre dorul de casă, pe care l-a tot reluat încă de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
filigran. Or fi fost, mă gândesc, niște trofee de luptă, arme pierdute de războinici din Asia, care au atacat Castelul Teutonilor. Mărturia unei alte civilizații - îndepărtate, exotice - sub cerul baltic, plumburiu. Părăsesc sala cu arme și, la primul nivel al culoarului ce împrejmuiește curtea citadelei, îmi găsesc în sfârșit grupul, care umblase pe alte poteci. De-acum mă țin de ei, ca să mai prind din poveștile ghidului și să mai schimb impresii pe viu. Vizităm vechile bucătării situate la parter: mese
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
În tren, în lipsa altor ispite, colegii mei redevin „scriitori”. Devii, preț de câteva ore, prizonier al unei recluziuni mobile, și dacă ai epuizat momentan subiectele de discuție, se cade să mai pui mâna pe pix. Îmi observ colegii trecând pe culoar, de la unul la altul, cu coli de hârtie în mână, pentru a-și mai completa secvențele lipsă prin chestionare reciprocă (o remarc, din nou, pe Ines Pedrosa în exercițiul funcțiunii, are un caiet de însemnări sub braț și telefonul mobil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
de cavou... Pe coridor, în fața mea, Lasha Bakradze îl ajută pe conaționalul său Giorgi Achwlediani (scriitor și jurnalist sportiv din Tbilisi, tot el și băutorul de tequila din bar) să ajungă în camera sa. La un alt colț al obscurului culoar, dau peste scriitoarea suedeză Margareta Sarri. Se odihnește, cu bagajele la picior, își ține o batistă la gură, încercând să se protejeze de mirosul greu ce emană din pereții umezi. Welcome to the Hell, îmi spune, forțându-se să glumească
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
kafkian. Îmi dă dreptate. O ajut să-și ducă una din valize, pentru că avem camere pe același coridor (oare câte galerii din acestea vor fi existând?). Te poți rătăci foarte ușor. Va trebui să-mi antrenez memoria, tot străbătând nesfârșitele culoare mohorâte, numărând etajele, intersecțiile și cotiturile până la punctul de destinație - restaurantul, recepția sau odaia în care locuiesc. Camera mea este îngustă, neaerisită, dar cu un plafon destul de înalt. Ca să deschid fereastra, trebuie să folosesc o funie, care, ghinion, se rupe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
seara, când vorbesc la telefon cu Chișinăul, mi se spune că am fost văzuți într-un reportaj la ORT). Dar nu i te poți sustrage. Între garnitura din care am coborât și coloana compactă de oameni exuberanți, se formează un culoar îngust, prin care trecem cu destulă caznă. Privești în jur, înțelegi că ți se cere să-ți pui pe față cel puțin expresia unor cosmonauți întorși dintr-o expediție făcută pe Marte. Investiția de sentiment a celor de pe peron nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
aflat până azi în controversă morală, și, la unii, chiar profesională. Apropo de Ivasiuc... Cu vreun an înainte, prin ’63 sau ’64, nu mai țin bine minte, amicul Cezar îmi spune, într-una din după-amiezile pe care le „pierdeam” pe culoarele Gazetei..., că cei de la Uniunea Artiștilor Plastici, în frunte cu criticul Drăguțescu, organizează o excursie cu autobuzul la „Curtea de Argeș”. - Nu vrei să mergem și noi? îmi spune Cezar, pot face rost de două bilete... - Cum să nu, și iată-ne
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]