3,763 matches
-
că-ți trimit în schimb această imagine de motan încălțat, șchiopătând, cu bastonul în mână, încruntat. Contrast total în privința asta! Dar suntem atât de aproape sufletește, atât de tandru legate, încât restul nu mai are nici o importanță. Nu-i așa, draga mea? M. 32/1950 I 10 martie [1950], vineri [...] La capătul puterilor, după prânz am plecat din nou la verificare. Nu-ți poți da seama ce cumplit e. Acum exact opt zile completasem un formular de o minuție diabolică: părinți
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
răsturnat cu capul în jos și, izbindu-se în unghi drept de peretele de alături, s-a prefăcut într-o puzderie de cioburi. Când am răspuns: „Da, [pe] fiica mea“, mi s-a frânt vocea ca într-un hohot (atunci, draga mea, cei care se aflau în sală mi-au zis că toată lumea a simțit un fel de fior de omenie) [...] și am spus: „Scuzați-mă, am să-mi revin imediat; n-aș fi vrut să mă prezint așa“. Iar președintele
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de Topor îmi pune întrebări la care aș fi în stare, totuși, să răspund, dacă n-ar trebui s-o fac cu un vocabular complet anchilozat. II Miercuri, 15 martie [1950], ora cinci dimineața, încă în pat Doamne, dulcea mea dragă, s-a terminat, m au exclus din Partid. Ce ușurare, dacă n-ar fi, și mai accentuată, nesiguranța zilei de mâine. Dintre cele 26 de persoane care formam un tot, n-au mai rămas decât 5. [...] Așadar, luni, la ora
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de neuitat; am să cred că ele au puterea magică de a mă feri de rele. M. c. p. 25 martie [1950], sâmbătă Draga mea, scumpa mea, preaiubito, astăzi simțeam nevoia să-ți scriu românește și să-ți spun, strigând: Draga mea, draga mea, ce mă fac eu fără tine. Aproape că nu mai pot să trăesc, atât de mult mă copleșește dorul, des părțirea. Eri am avut două evenimente; dacă nu s’ar întâmpla atât de rar, ar fi simple
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
am să cred că ele au puterea magică de a mă feri de rele. M. c. p. 25 martie [1950], sâmbătă Draga mea, scumpa mea, preaiubito, astăzi simțeam nevoia să-ți scriu românește și să-ți spun, strigând: Draga mea, draga mea, ce mă fac eu fără tine. Aproape că nu mai pot să trăesc, atât de mult mă copleșește dorul, des părțirea. Eri am avut două evenimente; dacă nu s’ar întâmpla atât de rar, ar fi simple întâmplări ale
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ție, și lui Alexandre. I-am scris Micăi, după cum m’ai rugat, dar ea nu mi-a scris nimic. [...] Vești de ultima clipă: te iubesc mereu, și mereu mi-e dor de tine, până la lacrimi. 33/1950 26 martie, duminică [...] Draga mea, dulcea mea dragă, totul e putred, infect, infestat. Copii, mai ales fericitele odrasle ale doamnei Coadă de Topor, pândesc un zâmbet, un cuvânt, ca să se ducă să pârască, să răstălmăcească - și vai de cine n-a știut să-și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
I-am scris Micăi, după cum m’ai rugat, dar ea nu mi-a scris nimic. [...] Vești de ultima clipă: te iubesc mereu, și mereu mi-e dor de tine, până la lacrimi. 33/1950 26 martie, duminică [...] Draga mea, dulcea mea dragă, totul e putred, infect, infestat. Copii, mai ales fericitele odrasle ale doamnei Coadă de Topor, pândesc un zâmbet, un cuvânt, ca să se ducă să pârască, să răstălmăcească - și vai de cine n-a știut să-și țină gura, sau a
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Am intrat tov. și-am ieșit doamnă“. „Niciodată n-ați încetat să fiți o doamnă“, mi-a răspuns o fată din clasa burghezo-moșierească. Ce dramă a mai ieșit! [...] M. 34/1950 I 1 aprilie [1950], sâmbătă Draga mea, dulcea mea dragă, Vai, nu e păcăleală de 1 aprilie: bărbatul lui Mimi s a instalat de-adevăratelea în apartament. M-a dat afară din birou. Bolnavă, gripată de trei zile, eram în pat, cu febră - o gripă teribilă face aici ravagii - când
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Să n-ai nici o remușcare pentru ceea ce mi se întâmplă. Totul era, încă de mult, scris în cartea vieții mele. Nu mai sunt descurajată. Nu știu de ce. Poate fiindcă îmi recapăt sănătatea? Toată lumea a suferit rău de gripa asta afurisită. Draga mea, fii vitează, ai curaj. Știi că nu Te mint niciodată. Mi-am mai revenit și am să pot face față la orice. Nu numai eu. Toată lumea. [...] Mă duc chiar acum la Ver[eș] ca să-mi ajusteze proteza. Pe urmă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
să fie cuminte, să-și poarte panașul cum se cuvine; țipetele astea mi-au făcut foarte rău, căci eu tocmai fiindcă nu voiam s-o rănesc am pus să i se scrie scrisoarea aceea de către prietena ei. Cât despre mine, draga mea, încă nu m-am mutat; de alt fel, nici asta n-ar fi chiar așa de grav ; m-am făcut filozoafă, ridic din umeri și zic: „Asta e“. Poate într una din zilele astea am să mă mut; dar
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
fi chiar așa de grav ; m-am făcut filozoafă, ridic din umeri și zic: „Asta e“. Poate într una din zilele astea am să mă mut; dar se pare că pot beneficia de legea nouă care îi ocrotește pe funcționari. Draga mea, ce înduioșătoare sunt cărțile tale poștale. Fata mea cuminte, așa de dragă, scumpă inimă vitează, tandră și plină de dragoste. Nimeni pe lume nu-i ca tine. Draga mea, sunt mândră de tine și am să încerc să fiu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
că pot beneficia de legea nouă care îi ocrotește pe funcționari. Draga mea, ce înduioșătoare sunt cărțile tale poștale. Fata mea cuminte, așa de dragă, scumpă inimă vitează, tandră și plină de dragoste. Nimeni pe lume nu-i ca tine. Draga mea, sunt mândră de tine și am să încerc să fiu demnă de tine. Dragostea ta, duioșia ta, bunătatea ta față de mine nu au pereche pe lume. [...] Ver. a lucrat foarte bine; i-a făcut lui Ly o splendidă piesă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Ver. a lucrat foarte bine; i-a făcut lui Ly o splendidă piesă de porțelan roz; nu se observă nimic. Bineînțeles, nu e chiar ca înainte, dar vorbește și începe să mănânce normal. Minunea asta i-o datorează fiicei ei. Draga mea, dar toate fetele de pe lume nu fac cât tine. Aș vrea ca această c[arte] p[oștală] să-ți fie balsam; aș vrea să-ți poată insufla curaj, încredere. Aș vrea să te știu sănătoasă - asta e cel mai
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mă apuc să refac un cuib vechi, doar pentru mine, unde să pot lucra ca să-mi fac datoria, cu atâta confort cât sunt în stare să-mi procur, cu lucruri simple. Dar destul cu asta, da? Suntem, amândouă, ființe viteze. [...] Draga mea, sunt mișcată până la lacrimi să văd ce mult ne iubim, dar te implor încearcă să-ți faci un cerc de prieteni buni și de încredere care încet-încet să mă înlocuiască întrucâtva. Nu sunt normale strigătele astea traversând distanțele ca și cum
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
pot să-ți scriu decât cărți poștale. [...] Dragostea mea pentru tine, neclintită, indestructibilă. Te ador, scumpa mea. Știi asta, o simți. Îți întind peste depărtări firul acesta de lăcrămioară cu clopoței înmiresmați. M. 35/1950 I 1 mai [1950], luni Draga mea, dulcea mea preaiubită, Am dormit ieri și azi 15 ore; ieri de la 3 la 6 și noaptea asta de la 10 la 10 dimineața. Odihnită, am mintea limpede, fără optimism, dar și fără pesimism excesiv. De când m-am întors de la
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Ei bine, din nenorocire am izbucnit, ba chiar am și plâns în fața lor, ceea ce nu-mi face cinste. Dar nu m-aș fi putut stăpâni. Să aflu că urna a fost aruncată în pod, la groapa comună, mi-a pricinuit, draga mea, o durere imensă ca o moarte, ca a doua moarte a lui Papà. În sfârșit, au adus urna din pod în sala săracilor și am putut aranja un colțișor frumos și izolat [acolo], deocamdată, până la următoarea încercare de a
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
dans în fața oglinzii, care îmi face rău. Ți-ai vârât în cap că tu ești răspunzătoare pentru necazurile mele; nu-ți acorda nici acest exces de onoare, nici această umilire. Crede în teoria mea: îmi urmez, implacabil, calea destinului propriu. Draga mea, preaiubita mea, fiecare își poartă crucea și e inutil să-ți faci sânge rău când, din neno rocire, de la asemenea distanță n-ai cum să atenuezi loviturile pe care soarta le păstrează, fără greș, doar pentru mine. Înțelegi, scumpa
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ia pământul de sub picioare și-mi dă amețeli. Nu trebuie să suferi cu intensitatea asta barbară, fiindcă, dacă suntem două care primim lovituri, forța noastră va scădea. Nici nu mai știu ce-ți scriu. [...] IV Sâmbătă dimineața, 27 mai [1950] [...] Draga mea, ce crezi, când ne vom mai revedea noi? Tu mai speri? Eu, dulcea mea dragă, nu mai sper. Îți spun foarte sincer că aș vrea să înțelegi și tu că trecutul, așa cum a fost, n-are să revină niciodată, că
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
fiindcă, dacă suntem două care primim lovituri, forța noastră va scădea. Nici nu mai știu ce-ți scriu. [...] IV Sâmbătă dimineața, 27 mai [1950] [...] Draga mea, ce crezi, când ne vom mai revedea noi? Tu mai speri? Eu, dulcea mea dragă, nu mai sper. Îți spun foarte sincer că aș vrea să înțelegi și tu că trecutul, așa cum a fost, n-are să revină niciodată, că din vina celor care au pus la cale războiul va apărea o altă lume și că
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
are să revină niciodată, că din vina celor care au pus la cale războiul va apărea o altă lume și că, oricum, noi două vom avea de suferit din vina lor. [...] M. c. p. 4 iunie [1950], duminică, ora 3 după-amiază Draga mea, am lucrat timp de două zile la un foto montaj, aseară până la 10 și azi până la 2. Întoarsă acasă, am prânzit singură. [...] Mi-e un dor imens de tine. De câteva zile devine chiar apăsător; e mai grav decât
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
bine, pescărușule, mult mai bine decât crezi tu, mult mai bine decât se crede. Omul acesta ar suferi în orgoliul lui de literat știind că poate fi uitat, știindu-se aruncat, el, E. L[ovinescu], la groapa comună. [...] Dulcea mea dragă, poate că pledoaria asta mă privește un pic și pe mine! Mai puțin fericită decât el, chiar după moartea mea, s ar putea să încep prin a îndura ceea ce era să i se întâmple lui. [...] O, Doamne, măcar de ne-
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ar putea să încep prin a îndura ceea ce era să i se întâmple lui. [...] O, Doamne, măcar de ne-am putea vedea și auzi, și mai ales, frumoasa mea dragă, măcar de-ai ieși tu nevătămată din acest cataclism universal! Draga mea, nu te supăra pe mine, dar certitudinea că nu ne vom mai vedea se înrădăcinează tot mai adânc. Deplâng inutilitatea vieții mele, sfârșitul acesta de viață, fără adăpost, fără sprijin, fără mormânt. Și pe urmă singurătatea asta care mă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
să te măriți cu un străin, cum nu-mi place să te știu frecventând oameni de teatru. Numește asta mentalitate burgheză, numește-o cum vrei, dar e un sentiment mai puternic decât mine. IV Joi, 6 iulie [1950] Ceartă-mă, draga mea, ceartă-mă. Știi ce am făcut astăzi? Cum cactușii și florile mele se ofileau văzând cu ochii, și cum această cumplită Mabell refuză să le schimbe pământul, din martie încoace, cum astăzi mi-am primit salariul, bietul și minusculul
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
despre instalarea ta. E imposibil să mă gândesc măcar, serios, că ți-aș putea trimite scrisoarea asta; scriu în orb; nimeni, nimic. Degeaba aș telefona, degeaba aș încerca orice și mă simt umilită, ca și când aș suferi de vreo boală rușinoasă. Draga mea, tare mi-aș dori să se sfârșească odată toate astea! Dar mai bine să ne gândim la florile mele, care respiră grație sacrificiului pe care l am făcut, la cina la care sunt invi tată diseară de niște cunoștințe
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
morții de izolarea asta cumplită, de singurătatea care crapă pereții și țâșnește în afară, sub formă de stalactite și stalagmite, făcând zidurile să arate ca niște arici. Dar în acest tablou apocaliptic, înăuntru, trandafirul strălucitor al iubirii mele pentru tine, draga mea... Am să fac o baie rece înainte de a ieși, căci n-aș putea niciodată să ies pe stradă așa lipicioasă și parcă dată cu ulei. Te sărut din vârful buzelor, iubito, ca să nu ud fața ta frumoasă. Diseară, când
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]