3,549 matches
-
cu sate din ce în ce mai numeroase. Cetatea Lerici este ocupată de Moldova între 1455 - 1475. În 1574, Ioan Vodă cel Viteaz pomenea de "țara noastră a Moldovei de dincolo de Nistru", ca în 1602 boierii să vorbească de neamurile lor de peste Nistru, Gheorghe Duca devine la 1681 "Despot al Moldovei și Ucrainei" împlinind pe lângă rolul de domnitor al Moldovei și rostul de hatman și administrator al Ucrainei, unde în vremea aceasta se vor scrie și acte redactate în românește. Importantele centre ale Transnistriei în
Istoria Transnistriei () [Corola-website/Science/330667_a_331996]
-
Lituaniei. În timp ce Marele Duce era minor, consiliul suprem asupra Marelui Ducat al Lituaniei a fost în mâinile Consiliului Lorzilor, prezidat de Jonas Goštautas. Cazimir a învățat limba și obiceiurile din Lituania de la funcționarii judecătorești. În timpul domniei sale, drepturile lituaniene a nobililor - duci, magnați și boieri, indiferent de religie sau etnie - au fost puși pe picior de egalitate cu nobilii polonezi. În plus, Cazimir a promis să protejeze granițele Marelui Ducat și să nu desemneze persoane din Regatul Poloniei la birourile Marelui Ducat
Cazimir al IV-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/330683_a_332012]
-
Frederic "Petru" baron Duka (Duca) de Kádár (n. 1756, Osijek (Slavonia) - d. 29 decembrie 1822, Viena) a fost un aromân, Feldzeugmeister împărătesc austriac și titular al regimentului maghiar de infanterie nr. 39, apoi consilier și conferințiar de stat al împăratului. Petru s-a înrolat în
Petru Duka de Kádár () [Corola-website/Science/330749_a_332078]
-
Medici și a fost căsătorit cu Leonora Dori. Aparținea unei familii vechi și nobile din Toscana, fiind descendent din conții de Catenaia. Mama sa era Camilla Miniati, iar tatăl său Giovanni Battista Concini. Bunicul său a fost prim secretar al ducilor Cosimo și Francesco, iar tatăl său a fost prim secretar al Marelui Duce al Toscanei. Un frate a fost ambasador la curtea Spaniei. Familia sa provenea din satul Firenzuol, în vecinătatea Florenței, iar el s-a născut într-un mic
Concino Concini () [Corola-website/Science/330761_a_332090]
-
că sub influența ei, patronajul soțului ei față de artiști a devenit mai selectiv și Leonardo da Vinci și Donato Bramante au fost angajați la curte. Ea avea să devină mama lui Maximilian Sforza și a lui Francesco II Sforza, viitori Duci ai Milano. Înainte și pe toată durata căsătoriei sale, Ludovico este cunoscut pentru a fi avut amante. Bernardina de Corradis a fost amanta lui din tinerețe care i-a dăruit o fiică, Bianca Giovanna. Copilul a fost legitimat și mai
Ludovic Sforza () [Corola-website/Science/330785_a_332114]
-
lui Vladislau al II-lea, a fost ucis. Ulterior, după o perioadă de conflicte interne și intervenții externe, Ungaria a fost împărțită între Habsburgi și otomani. Moartea lui Janusz al III-lea al Moscovei în 1526, ultimul membru din linia ducilor Masovia Piast (o rămășiță din diviziunea perioadei de fragmentare), i-a permis lui Sigismund I să finalizeze integrarea Masoviei în Coroana poloneză în 1529. Din secolul al XVI-lea, regiunea de frontieră Pokuttya a fost contestată de către Polonia și Moldova
Istoria Poloniei în timpul Dinastiei Jagiellonilor () [Corola-website/Science/330777_a_332106]
-
UNMOP), misiuni umanitare sau misiuni de formare susținute de forțele armate poloneze. Lista oferă numele, data, aliații polonezi și dușmanii, iar rezultatul conflictelor sunt conform legendei: În timpul Evului Mediu, Polonia a încercat să includă și alte popoare slave sub conducerea ducilor polonezi, cum ar fi Mieszko I, Boleslav I și urmașii săi, iar apoi să apere terenurile dobândite în partea de vest de Sfântul Imperiu Roman. În est și sud s-au luptat cu Rutenia, Boemia și Ungaria și cu raidurile
Lista războaielor în care a fost implicată Polonia () [Corola-website/Science/330808_a_332137]
-
pe tovărășii lui să cucerească sau să moară". Pirații au predat astfel castelul, după un asediu de cinci săptămâni. Naxos a devenit sediul lui Sanudo, de unde a condus cu titlul de Duce de Naxia, sau Duce al Arhipelagului. Douăzeci și unu de duci în două dinaștii a condus Arhipelagul, până în 1566. Regulile venețiene au continuat să existe în insulele împrăștiate din Marea Egee până în 1714. Sub conducerea venețiana insula a fost numită după numele ei italian, si anume "Nasso". Administrația otomană a rămas, în
Naxos () [Corola-website/Science/330827_a_332156]
-
rol în exercitarea influenței, dar ambiguitățile diplomatice dintre Prusia și Austria rămăseseră nerezolvate. Statele germanice au rămas autonome; totuși, vechea instituție imperială "Reichstag" a fost recreată în forma unei Diete Confederale care urma să se reunească în plen la Frankfurt. Ducii Habsburgi, acum redenumiți Regi Austrieci, urmau să fie aleși, prin rotație, președinți ai instituției. Opinii izolate, de exemplu cea a jurnalistului Iosif Görres sau a Baronului Freiherr vom Stein susțineau ideea abrogării tarifelor de import intern și introducerea unui tarif
Zollverein () [Corola-website/Science/330291_a_331620]
-
Rodrigo Borgia ca Papa Alexandru al VI-lea. Un membru al Casei Sforza, a fost născut în Cremona, Lombardia. Părinții lui au fost Francesco Sforza, ducele de Milano, și Bianca Maria Visconti. El a fost, de asemenea, frate de doi duci milanezi, Galeazzo Maria Sforza și Ludovico Sforza. Profesorul său a fost Filelfo care la introdus în guvern și literatură. Alți cardinali ai familiei au fost Guido Santa Fiora (1534), Alessandro Sforza (1565), Francesco Sforza (1583) și Federico Sforza (1645). La
Ascanio Sforza () [Corola-website/Science/330357_a_331686]
-
Române precum și Școala de Croitorie și Albituri, prima școală de menaj destinată fetelor provenite din familii cu greutăți financiare. Afectată de cutremurul din 1802, deși a fost renovată la 1840-1841, biserica s-a degradat treptat iar turnul construit de Constantin Duca s-a năruit astfel încât după Războiul de Independență biserica era o ruină și a fost demolată în 1903. În imediata vecinătate a mănăstirii, între 1894-1896, a fost construit Teatrul Național din Iași care s-a extins ulterior pe o parte
Mănăstirea Dancu din Iași () [Corola-website/Science/330436_a_331765]
-
de Aquitania (în acea perioadă situat la nord-est de râul Garonne, teritoriile sale erau de la râul Loara și până la munții Pirinei, cu capitala la Toulouse. Viața sa dinainte de a deveni conducător este obscură, precum etnia și familia sa. Mai mulți duci ai Aquitaniei se numeau ca și tatăl lui Odo: Boggis sau Bertrand, deoarece unii istoricii consideră a avea origini merovingine: probabil din Charibert al II-lea sau ducele Lupus I. Odo este, după carta frauduloasă Charte d'Alaon, fratele lui
Odo cel Mare () [Corola-website/Science/329043_a_330372]
-
sumă o zecime a provenit de la Dom Isaac. După moartea bruscă de ciumă la vârsta de 49 ani a regelui Afonso al V-lea în 1481, fiul acestuia, Joao al II-lea s-a aflat în conflict cu verii săi, ducii de Bragança]]. și Beja-Viseu în care vedea conducătorii opoziției nobiliare contra monarhiei. Amândoi ducii au fost executați în anul 1483.În acest context, Dom Isaac și alte persoane care slujiseră Casă de Bragança s-au găsit în mare primejdie, fiind
Isaac Abrabanel () [Corola-website/Science/329093_a_330422]
-
vârsta de 49 ani a regelui Afonso al V-lea în 1481, fiul acestuia, Joao al II-lea s-a aflat în conflict cu verii săi, ducii de Bragança]]. și Beja-Viseu în care vedea conducătorii opoziției nobiliare contra monarhiei. Amândoi ducii au fost executați în anul 1483.În acest context, Dom Isaac și alte persoane care slujiseră Casă de Bragança s-au găsit în mare primejdie, fiind învinuiți de trădarea regelui. De aceea Dom Isaac s-a refugiat atunci în Castilia
Isaac Abrabanel () [Corola-website/Science/329093_a_330422]
-
volumul al IV-lea al Istoriei Imperiului Rus, că orașul "Bolohov" se află în guvernământul Podoliei, pe drumul de la Kiev la Halici. În secolul al XVII-lea (1681 - 1683), Transnistria s-a aflat sub jurisdicția directă a domnului Moldovei, Gheorghe Duca. Târgurile de aici erau organizate ca și orașele moldovenești, fiind conduse de șoltuzi și pârgari. Stăpânirea domnilor Moldovei era dovedită și de condicile de socoteli și biruri ale acestora. Centrele mai importante erau Moghilău - ridicat de domnitorul Ieremia Movilă pe
Românii din Ucraina () [Corola-website/Science/329185_a_330514]
-
al abației de Sint-Truiden. Ducele din Brabant emitea pretenții asupra acesteia, ca parte a zestrei mamei sale. O înțelegere a pus capăt conflictului în 1191, iar ducele de Limburg a devenit vasal al ducelui de Brabant. În continuare, cei doi duci au colaborat în chestiunile ce țineau de regiunile din Belgia. Ulterior, Henric l-a sprijinit pe pretendentul imperial Otto de Braunschweig împotriva lui Filip de Hohenstaufen, pentru poziția de rege al Germaniei. El a participat la bătălia de la Bouvines din
Henric al III-lea de Limburg () [Corola-website/Science/328588_a_329917]
-
cel mai aprig susținător al său, a trecut de partea adversarului său, Otto de Braunschweig. În 1212, el l-a însoțit pe vărul său, ducele Henric I de Brabant, la Liège, acesta aflându-se la acea vreme în război cu ducii de Gueldern. Prima soție a lui Waleran, Cunigunda, fiică a ducelui Frederic I de Lorena, a murit în 1214, drept pentru care, în luna mai a acelui an, Waleran s-a recăsătorit cu Ermesinda I de Luxemburg, devenit conte "jure
Waleran al III-lea de Limburg () [Corola-website/Science/328613_a_329942]
-
și de coroana Franței, ulterior (în 1766) fiind încorporat, odată cu Ducatul Lorena, în Franța. La jumătatea secolului al X-lea, teritoriul de Bar constituia o regiune dependentă a Sfântului Imperiu Roman. Prima dinastie de Bar era reprezentată de fapt de către ducii de Lotharingia Superioară, din casa conților de Ardennes, decendenți din contele palatin Wigeric de Lotharingia. Ei și-au stabilit reședința la Bar, care ulterior va fi numit Bar-le-Duc. Această dinastie de Ardennes-Bar s-a stins odată cu ducele Frederic al III
Ducatul de Bar () [Corola-website/Science/328603_a_329932]
-
Bar, căsătorit cu o prințesă franceză, a fost numit marchiz de Pont-à-Mousson de către împăratul Carol al IV-lea de Luxemburg și a luat titlul de duce de Bar. Din acel moment, titulatura de "marchiz de Pont-à-Mousson" a fost utilizată de către ducii de Bar și de prezumtivii lor moștenitori. Succesorul lui Robert, Eduard al III-lea de Bar, a căzut în bătălia de la Azincourt din 1415. În 1419, Ludovic I de Bar, frate al ultimului cardinal și episcop de Châlons-sur-Marne, a acordat
Ducatul de Bar () [Corola-website/Science/328603_a_329932]
-
a devenit moștenitoare a ducelui Nicolae I de Calabria și de Lorena, în 1473, ca și al lui René of Anjou, duce de Bar, în 1480; astfel, Lorena, având ducatul de Bar atașat, a revenit încă o dată familiei vechilor săi duci. Atașat odată cu Lorena de Franța în 1634, Ducatul de Bar rămas, cu excepția unor scurte intervale, parte a domeniului regal al Franței. În 1738, el a fost conferit, ca și Lorena, lui Stanisław Leszczyński, fost rege al Poloniei, la moartea căruia
Ducatul de Bar () [Corola-website/Science/328603_a_329932]
-
Imperiu Roman. El era situat în partea de nord a Renaniei, pe ambele maluri ale Rinului Inferior, în jurul capitalei sale, Kleve și a orașului Wesel, fiind mărginit de posesiunile ce țineau de principii episcopali de Münster la răsărit și de ducii de Brabant în apus. Istoria sa este strâns corelată cu cea a statelor din vecinătate: ducatele de Jülich și de Berg, ca și cu Ducatul Geldern și comitatul de Mark din Westfalia. Teritoriul ducatului acoperea aproximativ districtele Kleve (partea nordică
Ducatul de Cleves () [Corola-website/Science/328623_a_329952]
-
surorii sale, a căutat sprijin din partea regelui Henric al VIII-lea al Angliei. Când ultimul duce de Jülich-Cleves-Berge a murit fără urmași în 1609, a izbucnit Războiul de succesiune pentru Jülich. Teritoriile au fost în cele din urmă divizate între ducii din Casa de Wittelsbach de Palatinat-Neuburg (Jülich și Berge) și Margrafiatul Brandenburg, care a dobândit stăpânirea asupra Cleves, cu Mark și Ravensberg, în conformitate cu tratatul de la Xanten din 1614. Cu acea ocazie, markgrafii din Casa de Hohenzollern au obținut o primă
Ducatul de Cleves () [Corola-website/Science/328623_a_329952]
-
de Juliers) a reprezentat un stat în cadrul Sfântului Imperiu Roman care a existat între secolele al XI-lea și al XVIII-lea. Teritoriul ducatului se desfășura în stânga Rinului, fiind situat între posesiunile electorului de Köln la răsărit și cele ale ducilor de Limburg la apus. stăpânea teritorii pe ambele maluri ale râului Rur, în jurul capitalei, Jülich - fostul castru roman "Iuliacum" - în Renania inferioară. Ducatul s-a unit cu comitatul de Berg de dincolo de Rin în 1423, moment din care a rămas
Ducatul de Jülich () [Corola-website/Science/328621_a_329950]
-
Puterea statului de Berg a continuat să crească în secolul al XIV-lea. Comitatul de Jülich s-a unit cu comitatul de Berg în 1348, iar în 1380 împăratul Venceslau i-a promovat pe conții de Berg la rangul de duci, dâdn astfel naștere ducatului de Jülich-Cleves-Berg. În 1509, ducele Ioan al III-lea de Cleves a încheiat o căsătorie strategică cu Maria de Geldern, fiică a contelui Wilhelm al IV-lea de Jülich-Berg, care a devenit moștenitoare a posesiunilor tatălui
Comitatul de Berg () [Corola-website/Science/328620_a_329949]
-
și Comitatul de Ravensberg, fapt care, în conformitate cu Legea Salică din Sfântul Imperiu Roman a cauzat proprietății să treacă soțului unei moștenitoare (femeile nu puteau deține proprietăți decât printr-un soț sau un tutore). Odată ce tatăl ei a murit în 1521, ducii de Jülich-Berg s-au stins, iar moșia a trecut astfel sub guvernarea lui Ioan al III-lea, ducele de Cleves. Alături de teritoriile personale ale acestuia, Comitatul de Mark și ducatul de Cleves ("Kleve"), s-a constituit o uniune personală. Ca
Comitatul de Berg () [Corola-website/Science/328620_a_329949]