4,121 matches
-
și odăi prăfuite, pe care îi trezea din amorțeală, se ducea la teatru, la concerte, oricine ar fi cântat, la cinematograf, ar fi făcut orice să se întoarcă acasă cât mai târziu. De multe ori aproape de miezul nopții, atât de frântă de oboseală și cu picioarele atât de umflate în pantofii din alte timpuri, încât nu-i mai trebuia mult să adoarmă, epuizată, după ce-și pieptăna îndelung în fața oglinzii părul de culoarea oțelului. Ce-o îngrijora, cu cât se scurgeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și doar pe urmă a văzut câte lucruri frumoase dispăruseră, în afara cărților, transportate în parte încă de dinaintea plecării ei. Ar fi trebuit să o cuprindă disperarea și câteva clipe a fost convinsă că va urla, mișcându-se agitat de colo-colo, frângându-și mâinile și trecându-și-le fără rost prin păr, până a observat copiii rămași pe loc, țepeni, o priveau cu încordare, tăcuți. Atunci și-a mușcat buzele, a răsuflat a ușurare după un răstimp, ei bine, o luăm de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
socotind cu inconștiență - dar, Doamne, cât e de plăcută inconștiența asta! -, încă socotind că iubirea e totul și că nimic nu are și nu ar avea rost fără ea. Iar într-una din zile, când, neputându-se împotrivi, precum se frânge-un val izbit de-acel ce-ncontra-i vine, se lăsase cuprinsă de starea de agitație și fior, o străbătuse un gând și răscolise în niște cufere vechi, prăfuite, cu catarame de metal înverzite de vreme, îngrămădite în al doilea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
imaginase că se va întâmpla, mușcându-și buzele uscate, spre a-și înăbuși strigătele de plăcere și rămânând apoi cu capul într-o parte, cu brațele întinse într-o poziție nefirească, cu trupul ușor ghemuit, ca un pescăruș rănit sau frânt de oboseală și de sub ploapele coborâte peste culoarea alunei se strecurau două șuvițe subțiri de lacrimi înfierbântate și a oftat, dar n-ar fi fost în stare să spună motivul, doar se simțea fericită, era sigură că e fericire ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
despre ce vorbesc, nu trăgându-i de mânecă, nici privindu-i rugător, ci aruncându-te brusc între ei și așteptându-i să răspundă, se lasă dintr-odată o tăcere atât de apăsătoare, încât se mai aud ecourile vorbelor de dinainte frânte de întrebare, cu înțelesul deja pierdut. Observase asta de nenumărate ori, dar continua să verifice și să se arunce asupra câte unui grup cu întrebările cele mai neașteptate. Era ca un joc, dar atât de cunoscut în întimitatea lui, încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Sunt sigură că ții minte totul. Poate o să înțeleg și eu în felul ăsta. Pricepi?“ Ce să-i povestească? Ședința de partid începuse la opt dimineața și se încheiase spre miezul nopții, fără vreo pauză, după care au ajuns acasă frânți de oboseală, cu capul plesnind de durere - „ei, pe dracu’, sunt sigură că nu toți!“ -, bine, nu toți, dar unora cel puțin le plesnea capul de durere, convinși că vor avea o noapte de coșmar - „sau mai multe, uită-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
pe întuneric în bucătărie, a băut o cană de apă, pe nerăsuflate, și încă una. S-a întors și s-a prăbușit în pat, și-a tras cearceaful umed peste capul care îi plesnea de durere, dar era atât de frânt de oboseală, încât nici nu s-a mai gândit să ia un antinevralgic, s-a răsucit de câteva ori când pe o parte, când pe cealaltă - nu se poate, nu se poate să se fi petrecut așa, zicându-și, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
în pluș cenușiu, în care era ghemuită, sub un pled în carouri tras până la bărbie, Ileana Roman. „Ei, acuma ai băut apă, ți-ai potolit setea, poți să-mi spui mai departe“, îi zicea. Mă obosești pur și simplu. Sunt frânt, nu înțelegi? „Lasă, că-ți trece oboseala în timp ce te montezi de cele ce-ți vei aminti. Și, la o adică, tu vorbești de oboseală, de dureri sau de scârbă, tu, care n-ai fost decât un martor, nimic altceva, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
înecat de câteva ori până i-au dat lacrimile, nu mai băuse până atunci alcooluri tari. N-a vrut să recunoască, deși i-a spus că dintre toate băuturile cel mai mult îi place laptele. Altădată venise la el speriată, frângându-și mâinile. I-a povestit cum a fost la o petrecere, cu colegi de-ai ei, și cum după un timp fetele care mai erau de față au început să se dezbrace și ea s-a speriat, dar n-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
pentru că era o biată stofă, nici măcar croită ca lumea, și n-a înțeles în prima clipă ce-a zis și pe urmă a izbucnit dintr-odată în lacrimi și s-a retras în camera lui, cu maică-sa după el frângându-și mâinile, o, băiatul meu, băiatul meu, ce-i cu tine, ce-am fost în stare să-ți spun? mângâindu-i părul și el lăsându-se mângâiat - el care nu suporta mângâierile, îmbrățișările, șoaptele pentru că-l dădeau peste cap, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mă va ține și sinceră să fiu nici nu vreau să țină mult pentru că mă îngrozește. I-am văzut și i-am auzit chinurile și în capul meu încă mai răsună urletele lui de durere care mă făceau să-mi frâng mâinile neputincioase și să-mi acopăr urechile îngrozită. L-am văzut cum se liniștește și piere. Și atunci am suferit, dar știam că pentru el totul se sfârșise mai înainte. Și mi-a fost și mie clar, cum îmi spuneai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
pedeapsă care i-a fost hotărâtă fără știrea lui și tot astfel adusă la îndeplinire. Dar chiar suferă? Însă cum altfel ar putea numi panica din el, coșmarurile, drumurile în lungul și latul orașului până îl dor tălpile și cade frânt de oboseală și ar trebui să adoarmă și nu poate adormi, trecerile prin fața acelei vile și așteptarea și speranța că totul e un vis urât și că într-o zi sau o săptămână lucrurile se vor schimba, speranța pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
foarte bronzat și musculos, cu umeri lați și maxilare puternice, care sări în urma ei și închise ușa cu un singur gest suplu, sportiv. — L-ai cunoscut pe Conrad, pilotul meu? — Îmi pare bine, rosti Roddy, strângându-i mâna și aproape frângându-și degetele prin această manevră. — Și nu cred că... îi sugeră Hilary, zărind-o pe Phoebe apărând din întuneric. — Phoebe Barton, spuse Roddy înaintând timid. Phoebe e invitata mea în acest weekend. E o tânără pictoriță foarte talentată. — Sunt convinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
dezamăgire... Ultima ei speranță se spulberase, gustul libertății se risipise, îi fusese răpit... eu nu sunt nici pe departe un sentimental, Michael; îmi sunt total străine sentimentalismele muierești, dar în dimineața aceea, deși pare absurd, am simțit că mi se frânge inima. I-am întins plicul lui Farringdon; l-a pus în mapa ei de scris fără să-l deschidă și exact atunci Mortimer a bătut la ușă: venise să-și ia rămas-bun. Am avut la dispoziție doar câteva clipe ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Runway. — Andrea, Încântat de cunoștință, a zis Gabriel și mi‑a luat mâna Într‑a lui În stilul acela enervant, delicat și molatic, genul nu‑am‑de‑gând‑să‑ți‑strâng‑mâna‑pentru‑că‑sunt‑convins‑că‑o‑să‑ți‑frâng‑oscioarele‑fragile‑și‑feminine-În‑două. Christian mi‑a vorbit mult despre tine. — Așa? am zis eu și i‑am strâns mai ferm mâna, gest care l‑a făcut să‑mi elibereze definitiv mâna din strânsoarea și așa anemică. Numai de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
să spună: Nu fi nătîng. Dar Len Îl ignoră. O Înghionti pe femeia de lîngă el și-i zise: — Duncan și doamna Alexander s-au certat. Doamna Alexander l-a prins pe Duncan făcînd ochi dulci unei alte fete! — Duncan frînge inimile femeilor, zise femeia binedispusă. Duncan clătină din nou din cap și-și văzu de lucru. Era o dimineață de sîmbătă. Lucrau doispreze la banc și cu toții făceau felinare de noapte, trăgînd fitilele și suporturile metalice prin bucățele de ceară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
loc atît de public. Dar ascunse sticlele Într-un pliu al sacoșei de pînză. — Ce-ar fi să mă vadă unul dintre clienții mei? — O, la naiba cu clienții tăi, zise Julia. Se Întoarseră la mîncarea pe care o aduseseră; frînseră pîinea și tăiară mici felii de brînză. Julia se Întinse, punîndu-și cocoloș sacoșa de pînză sub cap În chip de pernă. Helen se așeză fără nimic sub cap și Închise ochii. Fanfara Începu să cînte un alt cîntec. Îi știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
buzunar al torpedoului și scosese ceva de acolo. Erau două conserve de carne: una de vită, cealaltă de porc. Ea era atît de preocupată, că Întinse mîna să le ia, deschizînd geanta să le pună acolo. Apoi, Însă, ceva se frînse În ea și se Înfurie brusc. I le Împinse Îndărăt. — Nu le vreau! Ia-le. Dă-i-le nevesti-tii! Cutiile căzură și ricoșară În scaun. — Viv! spuse Reggie uimit și jignit. Nu fi rea! Ce-am făcut? Ce naiba ai? Viv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
lăzi de țigări! Săpunuri! Lame de ras! Cafea! — Cafea! — Și ciorapi. Trebuie să recunosc că m-au tentat ciorapii. Dar, știți, eu mă fixasem la o cămașă de noapte. Cămașa de noapte a lui Helen e o zdreanță; mi se frînge inima. Au căutat tot ce aveau - halate din bumbac, pijamale flanelate... Și apoi, am văzut asta. Luă geanta și o deschise, scoțînd la lumină o cutie rectangulară și plată. Cutia era roz, cu o fundă din mătase peste ea. — Ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
am putea să intrăm Într-o cafenea sau ceva de genul ăsta. — Nici Într-o cafenea nu mă simt În stare să intru, spuse Viv. N-am putea sta jos undeva? Doar cinci minute? Vocea Îi trepida, amenințînd să se frîngă. — Bine, zise Betty, conducînd-o pe o stradă laterală. După cîțiva pași, se treziră Într-o zonă rezidențială cu piațete și intrară Într-o grădină. Era genul acela de loc În care n-ai fi avut acces Înainte de război; acum, desigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
fi Întîlnit niciodată pe tine, Julia. Dar Kay nu m-ar fi iubit, dacă i-ai fi dat voie să te iubească... — Ce? zise Julia. — CÎndva Îți eram recunoscătoare, continuă Helen, pe un ton tot mai subțire, gata să se frîngă. Mi se părea că prin faptul că n-ai dorit-o pe Kay, mi-ai dat-o mie, Într-un fel. Acum am făcut ce a făcut ea. — Ce? zise Julia din nou. — N-ai ghicit, o Întrebă Helen. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
cuprindă sensul vieții. Mi-l amintesc pe Richard ducând-o de la mașină În casă, În scaunul ei micuț cu mâner uriaș, și așezând-o extrem de ezitant pe podeaua sufrageriei. (În faza aceea, Încă mai credeam că am putea s-o frângem, neștiind că mai degrabă se va Întâmpla invers.) Ne-am uitat la fiica noastră și apoi unul la celălalt și ne-am gândit: „Și acuma ce facem?“ Ai nevoie de permis ca să conduci o mașină, dar cu un bebeluș se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
bine înțepenită pe niște picioare mici și butucănoase, s-ar fi lățit ca un trunchi imens de copac sprijinit pe două buturugi semețe, cu o încrengătură de brațe îndreptate amenințător spre mine, asemenea unor limbi de șerpi veninoși. Ceva se frânsese înăuntrul meu, înțepenindu-mă. M-am ridicat cu greutate și am pornit spre stația de autobuz târșâindu-mi picioarele. Era liniște deplină în casă, când am intrat. Nu se auzea radioul sporovăind, ca de obicei, nu se auzea nici glasul
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
îngreunate, prin ochiurile plasei de stropi. își reveni cu greu și se repezi să închidă fereastra din sufragerie. Dar era prea târziu. Intră în bucătărie exact când rafala turbulentă izbi geamul. Geamul vibră, mirat, încremeni o clipă, crispat, apoi se frânse în zeci, sute de cioburi cristaline, care se prelinseră ca niște țurțuri de gheață pe pardoseală. Clara privi cu mâna la gură dezastrul din bucătărie. Frumoasa ei gresie portocalie, pătată ieri de cafea, era acum acoperită (și cu siguranță zgâriată
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
au fost aruncați pe Ape sărate, iar așa, fiind ca noi, aici, e mai bine și nu avem a ne plânge Încă el, Ali Străilaș, s-a mai tânguit o vreme, arătând mare pârjol de disperare în sufletul său și frângându-și mâinile și neavând curaj să-și pună inima în palmă dinaintea mea, dar mai prevestindu-i eu, că dinafara galeriilor minei, românașii noștri dau luptă mare cu năvala Apei și că au să izbândească a ne scoate de la greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]