4,656 matches
-
Bucuros de oaspeți? Mai încape vorbă? Bun venit! Intră că se crapă mălaiele! - îi răspund întinzându-i mâna cu bucurie... Mă gândeam că în răgazul ce și l-a luat poate că a găsit un răspuns la întrebarile care mă frământau... Ieșeanul, însă, intră, se așează comod în fotoliu și tace... Mă uit întrebător la el, dar dumnealui tace mâlc. Îmi dau seama că o face anume. Mai mult chiar. În ochi poartă o luminiță care spune că acuș-acuș va izbucni
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
Cînd harul tău desfată și-nfierbîntă?! Fii binecuvîntat, Mărite Vin, Tăria ta de-a pururi fie sfîntă. În fața ta cucernic mă închin și mă întrec cu gardurile-n trîntă; De dorul tău nu știu de unde vin, Nici care gloduri pasul meu frămîntă. Fii binecuvîntat, Mărite Vin! Și poate îmi spui cine a meșterit acest imn închinat „Măritului Vin”? Versurile aparțin poetului Vasile Filip. Să nu zici acum că te bântuie regretele... Mare mehenghi mai ești, vere! Mă duci în ispită, cum văd
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
și alte vii, dar acestea au rămas la stăpânii lor. Dacă nu-ți spun ce mi-am adus aminte în clipa asta o să mă ai pe conștiință, dragă ieșene. Hopa! Da’ amarnic mai ești, vere. Ia să auzim ce te frământă? După multă dihonie, încă din vremea lui Radu Mihnea voievod și a lui Miron Barnovschi Moghila voievod, preacucernicii egumeni de la mănăstirile Hlincea și Aron Vodă încă mai purtau în sufletele lor sămânță de vrajbă.. Primul care și-a călcat pe
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
ce ți-s cei moldoveni? Spun asta fiindcă prea seamănă povestea de la Galata din Deal cu cea a Hlincii, ambele constatate de Maria, fiica voievodului Petru Șchiopu, care știa ce spune. Până aici lucrurile sunt limpezi pentru mine, dar mă frământă întrebarea ce treabă aveai tu cu frunzele de dud? Apoi e simplu ca bună ziua, dragă ieșene. Cu ele se hrănesc viermii de mătase? Așa spune, vere! Dar ce caută viermii de mătase la mănăstirea Galata? Aici, în niște clădiri din
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
văzut cum dispărea. E limpede că așa a fost, dacă vă gândiți bine. Pentru că, dacă l-ar fi prins când se întorcea, ar fi făcut, pe loc, o criză de isterie. În situația dată, însă, a avut răgazul să se frământe din tot sufletul, și, apoi, să-și revină, încet, încet. Nu-i de mirare, deci, că îl urmărea pretutindeni prin casă, ca o cață arțăgoasă. O mulțime de cuvinte îi stăteau pe buze, dar nu îndrăznea să le rostească. Prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
Religia mea îmi comandă de-a nu spune decât atâta cât poate s-aducă pe-o ființă * la cunoștința de sine, la acea fulgurațiune intelectuală care să-l facă a-l vedea că degeaba invidia se zbate, degeaba răutatea se frământă, degeaba minciuna luptă, căci luptă în contra unei puteri constante, care există pururea, în contra lui Brahm, a adevărului. De-aceea i-am și spus cu ce-l prindem * imediat. I-am spus pornograf și plagiator. Nici n-am voit s-o
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
sufletu-i de nor EminescuOpXV 1048} Și a lunei galben gând Pe palate se aruncă Luminând a umbrei dungi Iar oamenilor insenm Dunga negrului mormânt Cerul sus visează stele Oamenii visez-amor Vântul care acu muge Noaptea cântă Printre valuri se frământă Cu lungi țipete d-amor... Somnul e surâsul morții Tuturor noaptea zâmbește Mie nu Căci acum tu [2chemi]2 stafia-mi Printre zidurile ruinei. (p. 253) , v Când luna se-namoră d-o stâncă sură ceasornic * Luna și amorul c-
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
înverzit din bolta cerească a izbucnit în hohote neoprite, în cascade deviate și turnuri obosite de ape. Ofer un pahar uleios în unduiri de șarpe cu arome pierdute de Otonel și nimic nu mai poate opri valul uriaș care-și frământă astrul în paradisul cucerit pentru a mia oară. Beznă milenară și îngheț, obișnuit reluată în nenumărate versiuni; aceleași cuvinte, aceleași expresii, aceleași înțelesuri, aceleași istorii vizionate în templul de cleștar al stăpânului lumii. Trupuri arse în fosfor alb bântuiesc mirosul
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
la nimic! Determină clar implozia care o seca. Aproape inconștientă gemu adânc, îl ținu strâns de umeri... nu mai văzu nimic.. doar lumini, umbre și-o iubire simfonică. El rămase nemișcat, înțelegând-o și eliberă automat jetul puternic care îi frământa starea. Îl primi supusă, amestecându-l cu simțămintele ei, răvășind-o și mai mult. Rămase fără gânduri, totul dispăru ca prin farmec pentru amândoi înecați în suspine și certitudini, fiecare cu iluziile lui. Respirau greoi selectiv, se receptau ca un
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
nu mai fii.. eu nu te plac.. te iubesc... înțelegi?... hai spune și tu măcar, mă placi ? Știi... te iubesc de mult, de când m-am mutat lângă voi, off dar mai bine tac... poate vei înțelege mai târziu. Laur se frământă, ce poate să-i răspundă? însă ca întotdeauna întârzie, reflectează și izbucnește într-un târziu, - Mai bine ne sărutăm! Ajung vorbele! Ea repetă încet, - Iubitule! Iubitule... îl domină cu intensitate și când totul se prăbușește asupra lor, el o privește
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
să vin acasă foarte târziu. Nu mai am chef nici să mă joc cu cățeii mei, nu te speria, nu am uitat că ți-am mai spus o dată, dar vreau să fiu sigur că ai înțeles cât de tare mă frământă faptul că sânt singur. Și parcă nu am curajul încă să încep să-ți povestesc totul. Parcă te-aș mai aburi puțin, înveninîndu-te cu aceleași gânduri fără sens, doar ca să te hotărăști să nu mai citești cartea asta, pe care
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
fotografie. Eram eu cu cei doi francezi pe plaja de la Vamă. Firav,cu plete și cu o bărbuță roșcată, între cei doi. Undeva în spatele lor se ghicea o mogâldeață. Cea pe care o futusem eu aseară. Acum nu mă mai frământa dacă am făcut bine ce am făcut. Mi obseda o întrebare. A găsit poza atunci în seara aia și, ca și mine, nu a vrut să mi-o arate doar ca să ne continuăm treaba, sau, cuprinsă de remuscări, tot ca
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
veți vedea de drum; căci pentru aceasta treceți pe lîngă robul vostru." "Fă cum ai zis", i-au răspuns ei. 6. Avraam s-a dus repede în cort la Sara, și a zis: Ia repede trei măsuri de făină albă, frămîntă, și fă turte." 7. Și Avraam a alergat la vite, a luat un vițel tînăr și bun, și l-a dat unei slugi să-l gătească în grabă. 8. Apoi a luat unt și lapte, împreună cu vițelul pe care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]
-
a cățărat acolo de frică. Venind mai aproape, se aplecă spre Auta și-i șopti: Nu vor s-o lase în țarc... Fără să poată vorbi din pricina tulburării, Mai-Baka se uită rugător în ochii lui Auta. Auta începu să se frământe, neștiind ce să facă. Lucrurile nu erau ușor de descurcat. Puarem nu voia să-și îngreuneze drumul luând după el și roabe, mai ales din aceste neamuri negre. Totuși, în Atlantida era statornicit de mult obiceiul de a nu despărți
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ca să împingă văzduhul și erau căzute din ajun... - Știu, îl întrerupse Tefnaht plictisit. Și tu știi bine că chiar de le-ai fi pipăit fără să leșini, tot n-ai fi aflat nimic. Mulțumește-te cu ce poți cunoaște. Ești frământat de steaua cea necunoscută. Poate va cădea și ea, ca piatra de care ți-am vorbit. Ai s-o vezi sau n-ai s-o vezi. Ce pierzi sau ce câștigi dacă pipăi o piatră venită din cer? Preotul ei
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ochii holbați. Nu pricepea. Și mai mânios, preotul strigă: - Ucide-i și adă alții în locul lor! Altfel, vei fi ucis tu! Apoi lovi iarăși cu nuiaua pe unul dintre purtătorii scaunului. Cei patru robi galbeni porniră spre poartă. Soldatul se frământă câteva clipe, neștiind ce să facă. Se gândea că dacă nu-i va ucide va fi ars de viu ca un blestemat care nesocotește porunca sfântă a unui preot, iar dacă-i va lăsa singuri pentru a se duce să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și-a părăsit locul de strajă. Nu-și dădea seama ce rău făcuseră cei doi robi negri. Lui i se părea că nici un rău. De pe zidul său, Iahuben auzise tot și nu-i fu greu să înțeleagă ce gânduri îl frământau pe soldat. Dădu să coboare de pe zid, neștiind nici el bine de ce, dar în aceeași clipă scaunul preotului fu oprit în poartă și preotul se întoarse în scaun spre soldat, privindu-l cu ochi de foc. Soldatul se cutremură. În
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
însoțit de Tefnaht pe o mare corabie cu soldați, robi, hrană, corturi și asini. Marea lăuntrică a Atlantidei fu străbătută când cu ajutorul vântului, când cu al sutelor de lopeți. Acum, când se apropiaseră mult de țărmul țintei lor, bătrânul era frământat de gânduri și neliniște mai tare ca oricând. Iarăși stătea de vorbă în încăperea sa din corabie cu Tefnaht, care încă necrezând că vestea ciudată putea să fie altceva decât nălucă, începea totuși să se tulbure și el. Marele Preot
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
făcută. - Mă mir cum nu i-a fost frică lui Auta să intre la acești străini de necrezut, dacă toate cele povestite sunt adevărate! spuse Tefnaht. Marele Preot îl privi drept în ochi: - Ție ți-ar fi fost? Tefnaht se frământă o clipă. Apoi zise: - Mie nu, slăvite, dar eu... - Tu ești unul din cei cinci, și el e sclav! Da? - îl întrerupse zâmbind bătrânul. Lasă, Tefnaht... - Nu, n-am vrut să spun asta, slăvite. Dar el e și mai tânăr
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
împrospătat al nopții, Tefnaht fu cât pe ce să adoarmă și Auta îl sprijini. Noaptea era înmiresmată. În cort, cei doi preoți șezură o vreme tăcuți pe pieile de leopard. Auta era în fața lor, pe iarbă. Preotul Zeului Puterii se frământa pe vraful de piei. Deodată, Marele Preot începu să râdă și zise: - Spune, Tefnaht, dacă nu sunt mai plăcute pentru somn jilțurile lor albastre decât acești leoparzi? După aceea fața lui se înăspri puțin și, întorcîndu-și ochii spre sclav, grăi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
fiecăruia era lungă și ascuțită, scutul rotund acoperea aproape jumătate din trup. Erau la vreo treizeci de pași, când Auta îi zări și smuci mâna unuia dintre străini. - Uite-i, vin să ne ucidă! strigă el. (Iahuben începu să se frământe, neștiind ce să facă). Să fugim cât mai e timp! strigă Auta din nou. Soldații erau la douăzeci de pași. Lumea se ferea, mirată. Doar un câine mare, un dulău ciobănesc cine știe cum rătăcit în această mulțime, se împletici între picioarele
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
au răsculat vor învinge, va intra în stăpânirea lor. Ei poate ne-ar da-o, însă pentru noi va fi prea târziu. Noi n-avem dreptul să răpim nimănui nimic. Dreptul acesta îl au numai robii de pe pământ. Auta se frământa, neștiind ce să facă. Încercă din nou: - Să folosim altă cale: luăm corabia regelui, și după ce mutăm luntrea voastră, trimitem corabia înapoi în limanul ei. Hor nu primi ușor, dar primi. În lanul de grâu din câmpia caldă le era
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și simți că i se taie răsuflarea. Nu putea să-l audă ce strigă, dar se vedea bine că omul striga. Omul era Iahuben. Făcu un semn cu scutul și mulțimile de robi se năpustiră înainte. Auta începu să se frământe. - Coborîți-mă! strigă el. Eu trebuie să fiu acuma cu ei. Străinii însă tăceau. - Vreau să ies de-aici, vreau să mă duc la ei! strigă Auta iarăși, începînd să-și desfacă curelele. Atunci Hor îi spuse blînd: - Știi bine că
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
era cealaltă. Și într-o zi bătrânul Auta n-a mai putut ieși prin Babilon. L-a vegheat toată ziua singurul său prieten, Adapă. Iar seara târziu, când cerul înstelat se desfășură ca o mantie, cu ochii la stele și frământând în mâinile obosite țărâna pământului pe care zăcea, Auta muri. Omul care văzuse câteva lumi și întinderea înstelată dintre ele își dădu sfârșitul, mulțumit pentru sine și trist pentru cei din jur, în pulberea pământului din care se ridicase pe
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
insistat să rămân cu el la birt. -Bun prieten ai, ce să-ți spun! îi răspunse, privind prin fereastră cu fața schimonosită de încruntare, dar foarte repede se întoarse cu fața spre el, zâmbind. Atunci ea observă cum el își frământa mâinile iar pe chipul său umbrit de tristețe se putea citi durerea remușcării. Angela îl sărută pe frunte, spunându-i că va reveni a doua zi și părăsi salonul. Radu îngândurat, rezemat de tocul ușii îi urmărește mersul grațios și
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]