KorAP: Find »[drukola/base=găsit & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...136 137 138 ...153 >

3,802 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441

Ce e, Nimic, nu contează. Trecuse mult de ora unu când groapa se umplu în sfârșit. Nu mai e nevoie de noi aici, spuse Cipriano Algor, mâine dimineață, când s-au răcit, scoatem piesele, o să vedem cum au ieșit. Câinele Găsit îi însoți până la ușa casei. Apoi se întoarse lângă foc și se culcă. Sub fina peliculă de cenușă, iradiind o lumină palidă, jăratecul încă pâlpâia. Doar când jăratecul s-a stins complet Găsit a închis ochii să doarmă. Cipriano Algor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
piesele, o să vedem cum au ieșit. Câinele Găsit îi însoți până la ușa casei. Apoi se întoarse lângă foc și se culcă. Sub fina peliculă de cenușă, iradiind o lumină palidă, jăratecul încă pâlpâia. Doar când jăratecul s-a stins complet Găsit a închis ochii să doarmă. Cipriano Algor visă că se află înăuntrul noului său cuptor. Era fericit pentru că reușise să-și convingă fiica și ginerele că brusca creștere de activitate a olăriei cerea schimbări radicale în procesele de elaborare și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
fermitate noaptea, nu-i va da drumul prea curând, prima rază a zorilor va mai întârzia cel puțin jumătate de oră. Se uită spre cușcă și își roti ochii de jur împrejur, mirat că nu vede câinele. Fluieră încet, dar Găsit nu se arătă. Olarul trecu de la surpriza perplexă la o neliniște explicită, Nu cred c-a plecat, nu cred, murmură. Ar fi putut să strige numele câinelui, dar nu voia să-și alarmeze fiica. Poate umblă pe undeva, adulmecând vreo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
Găsit decât la jinduitele statuete de lut. Era la câțiva metri de groapă când văzu câinele ieșind de sub banca de piatră, Am tras o spaimă de zile mari, hoțomanule, de ce n-ai venit când te-am strigat, îl mustră, dar Găsit nu răspunse, era ocupat să se întindă, să-și pună mușchii la locul lor, mai întâi își întinse cu forță labele dinainte, coborând în plan înclinat capul și coloana vertebrală, apoi execută ceea ce presupunem că era, în mintea lui, un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
separe de labele din spate. Toți știm că animalele au încetat să vorbească de foarte multă vreme, dar niciodată nu se va putea demonstra că n-au continuat să-și folosească în secret gândirea. Iată, de exemplu, cazul acestui câine Găsit, în ciuda slabei luminozități care coboară treptat din cer, pe fața lui se poate citi ce gândește, La vorbe nebune, urechi surde, el vrea să spună pe limba lui că Cipriano Algor, cu lunga experiență de viață pe care o are

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
încetineală n-o împiedică întotdeauna să ajungă la concluzii exacte, cum se întâmplă acum în capul lui Cipriano Algor, deodată s-a aprins o lumină și a putut citi și rosti cu voce tare cuvintele de recunoștință pe care câinele Găsit le merita pe bună deptate, În timp ce eu dormeam la căldurică între cearșafuri, tu făceai pe santinela alertă, nu contează că vigilența ta n-ajută lucrarea, contează gestul. Când Cipriano Algor își sfârși lauda, Găsit alergă să-și ridice laba și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
se apropia din ce în ce mai mult, o să apară, dacă această nouă întâlnire nu este o întâmplare fortuită, o simplă și întâmplătoare coincidență, dacă e prevăzută și consemnată în cartea destinelor, nici măcar un cutremur nu-i va putea bara drumul. Dând din coadă, Găsit intră primul, imediat apăru Isaura Madruga. Ah, eclamă ea, surprinsă. Lui Cipriano Algor nu i-a fost ușor să se scoale, scaunul scund și picioarele deodată șovăielnice erau vinovate pentru figura jalnică pe care știa c-o face. El spuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
să se urce dacă ești de față, dar, când va rămâne singur, fără să-l supravegheze nimeni, mă tem că metodele tale educative nu vor avea destulă forță ca să disciplineze instinctele bunicului șacal care stă la pândă în capul lui Găsit, Bunicuțul șacal al lui Găsit nu și-ar bate capul nici măcar să adulmece păpușile, ar trece mai departe și și-ar continua drumul, căutând ceva care ar putea fi cu adevărat mâncat, Bine, te rog doar să te gândești ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
contrariul persoanele care nu știu să judece decât după aparențe. Să se laude așadar fiecare cu victoria pe care presupune c-a obținut-o, chiar și asirienii cu barbă și colegii lor, din fericire la adăpost de agresiuni. În privința lui Găsit, nu ne vom resemna să-l lăsăm cu o nedreaptă reputație de învins. Ca dovadă că victoria a fost a lui, el s-a transformat din ziua aceea în cel mai grijuliu paznic care a protejat vreodată momâi de lut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
Centru e un miracol de fiecare ceas. Marçal nu răspunse imediat. Îi dădu o bucată de carne câinelui, care, de la început, așteptase răbdător să rămână și pentru el un rest de mâncare, și, doar după aceea, răspunse, Da, așa cum lui Găsit trebuie să i se fi părut un miracol, la ora asta din noapte, carnea pe care i-am dat-o. Își trecu mâna peste spinarea animalului, de două ori, de trei ori, prima dată din simplă și obișnuită afecțiune, celelalte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
plus se și cunosc, Isaura, Da, Isaura, cea cu urciorul, îți amintești, care ne-a adus o prăjitură, care a venit să vorbească cu mine ultima dată când am luat masa la părinții tăi, Ideea mi se pare bună, Pentru Găsit cred că va fi cea mai bună, E de văzut dacă tatăl tău își va da acordul, Se știe că jumătate din el va protesta, va spune nu, o femeie singură nu e o bună companie pentru un câine, îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
numele și chipul nevestei decedate, numele și chipul Justei Isasca, de ce, dacă Cipriano Algor căuta motive să nu intre cu furgoneta într-un zid și le găsise în număr și substanță suficiente, adică el însuși, Marta, olăria, cuptorul, Marçal, câinele Găsit, și în plus dudul negru, omis înainte, e absurd ca ultimul dintre ele, neașteptata motivație, a cărei existență o observase neliniștit ca pe o umbră sau o negare, să fie cineva care nu mai aparține acestei lumi, e adevărat că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
a lui Marçal pentru că Marta e gravidă, cea a lui Cipriano Algor din toate motivele pe care noi le cunoaștem sau le știe numai el. În sfârșit, tatăl își sărută fiica, fiica își sărută tatăl, îi dădură atenție și lui Găsit, nu se va putea plânge. Cum se spune de obicei, o să fie bine. Cipriano Algor intră în olărie să înceapă modelarea celor trei sute de păpuși din a doua livrare, iar Marta, la umbra dudului negru, sub privirea atentă a lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
nu se va putea plânge. Cum se spune de obicei, o să fie bine. Cipriano Algor intră în olărie să înceapă modelarea celor trei sute de păpuși din a doua livrare, iar Marta, la umbra dudului negru, sub privirea atentă a lui Găsit, care se întorsese la responsabilitățile lui de paznic, se pregăti de vopsitul eschimoșilor. Dar nu putea, uitase că, mai întâi, păpușile trebuiau șlefuite, apoi netezite neregularitățile suprafeței, defectele de finisaj, apoi curățate de praf și, cum un necaz nu vine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
Centru nu sunt primite animalele, lămuri Marçal pentru socru, Nici măcar o țestoasă familiară, nici măcar un canar, nici măcar o blândă turturică, vru să afle Cipriano Algor, Se pare că dintr-odată nu te mai interesează soarta câinelui, spuse Marta, A lui Găsit, Câinele, Găsit, e același lucru, important este să ne hotărâm ce facem cu el, în ce mă privește, am o propunere, Și eu o intenție, îi tăie vorba Cipriano Algor, și imediat se ridică și merse în cameră. Reapăru după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
bucătăriei, Veneam să vă chem, spuse, prânzul e gata, Mai întâi îi dau câinelui de mâncare, drumul cred că i-a deschis apetitul, spuse tatăl, Mâncarea lui e acolo, arătă Marta. Cipriano Algor luă cratița și spuse, Vino cu mine, Găsit, norocul tău că nu ești om, dacă erai, te-ar fi făcut bănuitor toată grija și atenția cu care te-am tratat în ultima vreme. Strachina lui Găsit era, ca de obicei, lângă cușcă, și într-acolo se îndreptă Cipriano

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
acolo, arătă Marta. Cipriano Algor luă cratița și spuse, Vino cu mine, Găsit, norocul tău că nu ești om, dacă erai, te-ar fi făcut bănuitor toată grija și atenția cu care te-am tratat în ultima vreme. Strachina lui Găsit era, ca de obicei, lângă cușcă, și într-acolo se îndreptă Cipriano Algor. Vărsă conținutul cratiței și rămase o clipă, uitându-se la câinele care mânca. În bucătărie, Marçal spunea, Vom aprinde focul după-masă, Azi, se miră Marta, Tatăl tău

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
o fixeze în memorie dintr-un motiv obscur, ca și cum venise aici pentru ultima oară și vroia ca memoria să-i amintească în viitor mai mult decât pata de pe perete, dunga de lumină de pe podea, portretul de femeie de pe comodă. Afară, Găsit lătră de parcă auzise vreun necunoscut urcând spre casă, dar curând tăcu, probabil că doar răspunsese fără vreun interes special lătratului unui câine de departe, sau pur și simplu încercase să-și facă amintită prezența, presimte probabil că se pregătește ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
dimineață ridicăm pânzele, Am pus deoparte ce era de luat, spuse Marta cu o voce distrată. Se lăsă din nou tăcerea. Nu ești mulțumită, întrebă Marçal, Ba da, sunt mulțumită, răspunse Marta. Apoi repetă, Ba da, sunt mulțumită. Afară, câinele Găsit lătră, se mișcase vreo umbră a nopții. Furgoneta era încărcată, ferestrele și ușile olărei și ale casei fuseseră deja închise, mai trebuia, cum spusese Marçal cu câteva zile mai devreme, să ridice pânzele. Amărât, cu o expresie încordată, părând deodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
Dimineața e răcoroasă, cerul înnorat, dar nu amenință să plouă. Ajunși pe șosea, în loc s-o ia la stânga, spre câmpul deschis, cum se aștepta, stăpânul a luat-o la dreapta, vor merge așadar în sat. De trei ori, pe drum, Găsit a trebuit să se oprească brusc. Cipriano Algor mergea așa cum mergem cu toții în situații asemănătoare, când ne apucăm să discutăm în tihnă cu ființa noastră intimă dacă vrem sau nu vrem ceea ce în mod evident a devenit clar că vrem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
curtoazie se prelungea deja prea mult, acum vroia să se întoarcă în cușcă, la dudul negru, la banca meditațiilor. Cipriano Algor spuse, Trebuie să plec, mă așteaptă, Așa ne despărțim, întrebă Isaura, Vom veni din când să vedem ce face Găsit, să vedem dacă mai e în picioare casa, nu e un adio pentru totdeauna. Apucă din nou zgarda și i-o dădu Isaurei, Îl las în mâinile dumitale, e numai un câine, totuși. Nu vom ști niciodată ce ontologice considerații

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
obiceiul lui, într-un fel sau altul, chiar enervat, chiar prost dispus, mereu ajungea să-mi spună ce gândește, cred că, dacă am merge acum acasă, poate i-ar fi de ajutor, sigur ar dori să vadă ce mai face Găsit, ar sta din nou de vorbă cu ea, Foarte bine, dacă așa crezi, mergem, dar gândește-te la ce-ți spun, ori trăim aici, ori trăim la olărie, a trăi în ambele locuri ca și cum ar fi unul singur, ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
fost intenția, Cipriano Algor e pur și simplu mulțumit, în trei minute o va vedea pe Isaura și Găsit îi va sări în brațe, dacă nu se va întâmpla exact pe dos, adică, Isaura îi va sări în brațe și Găsit va țopăi, așteptând să i se dea atenție. Piața a rămas în urmă, deodată, fără veste, i s-a strâns inima lui Cipriano Algor, el știe din viață, amândoi știu, că nici o bucurie de azi nu va micșora amărăciunea de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
stând în fața casei sau întrebându-l pe primul vecin, cu aere de falsă naturalețe, dacă din întâmplare o văzuse plecând pe Isaura. O să-i caut, își zise, poate că dau peste ei. Plimbarea prin sat a fost inutilă, Isaura și Găsit păreau că dispăruseră de pe fața pământului. Cipriano Algor se hotărî să se ducă acasă, se va întoarce pe seară, S-au dus undeva, se gândi. Motorul furgonetei cântă cântecul întoarcerii acasă, șoferul vedea coroana înaltă a dudului, când, deodată, ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
sus, lătrând, alergând pe pantă înnebunit, inima lui Cipriano Algor îi sări în piept gata să cedeze, și n-a fost din pricina animalului, această iubire, oricât ar fi de mare, nu merge așa de departe, ci pentru că se gândi că Găsit nu putea fi singur, era o singură persoană pe lume care putea fi cu el. Deschise ușa furgonetei, dintr-un salt câinele îi sări în brațe, până la urmă tot el a fost primul, și îi lingea fața și nu-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]