5,266 matches
-
prinde imediat. Vreau să spun că sînt destul de sigură că mi se citește pur și simplu pe față. Pe haine. Din felul În care merg. Mă simt de parcă orice mișcare pe care o fac strigă pur și simplu „Hei, ia ghiciți ce-am făcut azi-noapte ?“ — Bună, zice Caroline În timp ce-mi fac o cafea. Ce faci ? — Bine, mulțumesc ! spun, tresărind ușor vinovată. Azi-noapte am petrecut o noapte foarte liniștită acasă. Chiar... foarte liniștită ! Cu colega mea de cameră. Ne-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
rîs superior. SÎnt sigură că ai de făcut ceva vital pentru bunăstarea companiei, Emma. Adevărul e, că sînt sigură că, fără tine, toată petrecerea asta ar fi un dezastru. Jack se oprește. Se Întoarce lent spre ea. — Lasă-mă să ghicesc, spune amabil. Tu trebuie să fii Kerry. Da ! zice uimită. Așa e. — Mama ta... tatăl tău... Le scrutează fețele, pe rînd. Iar tu trebuie să fii... Nev, am zis bine ? — Ca din carte ! spune Nev rîzÎnd. — Foarte frumos ! spune mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Connor. — Connor ! zic. Ce faci aici ? — Mă duc să văd interviul. Am vrut doar să-ți zic ceva. Face cîțiva pași În interiorul biroului și mă fixează cu o privire acuzatoare. Și anume, că m-ai mințit. O, shit. O fi ghicit ? O fi văzut ceva de Ziua Angajaților În Familie ? — Tocmai am vorbit cu Tristan de la Design. Ridică glasul, indignat. E gay ! Nu cu el te vezi, nu ? Doar nu vorbește serios. Doar n-a crezut la modul serios că mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
tău ! aproape că urlu. Ai fost fenomenală. Repetă după mine. Repetă după mine, Lissy. — Păi... OK. Cu efort vizibil, surîde larg. OK. Am fost... fenomenală ! RÎde fericită. Emma, În viața mea nu m-am simțit atît de bine ! Și ia ghici, deja ne-am făcut planul ca la anul să plecăm În turneu. — Dar... O fixez mirată. Parc-ai zis că nu mai vrei să mai faci asta În viața ta și m-ai rugat ca, dacă mai pomenești vreodată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
să nu mai ia aminte la ei. Ce voiau? Pe de altă parte, de unde știau strămoșii lui Moru cum aveau să se petreacă lucrurile? Chiar puteau să știe cum vor fi faptele, sau doar cuvintele le făceau mai ușor de ghicit pentru unii ca ei, cunoscători ai vorbelor? Eh, până una-alta, Krog avea noroc să plece la drum În miez de noapte. Vindecătorul Îmi spusese Înainte de plecare că aveam să trec prin ceva ce purta numele de mlaștină. Noaptea, mlaștina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
În schimb, am uitat vorbele din minte. Adică, ei le-au uitat, Își arătă oamenii. Eu, nu. Moru cel uscățiv Încă mai știe limba din minte. Of, of. Frica mea față de vorbe Începea să se adeverească. - N-avem Încotro, mă ghici Moru cel uscățiv. La fel cum n-au nici cei ce trebuie că ți-au luat urma. Căci, ți-au luat urma, nu-i așa? Am făcut semn că da. - Lasă-i să vină, zise Vindecătorul și mă Îmbie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mai frumos decât oricine altcineva care Îmi mai vorbise vreodată. - Așa trebuie. Moru spune că doar așa se vor așeza lucrurile la locul lor. Că numai așa, oamenii și femeile o să poată să stăpânească. - Asta spui tu, nu Moru, mă ghici ea și mă privi, micșorând ochii. Asta vrei tu, de fapt? Să stăpânești? Și... În ce fel te-ai gândit să stăpânești? Râse când Își dădu seama că mă dădeam de ceasul morții ca să nu Înțeleagă și mai mult din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
se ridicau strigăte din ce În ce mai puternice, dar nu știam dacă erau din cauza focului sau pentru că băgaseră de seamă că fugisem. Ne-am trezit pe o culme Înierbată. Luna răsărise și vedeam de jur Împrejur ca În palmă. Pe mâna tare se ghicea o vale molcomă, acoperită cu copacii mărunți care creșteau În acel ținut. - Pe-acolo, Îmi făcu semn Runa și o luarăm la vale În fugă. Ne strecurarăm printre copaci și, În scurt timp, ajunserăm pe malul unei ape curgătoare. Mormăind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
În dreptul unor crengi răsucite și uscate, aduse de ploi, de-a valma, printre copaci. Am ciulit urechile, dar n-auzeam nici cel mai mărunt susur de apă. Am adulmecat, dar nici măcar mirosul apei nu l-am simțit. În schimb, am ghicit mirosul urmăritorilor, Îndepărtat, precum și al unor animale sălbatice pitite prin cine știe ce văgăuni. - Urși, se strâmbă Runa și iarăși am luat-o din loc. La noi În munți, când n-aveam Încotro și trebuia să trecem pe lângă vizuinile urșilor, tot bușeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și de puternic, care putea chiar să și zboare. Spre Miazănoapte, printre Întinderile verzi ale pădurilor, se zărea luciul sclipitor al unor bălți uriașe, pe care Logon le numea lacuri. Către Miazăzi erau pământuri și numai pământuri, nesfârșite, și nu ghiceam nicăieri, nici urmă de punte care să ducă spre Apus. Iar deasupra acelor pământuri, văzurăm un nor care părea să nu se termine nici el, acoperind Întreg văzduhul de la Miazăzi. Era cenușiu, era plin de vâltori molcome și, când și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
apoi am simțit mirosul de piele groasă de bivol, din cei ce creșteau pe tărâmurile noastre de departe. După o vreme, i-am zărit și eu pe cei patru. Se trântiseră Îndărătul unei tufe Înghețate, departe de noi. Nu-i ghiceai decât după culoarea Închisă a pieilor de bivol cu care se acoperiseră. - Sunt singuri? Barra Îmi făcu semn că da. Iar Tek: - Ia să trimit câțiva vânători de-ai mei să iscodească mai adânc. - Bine. Iar tu, Barra, trimite pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mare. Ici-colo, pe câmpiile acelea, se ridicau pâlcuri de pădure grea, iar dincolo de păduri, o vedeam foarte bine, era iarăși câmpie, numai câmpie, până În locul În care cerul se proptea de pământ. Dacă Îți Încordai bine ochii, puteai chiar să ghicești câteva sate răspândite pe acea Întindere verde, de necuprins cu o singură privire. - Asta vroiai? l-am Întrebat pe Barra. Iar el: - Păi, da! Câmpia asta e tocmai bună! Ia zi, măi Krog, măi! Acum, dacă tot am găsit locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Hughes care s‑a lăsat congelat cu condiția de a fi topit și Înviat când se va descoperi remediul pentru boala mortală de care suferea? Asta se numește criogenie. - Spune‑mi clar ce vrei de la mine. Nu are rost să ghicesc. Ce‑i În mintea ta? Când ai vrea să mă Îngheți? - Chiar acum. Mai târziu am s‑o fac și eu. Ne vom deștepta Împreună În secolul douăzeci și doi. Reflexii cenușii și luciul plăcilor de marmură erau menite să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
osânditul nici n-o gândește? ARTUR (Visător.): Câți? GARDIANUL: Câți mai știu să aprecieze astăzi un osândit? Câți mai știu să-l înțeleagă, să-i aplaude curajul, să se apropie de inima și de sufletul osânditului? Cine mai știe să ghicească, în ultima clipă, de pe buzele osânditului, ultimul cuvânt al osânditului? ARTUR: Nimeni! GARDIANUL: Nimeni! Au trecut timpurile alea! ARTUR: Au trecut al dracului de repede... GARDIANUL: Uitați-vă la mine! Câți ani îmi dați? ARTUR: Nu știu. GARDIANUL: Timpuri mârșave
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
lovește dur peste ceafă.) N-ai să ajungi niciodată om... dacă nu înveți treaba asta, înțelegi? PARASCHIV (Tremură de furie; începe să ciopârțească dinadins cartofii.): Or să vină să ne caute! MACABEUS; Nu ești bine pregătit pentru viață. Te-am ghicit dintr-o dată. Mănânci prea repede, înghiți dumicați prea mari... N-ai răbdare să mesteci... N-ai răbdare să dormi... Nu știi să te lași bătut... E rău. Ai s-ajungi rău de tot. Ai mare noroc că te-am luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
aud, eventual, semnele unei lupte, rafale de armă, loviturile antiaeriene etc.) PARASCHIV (Chircit în colț, trezit și înspăimântat.): Ce vrei? MACABEUS (Scoțându-și centura.): Să mă omori, ai? Așa? Omoară-mă... Da’ înainte... Da’ înainte... (Semiântuneric; gesturile aproape că se ghicesc.) PARASCHIV (Urlând.): Ce vrei? Ce te-a apucat? MACABEUS: Jos, jos! Cu fața la perete! PARASCHIV: Nu! MACABEUS: Scârbă! Ai s-o-nveți și pe asta! PARASCHIV (Încercând să restabilească dialogul lucid.): Te rog... Stai acolo... (Se târăște în jurul camerei, cu spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
armă? PARASCHIV: Are o varză. MACABEUS: O varză? PARASCHIV: Are o varză. O varză mare. MACABEUS: N-am mai mâncat de mult varză. PARASCHIV: Nici eu. (Personajul apare în lumină; îl vom numi INAMICUL pentru că din uniforma sa zdrențuită se ghicesc un alt tip de croială și o altă culoare decât din zdrențele celor doi; INAMICUL este mai mult bătrân decât tânăr sau tânăr îmbătrânit; e neras, obosit, speriat, ține o varză în mâini și se uită la ea; INAMICUL e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
a trecut, și a soarelui care a ieșit din nori de câteva minute. Pe acest fond calm și relaxat apare CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE. Este ușor neliniștit, parcurge de câteva ori peronul dintr-un capăt în altul, se oprește, încearcă să ghicească sensul lucrurilor, își reia mersul agitat. În sfârșit, observă ghișeul deasupra căruia scrie CASA. Se apropie de CASIER, care se joacă netulburat cu zarurile pe banca din fața ghișeului. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Frământându-se, către CASIER.): Nu vă supărați... dumneavoastră... CASIERUL
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
până la capăt, și fiara deschide ochii ei de peste tot. Iliuță nu știe că nu după el se uită dânsa, nici după moțatele maică-sii. Matahala privește în altă parte și căută altceva, o pradă pe care Iliuță n-o poate ghici. Gângănii omenești cât unghia degetului trec prin dreptul ferestrelor, se așează la mese, aprind radiourile, rup din pâine, își mișcă brațele, gesticulează, spală vase, se șterg cu șorțul. Bine că nu l-a văzut! Dar inima tot începe să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
domnișoara, zâmbindu-i, împingând cartușul înapoi spre el. Cum să vă mulțumesc? ─ Să-mi mulțumiți? Dumneavoastră, domnișoară - domnișoară, nu? Mihaela lăsă șăgalnic capul într-o parte și zâmbi. ─ Domnișoară, sigur! Atunci îmi puteți mulțumi într-un singur fel... Oare ați ghicit? ─ Să ghicesc? Nu, cum? Primiți să ieșim împreună într-o seară undeva, unde doriți dumneavoastră, vă rog... ─ Vai, cu plăcere! Vă dau numărul meu de telefon, sunați oricând. ─ Și astă seară? Domnule Scutaru! ─ Radu, spuneți-mi Radu. Și eu pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
-i, împingând cartușul înapoi spre el. Cum să vă mulțumesc? ─ Să-mi mulțumiți? Dumneavoastră, domnișoară - domnișoară, nu? Mihaela lăsă șăgalnic capul într-o parte și zâmbi. ─ Domnișoară, sigur! Atunci îmi puteți mulțumi într-un singur fel... Oare ați ghicit? ─ Să ghicesc? Nu, cum? Primiți să ieșim împreună într-o seară undeva, unde doriți dumneavoastră, vă rog... ─ Vai, cu plăcere! Vă dau numărul meu de telefon, sunați oricând. ─ Și astă seară? Domnule Scutaru! ─ Radu, spuneți-mi Radu. Și eu pot să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
la altul? — Cum doriți, am zis. — Cum doriți, repetă el ca un ecou, venind spre banca mea. Sună ca niște vorbe pe care le-ar folosi un englez. — Un american, am precizat. A ridicat din sprâncene: — E adevărat? Încercam să ghicesc ce-ai putea fi, dar n-aș fi bănuit așa ceva. — Mulțumesc, am zis. — Crezi că e un compliment? întrebă el. De aceea mi-ai spus „mulțumesc“? — Nu un compliment - și nici o insultă, am zis. Doar că naționalitățile nu mă interesează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
supraviețuise atacului rușilor din Crimeea și scăpase de toate jucăriile târâtoare, bubuitoare, șuierătoare, bâzâitoare, cățărătoare, zăngănitoare, săltătoare, turuitoare ale războiului, care ucideau rapid, o așteptase fără îndoială o osândă mai lentă, o osândă care ucidea precum lepra. Nu trebuia să ghicesc ce fel de osândă. Era bine cunoscută, aplicată uniform tuturor prizonierilor de pe frontul rusesc - făcea parte din oribila rutină a oricărei națiuni total modernă, total științifică, total asexuată aflată într-un război total modern. Dacă Helga mea supraviețuise bătăliei, cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
menționat. Cineva mi-a băgat în buzunar un bilețel, și a făcut lucrul acesta cu o neîndemânare intenționată ca să-mi atragă atenția că biletul se află acolo. Când s-a aprins din nou lumina n-am fost în stare să ghicesc cine îmi dăduse biletul. Am ținut panegiricul lui August Krapptauer, făcând o afirmație în care, întâmplător, cred destul de mult, și anume că genul de adevăr susținut de Krapptauer va dăinui veșnic, atâta timp cât mai există oameni care să-și asculte sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
fie că-i pogrebanie, se ia până la final la bătaie. Umple tribunalele p’ormă și nu se mai văd decât la altă ocazie.“ Fata înaltă, sprintenă, oftând stins, își turnă și ea un pahar și ciocni cu popa. Parcă îi ghicise gândul. - Io eram mică, de mergeam pe opt sau nouă ani, când s-a dus coana Nadalia, mama lu’ dom prefect Soporan, da țin minte că când s-a pus masa p-ormă s-au certat și s-au bătut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]