KorAP: Find »[drukola/base=glumi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...136 137 138 ...166 >

4,147 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938

de lovituri, ci într-o încleștare pe viață și pe moarte? Ce puteam să mai adaug? Că Petrini nu a folosit numai forța, care era mai mică decât a zdrahonului, ci și viclenia, în disperare, simțind că nu era de glumit, viața sa și a prietenei lui erau în primejdie? Cum să dovedești asta? Un proces în care m-am zbătut, cheltuind o energie considerabilă, să obțin amânări lungi, să aduc noi martori (fiindcă nu i-am adus pe toți deodată

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905

În această privință era un adevărat paradis. Haloul incandescent care încorona stația de epurare a atmosferei, un turn conic asemănător unui vulcan, te ducea cu gândul la infern. Colonii erau conștienți de caracterul său simbolic și nu se sfiau să glumească pe seama lui. Nu veniseră pe Acheron pentru a se bucura de climatul planetei. Nu vedeai nici o persoană de constituție fragilă prin culoarele coloniei. Chiar și copiii erau înăspriți din cauza mediului. Nu erau brutali, ci rezistenți atât pe plan mental cât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
echipamentul. Mă gândesc dacă or putea sintetiza și niște șampanie la Hadley Café. Soția lui rămăsese țintuită în fața geamului gros. ― Stai să ne uităm puțin și să întoarcem și după aceea om sărbători evenimentul. Poate că nu suntem primii descoperitori. ― Glumești? Nu e nici o baliză pe platoul ăsta afurisit. Nici un jalon. Nu a venit nimeni înaintea noastră aici. Nimeni! Chestia asta ne aparține! El se îndrepta deja spre partea din spate a cabinei. Anne era tot neîncrezătoare. ― Este greu de crezut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
ochi, gemu și, clipind, se uită prin sala de hipersomn.. ― Sunt prea bătrân pentru viața asta de câine. Nimeni nu-i luă în seamă comentariul. Era de notorietate publică faptul că Spunkmeyer se înrolase înainte de vârsta necesară. Totuși, nimeni nu glumea pe seama vârstei sale mici (sau mari), când se găseau la bordul navetei de debarcare care se prăvălea ca un bolovan spre suprafața unei noi lumi. Rangul doi Drake ieșa din chesonul de lângă cel al lui Spunkmeyer. Era mai bătrân decât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
dar el ținea la cicatricea lui ca la ochii din cap. Era ca o medalie pe care era autorizat să o poarte în toate împrejurările. În plus, mai purta și o șapcă prea mică, pe seama căreia nimeni nu îndrăznea să glumească. Drake era operator de criblor, dar știa să se servească și de pușcă, de pistol, grenade, de majoritatea armelor albe, ca și de dinți. ― Mi se pare că solda cam lasă de dorit pentru operații din astea, mormăi el. ― Mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
Apone sosi, studie obstacolul, apoi se apropie de comenzile externe ale ușii, încercă toate combinațiile posibile. Nu se aprinse nici un semnalizator. ― Arse? întrebă Drake. ― Blocate. E-o diferență. Hudson, vino și tu. Trebuie să stabilim o derivație. Comtehul nu mai glumea, își puse jos pușca înainte de a se apleca pentru a studia panoul de comandă. ― Material standard, zise el după mai puțin de un minut. (Cu o unealtă scoasă din centură desfăcu apărătoarea și examina cablajele). Într-un minut e gata

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-și încheietura mâinii stângi. Ea bănuia urmarea, cunoștea motivele rugii femeii și știa că nimeni n-ar fi putut să nu se înduplece să-i îndeplinească ruga. Sughițul de greață se auzi și în difuzoarele postului de operații. Nimeni nu glumi. Femeia captivă în ganga rășinoasă fu cuprinsă de convulsii și izbuti să găsească energia necesară pentru a urla, un strigăt sfâșietor de suferință. Ripley făcu un pas spre microfonul cel mai apropiat, vrând să-i avertizeze pe infanteriști de ceea ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
rangul. ― Ce rang? Este o chestiune care a mai fost abordată. (Din cap, ea arătă pe aleea centrală.) Mi se pare că acela care comandă aici este caporalul Hicks. Burke schiță un rânjet înainte de a observa că ea era serioasă. ― Glumești? Caporalul Hicks? De când un simplu caporal poate să ia niște hotărâri atât de importante? ― Această misiune ține de autoritatea militară. Îi aminti ea cu fermitate. Astea-s ordinele transmise lui Sulaco. Poate că nu ți-ai dat osteneala să le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

blândă și afectuoasă, dar totuși o imprudență. „Bine. Mai întâi, o ciocolată dietetică nemțească de la «Nik», cu cremă de nuga. Și pe urmă foenul ăla cu trei viteze din «Unirii»; usucă și-ți face și volum în același timp.“ Nu glumea. Numai cine n-a împărțit camera cu-o femeie mai mult de-o lună nu știe ce obsesii se pot aduna și cât de periculos e să le ignori. Ciocolata dietetică, bananele de la colț, bicicleta ergonomică: un adevărat arsenal de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
am originalul în mână. Și mai e ceva. Îmbucăturile nu se potrivesc perfect, cum ar fi fost normal pentru un cartograf de secol 18. Comanditarul, adică persoana care cerea alcătuirea hărții, n-ar fi acceptat așa ceva. Dogii și prinții nu glumeau cu hărțile, era o problemă de stat, deci de viață și de moarte. La Veneția, te trimiteau direct în beci, cu leproșii, pentru o chestie de-asta.“ „Ce vrei să spui?“ „Că asemenea greșeli nu erau permise în epocă. Prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
toate aparențele, se cunoșteau. Dacă nu personal, măcar din auzite. Deși nu știu cum poți să auzi de cineva că miroase bine.“ „Miroase bine, în sens de parfum?“ „Il sent bien. Atât spune. Bănuiesc că nu se referă la un camembert.“ Maria glumea rar, dar când o făcea, poantele ei semănau de minune cu-ale mele. În cinci ani de „concubinaj“, înveți trucurile celuilalt. Dacă ești deștept, știi și când să le-aplici. Până și plantele reușesc chestia asta: se cheamă mimetism. „Să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
pe câmp? N-am protestat. Imediat cum a plecat din cameră, tânărul Lupu a lăsat sacoșa pe jos. „Dom’ profesor, deplasarea asta nu era prevăzută-n plan. Spuneți-mi că nu e nici o problemă. Știți bine că domnu’ Scurtu nu glumește, când e vorba de afaceri.“ Știam. Nu te puneai cu Scurtu, până și-un elev învăța asta, în clasele primare. Un librar încercase odată să-l păcălească, aducându-i un volum trucat, cu vreo cinci pagini noi lipite în locul celor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Rețeta lui bunică-meu, învățată de la taică-su. 60 de grade, dublu distilată, prune de Câmpulung, întărite cu pietriș și puțin găinaț. Prune-adevărate, culese de pe deal, de la moșie.“ Maria era să se înece. Tocmai luase o gură din sticlă. „Am glumit cu găinațul. De băgat, bagă doar pietriș.“ „Bineînțeles că-l spală înainte...“, am avansat o explicație. „Bineînțeles!“, a confirmat Mihnea. Maria mi-a întins sticla cu precauție. Am lăsat-o lângă pat. „Măcar dacă era de Tulcea...“, a protestat tânărul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
fantă cerebrală toată seva genealogică a familiei. Dacă mai puneai și Securitatea la mijloc, care într-o parte îl numea pe bunică-meu bunic, iar în cealaltă unchi, începeai să bănuiești că la mijloc e o lucrătură. Cu Securitatea, nu glumeai, ăștia nu încurcau fișierele cum încurcăm noi astăzi la cursuri epocile și numele de autori. În plus, habar n-aveam că bunică-meu ar fi jucat vreodată șeptic cu tovarășul Ceaușescu (în 1946, nici eu nu scosesem capul pe lume

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
post, tu ai un braț de scrisori care nici nu-ți aparțin, nici n-au legătură cu tine? Scrie-n fișa postului că trebuie să pui scrisorile intime ale altuia, ca material bibliografic?“ „Doar dacă ești romancier.“ „E-te canci!“ „Glumeam. Nu există așa ceva, ai dat și tu concurs.“ „Și-atunci, hai să mergem un pas mai departe și să ne-ntrebăm: de ce-a trebuit să vezi tocmai tu scrisorile astea? De ce nu-apar și-n alte dosare, la mine, la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
am băgat în buzunar. „Cel puțin o dată.“ „A supraviețuit tipul?“, m-am interesat, mai mult într-o doară. Tropăiam de frig. „Vorba cuiva: dacă nimeni n-a supraviețuit, atunci cine mai scrie despre ce s-a-ntâmplat?“ „Poate noi...“, am glumit, aproape serios. „Da, sigur. Interferăm cu dereglările lui, îi formatăm biografia după cum avem chef; o plăcere, ce mai.“ „O plăcere, nu știu.“, am intrat în joc, „Dar o măgărie, în orice caz.“ „Să nu batem câmpii.“, a revenit Mihnea. „Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
anunțat Maria. Negocierile se încheiaseră. „OK.“, am admis. „Rămân eu să mă lupt cu nașul și păienjenii.“ „Parcă ziceai că nu sunt păienjeni pe vagonul de dormit!“, a sărit Maria. Se uita alarmată, prin toate colțurile cușetei. „Mai ales iarna!“ „Glumeam.“ Am sărutat-o pe frunte, afectuos. Îmi plăcea s-o tachinez, iubeam să-i gestionez nesiguranța. În plus, profitam de micile momente în care uita lucruri din trecut, pe care i le puteam rescrie fără să-și dea seama: ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
a avântat primul: „Ești zgubilitic? Vrei să-mi spui că batem tot drumul ăsta ca să-ți iei tu un Pif?!“ „Nu să-l iau, să-l găsesc.“, am explicat. „Stai puțin.“, a intervenit și Maria, încercând să vadă dacă nu glumesc. „Mergem la Viena să căutăm un amărât de Pif? Nu puteai să-l cumperi din pasaj de la Universitate?“ „În pasaj, nu mai sunt Pif-uri de-un an jumate. Și nu e unul amărât; dimpotrivă, e-un număr special.“ „Adică vrei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

cum? — Fie, am să vă povestesc, rosti prințul, cufundat parcă într-o adâncă îngândurare. VItc "VI" — Iată, acum, începu prințul, mă priviți toate cu atâta curiozitate, încât, dacă nu v-aș satisface-o, v-ați supăra probabil pe mine. Nu, glumesc, adăugă el repede, zâmbind. Acolo... acolo aveam în preajmă numai copii, tot timpul mi-l petreceam numai cu copiii. Erau copiii satului aceluia, toată ceata care învăța la școală. Nu că eu m-aș fi ocupat de învățătura lor; o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
clipe, toți își dădură seama că Ganea nu se va duce să scoată pachetul, că nu vrea să se ducă. — Hei, dacă ard banii, tot tu te faci de rușine! îi strigă Nastasia Filippovna. După asta o să te spânzuri, nu glumesc! Flăcările răbufnite între cele două bucăți de lemn aproape mistuite la început părură că s-au stins, atunci când pachetul căzuse pe ele, apăsându-le. Dar o flăcăruie albastră se mai ținea încă de o muchie a lemnului de dedesubt. În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Păi din pricina acestui tablou unii ar putea să-și piardă credința! — Se-ntâmplă să și-o piardă, îi confirmă pe neașteptate Rogojin. Ajunseseră de-acum la ușa de la intrare. — Cum? se opri prințul deodată. Nu mai spune! Aproape că am glumit, iar tu o iei așa de în serios! Și ce ai vrut cu întrebarea dacă cred sau nu în Dumnezeu? N-am vrut nimic, am întrebat și eu așa. Și mai înainte am vrut să te întreb. Doar sunt mulți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
blestemate, că ele înseamnă pieirea omenirii, că sunt molima căzută pe pământ ca să tulbure „izvoarele vieții“? Gavrila Ardalionovici, în această seară, era într-o stare deosebită de surescitare, de veselie, de jubilație, după cum i se păru prințului. Desigur, cu Lebedev glumea, întărâtându-l, însă curând se înfierbântă și el. — Nu liniile ferate, nu! îi replică Lebedev care, în același timp, își ieșea din fire și simțea o desfătare covârșitoare. Căile ferate, singure, nu vor tulbura niciodată izvoarele vieții, dar toate acestea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ești feldmareșal și că l-ai învins pe Napoleon! — La asta, pe cuvânt de onoare, mă gândesc, mai ales înainte de a ațipi, râse prințul, doar că nu pe Napoleon îl tot înfrâng, ci pe austrieci. — N-am chef deloc să glumesc cu dumneata, Lev Nikolaevici. Cu Ippolit o să mă văd eu însămi; te rog să-l previi. Și găsesc că e foarte urât din partea dumitale, pentru că e o grosolănie să privești și să judeci sufletul unui om, așa cum îl judeci pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
răsuflarea. Odihnește-te puțin și adună-ți din nou puterile. Bea un pahar cu apă. De altfel, curând vei fi servit cu ceai. — Te iubesc, Aglaia Ivanovna, te iubesc foarte mult. Numai pe dumneata te iubesc și... te rog, nu glumi, te iubesc foarte mult. — Totuși, problema e importantă. Nu mai suntem copii și trebuie să privim lucrurile în mod realist... Fă efortul și spune-mi: în ce constă averea dumitale? — Halal, halal, Aglaia! Ce spui? Nu așa se procedează... bâigui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
o asemenea năpastă nu prevăzuse Aglaia, care, în seara aceasta, era uimitor de frumoasă. Toate trei domnișoarele erau elegant îmbrăcate, deși nu foarte luxos, și chiar erau pieptănate într-un fel cumva deosebit. Aglaia ședea cu Evgheni Pavlovici, conversând și glumind cu el neobișnuit de amical. Evgheni Pavlovici păstra o atitudine mai rezervată ca de obicei, poate din respect pentru persoanele de vază. De altfel, era cunoscut de mult în lumea bună; se considera că, deși tânăr, face parte din elită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]