6,831 matches
-
este totuși mai laxă decât credem de obicei. Uneori atât de laxă încât pare absentă. Este ceea ce observă Umberto Eco atunci când aduce în discuție tot felul de liste, clasificări și enu merări.<ref id="87">Cf. Umberto Eco, Vertigo. Lista infinită, traducere de Oana Sălișteanu, Editura Enciclopedia RAO, București, 2009.</ref> Are în vedere la un moment dat enumerarea haotică, prin care se pune în scenă eterogenul absolut. „Un text fermecător este de pildă acel jocus monachorum numit Coena Cypriani, în
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
lipsit de semnificație, când se încalcă regulile sintaxei („Cezar este și“) sau când se confundă unele categorii logice („Cezar este un număr prim“). Carnap oferă o listă de termeni pe care îi consideră fără semnificație: „principiu“, „Dumnezeu“, „idee“, „absolut“, „necondiționat“, „infinit“, „ființă“, „neființă“, „ființă în sine“, „lucru în sine“, „spirit obiectiv“, „esență“, „emanație“, „manifestare“, „eul“, „non-eul“ etc. A uza de acești termeni înseamnă a face loc, în neștire, nonsensului ca atare. Gravă e situația când o pro poziție aparentă e rostită
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
2 este la ora 3 egal cu 4)“ (Tractatus, § 4.1272). Situația nonsensurilor filozofice este însă mai spectaculoasă. Apar de regulă când cineva caută să spună ceva sigur despre ceea ce nu se poate spune nimic: de exemplu, că lumea este infinită, că eul omenesc este fără moarte, că binele ca atare nu se poate realiza - și multe altele. Deoarece se consideră ca obiect ceea ce nu poate fi obiect, astfel de propoziții sunt cel puțin vane. Vorbesc despre ceea ce, de fapt, nu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
a celui nefericit“. Cel care face experiența trăită a lumii nu va vorbi în termenii unui savant despre veșnicie. Însă poate trăi el însuși, într-un anume fel, această posibilitate. „Dacă prin veșnicie nu se înțelege o durată de timp infinită, ci atemporalitate, atunci trăiește etern cel care trăiește în pre zent“ (§ 6.4311). Într-o astfel de experiență nu poate fi vorba de un sfârșit, cel puțin nu în accepțiunea obișnuită a cuvântului. Ce aș dori acum să spun în
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
ajutorul unui tub, prin care uneori iese fum și prin care se pot vedea, în timpul nopții, cele șapte emisfere ale lui Ptolemeu, iar în timpul zilei, doi oameni cum coboară din maimuță și un șir finit de bame uscate, alături de AutoKosmosul infinit și inutil...“ Nu știm de ce biblioteca este înfășurată în cearceafuri ude, nici cum arată o masă fără picioare, însă nu e nevoie acum să știm așa ceva. Aflăm doar că într-un vas este cap turat „lucrul în sine“, probabil nimicul
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
geometrice, imagini metafizice și ficțiuni savante. Întâmplarea, mereu la lucru, se ocupă de dozajul acestora. Lângă cele visate de savanți se află „un șir finit de bame uscate“, alături de care - dacă mai poate fi vorba de un „alături“ - lumea însăși infinită și inutilă. Iar când e vorba de inutilitatea lumii în întregul ei, te poți gândi, simplu, la gratuitatea frumoasă a celor ce nu țin de nici un calcul omenesc. Nu ar trebui căutate motivații ascunse celor spuse de Urmuz, să zicem
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
de alegere 123 (n. 115), 140 ~ de ființă sau ontologică 122-125, 127, 129 ~ în privința sensului (vezi „sens“) ineptum 146-148, 154, 156- 157, 173 ineptus 71 206 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE inexprimabil 9, 19, 113 (vezi și „limite ale limbajului“) infinit (ideea de ~ ) 45, 48 (n. 35), 50, 51, 52, 83, 114 ininteligibil 71, 95, 132, 159 (n. 156) (vezi și „limite ale înțe legerii“) in re 62 intenție ~ și gândire antinomică 159, 161, 163 ~ și transgresare a sensului 24, 78
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
așa fel încât să-i afle ieșirea. De altfel, regele Babiloniei, în dorința de a ridica un edificiu nemaivăzut, cheamă la el nu doar arhitecții timpului, ci și magii de atunci. Odată ce aceștia trec la lucru, construcția atinge o complicație infinită. Nici măcar cel care a imaginat planul ei nu avea cum să știe unde duc acele coridoare lungi și nenumărate. Ceea ce regele a putut imagina, în orgoliul său imens, era totuși puțin față de ceea ce s-a născut sub ochii săi. Reperele
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
un om. Dunraven îi spuse că avea formă de cerc, dar că suprafața lui era atât de dilatată, încât nu se distingea curbura. Unwin își aminti de Nicolaus de Cusa, pentru care orice linie dreaptă este un arc de cerc infinit.“<ref id="23">Jorge Luís Borges, Moartea și busola, ed. cit., p. 294.</ref> Cum oamenii nu mai înțelegeau nimic, Allaby, parohul locului, „a exhumat povestea unui rege pe care Divinitatea la pedepsit pentru că își construise un labirint“. Mai multe
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
de limite. Aduce în față doar întinderi nesfârșite de nisipuri mișcătoare - și nimic altceva. Am putea spune că este o imagine excelentă a nonsensului. Ceva asemănător ne oferă și regele Babiloniei, care a poruncit ridicarea unui labirint de o complicație infinită. Ar fi voit probabil să atingă acel nonsens propriu doar miracolului. Posibilitatea pierderii de sine devine semnul că respectiva construcție își atinge perfecțiunea. Scriito rul nu vorbește aici de moartea sigură a celui părăsit în labirint, ci doar de pierderea
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
vrea să sfârșească prea ușor. Față de acestea două, cel deal treilea tip de labirint se complică și mai mult. Fiind o rețea, orice punct poate fi în legătură cu toate celelalte. Nu ar putea fi desfășurat decât forțând imaginația („un arbore plus infinite coridoare carei leagă nodurile unele de altele“). Este extensibil la infinit, fără interior și exterior. „Fiindcă orice punct al său poate fi legat cu orice alt punct, iar procesul de conexiune este și un proces continuu de corectare a conexiunilor
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
însuși în povestirea Cei doi regi și cele două labirinturi, de Borges. Surprinzător întrun fel, acest labirint nu se supune tipologiei de mai sus. Nu este complicat în sensul obișnuit al cuvântului, chiar dacă am vorbi despre o complicație haotică sau infinită. Se arată mai curând indeterminat și indisponibil. Amintește întro privință de felul în care se descoperă lumea însăși. Săl comparăm însă cu cel oferit de modelul rețelei. LA FRONTIERELE CELOR ABSURDE 51 40. Ambele induc ideea infinitului: deșertul apare infinit
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
deșertul apare infinit, rețeaua este extensibilă la infinit. În consecință, nu comportă un exterior și un interior, un afară și un înăuntru. Numai că imaginea deșertului anunță un alt gen de infinitate decât cel obținut prin extensie continuă. Deșertul apare infinit nu întrucât nu ar avea margini, căci nu e vorba de întinderea sa fizică. Ci întrucât excede nemăsurat subiectivitatea omenească, dânduse indefinit și deodată. În această privință, este de a dreptul cople șitor. Știm apoi că o rețea se poate
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
lumea se referă la ceva necondiționat. Și e 82 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 71. 72. 73. 74. 75. absurd să cauți întro experiență posibilă ceva care să corespun dă ideii de Dumnezeu, câtă vreme e vorba de o ființă infinită, indeterminată ca atare pentru mintea omenească. Însă nu toate eforturile noastre speculative sunt absurde, ne consolează aici Kant. Nu este absurdă ideea lui Zenon din Elea că „Dumnezeu nu este nici finit, nici infinit, nici în mișcare, nici în repaus
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
este totuși mai laxă decât credem de obicei. Uneori atât de laxă încât pare absentă. Este ceea ce observă Umberto Eco atunci când aduce în discuție tot felul de liste, clasificări și enu merări.<ref id="87">Cf. Umberto Eco, Vertigo. Lista infinită, traducere de Oana Sălișteanu, Editura Enciclopedia RAO, București, 2009.</ref> Are în vedere la un moment dat enumerarea haotică, prin care se pune în scenă eterogenul absolut. „Un text fermecător este de pildă acel jocus monachorum numit Coena Cypriani, în
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
lipsit de semnificație, când se încalcă regulile sintaxei („Cezar este și“) sau când se confundă unele categorii logice („Cezar este un număr prim“). Carnap oferă o listă de termeni pe care îi consideră fără semnificație: „principiu“, „Dumnezeu“, „idee“, „absolut“, „necondiționat“, „infinit“, „ființă“, „neființă“, „ființă în sine“, „lucru în sine“, „spirit obiectiv“, „esență“, „emanație“, „manifestare“, „eul“, „noneul“ etc. A uza de acești termeni înseamnă a face loc, în neștire, nonsensului ca atare. Gravă e situația când o pro poziție aparentă e rostită
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
2 este la ora 3 egal cu 4)“ (Tractatus, § 4.1272). Situația nonsensurilor filozofice este însă mai spectaculoasă. Apar de regulă când cineva caută să spună ceva sigur despre ceea ce nu se poate spune nimic: de exemplu, că lumea este infinită, că eul omenesc este fără moarte, că binele ca atare nu se poate realiza - și multe altele. Deoarece se consideră ca obiect ceea ce nu poate fi obiect, astfel de propoziții sunt cel puțin vane. Vorbesc despre ceea ce, de fapt, nu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
decât a celui nefericit“. Cel care face experiența trăită a lumii nu va vorbi în termenii unui savant despre veșnicie. Însă poate trăi el însuși, întrun anume fel, această posibilitate. „Dacă prin veșnicie nu se înțelege o durată de timp infinită, ci atemporalitate, atunci trăiește etern cel care trăiește în pre zent“ (§ 6.4311). Întro astfel de experiență nu poate fi vorba de un sfârșit, cel puțin nu în accepțiunea obișnuită a cuvântului. Ce aș dori acum să spun în marginea
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
ajutorul unui tub, prin care uneori iese fum și prin care se pot vedea, în timpul nopții, cele șapte emisfere ale lui Ptolemeu, iar în timpul zilei, doi oameni cum coboară din maimuță și un șir finit de bame uscate, alături de AutoKosmosul infinit și inutil...“ Nu știm de ce biblioteca este înfășurată în cearceafuri ude, nici cum arată o masă fără picioare, însă nu e nevoie acum să știm așa ceva. Aflăm doar că întrun vas este cap turat „lucrul în sine“, probabil nimicul însuși
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
geometrice, imagini metafizice și ficțiuni savante. Întâmplarea, mereu la lucru, se ocupă de dozajul acestora. Lângă cele visate de savanți se află „un șir finit de bame uscate“, alături de care - dacă mai poate fi vorba de un „alături“ - lumea însăși infinită și inutilă. Iar când e vorba de inutilitatea lumii în întregul ei, te poți gândi, simplu, la gratuitatea frumoasă a celor ce nu țin de nici un calcul omenesc. Nu ar trebui căutate motivații ascunse celor spuse de Urmuz, să zicem
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
de alegere 123 (n. 115), 140 ~ de ființă sau ontologică 122-125, 127, 129 ~ în privința sensului (vezi „sens“) ineptum 146-148, 154, 156- 157, 173 ineptus 71 206 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE inexprimabil 9, 19, 113 (vezi și „limite ale limbajului“) infinit (ideea de ~ ) 45, 48 (n. 35), 50, 51, 52, 83, 114 ininteligibil 71, 95, 132, 159 (n. 156) (vezi și „limite ale înțe legerii“) in re 62 intenție ~ și gândire antinomică 159, 161, 163 ~ și transgresare a sensului 24, 78
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
deoarece "punctul fix" nu mai are un statut ontologic unic, apărând și dispărând în funcție de nevoile zilnice. De fapt, nu mai există nici un fel de "Lume", ci doar niște fragmente ale unui univers sfărâmat, o masă amorfă alcătuită dintr-un număr infinit de "locuri" mai mult sau mai puțin "neutre", în care omul se mișcă, mânat de obligațiile unei existențe integrate într-o societate industrială. Și totuși, în această experiență a spațiului profan continuă să intervină valori care amintesc mai mult sau
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
de diferențe. Deoarece viața religioasă a omenirii are loc în Istorie, expresiile sale sânt implicit condiționate de momentele istorice și de stilurile culturale; iată un truism asupra căruia nu are rost să stăruim. Totuși, ceea ce ne interesează nu este varietatea infinită a experiențelor religioase ale spațiului, ci, dimpotrivă, elementele lor comune, de unitate. Ajunge să confruntăm comportamentul unui om nereligios față de spațiul în care trăiește cu comportamentul omului religios față de spațiul sacru ca să ne dăm seama imediat de deosebirea de structură
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
există, este aici, are o structură, nefiind un Haos, ci un Cosmos, impunîndu-se așadar ca lucrare, creație a zeilor. Lucrarea divină își păstrează mereu transparența, dezvăluind în chip spontan numeroasele aspecte ale sacrului. Cerul înfățișează nemijlocit, în chip "natural", depărtarea infinită, transcendența zeului. Și Pământul este "transparent", înfățișîndu-se ca mamă și sursă universală de hrană. Ritmurile cosmice redau ordinea, armonia, permanența, fecunditatea. În întregul său, Cosmosul este un organism real, viu și sacru în același timp, dezvăluind modalitățile Ființei și ale
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
înțelesul căpătat de acești termeni în secolul al XIX-lea, deoarece omul religios intuiește "supranaturalul" cu ajutorul aspectelor "naturale" ale Lumii. Sacrul ceresc și zeii uranieni O experiență religioasă se poate naște din simpla contemplare a boltei cerești. Cerul se vădește infinit, transcendent, fiind prin excelență un ganz andere față de nimicul reprezentat de om și mediul său. Transcendența se dezvăluie prin simpla conștientizare a înălțimii infinite. "Preaînaltul" devine dintr-o dată un atribut al divinității. Regiunile superioare, unde omul nu poate ajunge, zonele
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]