136,133 matches
-
simple injurii, dar tot acolo semnau din când în când opinii pertinente și serios argumentate diverși forumiști de bună credință, care sperau că ar fi putut contribui în acest fel cu ceva la propășirea și la binele patriei. Foarte multe intervenții îi aparțineau unei doamne (cum de se întâmplase minunea?), care își posta mesajele aproape zilnic, începând de la orele cele mai matinale, semnându-se în mod constant „Armanca” și cu care uneori el, Bart, reușise să înfiripeze promițătoare dialoguri. Dar în
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
este sufletul culturii, desigur, stimați compatri(h)oți. * Pe buna și inimoasa doamnă Camelia o cunoscuse cu ocazia unei mese rotunde organizate de Televiziune. La acea emisiune, la care luaseră parte vreo zece invitați, Bart reușise să se remarce prin intervențiile sale la obiect și pline de nerv, precum și prin maniera elegantă în care îi combătuse, în problema aderării țării la Uniune, pe doi dintre preopinenții săi, un parlamentar traseist, trecut prin toate partidele ca tot românul imparțial, cu pretenții de
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
2010 CUVÎNT ÎNAINTE Lucrarea de față se adresează studenților și masteranzilor în științe administrative, economie, drept, științe politice, practicienilor din administrația publică, precum și tuturor celor interesați în problematica sectorului public al economiei: producerea și gestiunea bunurilor și serviciilor publice, domeniile intervenției Statului în economie, proporțiile acestei intervenții, instrumentele, obiectivele, actorii ș.a.m.d. Am încercat o tratare cît mai neutră din punct de vedere politic, sau ideologic, deși acesta nu este un lucru atît de ușor întrun astfel de domeniu și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
se adresează studenților și masteranzilor în științe administrative, economie, drept, științe politice, practicienilor din administrația publică, precum și tuturor celor interesați în problematica sectorului public al economiei: producerea și gestiunea bunurilor și serviciilor publice, domeniile intervenției Statului în economie, proporțiile acestei intervenții, instrumentele, obiectivele, actorii ș.a.m.d. Am încercat o tratare cît mai neutră din punct de vedere politic, sau ideologic, deși acesta nu este un lucru atît de ușor întrun astfel de domeniu și întro perioadă atît de agitată. Lucrarea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
Rezultă că, dacă Statul asigură producția anumitor bunuri și servicii, aceasta are loc datorită unor nevoi tehnice (bunuri indivizibile). La urma urmelor, așa cum spunem, Statul nu este decît suma indivizilor care decid să acționeze într-un mod colectiv. Pentru neoclasici, intervențiile economice ale Statului sunt legitime dacă ele au ca obiectiv să mențină condițiile concurenței pure și perfecte și să corecteze deficiențele pieței. De asemenea, Statul poate produce și aplica legi antitrust; el poate chiar, în cazul existenței randamentelor crescătoare ce
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
organică Teoria organică a Statului apare mai întîi la socialiștii utopici. Astfel, S. de Sismondi este unul dintre precursori în materie de intervenționism economic și social din partea Statului. El consideră că, față cu mefiența unei dinamici nestăpînite a capitalismului, o intervenție a puterilor publice este necesară. Acestea trebuie să contenească dezlănțuirea producției și să frîneze procesul de inovare. Sismondi acceptă proprietatea privată, dar refuză injustiția socială și conferă, în consecință un rol protector guvernului. În cadrul aceluiași curent de gîndire îl remarcăm
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
obiective justiția socială și reglarea economică. Pentru Wagner, în lucrarea sa Fundamentele economiei politice (1876), Statul poate asigura în mod legitim redistribuirea veniturilor prin vărsarea de "salarii indirecte". Wagner încearcă o conciliere a individualismului cu socialismul. Pentru el, cheltuielile și intervențiile publice cresc mai repede decît producția (Legea lui Wagner) datorită: unei ameliorări a nivelului de trai ce antrenează o creștere a cheltuielilor de educație; dezvoltării economice care implică cheltuieli publice suplimentare în materie de cercetare și de infrastructuri; unei creșteri
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
Tullock și drept obiectiv elaborarea unei teorii economice a politicii. Economiștii amintiți sunt apropiați de teoriile monetariste, ultraliberale și se caracterizează, în plan metodologic, prin generalizarea analizei microeconomice la toate acțiunile umane, iar pe plan doctrinar, prin ostilitate fașă de intervențiile statale șl creșterea cheltuielilor publice. Dacă în concepțiile "angelice", Statul este presupus a maximiza interesul general, iar în cea marxistă se consideră că el servește intereselor clasei burgheze, în concepția Public Choice se consideră că oamenii politici și cei din
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
o tipologie a administrațiilor publice și a administrațiilor private. O administrație este definită ca un organism ce produce bunuri și servicii publice, noncomerciale, pe care le furnizează gratuit sau la un preț inferior costurilor de producție. Încercînd să delimităm cîmpul intervenției publice, două criterii de clasificare sunt de luat în considerare: O primă linie de demarcație corespunde unei logici economice, distingînd activitățile comerciale de cele noncomerciale, acestea din urmă nefiind gratuite. Ele înregistrează un cost monetar, dar utilizatorul nu îl suportă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
caută de lucru blocînd exporturi, anulînd vînzări, acordînd licențe, tot soiul de avize și aprobări, făcînd controale, birocratizînd, corupînd, sufocînd afacerile. Ei bine, acest "rol" al Statului trebuie schimbat fundamental. Într-o economie capitalistă, Statul poate exercita diferite grade de intervenție. Chestiunea delicată este proporția optimă a sectorului public (recomandată la 25% din P.I.B. de către Colin Clark, la începutul anilor 1940), care variază, desigur, după specificul fiecărei țări, după timp și conjunctură. Statul poate controla anumite prețuri sau le poate liberaliza
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
soiul de reglementări sectorului privat, sau se poate abține și respecta libertatea acestuia etc. Optimul este, cum spuneam, o chestiune de proporții și de adaptare. Nu contează atît faptul că Statul intervine pentru determinarea caracterului unei econo-mii, cît contează nivelul intervenției sale. Un stat activist nu mai este relevant și nici eficient în condițiile actuale, ale interdependențelor multiple și liberalizării accelerate a piețelor, ale retehnologizării și dereglementării, dar el rămîne o necesară "plasă de siguranță" în aventura mondializării. Inclusiv țările în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
Statul ca actor economic Economiile actuale sunt economii mixte. în care coexistă, în proporții diferite, sectorul capitalist bazat pe piață si Statul ca agent economic. De ce trebuie să intervină Statul? În ce domenii și în ce măsură? Trebuie el să-și amplifice intervenția sau să o diminueze? Vom încerca să identificăm, în continuare, cîteva răspunsuri. 1.3.1. Rațiunile și rolul intervenției statale 1.3.1.1. Legea lui Wagner Această lege, concepută în secolul al XlX-lea de economistul german, poate fi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
piață si Statul ca agent economic. De ce trebuie să intervină Statul? În ce domenii și în ce măsură? Trebuie el să-și amplifice intervenția sau să o diminueze? Vom încerca să identificăm, în continuare, cîteva răspunsuri. 1.3.1. Rațiunile și rolul intervenției statale 1.3.1.1. Legea lui Wagner Această lege, concepută în secolul al XlX-lea de economistul german, poate fi enunțată astfel: "Într-o lungă perioadă de creștere, cheltuielile publice cresc mai repede decît venitul național". Partea cheltuielilor publice
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
1.2. Rațiuni istorice Acestea au fost determinante. Secolul al XX-lea, de pildă, a cunoscut două războaie mondiale. La ieșirea din acestea, ponderea economică a Statului a crescut. Pe de altă parte, criza din 1929-1933 s-a rezolvat prin intervenția directă a Statului (1933: politica New Deal în SUA; 1936: teoria intervenționistă a lui J. M. Keynes în Europa). 1.3.1.3. Rațiuni teoretice a) Lupta împotriva șomajului. Economia de piață poate cunoaște un echilibru durabil de subutilizare a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
stabilizare a activității economice. Statul trebuie, cu ajutorul politicii sale economice, să asigure creșterea economică, opunîndu-se tendințelor inflaționiste și recesioniste ale conjuncturii; o funcție de redistribuire a veniturilor, cu scopul menținerii coeziunii sociale și asigurării egalității șanselor. 1.3.1.4. Reconsiderarea intervenției Statului Pentru neoliberali, Statul a intervenit prea mult în economiile de piață și se face responsabil de criza economică declanșată în 1974, criză ce a pus capăt anilor de însemnată creștere economică de după război. După monetariști, intervenția crescîndă a Statului
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
1.4. Reconsiderarea intervenției Statului Pentru neoliberali, Statul a intervenit prea mult în economiile de piață și se face responsabil de criza economică declanșată în 1974, criză ce a pus capăt anilor de însemnată creștere economică de după război. După monetariști, intervenția crescîndă a Statului în economie a declanșat procesul inflaționist actual. Deficitele bugetare permanente, datorate faptului că e mult mai ușor sa propui noi cheltuieli decît noi impozite, au fost finanțate prin creație monetară. Potrivit economiștilor ofertei, intervenția crescîndă a Statului
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
război. După monetariști, intervenția crescîndă a Statului în economie a declanșat procesul inflaționist actual. Deficitele bugetare permanente, datorate faptului că e mult mai ușor sa propui noi cheltuieli decît noi impozite, au fost finanțate prin creație monetară. Potrivit economiștilor ofertei, intervenția crescîndă a Statului a paralizat oferta, iar excesiva impozitare a veniturilor a descurajat economisirea și chiar munca. Pentru economiștii Școlii Public Choice, Statul nu poate fi nicio-dată la fel de eficace precum piața, în materie de producție. Logica Statului este de tip
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
de unde supracosturi ce nu există atunci cînd producția este asigurată de o intreprindere privată. 1.3.2. Statul producător. Sectorul public Piața nu poate asigura producția optimală a unei categorii particulare de bunuri: bunurile colective. Prin urmare, nu este necesară intervenția Statului pentru producerea acestei categorii de bunuri atunci cînd: 1) consumul unui bun este indivizibil (de exemplu, apărarea națională). Nu poate fi exclus un agent ce n-ar putea plăti, de unde necesitatea unei producții publice finanțate prin impozit ; 2) există
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
dorințelor persoanelor, deci un instrument al libertății lor. Dar Statul nu realizează repartiția (distribuția) cea mai justă, fiindcă intervin birocratismul, corupția și alte fenomene specifice. Soluția cea mai bună poate fi o combinație între acțiunea forțelor autoregulatoare ale pieței și intervenții limitate ale Statului (venit minim garantat, drept de învățămînt gratuit, asistență sanitară etc.). Întrebarea este în ce proporții trebuie realizată mixtura respectivă, iar răspunsul nu poate fi dat decît în funcție de conjunctura spațio-temporală specifică. Respectul valorilor umane fundamentale atrage și eficiența
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
primează în această abordare este individul și nu grupul, dar acesta din urmă aduce un supliment (subsidiu) dacă respectă persoanele. Avînd alte fundamente, mai individualiste, liberalismul economic a elaborat și el un principiu al subsidiarității care a încercat să limiteze intervențiile publice. Dar există o divergență de opinii între concepția inițială a subsidiarității, ce se fondează pe o logică comunitară cvasiautarhică și concepția modernă, care plasează individul în centrul raționamentului. În această din urmă perspectivă, se încearcă prevenirea riscului de exces
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
Dar există o divergență de opinii între concepția inițială a subsidiarității, ce se fondează pe o logică comunitară cvasiautarhică și concepția modernă, care plasează individul în centrul raționamentului. În această din urmă perspectivă, se încearcă prevenirea riscului de exces al intervenției publice, calificată drept etatism. Principiul modern al subsidiarității consideră că peste tot unde inițiativa privată descentralizată nu e suficientă pentru a rezolva o chestiune, Statul nu are de ce interveni. El rămîne astfel cantonat într-un rol subsidiar, nefiind decît complementul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
bine precizate. Autonomia nu este consacrată doar ca principiu, ci în mod efectiv, puterea de decizie a autorităților locale fiind substanțială, ceea ce poate duce la constatarea unor per-formanțe superioare față de organisme similare din țările continentale. Reglementările sunt mai clare, iar intervențiile și controalele guvernului central mai reduse, mai rare. În sistemele cu o autonomie ridicată, cum sunt cele federale, libertatea decizională a autorităților locale este desigur mai ridicată și ea este susținută prin reglementări legale clare și prin resurse financiare obținute
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
finanțare efective. În afara cazurilor extreme, care sunt economiile de piață pure și economiile integral planificate, există mai multe modele mixte, dominate de puterea centrală sau de puterile locale, în care resursele sunt aloca-te preponderent prin sistemul piețelor sau prin intervenția autorităților publice. Ponderea cheltuielilor publice la diferitele niveluri de guvernare ne indică cel mai bine gradul de descentralizare din diferite țări. Desigur, în statele federale această pondere este mai ridicată decît în cele unitare. De asemenea, ponderea cheltuielilor guvernamentale în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
într-o ordine naturală spontană. La fiziocrați, aceasta se concretizează prin faimoasa formulă "laissez faire, laissez passer, le monde va de lui même". Acest imperativ se adresează Statului, care nu trebuie să dispară, ci să-și reducă doar cîmpul de intervenție. Odată cu clasicii englezi, în special Adam Smith și David Ricardo, voința de a circumscrie Statul se fondează pe teoria valorii. Fără a fi total inutil, Statul ar opera prelevări în detrimentul celorlalți actori economici. Cheltuielile sale nu sunt însoțite de o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
Stat-parazit", sau de "Stat-ulcer", aceasta din urmă aparținîndu-i lui J.B. Say. Această perspectivă va fi reluată mai tîrziu, mai ales prin Marx și Lenin, dar și prin curentul ultraliberalilor numiți astăzi libertarieni. Dar știința economică a știut să arate importanța intervențiilor și cheltuielilor statului, pentru a influența repartiția veniturilor și tinde spre o anumită justiție socială. Este o idee ce se întîlnește la Stuart Mill, dar și la Sismonde de Sismondi și care s-a răspîndit mai apoi. Dar ches-tiunea rămîne
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]