3,923 matches
-
frontierei, Kenton întâlnește câteva dintre figurile memorabile pe care istoria americană le reține ca efigii ale pionierilor. Paleta caracterologică este vastă, de la patriarhii ce fondează orașe până la cei care se avântă singuri în păduri sau preerie, mânați de focul lor lăuntric. Dintre aceștia din urmă, Lew Wetzel este omul în care se întruchipează această energie demonică a răzbunării familiei masacrate de indieni. Există, la Lew Wetzel, o urmă de trufie și cruzime byroniană. Solitar, însoțit de arma sa care nu greșește
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
El, Corto, era interlocutorul ideal al celor posedați de aventură sau dedicați utopiei. Primise, peste ani, un mesaj de la Malraux atunci când războiul din Spania izbucnise, iar Madridul era amenințat. Corto îi citise La condition humaine și știa că acel foc lăuntric, combinație de geniu și se cabotinism, va sfârși prin a-l atrage către Spania. Escadrila pe care o încropise era încununarea visului împărtășit lui Corto. Ciudat, zâmbea Corto în mijlocul uralelor ce îi întâmpinau pe aviatori, ca și Rimbaud, Malraux nu
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
noi într-o zi din Spasca, când să intrăm în Cișmele ne întâlnim cu un tânăr aburcat pe un cal: Mai e mult până la Spasca? Nu. Și i-am arătat cu degetul ce era de arătat dar, ghiontit de ceva lăuntric, am mai zis: Dar de unde ești de nu cunoști împrejurimile? Sunt oltean, dom 'le. Și sunt numit la Spasca în locul unui învățător fără diplomă, Brumă. Calul l-am rechiziționat și dacă n-ajung să-l dau înapoi, în loc de post am
Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
chiar un paradox: cu cât caută să-și umple acest gol, cu atât prăpastia dinăuntru se lărgește... Iar când ajung să apeleze la gestul final, ei nu-și dau seama, nici măcar În ultima secundă, că se aruncă exact În prăpastia lăuntrică pe care singuri și-au săpat-o. Sau dacă le trece așa ceva prin cap, eu Însă vă asigur că nu le trece, atunci se gândesc că trupul lor va umple acest gol. Or, tocmai aici stă toată problema: aruncându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Zero-zero. Nimic-nimic. Sus-jos. Jos-sus. Stânga, dreapta. Așa, așa... Mâna penitentului bâjbâia prin bezna umedă. Cifrele i se lipeau ca niște limacși de palme. Unde era numărul câștigător, numărul care urma să-i schimbe cursul sorții? Numărul care reprezenta eul său lăuntric? Golul ascuns Într-un alt gol, din care izvorau speranța și lumina? Totul era unduire și șoaptă. Și din această unduire se desprindeau tot felul de forme, care ba apăreau, ba se topeau În Întuneric... La mijloc, Într-un punct
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
femeia care-l obseda rămânea totuși departe de el, undeva la capătul labirintului, unde era imposibil de pătruns. „Dacă sufletul omului ar poseda o garderobă de trupuri pe care le-ar purta nu În funcție de starea vremii, ci de starea sa lăuntrică, atunci ne-am putea depăși mult mai ușor crizele existențiale, Îmbrăcând mereu alte haine și schimbându-ne mereu Înfățișarea... Dar noi”, Își spuse Noimann, „suntem cu totul robiți propriei noastre piei În care, odată intrați, n-o părăsim decât o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
trecut, gara Iași Îi impune călătorului venit din provincie și obișnuit să vadă În preajma sa doar clădiri mărunte și făcute În grabă un sentiment de mândrie națională. Privind-o ori din față, ori din spate, nu-ți poți stăpâni strigătul lăuntric de admirație: „Ce construcție solidă, ce turn, ce coloane, ce bolți, astăzi asemenea clădiri nu se mai fac!”. Și chiar dacă turnul de pe acoperiș a fost retezat la jumătate și dinăuntrul lui a dispărut orologiul care indica de departe ora exactă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
trebuia adusă. De fapt, Noimann o avea la purtător. Trebuia doar să scoată sticluța plată din buzunarul de la piept și s-o treacă peste buze. Versurile Îi sunau În urechi, În ritmul roților de tren. Fiecare țăcănit le amplifica rezonanța lăuntrică, relevându-i lui Noimann mereu alte Înțelesuri, din ce În ce mai legate de propria sa viață. În fiecare cuvânt, În fiecare silabă apărea chipul drag al lui Lilith. „Și adu-mi, adu-mi numai udătură...” În ultima vreme, visele lui Noimann erau bântuite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
răspuns este cum să primim, cum să citim cu temeinicie și folos propriu aforismul. Desigur, orice aforism poate fi încadrat ceea ce se și întâmplă în aceste cărți cu miez sapiențial într-o anume temă care, definindu-se (dintr-un unghi lăuntric, să-i spunem), tocmai definește omul, subiectul, primitorul. Viața, iubirea, familia, suferința, munca, moartea, credința, viciile, prietenia, mândria, eșecul, speranța, copilăria, învățătura, profesia, bătrânețea sunt, în aceste aforisme, temele ce definesc omul: pe cel ce se vrea cu toată ființa
Gânduri diamantine - Aforisme, cugetări, gânduri by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1185_a_2204]
-
clasic și nuclear, cu nesațul său față de semeni să distrugă planeta? Actuala criză ecologică a societății consumiste e doar agonia pretins fericită a unei specii de drogați ? Subiectul e cel ce se bazează (pe el însuși). Este cel cu temelie lăuntrică, cu cer lăuntric, altminteri nu ar avea ideal, nu ar tinde spre perfecțiune/autoperfecțiune, nu s-ar plasa pe dimensiunea transcendenței lui a fi mai bun, mai adevărat, mai frumos. În orice cădere, insuficiență proprie, insul îl percepe pe „celălalt
Gânduri diamantine - Aforisme, cugetări, gânduri by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1185_a_2204]
-
cu nesațul său față de semeni să distrugă planeta? Actuala criză ecologică a societății consumiste e doar agonia pretins fericită a unei specii de drogați ? Subiectul e cel ce se bazează (pe el însuși). Este cel cu temelie lăuntrică, cu cer lăuntric, altminteri nu ar avea ideal, nu ar tinde spre perfecțiune/autoperfecțiune, nu s-ar plasa pe dimensiunea transcendenței lui a fi mai bun, mai adevărat, mai frumos. În orice cădere, insuficiență proprie, insul îl percepe pe „celălalt”, încearcă un dialog
Gânduri diamantine - Aforisme, cugetări, gânduri by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1185_a_2204]
-
indispozițiile, bolile o să ne părăsească și toate relațiile afective o să se îmbunătățească în mod vizibil. Am înțeles că gândurile pun în mișcare inteligența potențială și înțelepciunea, forțele vitale și energiile latente interioare și în final am ajuns la acea pace lăuntrică, aceasta a alungat orice durere emoțională și veselia a înlocuit tristețea, iar lumina a biruit asupra tenebrelor și am dobândit astfel libertatea spirituală și o deplină încredere în mine. {tiți că doar cinci minute de gândire negativă poate produce în
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
e un mare farsor și prestidigitator, mai ales când încearcă să manevreze valori autentice. O înțelegere pur intelectuală a vieții, cu tot ce cuprinde ea înseamnă foarte puțin, deoarece știm doar cuvinte inteligente despre ea (viață), dar nu cunoaștem substanța lăuntrică, capacitatea de a surprinde aceste lucruri nu este fecundă, dacă nu este însoțită și de alte calități, cum ar fi: Voința, imaginația, simțirea, forța interioară și mai ales simțul moral. Frumusețea morală lasă amintiri ne șterse aceluia care a avut
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
se scurgeau precum lacrimile În găvanele străvezii ale ochilor, ca apoi să fie zăgăzuite de genele ochilor hieratici. Dar ei tot nu se trezeau. Surzi, cu auzul pecetluit de plumbul somnului și de catranul beznei, zăceau neclintiți, privind În bezna lăuntrică, În bezna vremii veșnice care le Împietrise inimile adormite, care le oprise respirația și contracția plămânilor, care le Înghețase susurul sângelui În vene. Numai că, dăinuind În jilăveala grotei și În tihneala trupului, Înfundați În cenușa uitării și În vâltoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
i se mișca laolaltă cu barba roșiatică, deslușind din gura tânărului aceleași vorbe, Înainte ca auzul să‑i dea de știre: „Oh, fii binecuvântat!“ Dacă era o batjocură, o Împunsătură, dacă era glasul visului său lăuntric ori glasul nălucirii sale lăuntrice? Iar Dionisie: „Cine ești?“ cu o voce pierită, minunându‑se și el de ce‑i ieșise. Dar parcă privirea semeață dispăru din ochii aceia albaștri pe care și‑i lăsă În jos, coborându‑și genele, și ele roșiatice la vârfuri, așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
prima va părăsi lunga poliță Întunecoasă a raftului - suflarea ei otrăvitoare venind În contact cu respirația cititorului, iar marginile ei atestând urmele acelor Întâlniri, ale acelor iluminări (când cititorul va descoperi În gândurile altora reflectarea propriilor nedumeriri, a gândurilor sale lăuntrice) - ce‑a de‑a doua va zăcea Înecată În praf, păstrată nu ca un gând, ca un spirit, ci ca un obiect de prisos, și mai apoi ca o carte, despre care cititorul se va Întreba, dacă vreodată Îi va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
de puțin, aproape neobservat, încît părea deja moartă. Hedrock observă clar o senzație de alinare cînd doctorul puse ușurel masca pentru comunicare pe fața ei liniștită, dar concentrată. "Biata tirană", se gîndi el. "O biată ființă nefericită, sfîșiată de forțe lăuntrice prea mari pentru ea ca să le stăpînească sau măcar să le înțeleagă." Luă interfonul: ― Innelda! zise el cu tandrețe. ― Tu... ești... Robert? Răspunsul veni încet și totuși foarte aspru: Le-am... spus... să... nu te... lase să vii. VOR SĂ TE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
activă și adâncă, - Aplauze unice în searbădul decor - Smulgând ardorii tale cuvântul creator, Eternei reîntoarceri a Vieții să-i chemi: "Încă!" PYTAGORA În calmul multor zile de drumuri lungi pe mare Spre sânul adâncimii fluide am privit; Iar ochiul meu lăuntric e încă năpădit De-a umbrei și-a culorii bogată-amalgamare: Când repezi, când sticloase, și umede și rare, În orbul mării limpezi - tezaur negrăit - Răsfrângeri fără număr, pe rând au oglindit Multipla aparență și vecinica schimbare. Dar mai apoi Crotona
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
crește și rodi Prin apele armurii răsade-ntregi de stele. Fugarnic sfânt, tu lasă ca fluviul să te poarte... Dar dincolo de luntrea îngustă nu privi, Căci apa-ți va trimite și va întipări, Întunecată, fața iubirii voastre moarte! SOLIE Undire infinită, lăuntricul fior Când Verbul, prăbușire năprasnică de tunet În inimi și în lucruri vibra dominator... Nebănuitul vuiet... - Păstrezi vreun răsunet Tu, suflet prins de-o vrajă pe-al humei căpătâi, Vreun crâmpei din vâlva ce, neîncăpătoare, Cutreiera hiatul adâncii nopți dintîi
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
cuvânt, o imagine îi sugerează altă imagine, după o asociație uneori strict personală și deci necontrolabilă; între poet și cititor se rup, astfel, multe din treptele ce ar trebui să-i unească; și, deși ceea ce pare arbitrar are o lege lăuntrică, totul rămâne într-un ermetism voit și cu atât mai admirat cu cât e mai greu de pătruns. Deși e în scădere, printr-o astfel de particularitate, influența lui Ion Barbu asupra poeților tineri în ultimul deceniu a egalat aproape
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
față. În lungile peregrinări golite de gânduri, dar pline de o fecundă integrare în miezul peliculei, pierdut printre cărările stufului acum de culoarea turcoazei, dacă se întâmpla să plouă, trăgeam barca la mal și, răsturnând-o, mă adăposteam în aburii lăuntrici, pe când, deasupra, cerul bubuia. La întoarcere, mânam totdeauna în direcția soarelui imens și roșu, spre capătul digului, unde mă aștepta silueta de cristal a Zenobiei. „Eram îngrijorată“, îmi spunea ea, „îmi era frică să nu ți se fi întâmplat ceva
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Zenobia în cadrul ei real, nu pentru că n-aș vrea, ci pentru că de prea multe ori cuvintele întunecă ceea ce vor să spună; un amărât de fard peste paloarea feței n-ar fi în stare să redea vederii nimic din frăgezimea ei lăuntrică; în plus, ea bombăne mai toată ziua (încă de mică bombănea jucându-se cu păpușile ei de cârpă), vorbește singură și e de o încetineală uimitoare; în plus, ea e nespus de dură și de blândă în același timp. 16
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
apoi un al treilea; de unde până unde, pentru că acel altul din fiecare mie mi se ivea numai când îi făceam semne, ca acum, cu gestul unuia care își șterge nasul sau sudoarea de pe frunte ca să poată suporta el însuși arsura lăuntrică. Pe urmă am văzut-o trecând pe celălalt trotuar pe tanti Linica, murise de mult, dar mai treceau și alții la fel de morți, învățasem să-i recunosc; ea mi-a făcut cu mâna și a cotit pe lângă școala Tunari, „Pesemne că
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
mici ticăloșii existente în mai toate viețile adolescenților, vorbesc, de fapt, despre un pat așternut cu petale de crini până la care drumul duce printre reziduuri mucede și excremente; poate că rostul lor e să atenueze până la suportabil niște dogoritoare raze lăuntrice, poate că vorbăria mea alimentează forța presimțită a tăcerii fiecăruia, dezvăluind, pe invers, partea cealaltă, în care măsurile, toate măsurile, sunt iluzorii, și așa mai departe. În plus, când ești senin și liniștit, poți auzi de acolo gemetele lumii și
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
un cerc cu 13 cili dintre care 3 dubli, toți pe partea stângă. Al treilea, al patrulea și al șaptelea cil porneau de sub mediana superioară. În interiorul primului cerc se desena un al doilea, format din numeroase gene care împrejmuiau ochiul lăuntric. Primul cerc (cel exterior), accentuat pe alocuri cu câte două sau chiar trei linii, se sprijinea pe două piciorușe cu spațiul dintre ele umbrit, încrustate într-un aparent suport oval înclinat și el spre stânga. În dreapta ovalului, o linie între
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]