4,021 matches
-
făgașul dezideratelor nutrite în taină o jumătate de secol de opresiune comunistă și de aproape un sfert de secol de orizont opac. Se repetă frecvent conceptul de democrație, formă de organizare și guvernare de către popor, dar democrație înseamnă lege, justiție, luciditate, inițiativă, activitate fructuoasă, progres moral și material. Ea se învață, apără și respectă. Dar ca ea să devină condiția naturală a existenței noastre, ea trebuie practicată, trăită, în cerințele ei. Orice ajungere în funcții se dublează de responsabilitate, contrar celor
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
lui de a-i vorbi se schimbase, devenise ironic, sarcastic, făcea paradă de o cultură sibilinică, Îi arăta el la ce călătorie dăduse ea cu piciorul refuzându-l... Zâmbeam. Cuvintele orbitau haotic În min tea lui, Îi dădeau surogatul de luciditate fără de care nimeni nu s-ar putea crede ceva, cineva. La Biblioteca Județeană făcea Însă figură de iluminat; turuia fără ca bibliotecarele să Înțeleagă ceva - ele, care stăteau toată ziua și croșetau În mijlocul cărților, ca Într-o cavernă cu obiecte de
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
auzit cineva ar fi rămas Împietrit de frigul pe care Îl răspândeau În jur vorbele lui. Și-a dat seama că vorbea cu o voce de copil, pe un ton grav, poate că muzica râului Îi dădea halucinațiile secrete ale lucidității. Poate că aidoma șezuse și Heraclit și meditase, În noapte, ca să Înțeleagă zădărnicia. Fericit a fost acel Heraclit când a pătruns lipsa de Înțeles a lucrurilor și a ignorat zeii. S-a ridicat și nu a simțit efortul, exact ca
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
și l-a Împiedicat să cunoască viciul subtil al căderii, la care credea că adesea visează când citea poezie. Surprins, Vasile a bătut aerul nopții cu mâinile și a urlat, de frică, de bucurie că În clipa aceea fatală de luciditate, când totul devine ireversibil, chiar și regretul sau ceva din Întunericul lumii s-a opus dispariției lui, clipei de prostie și de slăbiciune care trezise În el acea hotărâre definitivă. Hotărâri definitive nu există, Vasile, iată dovada... Nu a avut
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
-l face a numi toate aceste așa-numite virtuți cu numele lor adevărat. Inima omului este locuința răului și capul lui locuința minciunei. ["PRIVIREA OBIECTIVĂ A LUCRURILOR... "] 2286 Privirea obiectivă a lucrurilor se arată numai în momente de-o deosebită luciditate, libere de orce prejudițiu, de greutatea împrejurărilor, de relațiunile de timp și spațiu și, atunci, orce privire este într-adevăr frumoasă. Cât privesc murii negri ai unui palat regal, copola paraclisului său, cu ferestrele sale înalte, îmi pare ceva grandios
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
încunjura cu arătătorul tabla lui de 12 ore, i-ar trebui 16 ceasuri pentru aceasta. 172 {EminescuOpXV 173} ["DISPOZIȚIA SUFLETEASCĂ"] 2287 În dispoziția sufletească care se numește cu chief, în orice caz efectul unei băuturi, ochiul are un fel de luciditate, poate în urma eliberărei inteligenței de grijele zilnice, care face ca toate lucrurile să apară într-o lumină proprie, poate cea adevărată, lumină oarecum estetică, căci într-adevăr în asemenea momente par toate caracteristice și de-aceea frumoase. E ciudat ce
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
fie în contact cu faptul cotidian cel mai banal, fie în momentul marilor crize. Omul astfel “trezit” capătă o nouă viziune asupra existenței sale, percepută brusc în repetiția sa mecanică. Experiența absurdului atinge limita tragicului deoarece individul trăiește cu maximă luciditate și înregistrează cu acuitate, la nivelul conștiinței, toate datele existenței. Puternic ancorat în prezent, omul absurd are puterea de a înlocui criteriul calitativ al existenței (vivre le mieux) cu criteriul cantitativ, adică cu acumularea de trăiri experimentale (vivre le plus
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
care fuseseră trimiși în Hiberia și în Armenia cu misiuni glorioase și muriseră acolo în chip misterios. Gândurile lui Germanicus nu mergeau până într-acolo, dar ea se ridică deodată, veni lângă el, îl îmbrățișă și-i șopti cu o luciditate disperată: — E o cursă... Maștera a pus întotdeauna la cale lucrurile astea departe de Roma... Tribunul Creticus, aghiotantul fidel al lui Germanicus, o privi alarmat. Discuțiile încetară. După câteva luni, mulți romani - și, în viitor, mulți istorici importanți - aveau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
mai apoi, soacra Juliei, bunica vitregă a Agrippinei și a fraților ei uciși, străbunica tânărului Gajus, dar, mai ales, mama lui Tiberius; ea voia (și, în mare parte, a reușit) să-i anihileze pe ceilalți ca să-l aducă, cu o luciditate criminală inepuizabilă, pe fiul ei în fruntea imperiului și să-l mențină la putere. Mintea ei, cum au scris la unison istoricii vremii, „o minte ca aceea a lui Ulixes“, făurea cu un cinism labirintic proiecte pe termen lung. Lex
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
zorilor și îl luaseră. Nero, fratele mai mare, reacționă nesăbuit. — E o acuzație ridicolă. Îl vor achita. Gajus însă fu cuprins de panică, pentru că arestatul era bun prieten cu Nero, plin de viață și imprudent ca și acesta. Agrippina, cu luciditatea care o făcuse să prevadă nenorocirile din anii aceia, declară: — Acesta e primul proces împotriva noastră. Gajus o privi pe mama sa, care-și frângea mâinile, așa cum făcuse în palatul din Antiohia, îi văzu pe frații săi discutând neliniștiți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și a intrat în istorie ca Villa Jovis. „O asemenea izolare ar fi de nesuportat pentru oricine, însă pentru el este un preț mic plătit pentru siguranța și plăcerile lui tainice“, scrise Drusus. Din înaltul insulei divine, Tiberius conducea cu luciditate imperiul printr-un du-te-vino zilnic de curieri; o rețea întinsă de spioni, consolidată an de an de conștiinciozitatea și banii lui Sejanus, îi trimitea informații nefiltrate. Cu senatorii comunica prin mesaje scrise, veritabile ordine - adesea încredințate personal de persuasivul Elius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ca Sertorius Macro și am crezut că va fi o joacă să-l manevrăm pe «băiat». Din cauza calculelor greșite, Macro și-a pierdut viața și, dacă lucrurile merg tot așa, ne-o vom pierde și noi.“ Ședea deoparte și, cu luciditatea pe care ți-o dă ura, evalua, așa cum ar fi făcut un istoric, acțiunile Împăratului, multitudinea intereselor sale. „Călătoria în Gallia pentru a-l distruge pe Gaetulicus... Germani Corporis Custodes, o fortăreață mișcătoare... Documentele blestemate ale lui Tiberius, făcute publice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
alt complot, la fel de ticălos, avea să-l condamne la moarte pe el. I s-a oferit posibilitatea de a se sinucide și, cu toate că rudele și prietenii îndurerați l-au sfătuit să aleagă epuizarea nedureroasă a morții prin înfometare, el, cu luciditatea-i obișnuită, “întrucât la Roma nu există zei invizibili care să le interzică oamenilor să dispună, dacă nu de propria viață, cel puțin de propria moarte“, și-a tăiat venele. A făcut-o într-un fel sfidător: înainte de acel ultim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
frontal penisul în vagin, cu o mână la subsuoara ei dreaptă, cu cealaltă sub fesă, cu aceleași mișcări pe care le făcuseră infirmierii ca s-o ridice pe femeie din mașină. În vreme ce rolele bubuiau deasupra noastră, într-un moment de luciditate deplină, Catherine se uită în ochii mei. Expresia ei arăta deopotrivă ironie și afecțiune, o acceptare a unei logici sexuale pe care o recunoșteam amândoi și pentru care ne pregătiserăm. Am stat tăcut pe scaunul din față în timp ce săpunul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
lor, unei arte internaționale au reprezentat, fără îndoială, un argument forte. Publicistica lui Arghezi, Cocea și Vinea din această perioadă abundă în articole ostile discriminărilor și persecuțiilor etniciste. Într-o suită de tablete cvasiliterare din 1913, tînărul Vinea „prinde” - cu luciditate - ceva din atmosfera de misticism fanatic, prerevoluționar a momentului: „Azi, sîntem mult mai mistici ca părinții noștri, cari se închinau mult, mergeau la biserică, fără să fie însă pasionați și fanatici. Doar că idolii s-au schimbat (...) Adorarea a rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
-i faciale de gornist. Marcel, îmi placi că ești și fervent, și flăcău teribil — și supun rîndurile astea potolitului Jules — iar Țara punctificat în lutul în care maestrul Dumnezeu i-a întemnițat talentul, amuzant și angelic cînd copleșește burghezimea”. Primatul lucidității și talentul sînt — așadar — condițiile de valabilitate pe care Vinea le pune, discret, „fumisteriilor” Dada. Aflat la distanță față de centrul insurgenței - în „provincia” românească părăsită de Tzara -, structural incapabil de sfidări dadaiste, însă dornic de solidarizare, el le cere „amicilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
artei pentru mase”) are loc de pe aceleași poziții spiritualiste: „Arta pentru artă, arta pentru mulțime sînt tot așa de absurde. Propun arta pentru Dumnezeu”. Este invocat John Ruskin și elogiat exemplul lui Jean Cocteau, modernul pocăit cu „momentul său de luciditate” din scrisoarea către Jacques Maritain... Textul va provoca reacția promptă a celor de la unu, care sancționează „maniera Contimporanului (...) oscilînd în jos și confuz de la Sept Manifestes Dada, modernismul arhitectonic și pictural al lui Marcel Iancu și pînă la articolul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Istoria..., ediție nouă, revăzută de autor, text stabilit de Al. Piru, Ed. Vlad & Vlad, Craiova, 1993, pp. 888-889). Urmuz apare însă ca un autor solar, de tip clasic, la care „divagația morbidă a spiritului este exclusă”. Prozele sale vădesc o „luciditate” amuzantă, care nu pierde niciodată controlul și care (spre deosebire de dicteul automat al suprarealiștilor „gravi” și „lirici”) produce rîsul. Cum? Prin „calambururi de esență sofistică” manifestate prin relațiuni „absurde și totdeodată cu aparențe de corectitudine”. Criticul rămîne însă mereu la suprafața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de Ion Vinea și sugerată de avangardiștii de la unu, în Istoria... sa, Călinescu făcuse o apropiere hazardată între Urmuz și suprarealism: „Suprarealismul român este, prin Urmuz, anterior celui francez și independent”. Însă în pasajul despre Urmuz din „Curs de poezie”, luciditatea programatică a autorului „Fuchsiadei”, generatoare de comic și deci nonsau antilirică, era deosebită ferm de programul suprarealist... Un „precursor al suprarealismului” va fi considerat Urmuz și de către Eugéne Ionesco, în articolul din Les léttres nouvelles (intitulat „Précurseurs roumains du surréalisme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Dacia, Cluj, 1998, p.173). Dar oare trebuie să ne reprezentăm literatura onirică (și, în particular, „onirismul estetic”, „structural”, profesat de Leonid Dimov, D. Țepeneag, Vintilă Ivănceanu și ceilalți) asemenea unei literaturi delirante, scrisă în stare de transă, fără cenzura lucidității auctoriale? Dimpotrivă... Primul susținător scriptic al ideii „onirismului” urmuzian (e vorba, desigur, de un alt fel de onirism decît cel „estetic” al lui Dimov și Țepeneag din anii ’60) a fost Ion Biberi, care, într-un eseu interbelic publicat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fragment o conține pe de-a-ntregul”. Însă, deși Urmuz are „reprezentarea limitelor literaturii” și a „contradicțiilor sale absurde”, pe care numai „artistul de geniu le poate integra și absolvi”, el se oprește în fața limitei, preferînd, în locul „mărginirii fatale a creatorului”, luciditatea „celui avizat”. Conștiința critică sterilizată învinge, așadar, spiritul creator. Raicu refuză totuși calificativul de „antiliteratură”: „Urmuz e un devotat al ideii de literatură (...) își iubește personajele de o puerilitate simpatică (...) uneori, demonică și răutăcioasă, alteori”. Pornind de la „Fuchsiada”, eseul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
la cuvînt, ci de la paragraf la paragraf”. Cu alte cuvinte, ea revine mereu la „partea cea dreaptă”, cu „un simț al gradației și simetriei uluitor”, în vreme ce „lunarul” Urmuz „e un divagaționist absolut. Confuzia lui e rotundă ca și pămîntul, devine luciditate, pe partea cealaltă”. Fără comentarii... Într-o secvență intitulată „Enigme și evidențe urmuziene” din volumul Afinități efective, Ed. Cartea Românească, București, 1990, Șerban Foarță speculează în marginea obedienței timorate a lui Urmuz față de imaginea dominatoare a Tatălui. Este identificat un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și vitalitatea lui”. Urmuz este văzut ca „un Făt-Frumos care contrazice orice regulă a basmului”. Către final, discursul devine delirant, în consonanță cu retorica encomiastică a României ceaușiste: „un profet al vieții a putut (...) să prindă treptat, cu o neiertătoare luciditate, evoluția veacului. (...) Literatura lui, în care imaginarul nu pare a avea nici început, nici sfîrșit, este o infailibilă dovadă a acestei previziuni. A prevăzut chiar moartea artei, a imaginației — așadar pe Foucault și Beckett la un loc”. O adevărată răzbunare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
o rază de soare pe fața unei ape întinse, netede, strălucind fulminant. Întâi și-au ținut taina ascunsă. Apoi, aceasta a devenit publică, spre surprinderea unora și indiferența altora. Băiatul, Iulian, s-a bucurat cel mai mult. Disputei, el, cu luciditate, i-a răspuns cu o blândețe matură: voi, iubiți-mă amândouă; eu, vă iubesc pe amândouă. La fel de mult. Și la fel de dezinteresat. Ce fel de iubire este, aceasta, dezinteresată? - au întrebat, ele,într-un glas. Iubire ca toate celelalte iubiri. Nu
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
de interesant. Bucureșteanul avea un fel de-a fi al lui deloc convențional și un mod propriu de a vedea lumea, era citit și foarte bine informat, emitea judecăți surprinzătoare și, în general, privea stările de lucruri din țară cu luciditate și cu un ascuțit spirit critic, care i-ar fi adus, desigur, mari neplăceri și l-ar fi costat ani mulți de libertate, dacă s-ar fi aflat cum gândește. Mardare absolvise un liceu economic și era student la fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]