6,725 matches
-
convinsese asupra detaliilor anatomiei mele, o sunase pe Zora și aranjase să stau cu ea. Zora primea tot felul de rătăciți ca mine. Făcea parte din vocația ei. Ceața din San Francisco era adăpost și pentru hermafrodiți. Nu e de mirare că SIAN a fost fondată În San Francisco și nu altundeva. Zora făcea parte din toate acestea și Într-un moment foarte dezorganizat. Înainte ca o mișcare să ia avânt, există niște centre de energie, iar Zora a fost unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
În Zora, Încât mă Îngrijora. Fusese frumoasa liceului. Acceptase mângâieri care nu-i făcuseră nici o plăcere și partide dureroase de amor. Ca multe frumuseți, Zora atrăsese indivizii cei mai groaznici. Studenți pămpălăi. Șefi de grupă cu herpesuri. Nu era de mirare că avea o părere proastă despre bărbați. Pe mine mă cruța. I se părea că sunt În regulă. Nu eram bărbat În adevăratul sens al cuvântului. Ceea ce simțeam că era cât se poate de just. Părinții lui Hermaphroditus erau Hermes
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
foarte calm și cu un zâmbet foarte binevoitor pe buze, dar nu-și găsi cuvintele nici după câteva minute, în care suporterii săi se uitau mirați la el, nevenindu-le să creadă că au putut urma un asemenea om incompetent. Mirarea din ochii lor se transforma, pe măsură ce treceau secundele, în dispreț. Numai ochii înlăcrimați ai lui Perir exprimau milă. Tu nu ar trebui să fii aici! zise în sfârșit cu mai multă hotărâre în voce decât mă așteptam. Și unde ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
un scaun distanță de Perir, după ce scăpă câteva cuvinte colorate la adresa scaunului care nu era potrivit pentru a se așeza pe el. Nu părea mirat că a fost chemat. Nici nu aveam de ce să sper că aveam să-i văd mirarea pe chip. Își manifesta mereu controlul asupra trăsăturilor feței, nelăsând nici o emoție să scape de sub masca zâmbitoare a indiferenței. Îl urmară Mara Severiuc, o fată isteață care vroia o carieră în medicină și a crezut că un început timpuriu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Acum sunt aici, iar eu... eu sunt Împăratul! Împăratul a murit! Trăiască Împăratul! ziseră cu toții în unison, cu smerenie. Eram stupefiat... Se explică! Așa putea Felix Amadeo să ia deciziile cele mai bune în momente cruciale. Nici nu-i de mirare ce bine s-a descurcat! Fiecare din cei de aici avea o altă meserie, și fiecare era cel mai bun în domeniul său. Contabili, economiști, strategi, militari, regi, diplomați, șarlatani, demagogi, medici, preoți, filosofi... aproape două sute de entități cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
făceau temele în mod repetat. Erau folosite într-un mod inuman. Am rătăcit câteva minute pe holurile întortocheate ale subsolului întrucâtva întunecat până când Vladimir a găsit camera ce se afla exact sub laboratorul de biologie. Am ezitat în fața ușii, spre mirarea lui Vladimir. Oare ce voi găsi înăuntru? Cum puteam ști? Deși mintea îmi era ocupată de Sfetnici, eram întovărășit de un Cronicar ce "citise" din Cartea Anilor. Eu însumi treceam prin modificări imposibil de închipuit, dar nu aveam cum ști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
un foc pentru problema voastră militară... Am întins mâna spre pistolul luat de Perir de la unul din ei, i-am strâns liniștit tocul și l-am pus la fruntea călăuzei mele. Disperarea trio-ului aproape că se putea mirosi, iar mirarea se citea clar pe fața celorlalți. ... atunci să fie tras acum și vom vedea cât de băiat sunt! NU! săriră ceilalți doi. Ba cred că da... vă ridicați și plecați înapoi la cei care v-au trimis și le dați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
din țeavă, și sunetul său cutremură stalactitele ale căror vârfuri amenințătoare ieșeau din întunericul tavanului. Proiectilul trecu prin mine și fu îmbrățișat de mantia neagră a necunoscutului din spatele meu. Ce bine că a funcționat! Nu sunt cuvinte pentru a descrie mirarea care i-a înghețat mintea. Eu trebuia să fiu mort. Întins pe pietrele reci cu o gaură în craniu! Ochii îi erau cât cepele, iar gura i se închidea și i se deschidea inutil în încercarea sa de a vorbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
griji... Fără bere, fără vin, fără mîncare gătită, fără... CÎți ani te-ai bucurat de toate astea? — A fost ceva..., mărturisi el. — Și te vei mai bucura, chiar dacă mai puțin. Ne-am Înțeles? Maigret se ridică și răspunse, spre propria mirare, ca oricare pacient al lui Pardon: — Ne-am Înțeles. — CÎnd? — Peste cîteva zile, cel mult o săptămînă, cît să-mi pun ordine În dosare. — SÎnt obligat să te trimit la unul dintre confrații mei de acolo care cunoaște mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
În vârstă, dădea impresia de forță. Lecoeur, străin În acea clădire, Îl Întrebă: — Ai un moment liber? Bineînțeles, domnule comisar. Jucam cărți... — Vrei să stai cu domnul Pélardeau cât lipsim noi? Tânărul polițist nu știa nimic și se uita cu mirare la acel bărbat elegant cu prestanță. — Sigur că da, domnule comisar. După câteva clipe, Lecoeur și Maigret ajunseră la intrarea În clădire. Treptele erau precedate de o marchiză sub care te puteai adăposti de ploaia care forma un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
Livia cu glasul sugrumat de emoție. Își îngroapă fața în faldurile togii. — Cum aș putea sta măcar o clipă liniștită, când te văd în con jurat de atâția dușmani care nu se mai potolesc? Bătrânul principe ridică din sprâncene a mirare. Livia do rește să obțină de la el ceva extrem de important, dacă a început așa. Își încrețește fruntea încercând să-și dea seama despre ce poate fi vorba, ca să nu fie luat prin surprindere. O mângâie duios pe păr. Curtea, cu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
poți să stai liniștit..., începe împărăteasa. Se corectează repede: — Cum poți să te prefaci că nu-ți pasă când ești amenințat în permanență de comploturi? Reale sau fictive? se stăpânește principele s-o întrebe. Răspunde cu prudență: Nu e de mirare că se fac comploturi împotriva mea. Nu e străin de comportamentul oamenilor. Totuși, mustăcește el pentru sine, de când drumurile și mările au devenit sigure, pe locuitorii imperiului îi interesează din ce în ce mai mult afacerile comerciale, industriale ori agrare. Până și la Roma
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Livia se scoală cu mișcări încete, dar demne. — Cred, totuși, că s-ar cuveni să judeci tu acest caz, spune un pic tărăgănat. — Eu? se scapă Augustus, uluit de insistența ei. Dă să-și desfacă brațele larg, în semn de mirare, dar în clipa ur mătoare le lasă să cadă, inerte, pe lângă corp. Începe să înțe leagă ce urmărește de fapt. Nu atât condamnarea unui dușman perso nal, cât să-l pună pe el în situația de a se implica oficial
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ce urmărește de fapt. Nu atât condamnarea unui dușman perso nal, cât să-l pună pe el în situația de a se implica oficial ală turi de ea. — Nu e cazul, murmură, ușor descumpănit. Nu și a revenit încă din mirare. — De ce nu? îl repede Livia. Augustus i-l arată din ochi pe cubicular, îndemnând-o să se stăpânească. — Dar e vorba de otravă! Repetă ca într-o incantație: — Otravă. Magie și otravă. Accentuează încă o dată: — Otravă. Îl fixează cu duritate
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
pentru cavaleri și liberți cu nimic inferioare celor deținute de membrii Senatului. Cu toate șicanele ce i se fac, este în același timp subordonat și coleg cu senatorii din comisii. Se uită, plin de speranță, la împărat. Mare îi este mirarea să-l vadă pe Augustus clipind vesel din ochi. — Dragul meu Ianuarius, grăiește încet către el, ce ți-aș recomanda eu ție este să lași umilința deoparte și să-ți ascunzi intențiile sub mantaua șireteniei. Hohotește scurt. — Ești de zece
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
îndrăgostit, prostul! Vestea este atât de bizară încât principelui îi trebuie câteva se cunde să înțeleagă. Când în sfârșit pricepe, își plesnește zgomo tos palmele și hohotește: — Și-a găsit o sirenă, deci? Nu așteaptă vreo încuviințare. — Nu-i de mirare, doar dincolo de Vezuviu e promontoriul Minervei, odinioară sălașul sirenelor... Își dă seama că veselia lui e deplasată și se oprește îmbufnat. Se răstește apoi, hachițos: — De cine s-a îndrăgostit? De cineva de care nu-i era permis, bănuiesc? Ianuarius
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
le gonește. Murmură către Domitia: — Surorile Vestei s-au măritat și au avut copii, ea însă n-a vrut să rabde bărbat alături. I se pare că aude un „de ce?“ timid și se grăbește să încheie: — Nu e așadar de mirare că fecioarei zeițe îi plac numai preo tese fecioare și caste în slujba ei. — Vesta nici nu primește sămânța și nici nu o dă. Cine a vorbit? Ah! Claudia. Cine altcineva? Își înghite un suspin de exasperare și le întreabă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Rochia de mătase foșnește puternic. În spate, Vipsania distinge încă o siluetă cunoscută: cumnata ei, văduva lui Drusus. Dă să se scoale, dar Antonia o apasă ușurel pe umăr: — Stai liniștită! Îți curge nițel sânge din nas. Nici urmă de mirare în tonul ei. Nici măcar compătimire. Doar o tristețe resemnată. Plancina își mută toată familia cu un scaun mai încolo, ca să-i facă loc Antoniei. Cu o cârpă peste nări - nu știe de unde a apărut -, Vipsania își ascunde pentru o clipă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
loc pe un scaun liber. Paterculus rămâne în picioare. — De-asta îmi păreai mie cunoscut, glăsuiește Sallustius. Ne-om fi întâlnit prin sălile Senatului. — Și n-ai tras la sorți o provincie după terminarea manda tului? întreabă Pupius Piso cu mirare. Tânărul înalță fruntea. — Am preferat, împreună cu fratele meu, să-l însoțim pe Tibe rius Nero și să-i fim alături în marile fapte de arme pe care le-a întreprins pe teritoriul Germaniei. Claudius rânjește cu gura până la urechi. — Îmi
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
fi acordată unei persoane anonime. Legiuitorul a prevăzut ca sclavii să fie eliberați nominal. Țistuie totuși din buze. — Câți ai eliberat? — Pe toți, răspunde Libo repede. Pe toți, în afară de Otaci lius și alți doi. Asinius Gallus înalță din sprâncene a mirare. Scribonius Libo explică: — Tata le-a scris numele în cerc, așa că nu s-a putut cu noaște ordinea eliberării. Se îneacă. Tușește de-i ies ochii din cap. Într-un târziu ros tește întretăiat: — Mi-am dat toată osteneala, zău
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
toate drumurile, iar aici costă de 32 de ori mai mult decât cantitatea echivalentă de pâine. Asinius Gallus se adună. Întreabă repede: Nu prea văd legătura între tuciuriul ăsta de Ofelus și Flaccus Vascularius, un cavaler roman. Desface palmele a mirare. Doar el te-a denunțat că vrei să-l otrăvești, nu? — A intrat în afaceri cu negroteiul, oftează nefericit Libo. — Cu Ofelus? — Da. Știu cum s-au cunoscut... — Cum? Un văr de-al lui Flaccus are niște antrepozite la Pompeii
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
răspunde evaziv: — Cu testamentul o să-i venim destul de ușor de hac, căci s-ar putea să nu prea aibă ce moșteni. — Cum așa? se minunează Libo. Tovarășul lui rânjește arâtându-și caninii. — Cel puțin în privința companiei maritime... Scribonius Libo merge din mirare în mirare. — Da’... — Las-o cu da’, i-o taie scurt Gallus. Nu ziceai că a început cu debitorii lui taică-tău? Ce, a depus ăla, cum naiba îl chema, vreun capital? Scribonius înghite în sec de câteva ori ca să
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Cu testamentul o să-i venim destul de ușor de hac, căci s-ar putea să nu prea aibă ce moșteni. — Cum așa? se minunează Libo. Tovarășul lui rânjește arâtându-și caninii. — Cel puțin în privința companiei maritime... Scribonius Libo merge din mirare în mirare. — Da’... — Las-o cu da’, i-o taie scurt Gallus. Nu ziceai că a început cu debitorii lui taică-tău? Ce, a depus ăla, cum naiba îl chema, vreun capital? Scribonius înghite în sec de câteva ori ca să poată vorbi
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
piept. — Două teatre, spațioase și unul, și altul, lipite sus prin arcade comune și montate fiecare pe câte un pivot... Germanul pălește. — Măiculiță! Șoptește speriat: — Da’ de ce trebuie să fie două? Rufus constată cu plăcere aerul lui nefericit. Până și mirarea i a dispărut din glas. Ia spune-mi, ce spectacole sunt programate până la prânz în arenă? îl interoghează autoritar. Tânărul ridică nesigur din umeri. — Dresură de animale... Parcă și ceva vânătoare... Se încruntă. — Așa spuneai tu, cel puțin. Evreul încuviințează
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ce vă-nvăț eu, n-ați mai avea nevoie de amulete ridicole și de farmece stupide ca să vă protejați viața, suduie Rufus printre dinți. Avansează repede spre centrul încăperii, fără să le dea timp celor dinăuntru să-și revină din mirare. Da’ tu pe unde mama mă-tii umbli? se năpustește la el Vittelius. Dă cu ochii de german și reproșul îi moare pe buze. — Ah! rostește moale. Ați discutat din câte văd... Rufus își iese cu totul din minți: — N-
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]