6,924 matches
-
Ceai de rădăcini, spuse Dolores, dându-i un castron. Era dezgustător. în furia lui, Deggle aruncă bolul pe podea, unde se făcu țăndări. — Țțț, țțț! făcu Dolores. Se mai întâmplă și accidente. Fără să se plângă, se apucă să curețe mizeria,. Când termină, veni la el și i se așeză la picioare. El stătea din nou în balansoar. — O să stăm veșnic așa la ora ceaiului, zise ea. — Știi, răspunse Nicholas Deggle, s-ar putea să ai dreptate. — Ai fost deștept că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
zis el. Nu mi-s plin de prejudecăți. Dar dacă mâine mai sunteți aici, o să vin după voi. Cu mâna liberă i-a trăsnit indianului un pumn teribil în ceafă. Vultur-în-Zbor a vomitat pe pavaj. Peckenpaw l-a aruncat în mizeria aceea și a plecat. Vultur-în-Zbor s-a târât până la măgar și s-a îndreptat către casă. — Trebuie să plecăm de aici, i-a spus el Elfridei. — De ce? a întrebat ea. Acum e casa mea. Casa noastră. — Uite ce e: dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
cărțile și farfuriile împrăștiate. O bucată de pâine, invizibilă în spatele crustei de mucegai, zăcea pe o oglindă spartă, iar un păianjen își țesea pânza între una și cealaltă. Cârpe, hârtii și frimituri fuseseră și ele acoperite de învelișul atotstăpânitor al mizeriei. Iar deasupra podelei îmbâcsite, se ițeau, amenințătoare sculpturile. Sculpturi care, prin comparație își făceau străbunele cioplite din Casa Fiului Răsare să pară niște revărsări de frumusețe și bucurie. Respingătoarele și contorsionatele forme, chipuri, trupuri, membre trunchiate și peisaje de coșmar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
salvat viața de două ori, răspunse Vultur-în-Zbor. Iar pentru încercarea de-acum a avut încuviințarea mea. Dar ce-i cu fața mea? — Biet tinerel idiot! zise Liv, întinzându-se pe pat. Vultur-în-Zbor se așeză țeapăn pe scaun, în mijlocul grămezii de mizerie. — Biet tinerel idiot! repetă ea. Fața ta seamănă cu cea a lui Grimus, ca propria lui imagine în oglindă. Ceva mai tânără și mai palidă, dar atât de asemănătoareă! Nu știai că asta l-a atras în primul rând la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ochi duri și întrebători. O privi acum în întregime, cu veșmântul negru zăcându-i la picioare ca un giulgiu uitat, căci lumânările de pe podea trimiteau o mulțime de umbre calde care să flirteze cu trupul cel gol, iar haosul și mizeria camerei au fost uitate grație perfecțiunii acelei viziuni. Liv știa cum să-și arate corpul, cu suficientă îndrăzneală cât să-i sporească frumusețea, dar fără să devină ostentativă. O venus fără cap într-un muzeu de mahala. — Nu e un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
căscată. O femeie într-o rochie neagră, cu fața ascunsă în spatele unui văl negru, se îndepărtă de locul acela, îndreptându-se spre casa cea neagră, își întoarse privirea de la fumul care se ridica, se așeză, pe singurul scaun din mijlocul mizeriei și mucegaiului, unde rămase complet nemișcată și începu să cânte un vechi imn axona, pe jumătate uitat, pe jumătate rememorat, un imn închinat morții. — Dumnezeule! exclamă Nicholas Deggle. Virgil Jones se întoarse încet către el. — Tulpina, zise Deggle. A dispărut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
evaporasem de acolo. J.J. a ridicat plictisit din umeri: „N-ai decât să-l întrebi pe el, de ce să mă amestec eu în chestii din astea“. — Din studenție, i-am răspuns eu. De foarte de demult. Din sticlă, am repetat mizeria asta de constatare, convins că-i atât de abscons tâlcul, încât se va aprinde de curiozitate. Am ridicat paharul și l-am întins spre ea. Am ciocnit. A zâmbit. Tot nu pricep despre ce vorbiți, a privit ea amuzată spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nu s-au strecurat decât două-trei greșeli de literă, alteori că au fost amestecate câteva rânduri sau, câteodată, că dispăreau calupuri întregi din final, văduvindu-mi cititorii tocmai de poanta cu care îmi încheiam subtilele giumbușlucuri. Mă mâhneau astfel de mizerii. Nu mă supăram însă. Știam că astea sunt inerente gazetăriei. Nu pătimise și Arghezi la vremea sa de neatențiile corectorilor, paginatorilor sau ale secretarilor de redacție? Și? S-a lăsat Arghezi de gazetărie? A renunțat el la pamfletele-i zilnice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
dorințe ne-ar încerca. Aproape că nici n-am vrut noi să fie așa. Ne-a adunat de pe drumuri atât de diferite istoria aceasta care, poate, fără noi, ar fi rămas și mai săracă. Noi dăm o justificare multor altor mizerii din acel timp care, altfel, ar fi rămas doar ca o rușine fără înțeles. Nu scuzăm mizeriile. Dar însăși prezența noastră în acel timp, acest miraculos sentiment al solidarității, acest împreună al trăitului și al scrisului dau acelui timp mâlos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de pe drumuri atât de diferite istoria aceasta care, poate, fără noi, ar fi rămas și mai săracă. Noi dăm o justificare multor altor mizerii din acel timp care, altfel, ar fi rămas doar ca o rușine fără înțeles. Nu scuzăm mizeriile. Dar însăși prezența noastră în acel timp, acest miraculos sentiment al solidarității, acest împreună al trăitului și al scrisului dau acelui timp mâlos și ticălos înțelesuri altele decât cele ale batjocurii. Trăirile noastre de atunci, căutările noastre de atunci, descoperirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
uite ce face cu tine, te bagă în belea fără să știi... Ia să fi făcut tu un an, doi de șantier, la roabă și mistrie, la șaiba patriei noastre care a luptat generațiili de eroi s-o scape de mizerie și burghezie, și p-ormă să te mai văd ce zici? Nu erai tu acu’ om cu minte la cap și nu te mai gândeai la prostii? Băi frate, dacă aș fi io ministru la Învățământ, așa aș face de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
trecea statuii pe sub cușmă în clipa aceea. L-am privit trist. Am scos cealaltă ceapă din buzunar și i-am arătat-o. Nu-i reproșam ceva anume, nu aveam tupeul ăsta. În general, nu reproșam ceva cuiva. Eram împăcat cu mizeriile clipei și ale zilei, cu viața de nenoroc pe care o duceam alături de toți ceilalți amărâți ai unei istorii și ai unui timp care nu mai aveau nici o noimă. Nici o coerență. Preferam să mă cufund în astfel de înserări mocirloase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a lungul anilor acel monolog, împreună cu lipsa mea permanentă de bani. M-a apărat acel monolog, pentru că niciodată nu am râvnit mai mulți bani decât aveam, decât mi se dădeau, decât câștigam. Așa am acceptat să trăiesc din lefuri de mizerie, într-o sărăcie de mine aleasă. Acel monolog m-a ferit de umilința lipsei de bani. I-am povestit de acel monolog, cum îl copiasem. A râs, părând atunci interesat de prezența mea. M-a întrebat ce bursă am, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
n-a ars nici măcar tembelismul), la Bibliotecă. I-am dus dorul, constatam apropiindu-mă de ea, ca de o prezență absentă o vreme. Mi-a intrat în sânge, cu amăgirile ei, cu viețile care se oferă spre descifrare, cu micile mizerii ale zilelor de studiu, cu enervări din cauza toanelor uneia sau unuia, oameni de treabă în fond, dispuși la colaborare și care, mai mult decât orice altceva, se fac simțiți cu un devotament al solidarității. Suntem, în fond, solidari în această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
victoriei. Biblioteca m-a învățat, mai mult decât toate întâmplările vieții mele, să fiu supus, ascultător, robit vieții, să nu mă semețesc cu nici o izbândă. Mi-a dat acea umilință a așteptării, m-a întărit în răbdarea de a îndura mizeriile de peste zi. Mi-a dat tăria de a trăi din lefuri de nimic, de a mă hrăni cu fărâmituri și de a nu-i invidia altuia reușita. Mi-a dăruit adevărata putere de a nu fi singur, chiar în grele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
înțelegerii cu Domnul. El mă vede, îmi cunoaște și judecă păcatele și, îmbunat de rugăciunea mea, îmi iartă unele, arătându-mi calea mântuirii. Nu mint când mă rog. Pornirea mi-i sinceră, firească, aproape instinctivă acum. Acum, când, scârbit de mizeriile Lumii care mi se relevă, întristat de orbirea în care am trăit între oameni, acum, când am gândul permanent al apropiatului sfârșit, îmi este împăcată liniștea, rugăciunile mele vin nechemate anume de mine. Vin, parcă, odată cu sângele clipelor mele, odată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
după un chef, am condus-o până la căminul lor de lângă Operă. Locuia încă la cămin. Abia în ultimul an de facultate s-a mutat în oraș. Plouase seara și, acum, asfaltul respira cu damful acela de oraș obosit, năclăit de mizerii. Am mers de la Universitate până la căminul ei. N-a vrut să intre. Mi-a spus să mergem și să mai stăm pe o bancă, în fața Operei. Și acolo a început să-mi vorbească cu voce liniștită, indiferentă aproape, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
atât nu pot fi. Zău!“. B. dormea nepăsătoare. Sprijinit de fereastră, urmăream doar spatele Esterei. Am știut, din aruncătura aceea de privire, trecută peste mine, peste B., fără cel mai mic licăr, că atunci mă prăbușisem cu adevărat în toată mizeria istoriei mele. Tomuri întregi de-aș scrie, n-aș putea găsi cuvinte atât de adevărate, de puternice pentru a evoca, acum, sentimentul prăbușirii din acea clipă. Nici măcar pagina aceea din cartea propriului meu destin nu cred că a mai stat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Îmi dă și el una pe o carte de versuri a unei foste bibliotecare. Elogii de la mine către el. Elogii de la el către mine. Îmi numără banii. Cu 15 la sută mai puțini. Ieșim pe hol și schimbăm vorbe despre mizeriile intelectuale. Îi dă cu virtuțile mele morale. „Știi ce leafă am?“ „Știu. De calic.“ „Și stau și copiez articole din Învățătorul vâlcean, ca să mai scot un milion să-mi cumpăr medicamente. Copiez pentru colaborările la Gazeta școlilor!“ Întâmplător (?) tocmai terminam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pentru că vreau să scriu neapărat așa ceva. Este în orașul în care trăiesc, este pe Bulevardul pe care trec, este în viața pe care o duc. În inima Capitalei, în inima României, la câțiva pași de Primăria Generală, se răsfață împuțeala mizeriei depline. Trec, trecem pe lângă ea cu pași grăbiți, zorind spre himerele unei vieți care ne alintă cu miasme fetide. Nu știu dacă-i neapărat nostalgie. Mai mult mi se pare o părăsire. Sentimentul că, inevitabil, odată cu schimbarea Bulevardului, îmi simt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
desigur. De unde să știu eu ce-i omul? De unde să cunosc eu ce trebuie și ce nu trebuie făcut de către un om? Care sunt acele mărunțișuri care-i dau contur frumuseții. Eu doar privesc. Cu toropită mâhnire privesc cum micile mizerii ale zilei se trag una din alta, ca o pâclă încețoșând timpul, atât de puțin, ce mi-a mai rămas. Mă simt bătrân nu pentru că trec, se adună anii. Bătrân doar pentru că simt că mi-au mai rămas atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
bănci cu mușama, cântare sau scuipători, duhul unui timp trecut. Mulți se revăd ca într-un ritual. Se privesc, o admirație falsă, „ce bine arăți“, deși știu că poate aceea-i ultima lor rețetă. Schimburi de informații despre scumpiri, despre mizeriile zilnice, de știri sau simple zvonuri, cu îngroșarea listelor cu cei morți, „până ieri l-am văzut“. Un bătrânel, alură de cocoș, iese din cabinet, cu pieptul avântat: „Paișpe cu opt!“. O doamnă în cărucior dă să aplaude, apoi renunță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
clădită pe minciună mi se relevă țara mea, privind-o acum, la ani mulți de viață. O lespede ca de mormânt, minciuna acoperă timpul meu și al țării și, uimitoare, cu puteri miraculoase, viața totuși irupe, se trăiește. La câtă mizerie morală este în noi, la câtă perfidie ne hotărăște viețile, la câți borfași hotărăsc în numele nostru, recunoscând cu cinism din când în când că „am greșit“, e o mare minune că mai trăim. Că mai există poporul acesta minunat. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
toaletă etc.). Penibilul nu vine neapărat din delicatețea subiectului - în fond, este o problemă de morală practică, de civilizație și de o anume educație - cât, mai ales, din păcătoasa noastră mentalitate că „merge și așa“. Ne facem că nu observăm mizeria în care suntem siliți să săvârșim cele mai intime acte fiziologice, strâmbăm scârbiți din nas, înjurăm sau drăcuim, blestemăm îngrijitorul că nu-și face datoria și, împinși de nevoie, ne ușurăm în împuțeală. Nu este un secret pentru nimeni că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
colcăială și materială, și morală. Ascunși după vorbe falnice, ne târâm după mici amăgiri, după crâmpeie de așa-zise idealuri. Din cauza asta și suntem atât de lesne de condus de oricine, oricum și oricând. Nu-i nici o diferență fundamentală între mizeria dintr-un closet public din autogara din M. (să spunem) și „abilitatea“ cu care mai știu eu care politician sau afacerist jecmănește țara. Nici o deosebire între scârnele răspândite pe unde vrei și nu vrei (e drept, de câine!) și dezolantele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]