75,219 matches
-
în sfera principiilor ultime, a unei logici originare, dar poate vedea și dincolo de ea, de înțelegerea noastră, așa cum are loc în Imnul creației din Rig Veda. Acesta se termină straniu și bulversant: Cine știe care este adevărul ? Zeii s-au născut după nașterea universului. Cum s-a născut acesta ? "O știe poate el din care toată firea a luat început;/ Și fie că a făcut-o, fie că nu a făcut-o, el care sus din ceruri asupra-ne privește / El știe... Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
creată să se îmbine melancolia cu elanul înălțării, extazul cu tristețea metafizică, cultul realității cu năzuința de eliberare. Ca atare, poezia a fost dintru început reflexivă, o meditație asupra depășirii finitudinii și prizonieratului ontic. In fața muțeniei misterului a luat naștere prima formă concretă a gândirii, cuvântul care este numire prin dibuire, rezultat al privirii care nu vede, al atingerii de suprafețe și nu de esențe. Astfel, pentru conștiința transmundană a ființei umane s-a deschis un orizont infinit al imaginarului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Keats, Harmonie du soir al lui Baudelaire, Dintre sute de catarge al lui Eminescu sunt cleștare măiestrit tăiate cu dalta, dar din care lumina ideilor se răsfrânge în universal și astfel, infinit în receptarea noastră. Poemul eminescian sau hölderlinian, iau naștere dintr-o idee poetică unică și se învoaltă dinlăuntru în afară concentric, ca un organism viu, analog unei corole din mugure. Totul servește cu necesitate, convergent și sintetic acea idee germinală. Și nimic nu poate fi înlocuit. De aici unitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
termen. Este o axiologie superioară care învinge antiteza, negativul, și apoteozează teza. De astă dată similitudinea este însă cu triada lui Hegel rațiune-materie-spirit. Aici spiritul nu mai păstrează nimic din materie; dar materia este cea care, prin contrast, a impulsionat nașterea spiritului. Rezumând, armonia eminesciană rezultă din organizarea internă a poemelor într-o structură indisolubilă. Fiecare componentă de formă și idei se intercondiționează atât de perfect, încât lipsa uneia ar destrăma poemul respectiv, care este un organism viu, cu o impecabila
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
formulă, frumosul a devenit sublima înfăptuire, neîntrecută ulterior, a grecilor antici. Frumosul devine logosul ideal al formelor, al finitudinii materiale, condiția ontologică în lumea umană. Coloanele grecești suișul lor constituie arhitectura spirituală unind lumea zeilor cu lumea omului. * Odată inițiată nașterea cosmosului din chaos, cele două stări rămân concomitente, existând un schimb continuu în dublu sens: chaosul devine ordine, sinteză armonioasă, ordinea se dizolvă și redevine chaos. Arta este organizarea unui chaos de semne și date într-un "cosmos", o structură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
reiese perfect în evidență, de pildă, alături de Cântecul nocturn al unui păstor nomad din Asia, al lui Leopardi, de un adânc pesimism și care se încheie profund amar: "E funesto à chi nasce il di natale" "este funestă ziua de naștere pentru cel care se naște", reducând astfel la nimicnicie vastul spațiu selenar pustiu care se întinde în celebrul poem în contrast cu nemărginirea cosmică, astrală, desfășurată în Miorița. * Este bine cunoscut de asemeni faptul că viziunea cosmică reprezintă una din trăsăturile esențiale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
exemple de excepție printre multe altele. Bucuria împlinirii unui asemenea imperfectibil, în îndoit absolut, este extraordinară, fapt exprimat de Hölderlin: Dacă într-o zi acest lucru sfânt în mine,/ Această inimă a inimii mele, Poemul,/ Își va afla glorioasa sa naștere,/ Odată, o singură dată voi fi trăit ca zeii./ Și mai mult n-am râvnit." Prin imaginație și prin perfecțiunea creației sale, omul rivalizează cu zeii. Pentru că înfăptuiește un model de absolut pe plan cosmic. Bucuria poeziei Bucuria poetului cunoaște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
perfecțiunea creației sale, omul rivalizează cu zeii. Pentru că înfăptuiește un model de absolut pe plan cosmic. Bucuria poeziei Bucuria poetului cunoaște două hipostaze: bucuria vieții, ca șansă existențială unică în istoria eternității, și bucuria creației, ca încercare de nouă, demiurgică, naștere a lumii. Celebrarea bucuriei de a trăi Dacă Heraclit, Leopardi, Trakl, Ungaretti, Bacovia au considerat viața o moarte conștientă de sine, în plan universal cei mai mulți poeți au glorificat existența, poezia constituind o liturghie care oficiază celebrarea ei ca pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
milă de somnul nostru sfâșiat./ Pentru că noi ne culcăm cu lacrimi/ Și ne trezim doar pentru a plânge// Și dacă doar sângele nostru/ Poate înduioșa pământul de fier,/ Atuncea primește-l! El este de bună trebuință/ Dacă poate să înlesnească nașterea unui mântuitor". Cât de orgolios va fi fost Dante să arunce în infern pe dușmanii săi precum și zeci de personaje pe care le-a considerat destinate flăcărilor gheenei și ce nemăsurată bucurie să ajungă până în paradis alături de Beatrice! Templul Taj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
armonia anotimpurilor tale; În zile viitoare, când vara va izbucni în grădina îndrăgostiților, ei nu vor ști că florile boschetelor lor împrumută o mai vie frumusețe din cântecele mele, nici că iubirea lor pentru această lume sporește din iubirea mea. Nașterea poemului mărturisește forța creatoare cosmică a omului. Prin geniu, arta este a doua creație a lumii, afirmă Kant și Eminescu. Îngerii însăși se uimesc de operele noastre de artă, scrie Rainer Maria Rilke. Cât de utopică este ideea, potrivit căreia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
să murim de adevărul comun, pentru că veritabila artă este "un monolog sau un dialog cu Dumnezeu". Între arte, muzica induce o eflorescență de stări inefabile al căror ecou este misticismul. Este "împăcarea dintre antinomiile interne la interiorul unei sinteze noi, nașterea unei a treia realități". Muzica este devenirea, este marea eliberatoare, principiul ei se află dincolo de orice individuație. "Muzica mă face să cad în sus". În ce privește arta dansului, Nietzsche nu crede decât într-un zeu care știe să danseze. Pentru că dansul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
semnificațiilor vieții, ale lumii și creează noi semnificații. Muzica instituie justiția supremă în eliberarea omului de servituțile vieții de fiecare zi, prin dizolvarea eului nostru empiric în inefabil, într-un dincolo al încântării pure. Structura ei trifazică: sunet, stingerea sunetului, nașterea sunetului nou din energia celui dispărut, constituie acea "veșnicie în mișcare" de care vorbea Platon, o veșnicie poetică, transfiguratoare, contracarând magic "vremuirea" ruinătoare. Poezia reinstituie primordialitatea Există în noi ceva mai mult decât noi înșine. Este un dincolo purificator și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ca și Dumnezeu. El ne deschide al treilea ochi, ochiul transcendental sau simțul spiritului, dincolo de rațiune. Dar dacă justiția poetică refundamentează viața, lumea, existența în general, tot ea a creat divinitatea, așa precum afirmă Eckhart, Nietzsche. Jacob Boehme vorbea de nașterea continuă a lui Dumnezeu din poezia creată de om. Poeții l-au descoperit pe Dumnezeu, iar Dumnezeu le scrie poemele. Un poem este autentic dacă este în stare să ne restituie nevinovăția, candoarea primei întâlniri mirate cu lumina. Să atingem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
sensul ? Și dacă oamenii și-au construit un "dincolo" unde s-ar afla răspunsurile misterul și întrebările au persistat sub o formă mai mult sau mai puțin dramatică. Dar invocând ajutorul cerului, omul a creat rugăciunea, din care a luat naștere poezia tuturor timpurilor. Prin sortilegiul cântului, el întemeiază o neolume pe care să o poată locui: o Casă a Omului. Poezia sublimă a arhaicului (Benedetto Croce) ritm și melodie -, avea caracter incantatoriu, un ritual magic cu rolul de a conjura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
a arhaicului (Benedetto Croce) ritm și melodie -, avea caracter incantatoriu, un ritual magic cu rolul de a conjura zeii și stihiile, iar pe de altă parte, de a se insera în ritmurile cosmice, adresându-se esențialelor necunoscute: moartea (Ghilgameș, Miorița), nașterea lumilor (Rigveda), teleologia faptei umane (Bhagavad Gita) etc. Ca atare, poezia era sacră, sens care se va regăsi la poeți precum Pindar, Hölderlin, Eminescu. Iar sacrul însemnează elanul ascensional către divin, către o translume cerească a preacuratului și a veșniciei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
pur) ar fi venit, poemul cu încărcătura filozofică actuală nu s-ar fi născut. Aici poetul se plasează în momentul unui început: apa constituie element genezic primordial are culoarea eterului, este logodită cu cerul, și este plină de nuferi, floarea nașterilor originare la indieni și egipteni, culoarea galbenă fiind cea a incarnării materiale. "Dar Ea nu vine." Barca rămâne goală, locul fiind ocupat de așteptare, repetăm, o așteptare virtuală. Întreg spațiul Lacului devine (cum ar spune fizica și filozofia cuantică) un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cel din gândirea heideggeriană, împrumutată de la Empedocle, cred că odată ce Unul se manifestă divizându-se, multiplicatul nu dăinuie, este aruncat într-o experiență fatală a morții sub diversele ei cauze și forme: "Prin diviziunea Unului, se constituie Multiplul, lucrurile iau naștere și nu durează etern", afirmă Empedocle (fr.17). Numai că pentru filozoful din Agrigent tragicul este total, nu există ieșire din neliniște: "Căci pentru toate lucrurile reunirea provoacă nașteri și ucide, iar dezunirea crește și se risipește". Acest lucru datorită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cauze și forme: "Prin diviziunea Unului, se constituie Multiplul, lucrurile iau naștere și nu durează etern", afirmă Empedocle (fr.17). Numai că pentru filozoful din Agrigent tragicul este total, nu există ieșire din neliniște: "Căci pentru toate lucrurile reunirea provoacă nașteri și ucide, iar dezunirea crește și se risipește". Acest lucru datorită conflictului fatal și necurmat dintre Iubire și Ură. Iar salvarea, catharsisul este "să mergi întotdeauna din creastă în creastă" a înaltei gândiri (fr.24). Iliada este o epopee a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Euridice -, și suie cântând iară, și mai mult slăvind, suie-napoi în raportul curat. Intre cei ce se sting în apunerii țară, fii un cristal care, sunând, s-a spart cu sunetu-odat'. În arta vizuală, tablourile lui Vermeer ilustrează perfect nașterea magică a inefabilului cel mai decantat din geometria cea mai implacabilă, simbol suprem fiind perla o hotărnicire perfectă infinit depășită prin iradierea luminoasă. Și să ne amintim cum în tablourile lui Leonardo da Vinci, Mona Lisa del Giocondo și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
altra mai nulla; e fang la terra ("Amară și urât este viața/ și nimic altceva; și noroi este pământul") proclamă acesta din urmă și, din acest motiv, "E funesto à chi nasce il di natale" nefericită este ziua sa de naștere, pentru cel care s-a născut cu concluzie în Eminescu: "...Mai fericiți aceia ce n-au mai fost să fie/ Și din a căror leagăn nu s-au durat sicrie." Căci noi suntem ..."copiii nimicniciei/ Nefericiri zvârlite în brazdele veciei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mers indefinit. Pentru că, afirmă Giordano Bruno, " Puterea intelectuală nu este niciodată satisfăcută cu un adevăr comprehensibil, nu este mulțumită cu nici un adevăr finit, ci tinde mereu către acel adevăr care nu este comprehensibil." A fost ziua celei de a doua nașteri: o transmutare fulgurantă într-un niciunde invadat de o lumină de o frumusețe și liniște inexprimabile. În acel moment de grație unic am trăit efectiv sentimentul desprinderii nelimitate, urmarea firească a acelei îndelungi perioade de meditație ce parcursese progresiv etapele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
din bibliotecă, melcul mare cu ochii deasupra capului, enormi, bulbucați, înaintând prin zeama verzuie pe tocul exterior al ușii de la intrare. Mi s-a făcut greață. Cu picioarele încolăcite în jurul colonadei vechiului meu adăpost, mama tocmai împăturea un certificat de naștere. Pe Lea o chemase Delia Hriavu. Am închis ochii. Îmi simțeam stomacul în gât și melcul urcându-mi pe piele, în spuma lui grețoasă, de culoarea șteviei. Numai că nu mai aveam unde să mă ascund de el. David. Îmi
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
de medicamente, experimente ratate, relații abuzive, cure de slăbire, depresii, divorțuri și custodii, muzee ale lumii din care, până acum, am ajuns să văd 96 (sunt 114, cu toatele - le am scrise pe ultima foaie a unui caiet de matematică), sex, nașteri, care sunt cele mai bune librării din București, viziuni regizorale fantastice și viziuni regizorale tâmpe, dezechilibre hormonale, păduchi (oooooooooooo, și ce discuție a fost aceea!), istorie, aerobic, politică, machiaj, geografie, legislație, contracepție, detergenți, poezie, mnemoteh nică, fonologie, criminalistică, film, gulere
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
fugea în toiul nopții, fugea cât mai departe de seraiul stăpânului celui tânăr, care mirosea a moarte. Musa nu părea să observe. Slăbise mult și se întunecase la față. Își pierduse gustul pentru plăceri. Plictisită, grecoaica lâncezea și ea, așteptând nașterea fiului ei și al stăpânului, al lui Musa ibn Nusayr, spaima Ifriqiyei, care iubea umbra unei creștine. 24. cu tine Eram mici. Pierduți într-o cameră cu pereți făcuți parcă din pagini și titluri. Din volume groase, anevoios extrase din
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Triton suveran întinsă peste o flotă în derivă. David la orizont. Dureros, David la orizont. — Te rog mult să nu semeni cu mine. 30. Isabel Isabel a murit într-o dimineață. Liniștit. Fără spasme. La numai câteva ceasuri distanță de nașterea fiului grecoaicei și al lui Musa. Nu a fost îngropată creștinește, în ciuda faptului că Tayyib a cercetat până târziu în noapte împrejurimile, în căutarea unui preot care să accepte s-o înmormânteze în ritul ei. Mormântul din grădina seraiului a
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]