3,831 matches
-
purtați pe sus între cântece și plâns, și băgasem de samă că, de câte ori trecea o nuntă așa de tristă pe lângă casa noastră, mamei îi curgeau din ochi lacrimi mari, dar nu știam de ce... Veni noaptea ...[...] mama sta tot întinsă, tot nemișcată, tot galbenă. A treia zi o au dus-o oamenii la o casă de lemn cu o cruce deasupra la biserică; un om bătrân cu o barbă albă, îmbrăcat în haină lungă și vopsită fel de fel, cânta încet și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
o exactă copie a nasului lui Țepeș cel al lui Shakespeare." Nici mai mult, nici mai puțin! Iar ochii, sprâncenele, buzele, fruntea își pot schimba mereu expresia, câtă vreme nasul "așezat ca o columnă în mijlocul feței, rămâne nepăsător, rece, flegmatic, nemișcat, liber de orice influență." De altfel, crede Hasdeu, și conduita celor doi (Țepeș și Shakespeare) este, în esență, identică: și unul și altul ucid, primul, în lumea reală, al doilea, în cea virtuală. Mai departe: linia bărbiei lui Țepeș "este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
ochi când a închis ușa grajdului!... Am plecat, apoi, împreună cu alte consătence, de seama mea, care-și conduceau și ele soții la oaste. C-au fost luați atunci, laolaltă, mai multe contingente, în concentrare... Bunica stă pe gânduri. Tace. Stă nemișcată privind undeva, în zare, la niște imagini de demult, din interiorul ei, pe care numai dânsa le vede. Și, de pe ulița noastră, măi băiete continuă ea am rămas trei văduve: eu, Catrina lui Scutaru, de peste drum de Nică a Aglaiei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
ziarului "Crai nou", singurul cotidian sucevean scris de profesioniști, în care am avut și continui să am încredere. Și fără să vreau, am dat peste un anunț al catedrei noastre de istorie, din 1980... Am rămas dintr-o dată pe gânduri, nemișcat, tăcut, asaltat de un roi de aduceri aminte, cu ochii pironiți în gol, dincolo de literele anunțului lapidar și ... mai mult protocolar, cum se fac în asemenea împrejurări. ... Era prin 1973. Într-o zi, rectorul, Vasile Ploeșteanu, care era și șeful
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
Hai, Neluța, scoal’ de-acolo și fugi! El o roagă să stea, el o roagă să se scoale. El face și desface cu milogerala lui, În vreme ce ea pare să-l domine de-acolo de pe nisipul țărmului. Cu lădița alături, privește nemișcată spre largul mării, așezată cu antebrațele pe genunchi și având aerul impenetrabil al unui muncitor ostenit și mulțumit, la care te aștepți din moment În moment să lase totul baltă. - E nevestica mea, spune destul de tare ca ea să-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
de vânt, nici o fărâmă de nor.. Luna lui Cuptor decolora văzduhul... Nici o undă de vânt nu adia peste câmpuri.. Toropeala s-a așternut peste tot... În preajma lui Sf. Ilie, zilele erau tot mai senine și fierbinți cu aer încins și nemișcat, sub razele de foc ale soarelui. Lumina orbitoare a zilei, sub cerul pustiit de nori, se împletea cu liniștea și amorțeala aerului... Ogoarele de păpușoaie erau îngălbenite înainte de vreme. Preoții înălțau rugăciuni, cu prapuri și icoane, pe ogoare, cu mulțimile
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
ca stafiile o casă pustie... mi-au răscolit amintiri care păreau îngropate în uitare pentru totdeauna... că nu vor mai reveni. M-am ridicat din pat și m-am apropiat de fereastră. Un pumn de stele împrăștiate pe cer, parcă nemișcate, așteptau revărsatul zorilor, iar luna argintie cobora încet, după blocul din față... Plopii din fața ferestrei, lungiți spre cer, ca niște fumuri, ascuțite de argint, cu jocuri de luceferi galbeni prin frunzele aurite de toamnă.. la fiecare adiere, mai lăsau o
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
imita până și găinile care se joacă needucate în țărână. Când e foarte cald, într-adevăr, găinile sunt obișnuite să se scalde-n praf, scormonind adânc cu ghearele până se-ngroapă cu tot trupul în el. Stau așa câtva timp, nemișcate, apoi renunță la asta, stârnind nori groși de pulbere, scuturând zgomotos din aripi și scoțând sunete guturale de ușurare. Spre surprinderea câinelui meu, am facut și eu o baie în pulbere, dat fiind că nu mai pot să sufăr aproape
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
tonalitățile culorilor ei care se schimbă continuu. O privesc la fel de fascinat de fiecare dată. Dimineața apa e limpede, luminoasă, așa încât pot să văd foarte clar peștii și crabii de pe fund. Apoi, odată cu trecerea orelor, se tulbură și capătă o întunecime nemișcată, amenințătoare. Nuanța mată a apei e înșelătoare. Aici nu există culoarea neagră; e vorba, mai curând, de un mănunchi cromatic, cu multiple nuanțe vineții, pe care nu-i cu putință să le descrii amănunțit. Cred că tocmai neputința de a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
sfârșit. Zidul În fiecare zi, singur în odaia mea, mă pierd în contemplarea zidului. Săvârșesc meticulos o călătorie înlăuntrul meu; o iau de la varul exterior al evenimentelor și cotrobăi în memorie, parcurgându-i toate sertarele. Merg pe dâra interioară rămânând nemișcat, captiv între patru pereți. E, de fapt, numai o călătorie imaginară. Am vrut să înfrunt, în chip conștient, o astfel de experiență, dar, ca s-o fac, trebuia să părăsesc Roma și să ajung în pustietatea asta. E groapa mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
de-ajuns puține zile pentru a se șterge orice amintire a mea. Cușcă Îmi doresc numai ca libertatea obținută să nu devină o altă cușcă pentru mine. Încetineală Acest peisaj nou mi-a permis să descoper încetineala: totul aici apare nemișcat, insensibil la orice schimbare, la orice tentativă de intrare în istorie. E oare un bine sau un rău? Istoria e durată sau eveniment năprasnic? Mi-au trebuit mari sforțări ca să pot să mă adaptez, încât uneori am ajuns până-n pragul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
să înot. Trupul meu se bucură îndelung de răceala apei. Mă întorc pe mal epuizat, mă întind pe nisip inert - aproape ca un corp fără viață - și cad din nou în brațele somnului. Sunt asemenea unui șarpe care se bucură, nemișcat, de căldura soarelui, așteptând să i se încălzească sângele. Și sângele meu încetinit are nevoie de o nouă căldură. Când soarele atinge înălțimea cea mai mare și căldura lui devine insuportabilă, mă întorc acasă. Totul, în jurul meu, pare să se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
din joacă pe mal și nu se mai puteau întoarce singuri în râu. Avea grijă ca orice viețuitoare sau plantă să nu fie agresate de nimeni în mod gratuit. Se ocupa de fiarele pădurii cu pornire fraternă. L-am văzut nemișcat în fața ursului, privindu-l fix în ochi, fără ca măcar să-ncerce să se dea la o parte. L-am auzit vorbind cu lupii ce ne înconjurau noaptea cu urletul lor amenințător; și ei, ca și ursul, au preferat să se depărteze
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
timpul războiului de independență. Un detașament din Cork, aflat sub comanda unui fost soldat al Armatei Regale Britanice, Tom Barry, a organizat o ambuscadă la Kilmichael. Voluntarii și-au ocupat pozițiile lîngă drum la ora opt dimineață. Au stat aproape nemișcați, înfruntînd ploaia și vîntul rece, de iarnă, fără mîncare și băutură, pînă pe la patru după-amiază cînd erau gata să abandoneze. Tocmai atunci un grup de Auxiliari și-a făcut apariția. Tom Barry și voluntarii săi au așteptat, atacîndu-i de la mică
Studii irlandeze by Codruţ Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Science/909_a_2417]
-
și l mâncau pe nerăsuflate crezând că astfel devin nemuritori, că Își dublează puterea, vigoarea și viața. Dacă un bărbat Își ucidea soția, rudele ei o vor răzbuna. Sub conducerea bătrânilor, tribul se aduna iar ucigașul gol trebuia să stea nemișcat În fața lor așteptând sentința. Se putea apăra de sulițele ascuțite ce erau trimise spre el doar cu un scut de lemn. Ceremonialul funerar constă În ținerea unui discurs În care se spune că urmașii lui Îl vor răzbuna, iar mortul
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
poate fi admirată mai bine la Echo Point, care dă spre una dintre cele mai interesante formațiuni stâncoase, Three Sisters (Trei Surori). La amiază, căldura devine de nesuportat; pe marginea șoselei, nici un petec de umbră, doar câte o tufă pitică, nemișcată În aerul fierbinte. Numai din când În când, un cangur sau o șopârlă țâșnesc de-a curmezișul șoselei. La Întoarcere călătorim cu Scenic Railway (Calea Ferată Pitorească), cea mai abruptă cale ferată din lume, ce coboară spre un defileu Împădurit
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
asta când deja luptele erau În zona Iașiului... Și cea mai tristă amintire? Cea mai tristă amintire este atunci când ne-am trezit În mijlocul morților: ne sculasem și nu ne venea a crede că la un metru de noi erau cadavre nemișcate, În plină putrefacție... În ’45 v-ați Întors la Rădăuți? Da, În aprilie ’45 ne-am Întors la Rădăuți, unde n-am mai găsit nimic din ce lăsasem, absolut nimic... Tata a Început să lucreze, a făcut un atelier, până În
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
am Întrebat ce, dar mai târziu am aflat și eu de la o prietenă din Budapesta, care a fost la bucătărie, că Într-adevăr au pus ceva În mâncare. Îmi amintesc că a plouat teribil și noi a trebuit să stăm nemișcate, și am stat așa, ca animalele, În ploaie. Indiferent de vreme. nu ne lăsau niciodată Înăuntru. Toată ziua trebuia să stăm afară, ceasuri Întregi, de fiecare dată. Foarte rar se Întâmpla să nu fim sub ochii cuiva. S-a Întâmplat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
izvoarele de argint/ Când străbătând lumina-i prin negrul labirint/ Al crengilor pădurii, poiana cea pustie/ Desfășură molatec decor de feerie./ Aprinse de lumină sunt bolțile albastre/ Pe care, cu-al lor tremur, popoarele de astre/ Roiesc în strălucire. Luceferi nemișcați/ Privesc fără clipire ai nopții împărați.../ Și veacuri mii și mii/ Trecut-au peste lume și razele-aurii/ Cădeau pe cei ce astăzi dorm somnul din mormânt.../ Și de-ar pieri în țărână nemernicul pământ,/ De-ar bate ceasul morții și
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
speculați de agenții ocultei și securității pentru denigrarea Comandantului Horia Sima și a Mișcării Legionare. În noaptea de 23 spre 24 August era de serviciu pe Zarcă un gardian maghiarizat, poreclit Bâtlanul. Înalt, slab, adus pe spate, ședea ore întregi nemișcat în fața Zărcii și a biroului, sprijinindu-se numai puțin pe unul din picioare, cu privirea în jos, dar cu urechea ciulită, părând a pândi ca și bâtlanul mișcarea unui peștișor în apa de la picioarele lui. Din când în când tușea
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
își întemeia interpretarea scripturistică se clatină, l-am invitat să gustăm ceva împreună la ora dimineții. Am scos pâine, carne friptă și struguri, le-am așezat pe ștergar și l-am poftit la masă. M-am închinat, zicând Tatăl nostru. Ședea nemișcat. Bietul copil saliva și înghițea în sec. Omul nu voia să ia loc. A scos o bucată de pâine și voia să se ducă mai la o parte. Atunci l-am luat pe micuț de mână și l-am adus
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
clipind în soarele orbitor. Și atunci, nu pe dată, ci după vreo două minute, pe măsură ce ochii mi s-au obișnuit cu strălucirea, am văzut un monstru ieșind din valurile mării. Nu știu cum l-aș putea descrie altminteri. Dintr-o mare perfect nemișcată și pustie, la o distanță de poate un sfert de milă (sau chiar mai puțin), am văzut o creatură uriașă spărgând luciul apei și arcuindu-se în sus. La început, arăta ca un șarpe negru, apoi, gâtul prelung a fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
vaza mea cea mare și urâtă căzuse de pe piedestal. Se prăbușise pe jos și zăcea spartă într-o grămadă de cioburi. Dar cum? Piedestalul e foarte solid și nu se clintise din loc. Vânt nu era, perdeaua de mărgele stătea nemișcată. Poate că ieri, când am șters-o de praf, am clătinat eu echilibrul vazei? Sau să fi avut loc un ușor cutremur? Nu-mi place să cred că eu sunt vinovatul, și am convingerea că nu eu port răspunderea. Îndrăgisem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de mai sus la masa din salon, s-a petrecut ceva foarte derutant. Mi-am ridicat privirile și timp de o clipă am avut certitudinea că văd o față care se uita la mine prin geamul camerei interioare. Am rămas nemișcat, paralizat de groază. Viziunea s-a dizolvat într-o secundă dar, deși n-aș putea descrie acum fața, era foarte clar definită. Poate e semnificativ faptul că nu-mi pot aminti chipul? După un răstimp, desigur, m-am dus să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
rutier, ținând sticla într-o mână. Firește, în casă era întuneric, dar contururile i se profilau țepene în strălucirea înserării, iar silueta ciudată, lungă și zveltă, se proiecta pe orizontul înalt al mării. M-am oprit locului și am rămas nemișcat, uitându-mă țintă la casă. Nu o puteai desluși din cauza luminozității cerului de care părea să se rezeme, iar privirile mi se împăienjeneau și nu izbuteau să-și fixeze obiectivul. O clipă sau două n-am reușit să disting nimic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]