3,736 matches
-
grăsuță și vulgară atât în gesturi, cât și în limbaj. Pentru Ciobănoiu, ea este "o femeie fără suflet, o actriță, fire netrebnică." Ea sete de o gravitate stupidă, mereu încruntată, impozantă, dându-și o importanță specifică celor săraci cu duhul, neputincioși să înțeleagă ceva în profunzime. Dragostea ei este ridicol de dramatică, de serioasă și calculată. Este interesată numai de eventualele servicii pe care Ladima i le-ar putea face ca gazetar. Incapabilă de profunzime în gândire și de sentimente puternice
CAMIL PETRESCU STRUCTURI ALE ROMANULUI by NICOLETA-GEORGETA SOLOMON () [Corola-publishinghouse/Imaginative/516_a_1169]
-
Tudor În brațe, lăsând-o pe Maria să intre prima În casă... În acea după amiază, și noaptea ce a urmat, Gruia a avut oarece dificultăți privind noile reguli de viață din casă... Se trezea vorbind prea tare sau asista neputincios la schimbarea lenjeriei lui Tudor... „Pentru a fi În ton cu noua situație, trebuie să iau lecții de la scumpa lui mămică privind modul cum trebuie făcut fiecare lucru. Altfel...” - gândea Gruia. Maria ațipise... Târziu, spre seară, când ea s-a
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Grigore! Adio, scump și neprețuit coleg și prieten de nădejde, însumând optzeci de ani această prietenie și colegialitate! în momentul de față, când colegul Vasile Balosin din Călienii Vrancei se afla în stare de orbire de peste doi ani și vădit neputincios, doar eu, cu îngăduința Celui de Sus mai țin un pic umbră pământului. Încă un motiv în plus ce m-a determinat să grăbesc apariția acestui volum și să-l ofer posibililor mei cititori. Nu am cuvinte de mulțumire față de
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
ajunge sub apă. De aici alte necazuri pe biata mamă adoptivă care, în nenorocirea abătută ca din senin, vede cum apa i-a pătruns în casă, că i a udat și înnoroiat lucrurile făcute cu truda unei vieți și asista neputincioasă la fisurarea zidului casei și pericolul unei iminente prăbușiri a construcției. E nevoită să închidă casa, să plece în ospeție la o rudă, într-un oraș îndepărtat, de unde în cele din urmă se trezește că ajunge ca pensionară într-un
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
U.R.S.S., poate și din întreaga lume, care a contribuit la distrugerea, nimicirea milioanelor de oameni nevinovați, la deportările în Siberia a sutelor de mii de familii din cei mai buni intelectuali, preoți, gospodari harnici, împreună cu copii, femei, bătrâni bolnavi, neputincioși. La mitingul de doliu se vorbea despre marea pierdere, despre tatăl tuturor popoarelor, despre genialul generalissim, iubitul nostru tovarăș Stalin... Unii plângeau, alții tăceau... Plângeam și eu pentru că din porunca lui ni s-a furat copilăria și tinerețea, pentru că din
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
o ambulanță care se îndepărta în viteză (comunicat de presă - am încercat să facem tot posibilul, însă pacientul, din păcate, nu a mai putut fi resuscitat, arsuri de gradul trei-patru pe o mare suprafață a corpului, medicii ridică din umeri, neputincioși) mașini de poliție, polițiști care discutau cu unii dintre vecini. Din când în când, tunete nervoase. Și aceeași răpăială, picături ca niște gloanțe, lovind pe toată lumea, încercând să treacă prin acoperișuri, prin umbrele, prin ușile acelea care separau realitatea de
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
te simți jignit direct. Mă uit În stirpea mea de țărani clococioveni, cotrobăiesc În viscerele memoriei ereditare, mă holbez la documente putrede; involuntar, fac un gest să i le sfâșii, să i le rup imediat, dar mâinile mi se lasă neputincioase pe lângă corp, Întâlnind oasele tari ale șoldurilor; se strâng pe șolduri, se freacă de ele ca Într-o mișcare de mângâiere indecentă. Deodată, tresar. Am găsit! Sunt salvat. În tot corpul am un spasm de redresare a ținutei, devin solemn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
să renunț la dublul cu Radu. Această lovitură, cea mai cruntă dintre câte mi se puteau da, m-a distrus și n-am mai știut nimic decât că am căzut Într-un gol fără fund și fără speranță. Cu deznădejde neputincioasă, am Încercat să mă opun, dar argumentele lui erau atât de convingătoare și poruncite, Încât am cedat, distrugând printr-o singură lovitură totul În mine, fericirea, viața, lupta, tot, și aruncându-mă Într-o cruntă deznădejde. Niciodată nu voi mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ochii aceia care m-au iubit o clipă, stofa aceea pe care o mototoleam În neștire. Simțeam mereu buzele reci peste fierbințeala obrazului, simțeam acea strânsoare a Îmbrățișării care mi-a amețit toate simțurile, simțeam parcă În brațele care atârnau neputincioase acel trup robust și Îngrozitor de drag. Mă vedeam În orice clipă zbătându-mă să scap de căutarea nebună a buzelor lui, mă simțeam zbătându-mă În brațele lui Petre cu disperare, cu dragoste. Și apoi, când eu l-am sărutat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
schimb, intervenit În mecanismul de comandă al diverselor componente ale angrenajului de carne, oase, nervi etc., ce formează o realitate aparte, un corp „transcendent“, separat de restul accesoriilor. Senzația este fizică: se aude acel zgomot sec de decuplare și asist neputincios la absența preluării comenzilor erotice. A te manifesta liber de orice constrângere fizică ori metafizică nu este posibil. Suntem locuiți pe rând de alte identități. (azi) Stau În pat și citesc de două zile. Nu mă mai duc la cantină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
bine de un ceas și nici urmă de somn. Poate e și prea cald în odaie. Se sculă, îmbrăcă un halat, aprinse o țigară. Trebuie să se răcorească puțin. Întunericul era acuma mai negru. În hol razele lunii se zvârcoleau neputincioase. Ajunse bâjbâind în deschizătura verandei unde erau câteva fotoliuri și mescioare. Își pipăi un jilț și se așeză încet, cum și venise, parcă i-ar fi fost teamă să nu turbure somnul celorlalți. Ședea cu spatele spre peretele care-l
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Nu m-am îndoit niciodată, făcu tânărul Herdelea. Numai tu te-ai îndoit de iubirea mea. ― Să nu mă mai îndoiesc? murmură Tanța. ― Nu! zise Titu, crîmpoțindu-i buzele. Când rămase singur, Titu Herdelea lăsă perdeaua și aprinse lampa. Lumina gălbuie, neputincioasă, îl readuse la realitate. În cameră mai plutea parfumul corpului ei, amețitor și misterios, precum pluteau cuvintele, gemetele și zvârcolirile ei... Își dădu seama acuma că dragostea aceasta a luat o întorsătură plină de răspunderi. Și tocmai când el a
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Cred că ziarele cunosc adevărul, deși scriu minciuni, zise Grigore cu un surâs silit. Predeleanu îmi spune să-mi văd de treburi, că nu poate permite guvernul să se întindă dezordinile în toată țara. Alții însă zic că guvernul e neputincios și nu mai poate stăpâni mulțimea întărîtată... Titu Herdelea nu-i putea da nici o lămurire inedită sau măcar cu pretenție de autenticitate, nici nu voia să-i spuie simple basme auzite prin oraș. Îi făcu însă cunoștință cu Roșu care
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
în opoziție vom putea lucra cu mai multă libertate! zâmbi naiv tânărul. ― De opoziție să nu te bucuri, amice, pentru că e cu mari primejdii pentru noi! mormăi secretarul, apucîndu-se să-și frece nervos ochelarii, încît fără ei figura lui părea neputincioasă și mai acră. Văzuși ce armată de redactori, pararedactori și reporteri avem azi, toți mai mult sau mai puțin sinecuriști? Ei, mâine mă pot pomeni c-am rămas singur cu foarfecele astea, dacă cumva nu voi fi dat și eu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
pe toate. ― Altfel de oameni sunt pe acolo, mormăi un glas amărât. Nu ca noi! Acolo oamenii au și pământ și nici nu-s flămânzi și nevoiași ca pe aici! ― Apoi norocul numai de cei îndrăzneți se ține, nu de neputincioșii cu inima-n izmene! ― Numai noi parcă avem terci în loc de sînge! ― Binișor, binișor, băieți! Plutonierul Boiangiu, în uliță, cu ochii în direcția de unde trebuiau să sosească boierii (de altfel, un jandarm postat în dreptul cârciumii lui Busuioc, la încrucișarea drumurilor, avea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
groază atât de violentă, că rămase împietrită în pat, cu plapuma până sub bărbie, uitîndu-se la Ileana cu niște ochi măriți, în care tremura o lucire sticloasă. Numai într-un târziu începu să bâlbâie cu un glas străin, frânt și neputincios: ― Ce fac eu acuma, Ilenuțo?... Acuma o să mă omoare și pe mine, acuma... Fata o iubea și-i era milă de frica ei. Prinse curaj și-i explică cu însuflețire și cu vorbe pline de încredere că tatăl său s-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
figura ei îngrozită și cu atât mai ispititoare, și de haina albă, ușoară, sub care îi zărise carnea. Întinse instinctiv brațele cu mâini mari, noduroase, ca și când ar fi vrut să oprească o pornire ce nu se mai poate înăbuși, bâlbâind neputincios: ― Apoi... de ce... să nu... te... Nadina dădu să fugă spre cealaltă fereastră. O mânecă a halatului atinse o mână întinsă a lui Petre. Degetele o înșfăcară singure. ― Lasă-mă, lasă-mă!... Ajutor!... Nu! striga Nadina, zbătîndu-se să-și smulgă mâneca
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
înfipse degetele în părul lui, zgâlțâind cu furie. Deodată simți mâna lui grea ca un mai între pulpele ei lipite, despărțindu-le și făcând loc genunchilor lui. Aceeași mână îi pipăi o clipă pântecele cu mișcări aspre. Nadina se zvârcolea neputincioasă sub greutatea bărbatului, legănîndu-și capul pe dunga canapelei: ― Nu vreau!... Ajutor!... Ajutor! Petre își ridică atunci capul dintre sânii ei și mormăi răgușit: ― Stai binișor... Stai, că doar nu te mă... Uite-așa! Nadina avu o cutremurare dureroasă. Se mai
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
conduse pe Baloleanu direct la biserică. Un preot tinerel și spân, în odăjdii, aștepta în poartă, cu o față onctuoasă și îngrozită, căci, adineaori, maiorul Tănăsescu îl înjurase și-i făgăduise că-l va împușca. ― Domnule prefect, noi am fost neputincioși să împiedecăm ce... Îngână preotul cu o plecăciune umilă. ― Dă-te la o parte, banditule! sâsâi maiorul, înlăturîndu-1 cu cotul din ușă. Lângă altar, pe un catafalc improvizat, acoperit cu un giulgiu, zăcea cadavrul Nadinei. Maiorul ridică un colț, dezvăluind
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
sau se târau printre ceilalți fugari, vrîstînd calea cu dâre de sânge. ― Nu fugiți, fraților!... Opriți, fraților!... Dumnezeul lor de... Petre striga cât îl ținea gura, precum a strigat de la primul moment, dar era târât și el în goana mulțimii, neputincios, ca o frunză pe un puhoi de ape ce au rupt zăgazurile. Ilie Cârlan, strângând cu mândrie pușca goală, gâfâia lângă Petre, desperat de desperarea lui. Mai departe, Nicolae Dragoș se zvârcolea să se apropie de Petre, să schimbe împreună
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ea ca omul, se naște, trăiește și îmbătrânește. Când lumea era mai tânără, n-avea nevoie de niciunele, acuma, de când a îmbătrânit, are nevoie de mașini, de curent electric, de astea, cum le zice, computere. Cum e omul când e neputincios, ba ochelari, ba toiag... Petrache ridică paharul și trase o dușcă zdravănă. — Am venit prin centru, zise. Mi s-a părut că toate merg aiurea. Uite, mă scol de dimineață și mă duc la slujbă. Acolo stau toată ziua fără
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
orbi ca niște cârtițe, dacă-i scoți, s-ar usca în lumea noastră adevărată ca niște coji de pepene uitate la soare. Aud tot, dar nu înțeleg nimic... Învață să gândești fără cuvinte și atunci ei vor fi cu totul neputincioși... Și n-or să ne poată opri, nu-i așa, cum mergem spre marea întâlnire, statuile care cresc în oameni și oamenii cu chip de statui...“ Abia atunci Petrache privi cu băgare de seamă în jur. Înaintau aproape dezarticulat, trăgând
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să-i pulseze în priviri. Dar cercul de lumină curse pe creștetul lui și îi împinse capul, strângându-se în jurul gâtului, ca o pungă de plastic în care aerul se împuținează. Bătrânul trase adânc aer în piept, dar tot mai neputincios, până când masca i se lipi de față, îi astupă nările și gura care sorbea zadarnic din aerul împuținat. Atunci bătrânul deschise ochii din nou și insipiră adânc, buimac, ca ieșit dintr-o cameră înecăcioasă. — Ce ți-am spus ? șuieră Vocea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se apleca, apuca iscusit colțul cu limba, ridica foaia, o prindea cu buzele și o întorcea jumătate de cerc. Cititul era singurul lucru pe care putea să-l facă singur, de la început la sfârșit. În fața cărții nu se mai simțea neputincios. Mai mult, spre deosebire de toți ceilalți oameni, el putea deosebi cărțile după gust. Cele mai vechi aveau un gust dulce-uscat, ca de azimă. Cele mai noi lăsau pe limbă o urmă metalică și dulce, ca de sânge neînchegat. Pentru ca de fiecare
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ne dădeam seama că eram aceiași, cât de puțini eram, de fapt. România era în altă parte, împreună cu oamenii cumsecade care te-au primit pe dumneata cu flori. Ei știau asta mai bine ca noi, știau că suntem puțini și neputincioși, însă chiar și așa nu ne îngăduiau. Am adus și eu o piatră, spuse minerul. Nu știam cum să vă zic de ea, dar acuma pot să zic. Căută din nou prin sacoșa vărgată și scoase una cam de aceeași
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]