6,179 matches
-
din cauza bandajelor care îi acoperă fața. Petrecerea nocturnă la care este invitat este o nuntă macabră, iar descrierea ei pune în valoare o capacitate imaginativă excepțională, dublată de o știință desăvârșită a gradării efectelor: „Mireasa fantomă aclamă în fața ferestrei parăzile nevăzute fluturând o batistă subțire. Pe pieptul ei, păianjenul adolescent, fruct tăcut al unui îndepărtat incest, își continuă somnul și apropierea mea plutind la înălțimea catafalcurilor nu poate opri clipirea senilă a micului său ochi. Invitații se reped cântând spre urinoare
NAUM-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288373_a_289702]
-
emblematice ale acestei ultime perioade sunt Athanor (1968), Copacul-animal (1971) și Tatăl meu obosit (1972), unde reluarea tehnicilor suprarealiste se conjugă cu reconsiderarea demersului cognitiv al vechilor alchimiști, pentru care toate ființele și lucrurile din univers sunt legate prin fire nevăzute într-o interdependență subtilă, sesizabilă la o privire suficient de atentă. Asemenea alchimiștilor, poetul reface continuitatea dintre lumea fanteziei și cea a realității într-o lirică unde, așa cum plumbul devenea aur, realul „curge” permanent în imaginar, zgura celor mai banale
NAUM-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288373_a_289702]
-
numelui personal și credințele străvechi care Îl Întovărășesc, aceleași pentru toți. Astfel, pentru a se feri de acțiunile magice răufăcătoare ale oamenilor, se face apel la un nume luat din cealaltă religie; se ascunde astfel un copil și de ființele nevăzute și răuvoitoare. Se cunosc diferite practici comune cu caracter magic În caz de boală, de pericol de moarte sau și pentru a depărta intențiile răuvoitoare ale celorlalți oameni (Stahl, 1995a). Religia apare așadar În două situații: una care reunește, alta
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
al prozatorilor români moderni, București, 1974; Incidențe critice, București, 1975; Panait Istrati. Dosar al vieții și al operei, București, 1976; J.-J. Rousseau și L. N. Tolstoi. În căutarea vârstei de aur (în colaborare cu Galina Oprea), București, 1978; Fața nevăzută a literaturii, București, 1980; În căutarea lui Eminescu gazetarul, București, 1983. Ediții: Panait Istrati, Opere alese - Oevres choisies, I-VI, ed. bilingvă, tr. Eugen Barbu, pref. edit., București, 1966-1974; Mateiu I. Caragiale - un personaj. Dosar al existenței, pref. edit., București
OPREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288554_a_289883]
-
306-310; Liviu Leonte, „Incidențe critice”, CRC, 1976, 40; Titus Moraru, Mitul vârstei de aur, ST, 1978, 9; Alexandru George, „Mateiu I. Caragiale - un personaj”, VR, 1980, 1; Al. Săndulescu, Mari scriitori ai secolului nostru, CNT, 1980, 4; Mihai Ungheanu, „Fața nevăzută a literaturii”, L, 1981, 10; Pompiliu Marcea, „În căutarea lui Eminescu gazetarul”, RL, 1983, 38; Mihai Ungheanu, „În căutarea lui Eminescu gazetarul”, LCF, 1983, 49; Dicț. scriit. rom., III, 534-536; Firan, Profiluri, II, 133-135. L.H.
OPREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288554_a_289883]
-
al tronului, cu juvenilitatea-i teribilă și cu umoarea primejduitor instabilă. Poza nu lipsește din alura acestui june cu alură gânditoare (și el citește dintr-o cărțulie plină de „vorbe” cu temei, și el monologhează despre cele văzute și cele nevăzute), sentențios în glăsuiri, lansând replici de efect, când mai abrupte, de un eliptism ce se vrea epatant, când înflorite meșteșugit. Din aceeași „familie” face parte și nefericitul, neiubitul Dan, din Rebelul (Fratele meu cu solzi de aur, 1970). Scena, de
OMESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
viitorul monarhiei în România, relația Bisericii Ortodoxe cu Biserica Catolică ș.a. Majoritatea personalităților ultimilor ani au trecut prin filtrul întrebărilor propuse de P., care își construiește profesionist interviurile, reușind să evidențieze în dialog ipostaze diverse ale interlocutorului, ba chiar „fața nevăzută a lucrurilor”. Printre participanții la interviuri s-au numărat de-a lungul timpului criticul literar Nicolae Manolescu, eseistul Horia-Roman Patapievici, profesoara și disidenta Doina Cornea, politologul Vladimir Tismăneanu, istoricul Zoe Petre, directorii Televiziunii Române, realizatorii de emisiuni de la Europa Liberă și
PALADE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288625_a_289954]
-
numărat de-a lungul timpului criticul literar Nicolae Manolescu, eseistul Horia-Roman Patapievici, profesoara și disidenta Doina Cornea, politologul Vladimir Tismăneanu, istoricul Zoe Petre, directorii Televiziunii Române, realizatorii de emisiuni de la Europa Liberă și mulți alții. SCRIERI: Iarna, vietățile, București, 1987; Fața nevăzută a lucrurilor (1990-1999). Dialoguri, Cluj-Napoca, 1999. Repere bibliografice: Ion Vlad, Un nou și autentic prozator, TR, 1988, 11; Val Condurache, Planeta cărții, CL, 1988, 5; Cornel Ungureanu, Prozatori tineri, O, 1988, 36; Doina Jela, Lecția de virtuozitate, TMS, 1988, 10
PALADE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288625_a_289954]
-
îngerilor, cum ziș mai sus, după cuvântul prorocului: «Ce iaste omul, că-ți aduseși aminte de dânsul, sau fiiul omului, că-l cercetași?» Vezi câtă dragoste are Dumnezeu cătră oameni și ce au făcut pentru dânșii? Făcu toate văzutele și nevăzutele și pentru dânsul să făcu om”), dar și ca ființă cu personalitate și responsabilități, centru către care gravitează „învățăturile” și tentativele de modelare, sau omul ca alcătuire favorizată ori oropsită este descris sub specia unei demnități aproape intangibile, proprie unei
NEAGOE BASARAB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
și proză, dintre imagini și metaforele-concept, dintre lumea imaginară a poemului și lumea reală, cu obiectele ei: „Și dintr-o dată preajma/ se umple de cormorani./ De ce numaidecât de cormorani? zise./ Secundantul, pentru că sunt prețios, am zis și el se făcu/ nevăzut. Am iar în față o zi./ Roabă o vreau acelei imagini” (Pentru că sunt prețios). Ceea ce îl distinge de optzeciști este refuzul biografiei și al subiectului: eul poetic și eventualele lui măști sunt depersonalizate, desubiectivizate. În Persoana de după-amiază (1983), intelectualismul
PANTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288659_a_289988]
-
al începuturilor atice aruncă din când în când la suprafață mari izbucniri de lavă vulcanică, zgura pietrificată a unor impetuoase trăiri. O aură mitică plutește peste lucruri și ființe, dând strălucire și fosforescență sensurilor cuvintelor, care se deschid spre lumea nevăzută a ființei și pe care poetul știe să le capteze în materialitatea sonoră a stanțelor: „Șoptite săbii, recele nețărm!/ Memoria nocturnă pietate./ Stinse surâsuri somnu-i învelesc,/ Îmbălsămat pentru singurătate.// Pe cine am pierdut aici cândva?.../ Genuni tăcerea!... Lacrimă, luceafăr/ Gândului
MIHADAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288111_a_289440]
-
din științele sociale a început însă - de pe la jumătatea anilor 1990 - să sublinieze rolul extrem de important în tranziție al schimbării modurilor de a gândi și de a acționa. Menirea campaniei de comunicare era aceea de a atrage atenția asupra importanței elementelor nevăzute ale schimbării: mentalitățile, dorința de a participa, valorificarea tradițiilor intr-un spațiu al modernității și al postmodernității. Am constatat un lucru deloc surprinzător: acolo unde satul este mai dezvoltat existau deja unele semne care arătau că sătenii nu se rezumă
[Corola-publishinghouse/Science/2221_a_3546]
-
osândă”? Prin ce miracol credința se altoiește-n faptă? De ce, oricât de stoici am vrea să fim, nimeni nu știe să creadă de unul singur? Credința noastră - ca un microb benign amenințat de ger - își caută un trup purtător; el, nevăzut, dă viață unei flăcări incipiente. Neprotejată, lipsită de căldura unui trup care, arzând lăuntric - precum rugul de odinioară -, nicicum nu se mistuie, credința celui mai slab mădular din Biserică va pieri. Când rămâne multă vreme descoperit, trupul răcește, iar moartea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
care au urmat anului 1989, am înțeles că Trupul Domnului e alcătuit din recunoștința celor care se roagă Lui pentru întreaga lume - buni și răi, lași și curajoși, victime și chiar călăi. Am descoperit că Biserica este în primul rând nevăzută, fiind stâlpul și temelia unei etici sacrificiale. Am înțeles că sursa demnității este libertatea cuvântului. Cei care îndrăzniseră să protesteze împotriva cultului personalității arătaseră temeritate în fața morții. Jertfa celor puțini așadar este ceea ce, în chip nevăzut, le dă celor mulți
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
este în primul rând nevăzută, fiind stâlpul și temelia unei etici sacrificiale. Am înțeles că sursa demnității este libertatea cuvântului. Cei care îndrăzniseră să protesteze împotriva cultului personalității arătaseră temeritate în fața morții. Jertfa celor puțini așadar este ceea ce, în chip nevăzut, le dă celor mulți sensul supraviețuirii. „Vom muri și vom fi liberi” era un fel de-a spune că (1) frica de moarte putea fi biruită și (2) că libertatea politică intersectează orizontul transcendenței. „Vom muri” era o primă certitudine
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
căci tinerii, lipsiți de calcule, obligații sau angajamente, s-au găsit primii pe străzi). Modelul universal al jertfei creatoare făcea ca paralela națiune-Biserică să nu fie deloc artificială. Biserica nu atât o adunătură de oameni în straie deosebite, ci intersecția nevăzută între prezentul puroiat al unui popor de lași și rugăciunea neîncetată a inimilor plânse. Prin moartea eroilor am înțeles că Cel înviat are un Trup țesut din faptele de aur ale multor anonimi - cei care umpluseră închisorile, barăcile din colonii
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ar trebui să știm temeiurile pentru care am fost botezați de mici copii în apele Duhului: nu fiindcă ne-am propus, am cerut și am acceptat acest lucru, ci întrucât de la momentul concepției noastre facem parte din comunitatea văzută și nevăzută a celor care, în dragoste și rugăciune, ne-au dorit și continuă să-și dorească a ne vedea îmbrăcați în hainele luminii lui Hristos. „Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi” (I Ioan 4, 19). Parafrazând
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
fie un cult mort al morților, tradiția recunoaște importanța a tot ceea ce ne precedă și destinul recapitulativ pe care îl asumă memoria generațiilor viitoare. Tradiția amputatătc "Tradiția amputată" În contact cu umanul, tradiția nu este scutită de uzură. Uitarea sursei nevăzute din care izvorăște adevărul unitar al tradiției ecleziale a fost urmată de încrederea într-o filozofie a reprezentării. În artă, perspectiva inversă e uitată. În teologie, tăcerea Duhului a fost înlocuită de moratoriul discursivității. Despărțirea de predania Părinților a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
asupra Bisericii, înțeleasă ca eveniment, și nu neapărat ca instituție. Nimic nu știrbește adevărul cuvintelor părintelui Benedict Ghiuș (1904-1990), care spunea cândva: „Cea mai mare persecuție împotriva Bisericii este nevrednicia slujitorilor ei”. Dacă ne întrebăm în care parte a lumii nevăzute dorim să ne gestionăm posteritatea, atunci vom putea găsi răspunsul în revitalizarea substanței liturgice a vieții creștine, printr-o depășire noetică a ritualismului decorativ. Vom ajunge curând, așa cum avertizează Teodor Baconsky, în situația occidentalilor de a percepe urmele lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
infinită a Celui fără de ani. Eliberarea de tirania trecutului începe printr-un act de recunoaștere și de asumare, fără de care metanoia nu rodește. Oricât de amestecat cu răul, un trecut convertit devine filtru revelator de virtuți. Nici un ispititor, văzut sau nevăzut, nu poate încarna substanțial răul. În sfârșit, oamenii vor crede mereu în Evanghelia Mântuitorului doar prin darul Mângâietorului. Ne vom întoarce oare la Biserica sfinților? Cum să risipim „puterea schismei” pentru a ne exersa în „arta speranței”? Cum vom găsi
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
orice cunoaștere istorică. E de prisos să adăugăm că și rugăciunile pe care creștinii le rostesc în biserici sunt rezultatul unor sinteze istorice databile, care suferă și astăzi legile corupției și ale uitării. Ce a rezultat din toată această trudă nevăzută și foarte rar apreciată a savanților, dacă nu în primul rând o relativizare a condiției culturale a europeanului? Utopia ideologică a iluminiștilor a fost treptat subminată de prestigiul arheologiei. Clasând timpul ca „imagine a lumii” (M. Heidegger), modernitatea a separat
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
În fața mondializării violenței, liturghia memoriei devine o sarcină plină de riscuri, răspunzând mai ales amneziei contemporane, pentru care posteritatea a devenit o banală, dar ilogică posterioritate. Dacă multiplele rețele mediatice ne oferă astăzi o imagine panoramică despre drama văzută și nevăzută a populației de pe glob, fascinația morbidă pentru teatrul violenței coabitează straniu cu cinica indiferență față de soarta victimelor și replierea egoistă în cele mai fugare plăceri. Pentru că generația care a urmat febrei Beatles nu mai crede în puterea de a schimba
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
neliniște sau îndoială, toți aceștia contemplă melancolic lumea în totalitatea ei. Pentru sfinții ancorați într-o perspectivă liturgică și eshatologică, întâlnirea cu lumea ca totalitate nu este melancolică, ci pascală. Ea necesită „pogorârea la iad”. Contemplarea infernului atinge, în chip nevăzut, proporții cosmice. Compasiunea universală pentru întreaga creație este rezultatul trecerii (Pascha) iubirii lui Dumnezeu prin inima purificată de gândurile pătimașe ori egoiste. Acest veritabil Paște lăuntric impus de solidaritatea ontologică cu soarta întregului Adam nu poate fi comparat cu simpla
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
a mărturisitorului este întărită din nou, în acest context. Revelația este un act divin modelând subiectivitatea receptivă a martorului, fără de care martorul nu ar putea fi părtaș într-un eveniment liturgic și eclezial, cu extensie universală și amplitudine cosmică (chiar dacă nevăzută). Neutralitatea modernătc "Neutralitatea modernă" În modernitatea timpurie, adepții declarați ai lumen naturale au pus în discuție legitimitatea recursului la revelația lui Dumnezeu în Scripturi. Descartes (Meditationes De Prima Philosophia, 1641) este convins că numai celor credincioși istoria biblică le poate
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cu narcisismul contemplativ sau detașarea abstractă de legile gravitaționale? Ne invită jocul la pură distracție sau, dimpotrivă, avem motive să credem în forța paideică a întâlnirii cu darul presupus de faimosul giuoco del Calcio? Într-o meditație filozofică asupra esenței nevăzute a darului, Jean-Luc Marion 1 ne oferă câteva instrumente teoretice. Cartea a doua a acestui eseu reprezintă una dintre cele mai inovatoare reflecții recente pe tema relației între obiect și subiectivitate. Studiile despre dar au sesizat, pe urmele cercetărilor antropologice
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]