7,693 matches
-
exerseze. L-a confecționat An-te-hai, dintr-o bucată de lemn. Am ștampilat cu „sigiliul“ pe tot felul de bucăți din lemn, ca să-i atrag atenția lui Tung Chih. Însă el a fost interesat mai mult de acele din părul meu. Oaspeții stau în liniște în sală și așteaptă ca Tung Chih să îndeplinească ritualul. În fața a sute de oameni, îngenunchez dinaintea altarului și aprind tămâie. Împăratul Hsien Feng și Nuharoo stau pe jilțurile din centrul sălii. Ne rugăm, în timp ce fumul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
să-l convingă pe Majestatea Sa să rămână în Peking. Sunt bucuroasă să aud asta și îmi recapăt speranța. Aștept în grădină până se servește ceaiul, și apoi intru. Mă așez lângă împăratul Hsien Feng. Îi observ și pe ceilalți oaspeți: în afară de prinți, mai sunt prezenți Su Shun și fratele său vitreg, Tuan Hua. De două zile, Su Shun și Tuan Hua fac pregătirile necesare pentru plecarea împăratului la Jehol. Dincolo de ziduri, zgomotul căruțelor se aude permanent. — Am renunțat la Peking
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
o broderie și o rog pe Nuharoo să pună mai multă lumină pe model. Coasem și pălăvrăgim cu Tung Chih până adoarme. Mă rog pentru siguranța prințului Kung. După ce îi trimit pe Nuharoo și Tung Chih în camera mea de oaspeți ca să doarmă, merg și eu în pat. Îmi este teamă să închid ochii. După câteva zile sosește documentul lui Tung Yen-ts’un. Su Shun este foarte furios. Eu și Nuharoo îl citim după ce acesta ni-l înmânează fără nici o tragere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
acoperită cu lotuși înfloriți. La sfârșitul verii, câmpurile fertile semănau cu regiunea de țară de la sud de Fluviul Yangtze, regiunea orașului meu natal, Wuhu. Tung Chih a insistat să stea în ambarcațiunea mare a lui Nuharoo, care era plină cu oaspeți și animatori. Eu am navigat singură, cu An-te-hai și Li Lien-ying la rame. Frumusețea desăvârșită a locului m-a copleșit. Mă simțeam ușurată că necazurile mele păreau să se fi terminat în sfârșit. Vizitasem Palatul de Vară de multe ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
căprioară; nu eram curios să aflu ce-ar putea fi înăuntru: pesemne niciodată n-am vrut să cercetez firea prea adînc. Din cînd în cînd, prin lumină, trecea cîte o umbră și în ușă se ivea un cap buhos, spionînd. Oaspetele stătea din povestit, întreba de sănătate și se scula să dea mîna. Uneori ieșea afară să mai puie sub botul cailor un braț de fîn. Lui moș Savastian îi plăcea grozav s-o necăjească pe bunica. - Liță Marghioală, cînd trăia
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
plece. La Început era adânc, cu malurile tăiate drept, și-n apele lui verzui sălășluiau crapi și carași pe care boierul, ca să-și bucure musafirii, Îi pescuia cu undițe În cârligele cărora Înfigea gogoloaie de mămăligă iar nu râme, căci oaspeților le făcea scârbă zeama galbenă ce curgea din ele când erau Înțepate. Conacul de pe culmea dealului fusese dărâmat cu multă vreme În urmă, din vechile moșii se păstrau câteva vițe nobile, din cele plantate pe coasta Însorită dinspre Dunăre. Malurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
șeful de post și dirigintele poștei. Pătrunși de măreția și gravitatea momentului, Îi Înmânară, ca pe un odor de preț, un plic ce purta Însemnele marii curți internaționale. Dordonea Îl deschise ca pe o de tot neînsemnată factură pentru electricitate. Oaspeții de seamă țineau gurile căscate. Profesorul le traduse că Înalta curte Îi acceptase cazul și-l invita În străinătate să-și susțină cauza. Liniștit, Dordonea rupse documentul În bucăți mici, Îl azvârli peste gardul de sârmă Împletită În curtea păsărilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și frumos. După ce Kumataro scoase găleata și turnă apa în cea pe care o luase de la Oyu, ceilalți doi își spălară noroiul de pe mâini și picioare și sângele de pe mâneci. Hanbei îi spuse să aprindă lampa în mica odaie de oaspeți, puse niște cărbuni aprinși în arzător și așternu perne pentru musafiri, deși era noaptea târziu. Când Hanbei îi spuse că unul dintre însoțitorii lui Kumataro era, probabil, Kuroda Kanbei, Oyu nu-și putu ascunde surprinderea. Kuroda era omul despre care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Kumataro înainte de Anul Nou sau de ce lipsise atât de mult timp. — Oyu, adu-mi haina, te rog, spuse Hanbei. Deși era îngrijorată din pricina lui, Oyu știa că avea să insiste să se dea jos din pat și să-și primească oaspeții, oricât de bolnav ar fi fost. Îi petrecu haina peste umeri. După ce se pieptănă și-și clăti gura, Hanbei trecu în camera de primire, unde Kumataro și ceilalți doi musafiri se așezaseră deja și-l așteptau în liniște. Răspunse la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fiecare vizitator care vine pentru urările de Anul Nou în prima zi cu o sută de mon-i, oricine-ar fi, ordonase Nobunaga, în ajunul Anului Nou. O „taxă de vizitare“ nu e prea mult pentru a i-o cere unui oaspete în schimbul privilegiului divin de a intra în audiență la mine, ca să-și exprime urările de Anul Nou. Dar nu fu numai atât. Ca recompensă pentru „taxa de vizitare“, Nobunaga dădu voie să se deschidă unele părți din curtea castelului, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fu condus de preoți într-o încăpere bine mobilată. Acolo, Nobunaga se odihni pe un scaun colorat, scânteietor, rezervat musafirilor de rang. Apoi, preoții aduseră ceai și tutun din țara lor, pe care le prețuiau nespus, și i le oferiră oaspetelui, dar Nobunaga nu se atinse de nimic. — Fiul lui Ito Yoshimasu tocmai mi-a spus că Valignani urma să plece din Japonia, luna asta. A și plecat? întrebă el. Unul dintre preoți răspunse: — Părintele Valignani însoțește o misiune care pleacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să le aducă de mâncare puilor din cuiburi. Ar putea fi subiectul unui tablou, nu credeți? În camera unei clădiri aflate la o oarecare distanță de marea grădină, Saito Toshimitsu, un vasal superior al clanului Akechi, se întreținea cu un oaspete. Musafirul era pictorul Yusho, care nu era de origine din Suwa. Părea să aibă cam vreo cincizeci de ani, iar fizicul său robust nu indica prin nimic că era pictor. Vorbea foarte puțin. Asfințitul înroșea pereții albi ai șirului de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de sake, dar poate că a băut puțin și s-a cam afumat, cu toate toasturile. — Vă pot servi masa de seară? — Nu, nu, îmi voi aștepta și cina, până văd că s-a întors. Îmi pare rău, totuși, pentru oaspetele pe care l-am reținut atât de mult. Ce-ar fi să-l conduci până la baie? — Să fie oare artistul călător care a stat aici toată după-amiaza? — Întocmai. Omul care stă acolo, ghemuit de unul singur, privind petuniile din grădină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pentru a vă vedea și a vă întreba ce mai faceți. — Unde e? — L-am pus să aștepte în camera mea. — Serios? Ei, atunci să mergem acolo. — Probabil îi va fi rușine dacă seniorul va veni personal să-și vadă oaspetele. Vi-l aduc imediat. Nu, nu. Vizitatorul nostru e un om cu gust. Nu va fi necesar să fim peste măsură de formali. Pentru Mitsuhide fusese pregătită o masă elegantă, în sala casei principale, dar seniorul se așeză în odaia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
e un om cu gust. Nu va fi necesar să fim peste măsură de formali. Pentru Mitsuhide fusese pregătită o masă elegantă, în sala casei principale, dar seniorul se așeză în odaia lui Toshimitsu și mâncă o cină simplă, împreună cu oaspetele său. Chipul i se lumină și mai mult după ce vorbi, un timp, cu Yusho. Întrebă despre stilurile de pictură ale dinastiilor Sung de Miazăzi și de Miazănoapte din China, discută gusturile artistice ale Shogunului Ashikaga Yoshimasa și meritele școlii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
trăia Mitsuhide. Dacă Mitsuhide avea o scăpare, fie și numai una singură, bariera care-i stăvilea emoțiile s-ar fi spart, lăsându-l să alunece pe o matcă fatală. În noaptea aceea, Mitsuhide dormi fericit. Poate datorită băii. Sau grație oaspetelui său neașteptat și atât de plăcut. Soldații se treziseră înainte de răsăritul soarelui, dăduseră de mâncare cailor, își îmbrăcaseră armurile, pregătiseră proviziile, iar acum, așteptau apariția stăpânului lor. În acea dimineață, trebuia să se adune la Templul Hoyo și să părăsească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
străzile din Azuchi erau decorate cu podoabe, iar în oraș domnea o asemenea animație, încât ai fi zis că locuitorii săi ar fi sărbătorit Anul Nou și Sărbătoarea Solstițiului de Vară în același timp. Nobunaga se pregătea să primească un oaspete însemnat. Dar cine, se întrebau oamenii, putea fi atât de important? Omul care sosi la Azuchi în cea de-a cincisprezecea zi din Luna a Cincea nu era altul decât Seniorul Tokugawa Ieyasu din Mikawa. Cu nici o lună în urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în jurul lui Nobunaga roiau muște. Aici pute! mârâi el, furios. Apoi, intrând în camera unde se gătea, continuă, fără a i se adresa cuiva anume: — Ce-i asta? Numai mizerie! Numai risipă! Aveți de gând să gătiți pentru onoratul nostru oaspete în putoarea asta? Vreți să-i serviți pește stricat? Aruncați imediat toate porcăriile astea! Furia lui Nobunaga era complet neașteptată, iar bucătarii-șefi i se aruncară la picioare. Era o scenă jalnică. Mitsuhide își dăduse toată silința să cumpere cele mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
feștilă la alta, până când numărul luminilor păru să se multiplice aproape la nesfârșit. Apoi, ținând torțele sus, vasalii plecară unul după altul, urmând avangarda. După ce străbătură cam o jumătate de leghe, începu ploaia, stropii împroșcând flăcările torțelor. — Se pare că oaspeții din castel încă nu s-au dus la culcare. Poate vor petrece toată noaptea. Mitsuhide nu remarca ploaia. Când se răsuci în șa, privind înapoi spre lac, enormul donjon al Castelului Azuchi păru să se înalțe spre un cer negru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
vreme. Atunci, de ce să-l concedieze el pe omul căruia i-a încredințat responsabilitatea de a organiza banchetul și să-i acorde altcuiva această cinste, chiar în ziua petrecerii? Pare aproape să fie o demonstrație de dezbinare, pregătită anume pentru oaspetele său, Seniorul Ieyasu. Genemon interveni: — Când privesc situația pe care au descris-o deja colegii mei, nu-i pot găsi decât un singur motiv, care nici măcar nu e un motiv adevărat. În ultimii câțiva ani, dușmănia persistentă a Seniorului Nobunaga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pe vremea când era shogun Yoshiteru, tatăl lui Yoshiaki. Cei doi nu se mai întâlniseră de ceva timp, dar Mitsuhide stătuse în compania marelui doctor de câteva ori, la Castelul Azuchi. Nobunaga îl invitase adeseori pe Manase să-i fie oaspete la ceremoniile ceaiului și, ori de câte ori se îmbolnăvea, îl chema imediat. Avea mult mai multă încredere în acel om decât în propriii lui medici. Lui Manase însă nu-i plăcea să fie angajat de cei puternici și, întrucât locuia în Kyoto
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Simțeau apropierea nopții. Cu fiecare pas, simțeau pe piele scăderea bruscă a temperaturii; în vârful muntelui era simțitor mai frig decât fusese la poale. — Domnul Shoha vă trimite scuzele sale, îi spuse Gyoyu lui Mitsuhide când ajunseră în camera de oaspeți a templului. V-ar fi ieșit în întâmpinare, dar, din moment ce s-a gândit că, probabil, vă veți ruga mai întâi la templele și capelele de pe drum, a spus că vă salută după ce vă aduceți prinosul. Mitsuhide dădu din cap, tăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
urma urmei, Mitsuhide era un om care se mândrea cu intelectul său și care, mai presus de orice, chibzuia rațional. Nu prea era genul care să folosească ghicitul viitorului pentru a lua o hotărâre. Lămpile care licăreau în camera de oaspeți străluceau printre frunzele tinere. Pentru Shoha și ceilalți poeți, avea să fie o noapte cu scârțâieli de penițe pe hârtie, în timp ce-și scriau versurile. Petrecerea acelei seri începu cu un banchet la care Mitsuhide fu oaspetele de onoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
camera de oaspeți străluceau printre frunzele tinere. Pentru Shoha și ceilalți poeți, avea să fie o noapte cu scârțâieli de penițe pe hârtie, în timp ce-și scriau versurile. Petrecerea acelei seri începu cu un banchet la care Mitsuhide fu oaspetele de onoare. Invitații vorbeau gălăgioși, râdeau și beau rânduri-rânduri de sake, fiind atât de adânciți în conversație încât păreau să fi uitat cu totul de poezie. — Nopțile de vară sunt scurte, anunță gazda lor, marele preot. Se face târziu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Dar Nagato nu putea uita formalitățile rigide care se obișnuiau între senior și vasal, iar conversația rămânea încorsetată. Crisparea era unul dintre lucrurile pe care Nobunaga nu le putea suferi. După toate evenimentele zilnice, presiunile administrării guvernului, venirile și plecările oaspeților și lipsa de somn - când putea scăpa, pentru un moment, de îndatoririle publice, nu suporta să se confrunte cu asemenea formalisme. Aceste situații îl făceau să se gândească întotdeauna cu drag la Hideyoshi. — Nagato? spuse el. — Da, stăpâne? — Fiul tău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]