6,770 matches
-
meu vineri dimineață și m-a invitat la masa de prânz- o întâlnire a Alcoolicilor Anonimi, apropo - împreună cu celelalte, „Fetele de la recuperare din McArthur“. Mi-am simțit inima grea, coborându-mi până în tălpile groase ale tenișilor mei sclipitori. Atât de obosită! —Mulțumesc, am reușit să spun. E foarte drăguț din partea ta - am vrut să-i spun pe nume, dar nu eram sigură cum o cheamă, așa că a trebuit s-o dau cotită cu un „Ooo“ nedeslușit, universal valabil. Dar nu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
o mașină idioată și sunt sigură că se dă cu rimel. Dar au trecut mai mult de șase luni de când ne-am despărțit. De ce sunt atât de afectată? Nici măcar nu mă mai gândisem la el de secole. Cu un aer obosit, s-a întins pe iarbă, cu fața în sus. —N-ai vrea să iei în calcul un Mângâietor Delicat ca viitor prieten? am întrebat-o. Măcar ei n-ar încerca să îți propună o partidă în trei cu o prostituată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
nu era un semn de vanitate, ci ceva normal. Eu am zis, Ah, da?, și el a zis, Da! Apoi ne-am continuat toaleta într-o tăcere nervoasă. Dar era dimineața devreme, ne culcaserăm târziu în seara dinainte și eram obosiți, trebuia să mergem la serviciu deși nu voiam și, date fiind împrejurările, toată povestea era de înțeles. Și mai erau și alte lucruri - îl enerva la culme când mă jucam cu firele de păr care îmi apăreau pe picioare, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
unde negociam planuri de campanie și făceam ultimele modificări la ambalajul produsului. Orice răstimp care îmi rămânea neocupat îl petreceam cu Jacqui, citind cărți despre bebeluși și repetând ce jigodie e Joey. Nu plângeam niciodată și nu mă simțeam niciodată obosită: mă împingea înainte focul nestins al amărăciunii. Nu mi-am reprogramat ședința cu Neris Hemming și, abrupt, am renunțat să mai merg la întâlnirile cu Leisl. În prima duminică, m-a sunat Mitch. —Ți-am simțit lipsa azi, copilaș. Cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
spre plajă într-o vastă esplanadă. Barbă Roșie își stabilise acolo capitala, își luase un titlu regesc și înțelegea să fie recunoscut ca atare de către toți principii islamului. Cât despre mine, după regăsirea de la Jijil, o pornisem iar la drum. Obosit să mai rătăcesc și frustrat de experiența mea cairotă, prea abrupt întreruptă, trăgeam nădejde să arunc ancora la Tunis, măcar pentru câțiva ani. Mă îmbrăcasem din capul locului după moda țării, purtând un turban acoperit de un văl, hrănindu-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
că va ajunge împărat, iar Seleucos n-a greșit niciodată. A prezis moartea lui Caligula și pe cea a lui Nero. — Ce le vom spune ambasadorilor lui Vitellius? Vor veni cu siguranță și aici, în Pannonia - Antonius privi neliniștit chipul obosit al lui Valerius. Să trimitem repede un mesager la Galba. Să trimitem mesageri și la Vespasianus, în Judaea. Să formăm o alianță împotriva lui Vitellius. Ești de acord? — Propui o insurecție? Pe tine nu te sperie războiul civil, dar eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
meu. Eram cuprins de o mare agitație și mă simțeam una cu tot ce mă înconjura. Luă câteva înghițituri de vin și puse cupa jos încet, temându-se parcă să nu se spargă. În cele din urmă, continuă cu glas obosit, mi s-a părut că urc spre suprafață, și în clipa aceea l-am văzut pe prietenul gladiator tăind dintr-o lovitură capul quadului care voia să mă ucidă, și am fost împroșcat de sânge... Încet-încet, lucrurile și-au redobândit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mi-a distrus viile de la Augusta Taurinorum, iar Caecina a prădat și a dat foc mai multor grajduri ale mele, aflate la nord de Cremona. Calvia Crispinilla îl luă pe Antonius de braț. — Hai să ne întoarcem la vilă. Sunt obosită... Îmbătrânesc. Le mulțumesc zeilor că sunt bogată; asta mă pune la adăpost de injuriile rezervate celor înaintați în ani. La romani nu e ca la germani, unde bătrânii sunt tratați cu respect. În ținutul italic contează doar puterea banului. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
noaptea aceea, pe când Proculus își punea în traistă puținele lucruri pe care le luase cu sine, gărzile deschiseră ușa cămăruței lui Valerius. Manteus se ivi în prag. — Bravo, Orpheus, îi spuse zâmbind lui Valerius, care stătea pe saltea, palid și obosit. Nu știu pe cine să admir mai mult: pe tine sau pe maestrul tău. — Spune-i lui Valerius că a fost cumpărat de Vitellius. Oricum știe, fiindcă i-am zis eu, îl întrerupse Proculus. — Dar tu de unde știi? îl întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să fiu ucis? Ai grijă, de data asta va fi greu... Nu, pentru tine nu poate fi greu să învingi. Am vrut să-ți explic toate astea ca să fii pregătit. Nu vreau să fii ucis. Tu trebuie să trăiești. — Așteaptă. Obosit, Valerius își trecu o mână peste ochi. — Unde te-am mai văzut? Nu pot să-mi aduc aminte. Și apoi, cum ai reușit să afli detaliile jocurilor de mâine? Băiatul se ridică. — Trebuie să plec... dar vreau să-ți mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
din nou la Flamma. „Nu-l ucide“, se gândi. — Ucide! Jugula! urla mulțimea. — Ucide-l! - Vitellius se aplecă peste balustrada pulvinar-ului. Ucide-l! Flamma îngenunche, privind nisipul. — Nu ucid, răsună glasul lui Valerius. Se întoarse cu spatele și străbătu arena obosit, amețit de strigătele mulțimii, care îi aclama pe el și pe împărat, confundând învingătorii cu învinșii. În pulvinar, Vitellius și cei din jurul său rămăseseră tăcuți. Nimeni nu îndrăznea să spună ceva, nici măcar Flavius Sabinus. Allius Cerpicus, comandantul pretorienilor, își croi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
câmpul de bătălie de lângă Cremona, acoperit de cadavre sub cerul de octombrie. În lumina blândă a asfințitului văzu cu ușurare armata flaviană care se apropia. Galopă spre legații săi, convocă o adunare și îi convinse pe soldați, care erau prea obosiți și înfometați, să amâne pentru a doua zi atacul asupra Cremonei, unde se refugiaseră vitellienii. Dar Titus și Errius se întoarseră dintr-un raid cu câțiva cremonezi pe care-i prinseseră în afara zidurilor orașului. Aceștia povestiră, înspăimântați, că în ajutorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lui, care fu auzit și repetat de trâmbițe și de signiferi, pentru ca toți soldații să știe că bătălia se sfârșise și că învinseseră. Titus îi ridică ușor capul, ca să-i umezească buzele uscate cu apă și vin. Cu un gest obosit, Antonius împinse cupa. — Opriți atacul!... Se predau. Văzu porțile Cremonei deschizându-se. Ofițerii vitellieni ieșiră ducând însemnele, gata să le predea. Soldații îi urmau cu privirile în pământ, în insultele învingătorilor. Apăru și Caecina; lanțurile de la mâini și de la picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de oamenii din escortă. Se întoarse și-i făcu un semn de salut lui Antonius, care o urmărea cu privirea. Când Antonius intră în cort, dădu cu ochii de Martialis, care continua să stea la masă, având dinainte pergamentul desfăcut. Obosit, Antonius se așeză în fața lui. — Prin urmare, după atâtea victorii, mă îndrept spre ruină? — Prietene, zâmbi Martialis, cum poți să-ți închipui că un om faimos ca tine nu are dușmani, că cinstea, loialitatea și valorile tale morale nu stârnesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mantia neagră. Rămase în așteptare, gemând. Errius Sartorius și soldații săi dărâmară ușa. Vitellius înălță capul, simțind că i se taie respirația, și își duse mâna la inimă. Mantia alunecă, descoperindu-i chipul. Îi fu de-ajuns să vadă chipurile obosite și furioase ale soldaților, ca să-și dea seama că nici unul nu-l cunoștea. Vreo zece se năpustiră spre el, îl ridicară și îl lipiră cu spatele de perete. — Împăratul a fugit! strigă Vitellius cu glas răgușit. Eu sunt paznicul. El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
urmele dascălului meu: Școala Nr. 23, Școala Nr. 25. după ce am ajuns aici, dascălul meu fusese învestit director la o altă școală construită de curând, Școala Nr. 37, de unde a și ieșit la pensie. L-am văzut peste ani, din ce în ce mai obosit și mai palid... Era puțin necăjit pe mine că n-am îmbrățișat matematica pentru care, socotea el, aș fi avut oarece înzestrare... „Româna o știm cu toții... doar suntem români!” Am trăit alături de el clipele nostalgice ale despărțirii de școală... Mă
GÂNDURI DIN SUFLET DESPRE CEI CARE AU PUS SUFLE. In: ARC PESTE TIMP 40 ANI 1972 – 2012 by Loredana Ţară () [Corola-publishinghouse/Imaginative/288_a_583]
-
înapoi în casă, se întâlni cu Ammaji care tocmai pornea cu bidonul de lapte, cu sariul alb mototolit în jurul ei. Semăna cu o creatură marină palidă, eșuată pe țărm, însemnată de maree, ridată și încrețită. Ammaji se uită la ochii obosiți ai nepotului său. — N-ai dormit? întrebă. Cum o să reziști peste zi? îl ciupi tandru de obraz, în semn de reproș. 3 În curtea de jos, domnul Chawla se apucă de exercițiile de dimineață. Decis să înceapă ziua cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
într-o pungă de plastic impermeabilă, transparentă, era portmoneul meu: banii, necesarul. Fusesem obligat să fac un duș bine presurizat, într-una din camerele din spate, deservit de doi negri veseli, care purtau cămăși hawaiene și pălării de pai cam obosite. Și iată-mă stând acum despăducheat în Insula Fericirii. Impulsionat de călătorie și de acest transfer, boala pe care am numit-o acufenă a continuat să sape adânc și disperat în colțurile capului meu. În ambele urechi fluierau și gemeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
în dormitor prevestea cheful ei clocotitor de a o lua prin magazine. Părul îi era vopsit și fierbinte. Jur că sunt clipe când părul Selinei se unduiește ca o apă vijelioasă - se unduiește din cauza alifiilor, a secretelor. Spunea că e obosită: spunea că e bolnavă. A luat un calmant și s-a întors în pat. Nici nu se punea problema să mă duc după ea. Știi, interiorul coapsei fetei ăsteia e deosebit de neted. Pielea e a dracului de excitată acolo: are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
am repetat eu. Tocmai îmi înfipsesem un covrigel în măseaua mea suspectă de sus. Revăzând cu ochii minții acest mărunt ghinion, cred că mai întâi am tresărit cât se poate de elocvent, după care a urmat un spasm mic și obosit. Mi-am consultat măseaua cu vârful limbii. Martin îi dădea înainte cât se poate de încântat. Stomatologii sunt exact ca scenografii, cowboy-ii sau instalatorii cârpaci. Atâta timp cât ești tânăr, crezi că lumea serviciilor pentru adulți e de încredere, competentă, că își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
meu Fiasco. Dar am trecut pe la o grămadă de cârciumi și baruri (erau pline de frăguțe locale, da’ și de pulărăi de prin partea locului). În timp ce mă întorceam spre casă, fiind prins într-un ambuteiaj pe Bayswater Road, o viespe obosită a intrat pe geamul deschis și mi-a ieșit din câmpul vizual zburând în cercuri între picioarele mele. Era indiscutabil cine arăta mai rău, eu sau viespea. Pumnul îmi era înfipt în claxonul care se rățoia la burta urâtă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
care am luat-o iar la goană, printre panglicile negre și încâlcite ale gardurilor, drumurilor de acces, liniilor de cabluri. Nu m-a urmărit. Tot ceea ce am auzit a fost doar un „Hei“ uimit, rostit cu o voce atât de obosită, atât de sătulă de blatiști, cecuri false, trișori, de toți manglitorii de bani ai New York-ului... Prima companie unde mi-am încercat norocul a fost Trans-American. Mi-am pus hainele în ordine și m-am dus în pas vioi la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
și zarea, gândul meu se înnegri... Și de lume tot mai singur, mai barbar, - Trist, cu-o pană mătur vatra, solitar... Iar în zarea grea de plumb Ninge gri Sonet E-o noapte udă, grea, te-neci afară. Prin ceață - obosite, roșii, fără zare - Ard, afumate, triste felinare Ca într-o crâșmă umedă, murdară. Prin măhălăli mai neagră noaptea pare... Șivoaie-n case triste inundară - Ș-auzi tușind o tuse-n sec, amară - Prin ziduri vechi ce stau în dărâmare, Ca
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
ochii să-i închid, Pot. În curând, încet va cădea în vid Tot. O, va fi cândva altfel natural, Bis. Toamna sună-n geam frunze de metal, Vis. Nocturnă Uitarea venea... a venit. O lacrimă cade jos, totul tace, Lampa obosită a clipit, Orice obiect atins șoptește : lasă-mă-n pace... De-acum... Auzi, ploaia plânge pe drum Pe un adânc tumult, Pe urma unui mic pantof într-un parc de demult... Adorm... ascult... Afară, la fereastră, toamna a spus : - Of
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
am căzut, Numaidecât îmi trece, Din clipa‐n care‐a început Mămica să mă frece! Dacă în joc mi‐am sfâșiat Hăinuțele frumoase, Am fost certat, dar le‐a luat Mămica să le coasă. Iar de mă culc și‐s obosit, Să mă dezbrac m‐ajută și cum mă crede adormit, Cu foc ea mă sărută . Din motive didactico‐pedagogice urma, firește, o alta‐ patriotică: MICUL DOROBANȚ. Unu, doi,‐ unu, doi, Suntem fii de bravi eroi Strănepoți de‐ai lui Traian
Mama. In: OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]