90,777 matches
-
de gât. Cică nu i-aș fi acordat prioritate!” „Am avut atâtea probleme în ultima perioadă, că nu știu cum o voi scoate la capăt... Ce fac copiii mei? Au și ei problemele lor, am vorbit la telefon, acum două luni.” „Ai observat? X n-a mai scos o carte bună... de multă vreme. A ajuns un ilustru necunoscut!” Narațiunea are două acte, primul cu epicul sfâșiat în/prin scrisori, al doilea prin „scene” semi-independente. Primul act conține o formidabilă pendulare, între persoane
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
s-a întors către mine. - O cunoașteți pe debutantă? - Da, suntem colege de serviciu, de aproximativ o jumătate de an. Îmi place pictura, astfel încât astăzi sunt aici. Dumneavoastră? - Este fiica mea. Fața i s-a luminat instantaneu. Atunci i-am observat ochii. Albaștri. Nu albastrul acela clar si transparent al cerului în diminețile de vară, ci albastrul mării. Nuanțe schimbătoare. Un bleu vert, de fapt. Frumoși. Dar parcă triști, contrastând, pe moment, cu zâmbetul. - Sunt un pic nostalgică, a șoptit. Ziua
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
care pare a nu se grăbi niciodată. De data asta, a fost altfel. Visele au fost înlocuite de amintiri. Amintirile primelor zile alături de tine. Aproape necunoscuți, dar simțindu-ne, de parcă ne-am fi știut de când lumea. Nu cred că ai observat atunci, dar zilele acelea au însemnat și lacrimi. Instantaneu. Motivul? O fotografie. Imaginea alb-negru a iubirii regăsite. Ce culoare are dragostea? Unii o văd strălucind în milioane de inimi roșii. Pe mine, iubirea mă privește dintr-o fotografie alb negru
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
un liliac. O canapea, o noptieră scundă, un șifonier în două uși și o bibliotecă - acestea alcătuiau întreg mobilierul. Simplu și funcțional. Ici și acolo, câte un milieu alb, de dantelă. Pe noptiera cu fotografia Mariei la șase ani, am observat câteva coronițe din flori, uscate acum. Mai mult ca sigur, amintiri de sfârșit de an școlar, din copilăria prietenei mele. Deși cu puține rafturi, biblioteca m-a impresionat. Multe cărți, unele dintre ele, în ediții foarte vechi. Toate așezate într-
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
secret, care să le desăvârșească gustul. Așteptam întotdeauna cu nerăbdare prima zi de sărbătoare, atunci când mama tăia pentru fiecare, feliile generoase. Recunosc, eu obișnuiam să mai ciupesc pe ascuns, în ajun, din cel mai mic, gândind că nu se va observa. Evident că vedea, dar nu mă certa niciodată, însă nu scăpa ocazia ca în toiul mesei, să se plângă: din nou au dat iama șoarecii în cămară, peste noapte. Eu mă simțeam, bineînțeles, cu musca pe căciulă și nu mai
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
să nu mi se întâmple, doar e marți. Dacă nu faci parte din categoria superstițioșilor, e o zi ca oricare alta, cu ritmul ei obișnuit: cafeaua savurată dimineața, drumul către serviciu, piață, magazine, nu neapărat în această ordine. La plecare, observi că în grădinița din fața blocului au înflorit ghioceii din bulbii plantați anul trecut de către vecina de la parter. Zâmbești pentru că e primul semn al primăverii. Brusc îți aduci aminte că ți-ai uitat portofelul acasă... Stânga împrejur și fără nicio spaimă
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
stare pe care de multe ori, într-un acces de egoism ce ne caracterizează actualmente, ne-o atribuim doar nouă, oamenilor. Ne lamentăm în stânga și în dreapta de diversele nedreptăți abătute zilnic asupra noastră, dar suntem, de cele mai multe ori, incapabili să observăm suferința din jurul nostru: suferința unui copac mutilat de ieșirile unor teribiliști fără ocupație, suferința unei păduri sufocate de gunoaiele lăsate în urmă de hoardele amatoare de relaxare în inima naturii, printre nori groși de fum, suferința unui câine flămând, bolnav
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
extratereștrilor). Și totuși, se pare că această evoluție a stagnat, la nivel empatic. Ba chiar s-ar putea afirma, fără teama de a greși, că s-a produs un regres, atâta timp cât omul nu reușește - de mult prea multe ori - să observe și să înțeleagă necazul unei alte ființe și cu atât mai mult să i-l aline. Nu toată lumea are copii. Din diverse motive, mai mult sau mai puțin personale. Însă cei care au, ar trebui să se aplece mai mult
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
de gât. Cică nu i-aș fi acordat prioritate!” „Am avut atâtea probleme în ultima perioadă, că nu știu cum o voi scoate la capăt... Ce fac copiii mei? Au și ei problemele lor, am vorbit la telefon, acum două luni.” „Ai observat? X n-a mai scos o carte bună... de multă vreme. A ajuns un ilustru necunoscut!” De câte ori într-o zi sau o săptămână auzim sau citim asemenea fraze? De câte ori suntem „bombardați” de cunoscuți, vecini, prieteni sau colegi, mass media, cu
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
conturul feței. Femeie? Copil? Vis? Sau toate laolaltă? Tu vei rămâne mereu tânără și frumoasă. Trebuie să fie așa. Pentru mine, îi spune încet, aplecându-se ușor către ea. Și totuși, dacă se uită mai atent nu poate să nu observe că ridurile din jurul ochilor, abia perceptibile atunci când o întâlnise, s-au accentuat. Au apărut și câteva noi, pe frunte. Și câteva fire argintii au răsărit în pletele ei de culoarea rubinului. Ei și ce? Toate, toate îi sunt dragi. Și
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
cu geamuri mici sau mari, cu uși ferecate sau larg deschise. Acolo învățăm sa ne reinventăm, pe bucățele, bineînțeles dacă ne acordăm ceea ne lipsește cel mai mult: timpul. Prea multă filosofie, pentru o zi de duminică. Nici n-am observat când au trecut orele și că afară s-a înnorat promițător. Aleg repede o rochie răcoroasă, îmi arunc geanta pe umăr și pe aici ți-e drumul. Deși după amiază, piața geme de lume. Pasămite cele câteva grade în minus
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
așa după cum sugerează și numele, mă face să mă abat din drum, pentru un scurt popas. Locuri sunt suficiente, nu e aproape nimeni. Mă așez la o masă, în apropierea fântânii arteziene ce domină grădina și comand înghețată. În așteptare, observ că la masa din fața mea își savurează limonada un domn foarte elegant (parcă prea la patru ace, pentru ziua aceea toridă), cu părul argintiu. Răsfoiește o carte. De fapt, privind mai atent, constat că masa la care s-a instalat
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
voie. Chip îngândurat, dar cu linii fine, angelice, aș putea spune. Oamenii, puțini la număr la acest matinal ceas, trec grăbiți pe lângă fata cea frumoasă, mânați de obligațiile și grijile zilnice. Sunt sigură că majoritatea dintre ei nici nu o observă cum stă acolo în tăcere, abătută, fără să ridice ochii. Este clar pentru mine că în acest mod își câștigă ea pâinea. Puțină și amară presupun, dar cinstită și demnă, fără să fie cerșită. Mă gândesc la tot ce eu
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
în măsura în care se consideră o simplă ființă rațională, aridă, condamnată la singurătate; mai mult, în măsura în care se multiplică pe sine, mimează diverse vieți care se consumă scenic." Relația teatrală, în expresia ei scenică ori textuală, este un mod de sfidare a morții, observă Carmelia Leonte, dar și un spațiu de siguranță, de securizare a ființei pentru că, iată, chenarul alb din jurul textului și scena, cu aspațialitatea ei (avanscenă, față și spate de cortină, arlechinii, fosa, culisele) reprezintă astfel de zone securizante ale poetului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
Și să nu ne temem de prefăcătorie! Încă din antichitate aceasta a fost demascată pentru a i se exploata valoarea de adevăr. În condițiile în care teatrul are origine divină, ipocrizia rolurilor, a cuvintelor îl apropie pe actor de Dumnezeu... Observăm că întotdeauna este nevoie de un spațiu de reprezentare. Așa cum textul poetic are un chenar alb în jurul său, pe marginea paginii, așa cum poetul însuși se înconjură cu un strat protector de cuvinte, actorul are scena. Toate acestea joacă un rol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
aceasta nu era doar o componentă a viziunii expresioniste, ci necesitatea de a conferi "stabilitate" iluziei, de a-i da un contur real care să amplifice concretețea vieții. Spontaneitatea se bazează pe calcul, improvizația pe regie. În același mod, vom observa că aproape toate poeziile lui Emil Botta sunt construite cu o anume știință a regiei. Se pot urmări intrările în scenă, perorațiile, gesturile auctoriale etc. Știut este că un actor nu poate renunța la accesoriile sale. Așa cum bastonul, papionul, mănușile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
moment dat, să pară niște păpuși de cârpă care evoluează pe o scenă derizorie. Actorul, scriindu-și propriul rol, improvizând mereu, ca în commedia dell'arte, nu face decât să își creeze destinul și apoi să și-l asume. Heidegger observă că lucrurile se petrec în filozofie ca într-un imens iarmaroc. Același lucru se poate spune despre poezia lui Emil Botta. În această ordine de idei, nu întâmplător ni se va părea faptul că personificarea este, poate, cea mai frecventă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
să participi și să aplauzi, ceea ce devine numai problema ta. Teatrul continuă să trepideze, să-și ia un avânt aiuritor și să renunțe insesizabil, atingând uneori ca o boare culisele propriei existențe, pe care, încăpățânat, și-o refuză. Eugen Simion observa: "Orice element trecut în poezie capătă prin această ridicare la putere simbolică o nuanță de sublimitate metafizică. Prozaicul adverb înăuntru devine un majestuos, înfricoșător Înăuntru, vântul ia înfățișarea mitică a Vântului, o stea, care poate fi identificată cu iubirea, intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
fără a reuși să o evite ("Unii poate vor vedea, pe nedrept, o afectare din partea mea..." spune teoreticianul). Pe de altă parte, această afectare, această poză ar putea fi nevoia de autoînstrăinare, atât de necesară în arta actorului. W. Worringer observa: "cea mai adâncă esență a trăirii estetice: nevoia de autoînstrăinare (...) nu se caracterizează ca în cazul nevoii de intropatie, ca o pornire de a se înstrăina de esența individuală, ci ca o pornire de a se elibera în contemplarea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
Versuri (1971) și Un dor fără sațiu (1976). Dacă Pompiliu Constantinescu, de pildă, vede în Pe-o gură de rai o "anemiere a expresiei"17, alți exegeți 18, dimpotrivă, salută lepădarea "măștii" și adoptarea tonului de confesiune nudă. Dinu Pillat observă că, odată cu Pe-o gură de rai, "spectacolul spaimelor insolite, cu care autorul, perturbat în permanență, ne confruntă în niște versuri de o mare intensitate de atmosferă, nu mai este regizat ca în Întunecatul April, cu tendința deformării tragicului în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
spiritului și a caracterului pe care societatea ar vrea deopotrivă să le elimine, pentru a obține de la membrii ei cea mai mare elasticitate și cea mai înaltă sociabilitate posibile. Această rigiditate constituie comicul, a cărui pedeapsă este râsul".47 Să observăm că în opera lui Emil Botta există râs, dar fără comic, ceea ce aruncă fenomenul în absurd. Reținem însă funcția lui punitivă. Spuneam, la un moment dat, că sintagma Întunecatul April este o metaforă a teatrului în negativ. Vladimir Streinu remarca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
de demnitate... În sfârșit, dacă râsul omului e comunicativ, dar ți se pare trivial, fără să-ți dai seama de ce, să știi că adevărata fire a acestui om e și ea trivială, iar toate trăsăturile nobile pe care le-ai observat la el mai devreme sunt fie o prefăcătorie conștientă, fie o simplă maimuțăreală inconștientă, iar pe viitor omul acela se va schimba negreșit în rău, își va găsi o ocupație mai "profitabilă" și va renunța fără regrete la toate ideile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
de recuzită, este un nonsens: Dar unde-i marea pe care o blestemau pescuitorii și uraganul nebun, îmbătat de victorii? Jocul actorului este în sine o dramă. El e conștient de efemerul artei sale și totuși continuă să joace... eternitatea. Observam că decorul bacovian se ridică la nivel de spectacol. În poezia Goliatului dezolării înseși obiectele ajung să facă parte dintr-un spectacol ratat. Ele sunt (nu imagini, ci) "simboluri ale Totului", cum s-ar exprima Claudel. Ori, și mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
pantaloni bufanți, bazoane, niște peteci mari la genunchi și o bundă pe care nu o lăsa nici iarna, nici vara să se mai odihnească. Într-o dimineață de iarnă geroasă, Ilinca a fugit cu Cârnu spre Suhuleț. Butnaru când a observat nu a mai stat pe gânduri, nervos de mama focului, cu capul descoperit, în cămașă și în izmene și desculț cum se afla în pat a sărit ca ars și a pus mâna pe barda lui de toate zilele și
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
capăt la altul al ogorului se puteau vedea niște mogâldețe albe prăfuite pe un fond galben, auriu, uneori mișcându-se, alteori părând statice, toate în funcție de distanța de la care erau văzute. Când te apropiai de acele ființe umane încovoiate de șale, observai cum tăiau spicele de grâu cu securea și le făceau polog. Familiile care aveau copii mai mari îi puneau pe aceștia să adune poloagele de grâu și să le lege în snopi. Unde nu avea cine să lege snopii, sarcina
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]