5,469 matches
-
de pe cheiul mohorît și apăsător”, parcurile unde „bănci și lumini În toamnă putrezesc” cu „pomi singuratici și triști”, În „desfrunziri”, și „despletiri” tînguitoare. CÎte o strofă sintetizează expresiv această atmosferă dezagregantă, generatoare de melancolice rememorări: E pustiu șie frig În odăi stinse Toată viața o regăsești ca pe un ceasornic oprit Auzi sufletul căzînd, poate sînt frunze, Pásul tău prin amintire sîngerat și rănit. (Despărțiri) „Rătăcirile”, „preumblările bolnave” sînt de asemenea variante ale periplului bacovian (cu rădăcini În romanța eminesciană), fără
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
la bal, ce poate fi apropiată de unele similare producții ale lui Stephan Roll: Te invit, agricultor al măduvei și nervilor mei, Ară-mă, treieră-mă, seamănă-mă, plouă-mă, Deschide-mi supapă de siguranță aorta, Iată: noaptea intră În odaie cu toată stima... La fel, „pastelul” comportă stilizări conforme noului univers imaginar, printr-o ostentativă transcriere În cod modernist: Drum dinam bandajat excepțional Casele se Îmbrățișează În visul de var Tinctură de iod acest amurg cu rădăcini și amnar, CÎt
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
călătoare a vieții”. Dar Voronca este, În Petre Schlemihl, și poetul pămîntului și al „luminii regăsite”, al „vieții ce freamătă În seve”, Într-o atmosferă eterată În care peisajul se muzicalizează, topindu-se În pure reverberații de sunet și culoare: Odaie cu arome a unui han În munte Soarele, naftalină, În rufele din scrinuri, Cu brazi ce-și trec lumina În cerc ca niște unde Ecourile, butii pleznind de-atîtea vinuri, Sau aurora clopot de var În căni cu lapte, Culori, zvonuri
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Care mă duc din cercul polar la caldul tropic, Și-n vers ca-n geanta unui botanist recunoști Ierburile atîtor distanțe stînd alături. Cine a spus că slova e-un lanț de-ncete schimburi, Și literele Închise ca păsări În odaie? C-un singur vers poți trece prin patru anotimpuri, Și pasul din poeme un continent Îl taie. (Ciubotele de șapte poști) Iar În altă parte, nu În alt sens, se vorbește despre „hotarele pe care le va lărgi poemul”, ori
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
pentru lungile luni de ger. [...] Frigul s-a apropiat dintr-o dată ca un nor. Voi pleca desigur și de aici. Voi mătura cu coada de cometă a nedefinitelor mele doruri alte ținuturi”. Unica presiune securizantă rămîne iubirea și spațiul propriei odăi a visătorului: „să gîfÎi sub ferestrele mele ca sub un arbore al binefacerii din care Îmi va cădea În mîini fructul cu seva caldă a iubirii”. În jurul acestui loc de refugiu, viața cu Înălțările și căderile ei urmează să-și
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
descoperi În scorbură. În degetul tău cel mic, orașul strălucește cu toate luminile lui ca piatra unui inel, pe trotuare pasul sună ca un diapazon pentru acordarea orchestrei care va izbucni În curînd” - citim În Poemoterapie. Iar În Copacul-centaur: „În odaia mea, la locul unde stă de obicei pianul, am culcat un copac cu rădăcinile Împletite În aer, ca o coamă plină de rămășițe terestre și de viermi. Copacul acesta e mai mult decît un violoncel uriaș și, cînd mă odihnesc
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
timpul suprapunîndu-se Într-o nebuloasă fără limită, Într-un spirit fără de sfîrșit, - vei putea Întîlni Într-o dimineață, În drumul tău spre birou, un pleziozaur sau, deodată, cînd vei asculta somnul căzînd În tine ca o apă Într-o peșteră, odaia ta se va umple cu zborul untdelemnos al unor lilieci uriași [...] Planete și sori, ca niște vaste păduri incendiate, se vor apropia de zenitul ochiului nostru” (Pădurile orchestre). Toate aceste „apoteoze rupte din aerienele iluminări” cresc Însă, la autorul Actului
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
cu un „bici Încordat În cușca dresorului”, sub semnul definitiv al „singurătății”; În Poemoterapie, spectrul solitudinii se conturează În „plecarea celor din urmă prieteni”, pe o corabie incendiată; În Copacul-centaur libertatea poetului rămîne limitată la reveria dintre „pereții strîmți” ai odăii, iar după elogiul „scrisului dumnezeiesc de liber” urmează, În finalul Pădurilor orchestre, aceste rînduri melancolice: „Dar vocea ta, cîntecul nostru, scrisul acesta mărunt, nu sunt decît scoicile și brățările uitate pe țărm și pe care un braț al mării lunecos
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
În versurile sale - orice promisiune a metamorfozării universului. Acesta, - surprins, În genere, În datele sale concrete, Într-o notație de „reportaj” al faptului cotidian, apare modelat, Într-un prim moment, În figuri - cum am văzut - ale Închiderii, stagnării, obscurității: ziduri, odăi, curți, umbră, noapte etc., cu corespondențe În plan spiritual (solitudine, izolare, incomunicabilitate, Încremenire În convenție, inerție). Poarta, ușa, fereastra, respectiv reveria, visul alcătuiesc, la rîndul lor, o rețea - În ordinea tematicii spațiale - a deschiderilor posibile, pe care le transformă În
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
inert, opresant pentru ființă, generator, ca atare, al unei permanente tensiuni, exprimate fără vehemențe conflictuale, dar lizibilă În lamentația elegiacă a subiectului liric urmărit de imaginea „orașului Întunecat”, cu străzi, piețe și cheiuri pustii, cu parcuri În putrezire autumnală, cu „odăi stinse” etc.; spațiu ce se lăsa descoperit, În atmosfera-i mohorîtă și apăsătoare, prin parcurgerea unor itinerarii mereu reluate („preumblări”, „plimbări bolnave”, „rătăciri”), cu „panorame”, „cheiuri stinse”, „parcuri vechi” ș.a., orientate, În ultimă instanță, spre un orizont al evaziunii eliberatoare
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
nujnă-mbracă / Îmi cade de pe umeri... /.../ Îmi pipăi tot trecutul și-1 recunosc armură / Dar nu mai știu pe clape să cînt și nu mai sînt / Insul de vrajă care să-nvie scumpa gură. Genunchii - două urne - se-apropie de pămînt" (Odăi visate). În ultimă instanță imaginea despre sine și despre lume converg, Împărțite Între reprezentări contrastante - "Cu lebede pe-o apă, și mărăcini cu ciori", "Te depărtezi pe-o spumă cu bucurii sau plîngeri", "Pasăre ești. Sau flaut. Sau havuz", "Orașul
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
ne spune poetul, cu uimirea naivă a lui Sașa Pană, care „enunțându-le prezența își închipuia că somează poeticul să apară, ci cu naturalețea celui pentru care un telefon al iubitei în timp ce scrie echivalează cu apariția ei prin surprindere în odaie”345. Pledoaria pentru îmbrățișarea realului într-o viziune obsedată de autenticitate apare și la Alexandru Mușina. Deși, inițial, nu acceptă termenul postmodernism și propune un altul - antropocentrism (care ar marca trecerea de la mai mult literar, la mai mult existențial), poetul
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
isprăvit, orașul este dinainte condamnat În ochii tăi!” - notează memorialistul. Soluția este evaziunea, fuga continuă, căutarea unui adăpost comod, cald. O soluție ce nu angajează totuși literatura. Literatura redevine o preocupare numai În sezonul hibernării. Aici poetul se retrage În „odaia Încălzită” și drumurile fanteziei se desfundă pe măsură ce drumurile reale sînt acoperite de zăpadă. La adăpost de frig, de vînt, de ploaia nesuferită, de o natură, altfel zis, ostilă, poetul poate să se gîndească la o natură În straie de sărbătoare
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de neputință În fața foii albe. Alecsandri are o conștiință, În genere, liniștită. Scrisul este, pentru mentalitatea lui de fermier, o recoltă pregătită din vreme. Dacă nu intervine ceva (timpul rău!), recolta este, În genere, bună. CÎmpul roditor se deschide În odaia bine pregătită de iarnă: soba ce duduie, lemnele ce trosnesc, ceaiul aromat, cățeii simpatici, jucăuși. „Iată-mă - scrie poetul amicului Ion Ghica - În sfîrșit, la mine acasă, printre ai mei, dintre care două nepoțele și patru căței, care mă sărbătoresc
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
avut, Însoțit cu o coană de Înalt neam. Femeia la modă e scandalizată de vorbele groase ale bărbatului și, cînd pleacă la țară, umple careta englezească de gavonoșe, șipuri, butelcuțe, capele, bonete, crinoline și festoane. Are pretenția să doarmă În odaie osebită și să primească, În libertate, pe cine vrea. „Sătănița din iad” vrea să aranjeze grădina după stilul nou: „Aici alee umbrite, nepătrunse nici de soare Unde turturice geme și suspină pîn’ce moare. Acolo de sub o stîncă o Încîntătoare
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ca un pumn între ochi. Încearcă să-și amintească pe de rost, se întinde în culcușul său cu mâinile puse-n cruce sub ceafă, închide ochii și merge pe urma cuvintelor lui Lucrețiu: Uită-te când se strecoară într-o odaie-ntunecată aducând Cu ele lumina razele soarelui; și-o să vezi cum prin vid multe Mărunte corpuscule în cele mai diverse feluri se-amestecă în acea Dungă de lumină, și cum ca-ntr-o necontenită bătălie, se-ncaieră, Se iau la
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
o ditamai creatură". Prin grajduri, prin țarcuri siluiesc animalele să le satisfacă plăcerile, iar de-i privești în timp ce mulg caprele sau vacile e ca și cum ai asista la niște orgasme smintite, la spovedanii. Sigur că e mai bine să trăiești în odăile din palatele napolitane, căci legăturile cu oameni de o asemenea speță pot să te umple de murdărie și de scârbă. Dar atunci când unul ca mine e silit să se amestece cu ei, nu poate să dea înapoi. Astfel, ca să nu
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
putință alibiuri". Dăruindu-se poeziei și chestiunilor ei, se trezea în afara acelor locuri. Aceasta era o problemă importantă: să izbutească să treacă dincolo de zoduri, fie doar cu cugetul, și să se regăsească pe câmpii, pe străzi, în naosurile Catedralelor, în odăi pline de cărți. Dacă e adevărat ceea ce susțin grecii, va trebui să plătesc încă mult timp greșelile părinților mei, păcatele întregii Calabrii. Avea dreptate Ponzio, o zicea mai mereu, Calabria nu e o regiune, ci o bolgie a iadului ce
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
între picioare, ceru cârciumarului un pahar de vin. I-a fost adus de îndată, cu tot respectul, drept care mulțumi. Cârciumarul i se adresă: A fost o călătorie lungă, Părinte? Destul de lungă. Dacă te simți obosit pot să-ți ofer o odaie pe mai nimic. Nu, mulțumesc, trebuie să o iau din loc imediat. Vorbești o franceză cam ciudată, din ce ținut ești? E o insulă, nimeni nu știe de ea, e foarte departe de-aici. Nu spuse numele, făcu un gest
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
-i făcuse inima să se mute, zvâcnind, când înspre creștet, când înspre pântec. — Veneam aici când eram puști, spuse, cu vocea tremurând și respirația tot mai grăbită. Arătă spre cabina macaralei : De acolo se vede tot orașul, până la castel. E odaia mea secretă, acolo, sus. Hai, să-ți arăt... — Mi-e frică, șopti Aurica, privind spre păianjenul negru al cabinei, înălțat la câteva zeci de metri. O spuse însă atât de aproape de urechea lui, încât măruntaiele lui Petrache se strânseră ghem
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
curte, cu copaci răzleți și case vechi, dinainte de război, cu un cat și acoperiș țuguiat, învelit cu țiglă. Pe vremea aceea, oamenii care își ridicau case erau înstăriți, locuințele aveau camere mari și înalte, cât să încapă candelabre bogate, și odăi pentru servitori, fie la mansardă, fie la demisol. El însuși locuia într-o asemenea odaie, primită de la primărie de unul dintre lunaticii săi predecesori și pe care o moștenise aproape din nebăgare de seamă. Pentru trecători, cei care bântuie noaptea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
învelit cu țiglă. Pe vremea aceea, oamenii care își ridicau case erau înstăriți, locuințele aveau camere mari și înalte, cât să încapă candelabre bogate, și odăi pentru servitori, fie la mansardă, fie la demisol. El însuși locuia într-o asemenea odaie, primită de la primărie de unul dintre lunaticii săi predecesori și pe care o moștenise aproape din nebăgare de seamă. Pentru trecători, cei care bântuie noaptea scormonind prin gunoaie sunt oameni de care e bine să te ții departe. Își împărțise
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
primită de la primărie de unul dintre lunaticii săi predecesori și pe care o moștenise aproape din nebăgare de seamă. Pentru trecători, cei care bântuie noaptea scormonind prin gunoaie sunt oameni de care e bine să te ții departe. Își împărțise odaia de la demisol cu maestrul. Cum ceilalți locuitori ai casei le făcuseră o altă ieșire, direct în stradă, nimeni nu a stat să-i numere pe cei care intrau și ieșeau, mai ales că, din spate, umerii lor păreau la fel de gârbovi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
câte un obiect ce sclipea în lumina felinarelor, îl ștergea cu mâneca și, dacă rezista acestei cercetări, îl băga în tolba vânătorească, legănată pe umăr. Răscolea cu răbdare prin coșurile ori tomberoanele de gunoi. Într-un târziu, se întoarse în odaia lui. Aprinse o lampă, pentru ca lumina electrică să nu dea naștere la străluciri lipsite de rost. Răsturnă tolba, apoi luă un ștergar și se încinse cu el. Turnă apă într-un lighean, începu să spele și să usuce cu ștergarul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
trăiești, dar care, cu balconul de pe toată întinderea peretelui dinspre răsărit, îți oferea, cu generozitate, prilejul de a-ți pune capăt zilelor. Altminteri, un pat îngust, o masă cu două scaune, al doilea așezat între dulap și perete, sugerând că odaia nu primea vizitatori. Fără televizor, fără frigider, doar un aparat pentru CD-uri. — Al doilea concert pentru violoncel al lui Penderecki, citi Cosmina. Îl știi ? — E teribil, răpunse Pantelimon. Moartea urcă pe scări și-ți bate la ușă... Nu mai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]