4,287 matches
-
ani, singura mărturie reală despre Citadela chimiei românești va fi reconstituită doar din paginile romanelor scriitorului nemțean. Arta este la fel de puternică și de pilduitoare ca viața însăși. Mihai Vlădeanu, personajul central al romanului, cu o sinceră conștiință a muncii sale oneste, sfârșindu-și ziua cu o molcomă bucurie obosită a lucrului bine făcut, nu-și numără zilele cât mai are de stat în lagărul "multilateral dezvoltat", asemenea celebrului Ivan Denisovici, (căci el, și scriitor fiind, are evadarea prin scris), ci visează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
degetul spre el, lumea deja a început să vorbească și să fie intrigată. Aici, pe plan local, "mînă pe mînă se spală", dar "mîinile" astea uită că obrazul rămîne murdar și se vede. Din cîte mi-ai spus tu, așa onest cum încerci să fii, te înfrupți mereu din roadele poziției lui cumnată-tu. Cînd va începe viscolul, el va fi scuturat, iar ție s-ar putea să-ți sară fulgii. Ion face ochii mari spre mine: Arunci vorbe grele, Mihai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Ion Caraion decisese să rămână în exil. Scandalul pe care l-a declanșat publicarea acelor pagini de așa-zis jurnal a zguduit profund lumea literară românească, atât pe cea din țară, cât și pe cea din Franța. Prin firea ei onestă, Monica Lovinescu era incapabilă să accepte până la capăt, chiar în fața dureroaselor detalii ce îl incriminau pe Stelian Diaconescu/„Nicolae Anatol“/ „Artur“/ Ion Caraion, faptul că „fratele retezat“ care le trimitea la Paris texte și scrisori de revoltă împotriva dictaturii comuniste
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
cei care nu pot fi apărați”, pe „țapii ispășitori ai econo miei”. Având curajul să reabiliteze profesiile nepopulare, Block a demonstrat nu numai necesitatea cămătarului (a bancherului, În ultimă instanță) Într-o societate liberală, dar și că acesta „este la fel de onest ca oricare alt om de afaceri” <endnote id="(397, p. 133)"/>. Voi susține doar că propensiunea evreilor pentru acumularea de bani s-a datorat și faptului că, secole de-a rândul, lor le-a fost interzis prin lege să dețină
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
uzual pentru unii scriitori germani de secol XIX (Felix Dahn, Gustav Freytag, Julius von Eckardt etc.) <endnote id="(331, pp. 70-76)"/>. Expresia franceză être bien juif are cu totul altă semnificație decât aceea de a fi un evreu cumsecade și onest. Înseamnă, de fapt, „a fi un adevărat evreu”, adică, dimpotrivă, a avea toate defectele atribuite „evreului imaginar” (cf. Emile Littré, Dictionnaire de la langue française, 1863-1873, s.v. Juif). Și În limba engleză, a fi receptat ca „evreu veritabil” Înseamnă mai degrabă
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
cunosc fondul lucrurilor au stabilit două categorii bine deosebite [de evrei]”. Pe de o parte, ar fi „izraeliții” - un număr mic de evrei „inteligenți, instruiți, cari să se fi așezat În țara noastră [= România] de mult, ocupându-se statornic și onest de o meserie oarecare” și care, cu toate că nu sunt patrioți, ar putea primi cetățenia română, „pentru satisfacerea principiului umanitar Înscris În art. 44 al Tractatului [de la Berlin]”. Pe de altă parte, ar fi marea masă de „jidani propriu-ziși” - „cari cutreieră
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
nostru târg etc.), devin „evrei buni”, spre deosebire de ceilalți, necunoscuți, „evreii din oraș”, care sunt „răi”. „Șloim al nostru, care șade la noi În comună de atâția ani - spune un personaj dintr-o cărticică românească din 1898 -, este un om foarte onest, dar de ceilalți [evrei] nu știu” <endnote id="(848, p. 12)"/>. „În oraș evreii erau insuportabili - declară un informator popular dintr-un mic târg din sud- estul Poloniei -, dar aici [= În târg] erau evrei buni” <endnote id="(70, p. 65
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
cu gîndul că el, care se crede cel mai inteligent și mai cult dintre toți, va înțelege. N-a înțeles însă nimic pentru că e bolnav de aroganță. În consecință, voi face, după caz, tot ce este posibil, dar la modul onest, ca să rămînă izolat. El s-a eliminat singur din cercul nostru de aici. Deja, aici, mulți dintre cei (nu numai prieteni intimi) care erau alături de el deoarece erau în primul rînd alături de mine, sunt acum alături numai de mine. Ar
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
data =”16 oct[ombrie] 1966”> Dragă Călin, Îți mulțumesc foarte sincer pentru delicata d-tale scrisoare și cuvintele bune ce-mi adresezi, pe lîngă că-mi justifică atașamentul pentru revista Dv., îmi aduc bucuria de a ști că orice muncă onestă e urmărită cu interes și ecoul ei e un stimul spre noi eforturi. Îți mulțumesc. Răspunzînd la întrebarea d-tale privind studiul despre Bacovia, aș vrea să te rog să mă ajuți a ieși din următoarea dilemă. Ar fi vorba
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
a meritelor sale științifice, a fost ales membru al Academiei de Științe din Geneva și membru al Academiei Române de Medicină. A fost un om de mare cultură, iubitor al operelor de artă, de la clasici până la contemporani. Era un caracter deschis, onest, iubit de colaboratori și de studenți. În timpul celui de-al doilea Război mondial, prof. univ. dr. Petre Niculescu a fost mobilizat cu gradul de lt. colonel la Spitalul Z. I. Nr. 285 (Spitalul Sf. Spiridon). Prof. univ. dr. Petre Niculescu
Personalităţi ieşene by IoanTimofte () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91513_a_93222]
-
sigur că ar fi trebuit s-o includ nici pe aceasta ; sînt multe lucruri în ea care mă deranjează la recitire, începînd cu tendința (caracteristică scrisului meu din vremea aceea) de a autodramatiza. Nu e o confesiune sută la sută onestă : vrînd prea tare să-i fiu simpatic cititorului, fac din mine un personaj excentric (B. Elvin mi-a și atras atenția că există ceva complezent în tentativa mea de ton autoironic) și pe undeva rănit (într-un mod nespecificat) ; nevrînd
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
a pierde ceva. Bine-bine, dar de ce am avea nevoie de critici profesioniști care să ne spună ce să gîndim ? Noi nu putem gîndi cu mințile noastre ? Ba da, numai că, după cum descoperă pe pielea lui (dacă e cît de cît onest cu sine) orice entuziast care decide să se apuce serios de critică, trecerea de la datul entuziast cu părerea la gîndire propriu-zisă cere timp, exercițiu, efort susținut. Pînă cînd învățăm într-adevăr să gîndim cu mințile noastre sîntem la cheremul publicitarilor
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
ca într-un thriller, e vorba despre niște ființe umane urmărite într-o situație-limită (implicînd inclusiv un pericol de moarte) care se creează, se agravează și se consumă în răstimp de cîteva ceasuri. și, la fel ca în cele mai oneste documentare, situația pare să se nască din însuși modul de funcționare a realității observate, fără nici o contribuție din partea autorului observator ; senzația e aceea că lucrurile s-ar fi întîmplat exact la fel și dacă n-ar fi fost de față
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
să fie mai degrabă nețesălat și spasmodic decît cultivat și grandios, ca la Kubrick sau la Tarkovski. Ce-mi place la Sunshine e faptul că nu lasă Acele Lucruri Mari să-l distragă prea tare de la îndatoririle sale de aventură onestă. Nu sînt în dispoziția de a blasfemia împotriva lui Solaris sau a lui 2001 și nici măcar nu sînt sigur că Sunshine merită un drum pînă la Multiplex ; ce pot să afirm este că, dacă la un moment dat, într-o
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
Roberts) pînă la președintele comitetului lui Wilson (Ned Beatty), ajunseseră să le folosească la fel de des ca mujahedinii afgani. în viziunea lui Nichols, problema n-o constituie oamenii ca Wilson și ca Avrakotos, care abordează pragmatic un obiectiv formulat în termeni onești (formularea lui Avrakotos ar trebui să sune cam așa : Să-i belim pe sovietici ! ), fără a-l amesteca pe Dumnezeu, fără a-și închipui că pot fi și cu sufletul în rai, și cu generalul Zia la masă, fără a
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
atmosferă și dă bice, sperînd să ne ia pe sus. Presupun că nu toți spectatorii se vor lăsa luați pe sus și că unii vor denunța clișeele lui Bayona, dar cred că e nu doar mai generos, ci și mai onest să le numim ingrediente, să admitem că fără ele fără uși scîrțîitoare, păpușele sinistre și bubuituri în miez de noapte poveștile cu fantome n-ar mai avea atîta haz și să cădem de acord că rareori au fost combinate atît
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
găsi rece și banal. Dar e replica supremă a lui Allen în polemica lui cu Dostoievski : de data asta ne prezintă o crimă cu pedeapsă și ne arată că deznodămîntul moral nu schimbă nimic. într-un fel, e cel mai onest film din trilogie. Banalitatea poveștii și a stilului în care e spusă constituie un statement : N-am nimic în buzunare. Nu fac scamatorii cu mingi de tenis. Nu vă manipulez prin simbolism. Vă prezint, în stilul cel mai plat cu
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
echipa de investigații de la Ziua la fața locului. Astfel, citim următoarele în capitolul intitulat " Neplacandu-i muncă, tatăl lui Iliescu s-a dat cu comuniștii": "Pe la începutul veacului trecut, în comuna Ulmeni, din împrejurimile Olteniței, trăia o familie de oameni onești și muncitori, pe nume Penu. Urmașii acestei familii au fost trei frați, toți băieți, pe nume Aristide, Gheorghe și Vasile Penu, bunicul lui Ion Iliescu). Vasile Penu s-a căsătorit, iar din această unire au rezultat doi fii, Alexandru (tatăl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85070_a_85857]
-
ridică însă un semn de întrebare. Astfel, constatăm că pe tatăl lui Alexandru Iliescu - bunicul viitorului președinte al României - nu-l chema "Iliescu" cum am fi bănuit, ci "Penu". Pentru a desluși misterul prin care fiul lui Vasile Penu, țăran onest și muncitor din Ulmeni, a ajuns "Iliescu", trebuie să citim ceva mai jos, în articolul menționat din Ziua, următoarea explicație. "Alexandru Penu, părintele lui Ion Iliescu, a creat numai necazuri familiei sale. Se înhăitase cu golanii de comuniști), afirmă neamurile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85070_a_85857]
-
ideea că și Lech Walesa (liderul "Solidarității") ar fi finanțat la rândul sau. Pentru a se lansa apoi celebra acuzație: agent CIA! 3. DIVULGAREA PRIN INTERMEDIAR, dezvăluiri compromițătoare pentru un lider politic său partid, realizate printr-un martor ori membru onest de partid, manipulat din umbră de profesioniștii dezinformării, care se confesează public, într-o conferință de presă, printr-un interviu ori într-un volum de memorii. Scurgerile dirijate, falsurile bine ticluite ori confesiunile unui martor formau în concepția KGB-ului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85070_a_85857]
-
pronunță sarcastic cuvântul „sublim”, Lefter Popescu nu este departe de o expresie a propriei stări apo- getice, de maximă surescitare. După ce a făcut o sumară radiografie a unui regim corupt care nu permite cele mai radicale măsuri în slujba cetățeanului onest care se con- sideră, fără îndoială, Lefter Popescu, acesta se adresează printr-un efect retoric bulversant Secolului căruia îi este contemporan. Sublimul constituie expresia înălțătoare a unei invective generalizate lansate grandilocvent de către un mic funcționar epocii lui, epocă ce urmează
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
supus propriei deformări invectivale : „Vă-nvăț eu minte pe d-voastră să umblați d-acu-ncolo cu infamii, și să vă bateți joc de oameni, fiindcă este o exploatare și nu vă mai săturați ca vampirii, pierzând toată sudoarea fie- care om onest, deoarece se-ncrede orbește-n mofturile d-voastră și cu tripotajuri ovreiești de bursă, care suntem noi proști și nu ne-nvățăm odată minte ca să venim, mă-nțe- legi, și să ne revoltăm... da ! să ne revoltăm !”. Discursul mustește de violență
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
de carnaval se asociază singurului chip care nu este mască, chipul Mântuitorului. Este departe de mine intenția de a confunda pe acest cetățean cu figura cristică, ci doar de a sublinia același mecanism de telescopare a diferenței, a singurei figuri oneste sau altfel spus dezinte- resate în mijlocul maloneștilor concetățeni. Nu este vorba la Caragiale de ceea ce Richard Shusterman numește „nos- talgie tolstoïenne pour l’ordinaire, le simple, l’humble.” cu care Wittgenstein dorea să reconcilieze rafinata sa sen- sibilitate estetică, ci
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
păstra imaginea, fără presiunea asteptării marilor creații de fiecare dată, ceea ce i-a dat libertatea de a fi ea însăși.... vulcanică, asemenea Dragăi Olteanu, subtilă, ca Mariana Mihuț, fină, ca Valeria Seciu, cu hazul special al Tamarei Buciuceanu... bună, generoasă, onestă, candidă, daruită, dedicată și loială profesiei, familiei, prietenilor, cauzelor care îi ieșeau în cale... ca Ada... ... cât de frumos spunea versuri, ce tulburător cânta ... ... valoarea nu are întotdeauna corespondent în notorietate. Valoarea autentică este mai puțin cunoscută sau recunoscută. Astăzi
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
dată de numărul de cuvinte cunoscute și vorbite de fiecare papagal 100 de cuvinte, 200 etc. Cumpărătorul, lămurit, decide îl iau pe cel roșu, de 2000 de lei, care cred că vorbește 2000 de cuvinte, la care vânzătorul îi precizează onest: " Domnule, papagalul cel roșu nu vorbește nici un cuvânt, dar are prețul cel mai mare fiindcă e șeful celorlalți!") Îmi aduc aminte și acum de felul în care ne boscorodeam și trimiteam "la origini" respectivii "papagali roșii", fie ei șefi de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]