3,495 matches
-
anunțat în martie 2010. Rulează pe platforma S60 sistemul de operare Symbian 9.3. Are Bluetooth, A-GPS, cameră de 3.2 megapixeli, mufă audio 3.5 mm, slot car microSD și radio FM. În partea din stânga se găsește doar orificiul șnur. În partea din dreapta Nokia C5 are tasta pentru controlul volumului și slotul cardului de memorie microSD, care este protejat împotriva pătrunderii prafului cu un capac de plastic. Partea de sus are portul micro-USB, mufa audio de 3.5 mm
Nokia C5-00 () [Corola-website/Science/325810_a_327139]
-
și 6 cm. Modul de utilizare al "capetelor de băț" este încă nelămurit. N. Chidioșan este de părere că aceste piese nu sunt fusaiole, el invocând în sprijinul afirmației sale forma rotunjită sau plată a părții opuse găurii și lipsa orificiului complet perforat".
Fusaiolă () [Corola-website/Science/325816_a_327145]
-
Primul diagnostic a constatat că moartea ar fi fost provocată de o septicemie, însă la autopsia efectuată la morga locală s-a descoperit în rană un mic ac cu gămălie. În urma analizării la microscop, s-a descoperit că aceasta conținea orificii minuscule., în care se afla probabil cantitatea mortală de ricină. După mai multe săptămani de investigații, ancheta procurorului la Londra a hotărât că Markov ar fi fost “asasinat cu premeditare” cu o otravă numita ricină. Cazul a rămas deschis vreme
Gheorghi Markov () [Corola-website/Science/325003_a_326332]
-
nazopalatin ("Nervus nasopalatinus") și vasele sangvine care îl însoțesc. Marginea posterioară a vomerului se numește creasta choanală ("Crista choanalis vomeris") și este ușor concavă, subțire, și nearticulară; ea privește în jos spre faringe, este situată postero-inferiar și participă la delimitarea orificiilor posterioare ale foselor nazale (a choanelor). Marginea inferioară a vomerului se articulează cu creasta nazală ("Crista nasalis") mediană a maxilei și osului palatin de pe planșeul cavității nazale. Marginea anterioară a vomerului este cea mai lungă margine, oblică în jos și
Vomer () [Corola-website/Science/325314_a_326643]
-
balamale de lemn utilizate în acest caz. Același sistem de balamale dulgherești poate fi văzut la biserica de lemn din Creaca. Cei doi ușori au o lățime destul de variată, aceasta încadrându-se între aproximativ 38-45 cm. Ușorul drept prezintă trei orificii, din care unul cu siguranță a fost folosit pentru închizătoarea de lemn cu limbi mișcătoare. De altfel, lăcașul acestei închizători poate fi văzut în partea dreaptă a intrării. Un sistem asemănător de închidere a fost folosit și la biserica de
Biserica de lemn din Rus () [Corola-website/Science/324599_a_325928]
-
specializată de pești, în special bentonici. Etimologia cuvântului condrostei: din greaca "chondros" = cartilaj + și latina "ostei", pluralul lui "osteus", din greaca "osteon" = os. Ca înfățișare externă, condrosteii amintesc, în oarecare măsură, selacienii. Capul lor este prelungit într-un rostru, iar orificiul bucal se găsește pe partea inferioară a capului (ventral), sub forma unei crăpături semilunare. Lepidotrihii (razele externe osoase) din înotătoarele neperechi sunt în număr mai mare, de obicei dublu, decât razele interne cartilaginoase corespunzătoare. Coada (înotătoarea codală), ca și la
Condrosteeni () [Corola-website/Science/326027_a_327356]
-
format numai din trei oase. i și-au păstrat spiraculul. Pereții (septele) interbranhiali se păstrează în mai mare măsură decât la alți pești osoși. La majoritatea speciilor, în stare adultă, dinții lipsesc. În intestin există o valvulă spirală bine dezvoltată. Orificiul anal este separat de cel urogenital. Lamele branhiale depășesc numai cu puțin septul pe care sunt prinse. La partea anterioară a ventriculului inimii se găsește un con arterial. Aparatul urogenital este apropiat de acela al peștilor cartilaginoși. La masculi, canalele
Condrosteeni () [Corola-website/Science/326027_a_327356]
-
și sistemul hemostatic și poate avea un efect direct asupra celulelor prin îmbunătățirea funcționării celulelor endoteliale. Poluarea se măsoară în funcție de pulberii în suspensie din aerul ambiental. “PM2,5″ înseamnă pulberile în suspensie de 2,5 µm care trec printr-un orificiu de selectare conform standardul european EN 14907, iar PM2,5 se definește ca mai mult de 50% din particule colectate cu samplerul să fie cu diametrul de 2,5µm. Valoarea maxim admisă este de 50 µg/mc. În prezent studiile
Boli cardiovasculare () [Corola-website/Science/326086_a_327415]
-
general segmentele abdomenului sunt la fel constituite că și segmentele din regiunea toracelui și anume din sclerite dorsale numite notum sau tergit, din sclerite ventrale numite sternit sau gastrum și din sclerite laterale numite pleure. La abdomen se găsesc următoarele orificii: Formă abdomenului poate fi diferită: cilindric, conic-cordiform, fusiform, etc., iar în secțiune transversala apare triunghiular, oval, rotund, în general turtit dorso-ventral. Abdomenul se leagă de torace în diferite moduri, deosebindu-se trei tipuri: propodeum, iar al doilea segment se îngustează
Morfologia insectelor () [Corola-website/Science/322567_a_323896]
-
cerci segmentați. Cerci nu erau curbați și probabil nu erau folosiți ca cei din prezent . Protelytroptera este considerat grupul central al ordinului Dermaptera. Aceste insecte, care seamană cu grupul modern Blattodea sau cu gândaci cu aripi tip carapace și cu orificiu anal mare și inegal, sunt cunoscute din Permian în America de Nord, Europa și Australia. Nu există fosile din Triasic când schimbări morfologice au avut loc din Protelytroptera spre Dermaptera. Ordinul cel mai apropiat și cel mai probabil este Grylloblattaria, descris de către
Urechelniță (insectă) () [Corola-website/Science/322795_a_324124]
-
Rectoragia (denumită și proctoragie) este reprezentată de scurgeri de sânge prin orificiu anal. Scurgerile pot fi în cantitate mai mică sau mai mare. Dacă scurgerile sunt abundente este necesar să se apeleze la transfuzii de sânge. Cauzele principale care duc la pierderea sângelui prin orificiu anal sunt: Cele mai comune și frecvente
Rectoragie () [Corola-website/Science/322033_a_323362]
-
este reprezentată de scurgeri de sânge prin orificiu anal. Scurgerile pot fi în cantitate mai mică sau mai mare. Dacă scurgerile sunt abundente este necesar să se apeleze la transfuzii de sânge. Cauzele principale care duc la pierderea sângelui prin orificiu anal sunt: Cele mai comune și frecvente cauze de rectoragie sunt hemoroizii interni și fisurile anale. Rectoragia reprezinta un semnal de alarmă care trebuie să sperie pe orice pacient, motiv pentru care trebuie sa se adreseze de urgență unui medic
Rectoragie () [Corola-website/Science/322033_a_323362]
-
de timp. Ulterior sunt mai frecvente, abundente, apar după fiecare scaun, odată cu creșterea în dimensiuni a hemoroizilor. În cazul fisurilor anale sângerarea este mai mică, apare după defecație și se asociază cu durerea. Pierderile mici și repetate de sânge prin orificiul anal caracteristice hemoroizilor pot duce la apariția anemiei cronice. Cauza unei rectoragii nu este totdeauna ușor de găsit. Este necesar apelarea la endoscopie prin anuscopie, rectosigmoidoscopie sau colonoscopie.
Rectoragie () [Corola-website/Science/322033_a_323362]
-
care sunt vizibile razele solare ca fiind 18°, foarte asemăntor cu valoare acceptată în epoca modernă. Un alt mare învățat persan, Al-Farisi (1267 - 1320), dă o explicație clară pentru formarea curcubeului și studiază și camera obscură ajungând la concluzia că orificiul optim este cel cu diametrul minim. Robert Grosseteste (c. 1175-1253) realizează studii asupra luminii din mai multe perspective: epistemologică, metafizică, cosmogonică, etiologică și chiar teologică. Acesta subliniază rolul observației și al matematicii în studiul fenomenelor optice. Consideră curcubeul ca fiind
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
pregenitală, o placa mediană, 2 plăci marginale, 2 plăci adanală și o placa anală. Idiosoma este împărțită într-o regiune anterioară, numită podosoma și o regiune posterioară, opistosomă. Podosoma poartă 4 perechi de picioare la adulți (trei la larve) și orificiile genitale. Picioarele (membrele) sunt compuse din șase segmente: coxa, trohanter, femur, tibie, metatars și tars. Coxele sunt sudate de podosomă. Picioarele se termină cu două gheare și o formațiune în formă de ventuză, numită pulvil ("pulvillus"). Pe tarsul perechii I
Căpușă comună () [Corola-website/Science/329717_a_331046]
-
se suprapune pe coxa perechii a doua de picioare. Tarsul are o lungime moderată (0,8 mm la femele și 0,5 mm la masculi) și se îngustează spre vârf. Opistosomă, care se află posterior de picioarele IV, poartă 2 orificii respiratorii și un orificiu anal. Orificiile respiratorii perechi, numite stigme sau spiracule, sunt dispuse de o parte și de alta, lateral după perechea a IV-a de picioare. Orificiu stigmatic este înconjurat de o placă chitinoasă bine dezvoltată, numită peritremă
Căpușă comună () [Corola-website/Science/329717_a_331046]
-
perechii a doua de picioare. Tarsul are o lungime moderată (0,8 mm la femele și 0,5 mm la masculi) și se îngustează spre vârf. Opistosomă, care se află posterior de picioarele IV, poartă 2 orificii respiratorii și un orificiu anal. Orificiile respiratorii perechi, numite stigme sau spiracule, sunt dispuse de o parte și de alta, lateral după perechea a IV-a de picioare. Orificiu stigmatic este înconjurat de o placă chitinoasă bine dezvoltată, numită peritremă sau placa spiraculară. "Ixodes
Căpușă comună () [Corola-website/Science/329717_a_331046]
-
doua de picioare. Tarsul are o lungime moderată (0,8 mm la femele și 0,5 mm la masculi) și se îngustează spre vârf. Opistosomă, care se află posterior de picioarele IV, poartă 2 orificii respiratorii și un orificiu anal. Orificiile respiratorii perechi, numite stigme sau spiracule, sunt dispuse de o parte și de alta, lateral după perechea a IV-a de picioare. Orificiu stigmatic este înconjurat de o placă chitinoasă bine dezvoltată, numită peritremă sau placa spiraculară. "Ixodes ricinus" este
Căpușă comună () [Corola-website/Science/329717_a_331046]
-
vârf. Opistosomă, care se află posterior de picioarele IV, poartă 2 orificii respiratorii și un orificiu anal. Orificiile respiratorii perechi, numite stigme sau spiracule, sunt dispuse de o parte și de alta, lateral după perechea a IV-a de picioare. Orificiu stigmatic este înconjurat de o placă chitinoasă bine dezvoltată, numită peritremă sau placa spiraculară. "Ixodes ricinus" este lipsită de ochi. "Ixodes ricinus" este o căpușă cu trei gazde. Ea atacă în stare adultă diverse mamifere mari: bovine, cabaline, ovine, câini
Căpușă comună () [Corola-website/Science/329717_a_331046]
-
viață liberă 5-7 săptămâni (uneori până la 5 luni), după care năpârlește și se transformă în nimfă octopodă. Nimfa are aproximativ 2 mm lungime se aseamănă cu adultul, este octopodă (are 4 perechi de picioare), ca și acesta, dar nu are orificiu genital. Nimfele încep să caute o nouă gazdă după aproximativ 12 luni. Ea atacă un alt mamifer, care reprezintă cea de a doua gazdă, de obicei mai mare decât cea a larvelor (de obicei, o pasăre, iepure sau veveriță), și
Căpușă comună () [Corola-website/Science/329717_a_331046]
-
mișcarea fluidelor, precum și acțiunea fluidelor asupra corpurilor, sunt rezolvate de pe poziții tehnice, în limitele unor aproximații acceptate în tehnică. Suportul teoretic al hidraulicii este dat de mecanica fluidelor. Principalele aplicații ale hidraulicii se referă la curgerea în conducte, curgerea prin orificii (de exemplu la diafragme și ajutaje), curgerea peste deversoare și baraje și curgerea lichidelor în jurul profilelor hidrodinamice. Tot de hidraulică țin și fenomenele în care apar curgeri cu suprafață liberă, cum ar fi curgerea din râuri, estuare și canale, precum și
Hidraulică () [Corola-website/Science/328009_a_329338]
-
inclusiv „paradoxul hidrostatic”: presiunea într-un lichid nu depinde de forma vasului care îl conține, ci numai de adâncime). Evangelista Torricelli (1608-1647), matematician și fizician italian, unul din elevii lui Galileo Galilei, a descoperit, printre altele, legea scurgerii lichidelor prin orificii. Matematicianul, fizicianul și filozoful francez Blaise Pascal (1623-1662) a efectuat numeroase experimente asupra presiunii atmosferice și echilibrului lichidelor, stabilind principiul transmiterii presiunii într-un fluid. Newton (1642-1727) a stabilit formule pentru calculul rezistenței la înaintare a corpurilor și a formulat
Hidraulică () [Corola-website/Science/328009_a_329338]
-
formula 36, adică numărul Froude al curgerii să fie același la model ca și în natură ("Fr = idem"). Modelarea după criteriul de similitudine Froude este utilizată în special la studiul curenților în albii deschise, la dinamica navelor, la mișcările efluente prin orificii, deversoare, sifoane etc. Dacă se consideră ca forțe dominante ale fenomenului de modelat forțele de inerție și forțele de frecare interioară datorate viscozității fluidului, din legea lui Newton formula 37 (unde formula 38 este coeficientul de viscozitate dinamică a fluidului, formula 39 secțiunea
Hidraulică () [Corola-website/Science/328009_a_329338]
-
aproximativ două treimi din lungimea corpului, și constă dintr-un tub cu pereți subțiri, înconjurată de glande unicelulare mari, numite sticocite. Întreaga structură este adesea descrisă ca un sticozom. Extremitatea anterioară a esofagului este parțial musculoasă și lipsită de stihocite. Orificiul anal este situat terminal. Suprafața ventrală a regiunii esofagiene are o bandă largă de pori minusculi, care duc la celule glandulare și neglandulare subiacente. Această banda bacilară specializată a epidermului este tipică pentru ordinul "Trichinellida". Deși funcția celulelor din banda
Tricocefaloză () [Corola-website/Science/328305_a_329634]
-
scrieri aparținând lui [[Hipocrate|școala de medicină hipocratică]] au descris aura vizuală care poate să preceadă durerea de cap și ușurarea parțială care apare după vomă. [[Fișier:Crane-trepanation-img 0507 crop.jpg|thumb|left|Un craniu trepanat, din [[epoca fierului]]. Perimetrul orificiului din craniu este rotunjit prin creșterea unui nou țesut osos care indică faptul că persoana a supraviețuit acestei operații.]] O descriere din secolul al doilea aparținându-i lui [[Aretaeus din Cappadocia]] a împărțit durerile de cap în trei tipuri: cefalgia
Migrenă () [Corola-website/Science/327618_a_328947]