5,290 matches
-
Lumley se Înroși, roșeala urcându-i dinspre gâtul murdar al salopetei. L-am apucat. Eu... Eu voiam doar să vorbesc cu el. Să-i spun ce cred despre el... Își mușcă buza și privi În jos la cusătura care ținea perna la un loc. A Început să zbiere și l-am pocnit. Doar ca să tacă din gură. Să termine. Doar că n-am putut. Să mă opresc. Am continuat să dau și iar să dau și iar să dau... Isuse, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
zi. Doamna Strichen se clătina Înspre canapea, cu fața la fel de albă ca zăpada de afară. În spatele ei stătea Martin, cu fierul de călat În mână, cu o expresie ciudat de calmă și senină. Mama lui se poticni, apucându-se de pernele prea pline ca să se sprijine, iar Martin păși În spatele ei, și duse În jos fierul Într-un arc nimicitor. Se lovi de partea din spate a craniului ei, iar femeia căzu ca un sac plin de cartofi. Watson simți cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
ascunde după un vinovat mai mare decât el. Însă se condamnă singur, fiindcă Tiberius va trebui să-l reducă la tăcere, în așa fel încât să nu poată vorbi nici peste o sută de ani. Întinsă într-un colț pe perne, Agrippina asculta și tremura continuu de frig. Neliniștitul Creticus spuse: — Mă tem că Piso o să izbutească să fugă pe la vreun mic tiran din apropierea graniței cu Syria, în Decapolis sau la parți. Cu banii lui... Nu se poate, răspunse calm Cremutius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
adorat până la disperare. Era insuportabil s-o vadă pe Plancina plângând de bucurie în brațele materne ale Liviei, să vadă neamul obraznic al Pisonilor străbătând Roma cu seninătatea nevinovăției regăsite. Din încăperile îndepărtate, Gajus îi auzea glasul neliniștit, înăbușit de perne, printre implorările prietenelor ei, și se învârtea de colo-colo în tăcere. Era abia un copilandru, dar la un moment dat se opri și-și promise că va veni ziua în care nu va ierta pe nimeni din familia aceea. „Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
înspăimântătoare. Visele lui Gajus erau scurte și agitate, o adiere de vânt în canatul ferestrei le risipea. Atunci, să începi să te gândești era ca și cum ai fi tras de capătul unui ghem. Se perindau imaginea mamei care tremura sprijinită de perne, a lui Nero care râdea din orice, a lui Drusus care scria încruntat. Somnul nu revenea până când nu se ivea lumina leneșă a dimineților de iarnă, iar el își spunea că, poate, și mintea bătrânei Livia, Maștera, era asaltată noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
clipă pe gânduri, apoi spuse: Putem s-o facem. O s-o facem. Cu ușile închise, printre cântece, dansuri, libații, în aerul greu de parfumuri, la capătul unei exaltări colective amețitoare, prinții prizonieri, răsuflând greu din pricina violenței ritului, abandonară fetele pe perne, se ridicară și, adunându-se, le adresară zeilor, prin vechea formulă rostită de glasul lui Rhoemetalkes, rugăciunea care îi obliga să se supună: — Gajus Caesar Augustus imperator. Dacă s-ar fi aflat de ceremonia aceea compromițătoare, toți și-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
odată, bolborosea Sertorius Macro cu cruzime. Mi-e teamă; dacă la Roma se pregătește altcineva... Și, înfrângându-și teama, așa cum făcuse Livia când Augustus agoniza la Nola, răspândea zvonuri despre o însănătoșire miraculoasă a lui Tiberius, în vreme ce acesta horcăia între perne, sub privirile îndurerate ale medicilor săi, care aveau să-și piardă slujba și banii. Dar Sertorius Macro mai știa un lucru, pe care i-l spuse, mânios, numai lui Gajus: Tiberius era înspăimântat de luptele ce urmau să se declanșeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
făcut-o în insula Pandataria... Ca urmare, ochii senatorilor se ațintiră asupra tânărului Împărat când acesta ajunse la scaunul ce-i aparținuse lui Tiberius, pe care vreme de unsprezece ani ei îl văzuseră gol și pe care acum, stofele și pernele, noi, purtau culorile glorioase ale mândrei familii Julia. Iar pe când el își sprijinea brațele de rezemători, se întrebau cine scrisese pentru el, atât de tânăr și lipsit de experiență, programul de guvernare. Însă, pentru că nimeni nu putea răspunde, nici unul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cele mai mici cheltuieli legate de îmbrăcăminte. Astfel, în palatele imperiale își făcură repede apariția - și fură primite cu entuziasm de tineri - strălucitoarea eleganță orientală, pieptănăturile, pliseurile, transparențele, colierele și brățările, cingătorile subțiri, perucile. Pe somptuoasele tunici, hlamide, mantii, perdele, perne sau sandale străluceau sutele de culori ale vopsitoriilor din Pelusium și Bouthos. Senatorii descoperiră uluiți și alarmați că, în particular, Împăratul purta tunici în stil grecesc, lungi și înguste, cu mâneci largi care ajungeau până la încheieturi, iar la Roma, cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
zilele acelea, fiindcă el nu-și aducea aminte și nimeni nu-i spusese. Callistus continuă: — Piso și Silanus s-au întâlnit în taină cu Sertorius Macro. Tăcu, încercând să-și dea seama dacă se făcuse înțeles. Cu capul sprijinit pe perne, Împăratul asculta în tăcere. Părea o simplă bârfă, dar asocierea celor trei nume i se înfipse în creier ca un cuțit. Se gândi: „Niciodată Callistus nu mi-a adus vreo veste care să mă facă fericit“. Spaima i se strecură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Acum ușa de la zothecula era din nou deschisă, și toți se arătară în prag. Durerea se prefăcuse în epuizare, iar Împăratul își primea vizitatorii - de fiecare dată puțini, câți puteau încăpea în camera minusculă. Ședeau în jurul lui, pe taburete și perne; din când în când, un paharnic le umplea atent cupele, la sfatul medicilor imperiali, cu un vin roșu vechi, pe care Manlius îl scosese dintr-un dolium centenar din pivnițele sale, săpate în măruntaiele vulcanice ale muntelui Artemisium. În timp ce musafirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
departe de Agrippina. — Voiam să fim lângă tine, spuse ea, folosind pluralul. Lui i se tăie suflarea. A doua zi, în zori, încercă o nouă senzație când o privi pe Milonia, care, obosită din cauza călătoriei, dormea cu capul afundat în perne. Nu o mângâie, ca să n-o trezească; atinse ușor, cu două degete, o șuviță din părul ei negru. Ea se trezi însă imediat, iar el îi zise: — Trebuie să te scoli. Pentru că azi mă căsătoresc cu tine. Vestea că a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
te iubesc. Relația dintre tine, care deții puterea, și ceilalți nu e o relație între niște ființe umane.“ Care tiran mergea travestit pe străzi și prin taverne, ca să afle ce credeau cu adevărat oamenii despre el? Își îngropă fața în pernă. „Puterea e un tigru“, își spuse disperat, „care stă ghemuit singur pe o stâncă, în timp ce o haită de dulăi latră în juru-i“. Cu ochii închiși, căută întunericul unde dispăruse umbra tatălui său. Vorbea cu el, sau își închipuia că gândurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
coapsele tari luminând albe de sub furoul transparent; are un abdomen sculptural, ce se lasă, se ridică aritmic, respiră viclean, o ventuză enormă la pândă, nu spune nici un cuvânt, doar gesturile; acolo e fusta aruncată pe jos, bluza de mătase pe pernă, părul despletit În dezordine, ochii semideschiși; nu se mișcă, nu scoate nici un sunet, respiră precipitat, o venă i se umflă șarpe vânăt pe gât, respiră; pântecul bombat se lasă În jos, se ridică, coboară, urcă din nou, se oprește, continuă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
erau acasă. A căutat cheia Între glastrele colorate și a deschis, Împingându-mă să trec pragul primul. M-am trezit În semiobscuritatea unei camere galbene; tot ce se afla acolo avea această culoare sau o nuanță apropiată, perdele, cearșafuri, scoarțe, perne, fețe de mese, covoare, hârtia cu care erau tapetați pereții În unele locuri, etajerele, mobilele, scaunele, toate obiectele din cameră se estompau, se reflectau, se dizolvau Într-o lumină obscură, ce Învăluia, sufoca, artificializa. N-am reținut decât această senzație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
În stropi mari, pătând carnea neverosimil de albă); mă avânt să opresc sacrilegiul, deschid gura să strig; În aceeași clipă, mă trezesc... Unde ești? De ce m-ai păcălit? Ah, sunt o victimă a vicleanului vis, mă arunc cu capul În pernă să-l continui, dar nimic; sunt treaz, nimic nu se Întoarce, aud pendula bătând bang-bing, bang-bing, e ora două. (noaptea) Îmi opresc orice altă reacție, stau Încordat și aștept clipa când plăcerea irumpe sălbatic În expresia feței sale; Îi pândesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
geamlâc, În fundul unei curți cu iarbă și flori laolaltă, nu prea plivite; vara pleca din orașul nostru, mergea undeva În Apuseni, de unde Îmi scria o epistolă de o pagină și jumătate pe care eu o țineam tot timpul ascunsă sub pernă, să nu mi-o citească nimeni; am fost atât de exaltat când mi-a scris prima dată, scoteam plicul de o sută de ori pe zi și Îl deschideam să văd, să mă conving dacă este scrisul ei, dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
o ediție Felfrinelli, minusculă, elegantisimă). Îl invidiez pe Principe pentru arta de a sorbi acel ozio insezizabil naturilor plebeie. „Noi nu avem gustul format ca să ne bucurăm de o asemenea decadență“, Îi spun lui A. Stăm În pat rezemați de perne; când obosim să discutăm, facem amor, nu mai ieșim din casă, nici din cameră, Îi spunem Floricăi să ne servească prânzul aici. Ies aburi din cuvintele și corpurile noastre Încinse. Ne amuzăm la pagina unde Don Fabrizio, Înainte de a ajunge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
renunțase la orice legătură cu oamenii, iar onorata sa audiență, căreia obișnuia să i se adreseze, deveni singura sa companie. Discursurile către spectatorii săi imaginari începură să îi ocupe toate gândurile, de când se trezea și până punea capul înapoi pe pernă, fiind adesea prezente și în visurile pe care le avea noaptea. Îi era teamă uneori că va înnebuni, dar de cele mai multe ori, se simțea foarte bine știind că tragedia de acum trei ani nu l-a lăsat singur pe lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
Kara, arătându-i mamei unghiile, proaspăt vopsite în negru. - Foarte frumos, scumpa mea. Mă cam săturasem de atâta roz. Îl poți vedea peste tot în zilele noastre. A devenit de-a dreptul convențional. Kara se ridică doar pentru a aranja perna de sub capul mamei sale și apoi își reluă locul jos lângă pat, sorbind zgomotos din paharul de carton pe care scria Starbucks; cafeaua era singurul ei drog, însă dependența era intensă și iremediabilă, ca să nu mai vorbim de costisitoare - era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
o singură mișcare cu fața la monitor și citi la rândul său mesajul. Făcu o grimasă și deconectă telefonul de la computer, iar pe acesta din urmă îl scoase din priză. Apoi, se apropie amenințător spre Rhyme, care își afundă iute capul între perne, așteptându-se ca dintr-o secundă în alta să simtă tăietura lamei. Dar Magicianul se depărtase puțin, respirând adânc. Păru mai degrabă impresionat decât enervat de încercarea lui Rhyme. - Știi ce a fost asta, nu? întrebă el cu un zâmbet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
un criminal. Pentru o clipă, mama ei își ridică sprâncenele, ca și cum ar înțelege. Inima Karei începu să bată cu putere. Se apropie de pat. - Am găsit insigna. Nu credeam că o voi mai vedea vreodată. Capul îi căzu înapoi pe pernă. Mâinile Karei se încleștară și începu să respire precipitat: - Mamă, eu sunt! Eu! Copilul Roial! Nu mă vezi? - Tu? Să te ia naiba! urlă Kara în gând către demonul care îi poseda mama și care îi sufocase sufletul. Las-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
oră de stingere, mormăi Rhyme către Sachs, care era întinsă alături de el în pat. - Aș putea să trag în generatorul lor, să știi, îi răspunse ea cu o voce limpede. Se părea că nu adormise deloc. Capul îi era pe pernă lângă al lui, buzele îi erau lipite de gâtul lui, loc în care simțea o gâdilătură ușoară din cauza părului și atingerea răcoroasă a pielii ei. De asemenea, sânii presați de pieptul lui, burta de șold, piciorul peste picior. Știa toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
și habar n-aveam că baghetele erau... ăăă, „cupug“. —Deci? Arăta plictisită, dar nu impacientată, m-am gândit eu, iar ochii ei - o nuanță înfiorătoare de căprui-gălbui, ca de pisică - păreau surprinzător de tineri în spatele ochelarilor săltați între obraji de pernele ce-i înconjurau. Oh, am înțeles. Da, sigur, aș fi fraier să nu o iau și pe cea gratuită, nu? Vă mulțumesc că mi-ați spus, am să trag o fugă să mai iau una. Am mers repede înapoi la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
continuat ca o parte prostească a preludiului nostru vreme de câțiva ani după ce ne căsătoriserăm. Un bilet pe care scria ceva de genul „Cartea de drept matrimonial a lui Gaston IV“ sau „6:40 de la Waterloo la Haslemere“ lăsat pe perna mea îmi provoca spasme de plăcere și mulțumire de sine, trimițându-mă direct în brațele lui. Cât mă mai distram alegând cămăși de noapte sau lenjerie care știam că îi vor plăcea; mă îmbrăcam în cadou, pentru ca el să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]