3,697 matches
-
perechi în bronz avea dreptul de a turna și suveniruri în plastic. Cu miile. Cât timp a stat casierul la băi și apoi la specializare în Germania, li s-au arătat grupurilor de turiști japonezi câți Romuluși și Remuși au poftit. Îi admirau, așa cum fac asiaticii: „Oho, Unu, A-a-a, e-e-e, i-i-i, o-o-o, u-u-u!“, și se repezeau la ambulanți să cumpere sugari turnați în forme de silicon. La un moment dat, arabul s-a supărat și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
verde, ne spunea din tot corpul: „Eu sînt din Insula Paștelui, unde vremea e perfectă, femeile sînt perfecte...“ Stăteam În ușă la Gioconda și așteptam să apară compatriotul nostru, care nu dădea semne că ar mai veni; proprietarul ne-a poftit Înăuntru, să nu mai stăm În soare, și am avut parte de una dintre mesele sale magnifice, cu pește prăjit și supă cu multă apă. N-am mai primit nici un semn de la argentinianul nostru În tot timpul cît am rămas
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
un individ de la spate mă acostează. Desface reverul de la haină și mă invită să stau puțin cu el de vorbă. Individul îl întreabă pe librar dacă mă cunoaște, care mirat, îi răspunde că da. Mă ia de braț și mă poftește puțin afară. N-aveam ce face! Eu ies cu el și, din vorbă în vorbă, mă duce la securitate. Îi spune ceva la ofițerul de serviciu și iese afară. Ofițerul mă dezbracă. În buzunar îmi găsește scrisoarea pe care trebuia
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
în fața noastră, am pornit pe jos de la gară până spre centru, unde, chiar lângă piață, se afla autobaza IRTA. Ajunsesem la cinci minute de dânsa când, în dreptul județenei de partid, am fost opriți de o matahală de milițian, care ne pofti să-l urmăm. I-am dat ascultare, nedumeriți, până la o cameră destul de strâmtă de la etaj, în care se aflau mai mulți ofițeri de miliție, dar și urâtul din vagonul de cale ferată de la Zărnești. Atunci am înțeles totul. Am fost
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
în Occident cu-atât dispreț despre Ceaușescu. Chiar numai sosirea ei la Berlin se dovedea o trădare, și-n timp ce mi-o mărturisea, pretindea totodată că n-ar putea să-mi facă niciodată ceva rău. După două zile am poftit-o să-și facă bagajul și-am condus-o la gară. Interzicându-mi pe peron să mai scot batista pentru a face semne de rămas-bun, batista în care să plâng. Cât despre batista în care-ți faci nod ca să nu
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
proaspete de plop miroseau dulce-amărui ca zahărul ars. Eram ușor euforică la gândul că aș putea să ies din încercuire. Ce-ar fi s-o șterg din viață discret și șmecher, așa-mi ziceam, și când, data viitoare, anchetatorul va pofti să mă mai frece - ia-mă de unde nu-s! Iar dumnealui rămâne pierdut în camera de interogatoriu, monstruos de singur în petele de soare ce joacă pe blestemata de podea. Nici nu mai conta că asta ar fi presupus să
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
a doua și a treia crește la loc cum vrea ea. și totuși avem noroc“1. Sau: „Voiam ca iubirea să crească la loc, ca iarba cosită. Să crească altfel, ca dinții copiilor, ca părul, ca unghiile. Să crească cum poftea“2. și mai departe în text scrie: „Azi ascultă iarba când vorbesc despre iubire. Am senzația că acest cuvânt nu este sincer nici față de sine“3. Capul ras chilug al mamei, beția unui tată, sicriul-acordeon al bunicii, chitanțierele bunicului, fețele
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
de mâncare acasă, la copii. Ai înțeles? Bagă la cap ce ți-am spus. Ești liber! Să trăiți! A plecat nemulțumit, bombănind că fapta lui patriotică nu a fost apreciată la justa ei valoare. Da' las' c-o să vadă el... Poftiți, doamnă, în birou. Mamei i se tăiaseră picioarele și a căzut zdrobită de amărăciune pe scaunul oferit de domnul doctor. Doamnă, vă cer scuze pentru modul grosolan în care ați fost tratată. Îmi pare nespus de rău. După cum cred că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
urmat-o în jos, pe trepte, ducând una din sacoșe, într-un coridor semiântunecat, mirosind familiar a uzină termică. A descuiat o ușă, apoi s-a descălțat, lăsându-și pantofii pe covorașul din fața ușii, a aprins lumina și m-a poftit înăuntru. M-am descălțat și eu, mi-am așezat pantofii lângă ai săi și am intrat. Camera era pătrată, fără ferestre și, din cauza tavanului jos, părea mai mare decât trebuie să fi fost în realitate. Mirosea plăcut, a cafea proaspăt
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
electric. În colțul opus mesei, o chiuvetă minusculă, cu un robinet care picura ritmic, iar pe peretele din dreapta un cuier din care atârnau cele două rochii ale Veronicăi și un combinezon de nailon mov. Cum nu existau scaune, m-a poftit să stau pe pat (care s-a dovedit a fi neașteptat de tare) și mi-a proptit două perne sub șale. A început să se agite în jurul sacoșelor, al chiuvetei și al reșoului, iar eu m-am cufundat într-un
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
Conspectul școlariu cu datele statistice dimpreună cu conspectul despre materialul propus din singuraticele obiecte de învățământ să se afle în bună regulă pe catedra școlară. 3. Direcțiunea școlară dimpreună cu comitetul parochial și toți poporenii cari doresc înaintarea școlei sunt poftiți a asista la acest esamen, ceea ce să se publice poporului în sânta biserică cu 8 dile mai înainte. Avrig, 3 Maiu 1900 L.S. Ioan Cândea, protopop iar pe verso e arătat programul: Nr. 417/900 Programa esamenelor de vară de la
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
fim scoși în față, să ne vadă lumea, noroc cu Denisa Mihăilă pictorița din Timișoara, care a spus la un moment dat că lumea nu ne cunoaște (deși ne știam toți între noi), așa că d-l director Alexandrescu ne-a poftit în față să fim văzuți. Am ieșit în față și am luat spus fiecare dintre noi câteva cuvinte. Cei trei coautori ai cărții „Aventuri în insula naivilor”, Costel Iftinchi, Gustav Hlinka și Mihai Dascălu, la lansarea care a avut loc
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
informa că „sa inventat tele comanda“. Același îndemn, de a schimba canalul, îl auzim cu toții, pe post, de la unii realizatori TV mai zurbagii. Cu alte cuvinte, sunt tare și nu vreau să fac pe plac nimănui, îmi fac emisiunea cum poftesc și, dacă nuți place ce vezi, valea! Prin asta, respectivii țin să braveze și să ne arate - chipurile - că nu iar preocupa audiența (deși, evident, nui așa) și, pe de altă parte, săși cauționeze trăsnăile. Firește, o asemenea atitudine asigură
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
închide televizorul!“, ci doar „mută pe alt post!“ - pentru a rămâne de fapt captivi în același cerc vicios.) Afirmația „e emisiunea mea și fac ce vreau în ea“ se vrea echivalentă cu „sunt la mine acasă și mă comport cum poftesc“. Numai că lucrurile nu stau deloc așa. O emisiune nu e un spațiu privat al unui individ, ci un loc public, iar ea e în egală măsură și a realizatorilor, dar și a telespectatorilor. A spune că dacă nuți convine
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
mărturisi că nu aveau o temelie solidă. 65. Locțiitorul întrebă: - Păi atunci ce predicați ? - Noi nu predicăm, răspunse Pelerinul; ne mulțumim, de pildă, să vorbim în mod familiar despre cele ale lui Dumnezeu, după masă, cu persoanele care ne-au poftit. - Dar, reluă călugărul, ce spuneți despre cele ale lui Dumnezeu? Asta am dori să știm. - Noi, spuse Pelerinul, vorbim când despre o virtute sau alta, lăudându-le; când despre un viciu sau altul, înfierându-le. - Voi nu sunteți învățați, spuse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
fi fost de vină că-i rotund, sau lumea e prea mică? Se întrebă cine oare o urmărește, destinul sau ghinionul, căci de dragoste nu putea fi vorba. După ce îl întâmpină cu căldură pe musafirul nou venit, bătrâna proprietară îl pofti să intre pe ușa casei, iar Leon intră cu și mai multă plăcere când o văzu pe Carlina. Când îl invită să rămână la ea, el acceptă bucuros. Leon îi zâmbi politicos și se comportă la fel de deschis și prietenos ca
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
pavilionul administrativ. Vă dați seama: ba vine cineva de la minister, ba cineva de la județ... Și-apoi, chiar și șefilor le place să aibă o floare pe birou. Altfel pare încăperea dacă e luminată de o floare, nu? Deschide o ușă, poftindu-mă să intru într-o încăpere înaltă, cu panouri mari din sticlă, de jur-împrejur și deasupra. În mijloc, e un copac de vreo trei metri înălțime, plin de flori încă nedeschise un adevărat tezaur, un munte de diamante. Rămîn pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Ies din birou în urma lui Ștefănescu, murmurînd un "bună ziua", și asta nu pentru că aș simți nevoia manifestării respectului, ci doar pentru că așa sînt învățat. Veniți la mine în birou, îmi zice Don Șef cînd sîntem în secretariat. Îmi deschide ușa, poftindu-mă să intru, apoi intră și el. Mă invită să iau loc într-un scaun în fața biroului, în timp ce el se plimbă pe lîngă fereastră. Știți ceva, îmi spune privindu-mă, dă-l în mă-sa de balaur! Aveți și dumneavoastră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
aici, Brîndușa, abia venită de la sfatul tehnic, trebuie să fi fost înfuriată de ce s-a discutat acolo și s-a purtat cu mine urît sub influența stării de nervozitate. Adevărata Brîndușa este cea de acum : politicoasă și plină de zîmbet. Poftiți, vă rog! îmi spune Brîndușa, întinzîndu-mi dosarul cu un gest delicat, de parcă mi-ar fi oferit o floare. Mergeți la etajul întîi, să vă semneze președinta comitetului sindicatului, apoi unul din directori. Mă ridic, iau dosarul, mulțumesc, înclinîndu-mi totodată capul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
spre mine, făcînd un gest larg cu mîna dreaptă, apoi trage de pe colțul biroului un biblioraft și începe să-l răsfoiască. Uitați-vă, îmi arată, acesta este tabelul cu repartițiile pentru blocul-turn aprobate de la începutul anului. Numele dumneavoastră nu apare. Poftiți să vedeți... Mulțumesc! Vă cred pe cuvînt, îi zic, simțind cum am încremenit, fără să mai pot face vreun pas, deși doresc nespus să cercetez și eu listele. O cărămidă mare, de plumb, s-a așezat pe creștetul meu și-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de teatru peste așteptările lor!... Știu că nu voi reuși singur, eu nu-s regizor -, dar contez pe sprijinul amicilor mei de la teatrul din localitate, sprijin care, la urma urmei, poate fi "stimulat" cu cîteva sticle de vodcă. Dar merită!... Poftiți, tovarășe Vlădeanu! Cu ce problemă? Îi spun de încurcătura cu locuința. Președinta se încruntă, stă și se gîndește o clipă, apoi se întoarce spre interfon, dar înainte ca ea să sune pe cineva, Brîndușa exclamă: Domnul vrea locuință! Da-da
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
tovarăș insistă să vorbească cu tovarășul Amariei. Sînt Mihai Vlădeanu, de la combinat, intru eu în vorbă înainte ca secretara să dea un răspuns, e vorba de ceva urgent... Sînteți tovarășul fizician Vlădeanu? se aude întrebarea în interfon. Da, răspund prompt. Poftiți! Etajul doi, camera 21. Tovarășe portar, schimbă tonul secretara, faceți-i repede bon de intrare tovarășului Vlădeanu. Urc scările cît pot de repede, oprindu-mă cu sufletul la gură în fața ușii cu numărul 21. Bat, apoi intru. Bună ziua, tovarășe Vlădeanu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
coborînd pînă la jumătatea genunchilor. Întreaga ei înfățișare emană tinerețe. Tinerețe și feminitate. Aproape că simt nevoia s-o strîng mai tare de braț și s-o apropii... A făcut-o de dragul tău, îmi spune doamna Petrache, întinzîndu-mi o hîrtie. Poftim coeficienții. Nu vrei și cafeaua mea? Ba da, săru' mîna! răspund eu bucuros. Scot o aspirină, o mestec, apoi sorb cafeaua. Pun ceașca la loc, mulțumesc, iau tabelul cu coeficienții, îmi arunc privirea peste el, apoi trag telefonul mai pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ce mi-ai răspuns? E prost, dar e prostul nostru, murmur eu, împingînd cu vîrful ghetei spre canal o bucățică din declarația Tamarei. Exact! exclamă Vlad. Așa mi-ai spus, Brîndușa. Ai încheiat discuția cu răspunsul ăsta și m-ai poftit să ies. Asta nu se uită! îi strigă Vlad apăsat, săltîndu-și sacul, prinzîndu-l mai bine sub braț, îndreptîndu-se spre ușă. -Vlad, spune Brîndușa, urmîndu-l, de ce nu vrei să înțelegi că orice șef are șefii lui? Nu înțeleg pentru că nu vreau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
persoană pe care am văzut-o a fost Irène. O Irène dezamăgită, nemulțumită, plină de amintirea Mangaliei de altădată, plângându se de o anumită promiscuitate care domnește în societatea ei, chiar și de Mircea, de talentul de a se face poftiți la masă al cuplului P., de libertinajul și „exhibiționismul“ grupului. S-a ocupat de instalarea mea, apoi a plecat să caute grupul. N am mai văzut-o; m-am culcat la 8½ după ce am cinat, singură, la Delureanu. Am dormit
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]