3,510 matches
-
Frederic, a preluat puterea și a condus regatul vreme de 15 ani, în vreme ce alți moștenitori ai familiei Hohenstaufen se aflau la conducerea a diferite regiuni din Germania. După îndelungi dispute cu Statul Papal, Regatul Siciliei a reușit să își apere posesiunile, însă Papalitatea a declarat regatul ca fiind decăzut ca urmare neloialității familiei Hohenstaufen. Sub acest pretext, papa a ajuns la un acord cu regele Ludovic al IX-lea al Franței, prin care fratele lui Ludovic, Carol de Anjou, să preia
Regatul Siciliei () [Corola-website/Science/328296_a_329625]
-
asupra Antiohiei. Bohemund, sprijinit de ceilalți normanzi au avut în cele din urmă câștig de cauză, iar Bohemund s-a autoproclamat principe. El era deja principe de Taranto în Italia, și își dorea continuarea unei poziții independente în noua sa posesiune; ca urmare, el nu a căutat să primească titlul princiar din partea împăratului bizantin (față de care depusese jurământ de supunere pe când se aflase la Constantinopol, ca și ceilalți cruciați), și nici din partea nimănui care să îi impună obligațiile feudale. Între timp
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
Zwentibold a fost privită drept un eșec, iar la primirea veștii Arnulf a adunat o nouă armată, pe care a condus-o personal în Italia, cucerind Pavia câteva luni mai târziu. Ca parte a planurilor de a integra Lotharingia în posesiunile Franciei de est, domnia lui Zwentibold a fost impusă de tatăl său, susținută de arhiepiscopii Herman I de Köln și Ratbod de Trier, împotriva rezistenței nobilimii locale. Dat fiind că el a sprijinit populația de rând prea mult, a început
Zwentibold () [Corola-website/Science/328383_a_329712]
-
Beauvais și Comitatul de Dreux, 1019-1025 Comitatul de Troyes și Comitatul de Meaux, care mai târziu a format provincia Champagne, precum și Comitatul de Sancerre. Comitatul Blois era în 1231 pe cale de dispariție, trecând indirect în 1241 la Casa Châtillon. Aceste posesiuni au fost în cele din urmă vândute de către Ioana de Châtillon în 1391 "Ducelui de Orleans". În 1439, regiunea din jurul Châteaudun a fost separată sub numele de comitatul de Dunois, pentru Jean Dunois.
Comitatul de Blois () [Corola-website/Science/328389_a_329718]
-
Adelaida (numită uneori Adeliza) era de asemenea soră a ducelui Guillaume al II-lea de Normandia, iar Odo l-a însoțit pe cumnatul său în cucerirea normandă a Angliei din 1066. Theobald al III-lea de Blois a preluat apoi posesiunile lui Odo din regiunea Champagne. Pentru serviciile oferite de Odo, William Cuceritorul (devenit regele William I al Angliei) i-a acordat ca posesiune Holderness, în Yorkshire. Implicat într-un complot împotriva regelui William al II-lea Rufus, Odo a fost
Odo al IV-lea de Troyes () [Corola-website/Science/328400_a_329729]
-
său în cucerirea normandă a Angliei din 1066. Theobald al III-lea de Blois a preluat apoi posesiunile lui Odo din regiunea Champagne. Pentru serviciile oferite de Odo, William Cuceritorul (devenit regele William I al Angliei) i-a acordat ca posesiune Holderness, în Yorkshire. Implicat într-un complot împotriva regelui William al II-lea Rufus, Odo a fost făcut prizonier în 1095. Odo a avut un fiu cu Adelaida: Ștefan, devenit apoi conte de Aumale și decedat în 1127.
Odo al IV-lea de Troyes () [Corola-website/Science/328400_a_329729]
-
al X-lea, în cadrul războaielor pentru controlul asupra Ducatul de Bretania, Odo a supus comitatul de Rennes, ducele Conan I de Bretania confirmând drepturile familiei sale asupra regiunii. În jurul lui 977, tatăl său a murit și Odo a succedat în posesiunile acestuia. În 988, Odo l-a susținut pe ducele Carol de Lorena în operațiunea de capturare a Laonului. În 991, el i-a abandonat pe lotharingieni la Dreux și a asediat Melun, care aparținea lui "Bouchard cel Venerabil", vasal al
Odo I de Blois () [Corola-website/Science/328394_a_329723]
-
907 a adăugat acesteia abația de St. Medard din Soissons. El a luat poziția de abate laic, care i-a acordat drepturile asupra veniturilor acelor moșii. Căsătoria sa cu Adela, fiică a regelui Robert I al Franței i-a adus posesiunea asupra comitatului de Meaux. În 922, atunci când Seulf a devenit arhiepiscop de Rheims, într-un efort de a domoli expansiunea lui Herbert acesta i-a promis posibilitatea de a-l numi ca succesor al său. În 923, contele Herbert a
Herbert al II-lea de Vermandois () [Corola-website/Science/328407_a_329736]
-
Măgria" (în dialectul săsesc "Muegeroi, Mogerâ", în , în ), este un sat în partea de est a județului Sibiu, în Podișul Târnavelor. Aparține de comuna Bârghiș. Prima atestare documentară a așezării este în anul 1357, an în care satul aparținea de posesiunile greavilor din Alțâna. Începând cu sfârșitul secolului al XIV-lea, localitatea a aparținut până în 1876 de Scaunul Nocrich. De-a lungul istoriei sale, Pelișorul a avut o mulțime de dispute cu Biertanul, o localitate mult mai mare cu o populație
Biserica fortificată din Pelișor () [Corola-website/Science/327569_a_328898]
-
de Dundee, 40 de suspecți iacobiți au fost ținuți pentru aproximativ un an în fortăreață. În 1715 tunurile de la Dunnottar au fost folosite de iacobiți, în urma acestei revolte mareșalul Keith a fugit în Prusia și i s-au luat toate posesiunile. Bunurile confiscate de la Keith au fost răscumpărate de o companie din York. În 1761 bunurile au fost readuse pentru scurt timp în Scoția pentru a fi vândute 5 ani mai târziu lui Alexander Keith. Dunnottar a fost moștenit în 1852
Castelul Dunnottar () [Corola-website/Science/327624_a_328953]
-
partea de vest a teritoriilor sale. Acesta a purtat războaie cu slavii Polabian din Saxonia Răsăriteană (Gero în 963-964 și Horo în 972) și cu cehii. Victoriile asupra lui Horo și Wichmann i-au permis lui Mieszko să-și extindă posesiunile sale din Pomerania de vest în imediata apropiere a râului Oder. După moartea lui Otto I, și apoi după moartea lui Otto II, Mieszko l-a sprijinit pe Henric al II-lea de Bavaria, un pretendent la coroana imperială. După
Dinastia Piast () [Corola-website/Science/327696_a_329025]
-
stabiliza frontierele externe ale Poloniei. Pomerania de Vest a rupt legăturile sale politice cu Polonia, în a doua jumătate a secolului al XII-lea și din 1231 a devenit feudă al Margrafiatul Brandenburg, care în anul 1307 și-a extins posesiunile mai departe de Pomerania, spre est, preluând zonele Sławno și Słupsk. Pomerelia sau Gdańsk Pomerania a devenit independentă față de Ducii polonezi din anul 1227. La mijlocul secolului al XIII-lea, Boleslav al II-lea a acordat regiunea Lubusz Margrafilor, ceea ce a
Dinastia Piast () [Corola-website/Science/327696_a_329025]
-
la asedierea Salerno. Guy i-a luat captivi pe membrii familiei asasinilor tatălui său și a negociat eliberarea lui Gisulf. În curând, orașul a capitulat, iar Guy și normanzii au prestat omagiu lui Gisulf, care le-a confirmat titlurile și posesiunile. Acest început al domniei sale i-a marcat caracterului său ulterior, Gisulf păstrând o mare ură la adresa amalfitanilor care inițiaseră omorârea tatălui său. Din motive necunoscute, el a ajuns să îi urască și pe normanzi, considerându-i barbari și întreaga sa
Gisulf al II-lea de Salerno () [Corola-website/Science/327743_a_329072]
-
de Hessa din vest și l-a acordat fiului mai mic al Sofiei, Henric, însă a păstrat Thuringia, pe care a conferit-o fiului său, Albert (al II-lea), alături de Palatinatul de Saxonia. Achiziționarea Thuringiei a sporit în mod semnificativ posesiunile teritoriale ale casei de Wettin, care cuprindeau acum teritoriul de la granița cu Silezia de la râul Bóbr în est până la Werra în apus, și de la limita cu Boemia, de-a lungul Erzgebirge în sud până la lanțul muntos Harz în nord. Începând
Henric al III-lea de Meissen () [Corola-website/Science/327772_a_329101]
-
l-a deposedat pe vărul lui Albert, Henric "cel Mândru" de ducatul său saxon, care a fost atribuit lui Albert, în cazul în care acesta l-ar fi putut cuceri. După câteva succese inițiale în eforturile sale de a prelua posesiunile vărului său, Albert a fost alungat din Saxonia, ca și din Marca Nordului de către Henric, și constrâns să caute refugiu în sudul Germaniei. Atunci când pacea s-a încheiat cu Henric în 1142, Albert a renunțat la Ducatul de Saxonia și
Albert I, Margraf de Brandenburg () [Corola-website/Science/327779_a_329108]
-
(dinastia Ascanienilor) a reprezentat o familie de nobili germani. A mai fost cunoscută sub numele de Casa de Anhalt, după numele localității Anhalt, posesiunea pe care familia a stăpânit-o cea mai mare perioadă de timp. Numele Ascanienilor provine de la castelul Ascania (sau Ascaria), "Schloss Askanien", localizat în apropiere de Aschersleben. Castelul era reședința comitatului de Ascania, un titlu care ulterior a fost inclus
Casa de Ascania () [Corola-website/Science/327949_a_329278]
-
un efect devastator. Cetatea greacă a fost incendiată, 6.000 de tebani au murit, iar 30.000 au fost vânduți ca sclavi. Odată cu înfrângerea Tebei, ordinea anterioară asasinării lui Filip al II-lea s-a restabilit, Macedonia și-a recuperat posesiunile și vasalii. Pacificarea Balcanilor i-a asigurat spatele lui Alexandru de a putea ataca anul viitor (334 î.Hr.) Imperiul Persan, creând cel mai mare imperiu la vreme aceea, cu o suprafață de 5,2 milioane de km.
Campania lui Alexandru cel Mare din Balcani () [Corola-website/Science/327074_a_328403]
-
Americii de la Franța la costul de aproximativ 3¢ per acru sau 7¢ per ha; totalizând 15 milioane de dolari americani (ai timpului respectiv, astăzi cca. 233 milioane de dolari). West Florida a fost declarată de președintele James Madison ca fiind posesiune a SUA în 1810. Valea Râului Roșu al Nordului a fost obținută în 1818 de la Marea Britanie, prin Tratatul din 1818 (era parte a Rupert's Land, teritoriu britanic deținut de Hudson's Bay Company. Restul teritoriului "Rupert's Land" a
Expansiunea teritorială a Statelor Unite ale Americii () [Corola-website/Science/327102_a_328431]
-
permis efectuarea unui referendum democratic în Puerto Rico pentru a determina dacă portoricanii doresc să-și elaboreze propria lor constituție locală, fără a afecta statutul său de teritoriu fără personalitate juridică al SUA. După războiul americano-spaniol din 1898 Guam a devenit posesiune a SUA. În 8 decembrie 1941, în cel de-al doilea război mondial, Guam a fost invadat de armată japoneză. Statele Unite au recâștigat insula în 21 iulie 1944, după bătălia Guamului. După război, Guam a fost declarat teritoriu organizat al
Expansiunea teritorială a Statelor Unite ale Americii () [Corola-website/Science/327102_a_328431]
-
în 1142, în timpul abatelui Conrad al II-lea, cunsocut astăzi ca "Fericitul Conrad de Mondsee". Conrad , fost călugăr la Abația Siegburg, a fost abate de Mondsee începând din 1127 și a avut mare succes în apărarea și recâștigarea drepturilor și posesiunile mănăstirii, fiind ucis în 1145 de un grup de nobili în localitatea Oberwang din apropiere. El a fost venerat ca martir și proclamat ca fericit. Conrad a fost urmat ca abate de "Fericitul Walter de Mondsee" (decedat la 17 mai
Abația Mondsee () [Corola-website/Science/327190_a_328519]
-
un model pentru exemplara sa luptă pentru virtuți. El a fost înmormântat în capela Sf. Petru din biserica abației. În 1389 abatele de Mondsee a primit de la Papa Bonifaciu al IX-lea Legea Pontificală. În 1506 (sub împăratul Maximilian I) posesiunile din "Mondseeland" au trecut din statul Bavaria în statul Austria. În 1514 abatele Wolfgang Haberl a înființat o școală în complexul mănăstirii. După o perioadă de declin în timpul Reformei și a turbulențelor ulterioare, abația a intrat într-o nouă perioadă
Abația Mondsee () [Corola-website/Science/327190_a_328519]
-
format Austria și Saxonia, care au scos mobilizat 260.000 de soldați, aici, desigur s-a aflat și cea mai mare parte a armatei prusace. Un alt teatru de luptă a fost Hanovra și Hessa, aliate austriace, prinse însă între posesiunile Prusiei din zona Renană și teritoriul principal, totodată aceste state erau traversate și de rutele de legătură ale Renaniei cu masa teritoriului Prusac. Aliații Austriei în acest teatru era calitativ și numeric slabi - doar 25.000 de soldați, însă distrugerea
Războiul austro-prusac () [Corola-website/Science/327197_a_328526]
-
Leopold al III-lea al Austriei și soră vitregă cu Regele Conrad al III-lea al Germaniei. Din 1146, după destituiea tatălui său, Mieszko și familia sa au trăit în orașul Altenburg în Saxonia, care a fost acordat ca o posesiune termporară lui Vladislav al II-lea Exilatul, de către cumnatul său, Regele Conrad al III-lea al Germaniei. În timpul său în exil, Mieszko a studiat în Michaelsberg și Bamberg. Cu toate acestea, exilul lui Vladislav al II-lea presupus a fi
Mieszko al IV-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/330637_a_331966]
-
delicată. La o convenție, în plus față de Ierarhia Bisericii, au participat Henric și ceilalți duci juniori. Leszek cel Alb, care dorea să-și asigure sprijinul bisericii, împreună cu a altor prinți din familia Piast, a oferit marele privilegiu, care asigura integritatea posesiunilor teritoriale a episcopilor (privilegiul nu a fost semnat de Henric și de Vladislav al IIIl-ea, însă au fost respectate prevederile stabilite acolo). Mieszko nu a fost prezent în Borzykowa; cu sprijinul familiei Gryfici, el a decis să conducă aramata și
Mieszko al IV-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/330637_a_331966]
-
delicată. La convenție, în plus față de ierarhia bisericii, Henric și celilalți duci juniori, au mai fost prezenți și Leszek I cel Alb, care dorea să recâștige sprijinul bisericii, împreună cu alți prinți Piast, acordând un mare privilegiu clerului, care asigura integritatea posesiunilor teritoriale a episcopilor. Mieszko al IV-lea nu a fost prezent în Borzykowa. Cu toate acestea, el a mers împreună cu armata sa la Cracovia, unde confuzia din rândul cetățenilor cu privile la cine anume era responsabil, a dus la preluarea
Henric I cel Bărbos () [Corola-website/Science/330645_a_331974]