4,565 matches
-
creând "un coktail otrăvitor", care ne-a dat lovitura de grație. Lucian Sârbu nu susține altceva decât Paul Goma privitor la conformismul naiv sau interesat al postmoderniștilor români. Ce-i drept, și pe alte meleaguri teoreticienii vorbesc de faptul că postmodernismul este reflexul unei societăți în criză, unii considerând chiar că ar fi o stare normală a postmodernității, încât filosofia haosului devine "o știință prin excelență postmodernă" (John Barth). Se pare, însă, că acolo e vorba despre altceva, de "gestionarea" haosului
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
mai există. Poate fi o altă chestiune dacă globalizarea "haosmică" vizează năruirea centrelor rivale Statelor Unite. A. Sokal vorbea de un globalism europofob, controlat de "jandarmul planetar"198. Christophor Norris, într-un studiu din 1991 (Ce nu e în ordine cu postmodernismul?), constata că, intrat în politică, postmodernismul își pierde bruma de predispoziție ludică și amenință să fie "o adevărată catastrofă", căci deformează, în primul rând, generațiile tinere 199, ceea ce confirmă constatările lui Alain Finkielkraut produse ceva mai devreme. Dacă acestea sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
chestiune dacă globalizarea "haosmică" vizează năruirea centrelor rivale Statelor Unite. A. Sokal vorbea de un globalism europofob, controlat de "jandarmul planetar"198. Christophor Norris, într-un studiu din 1991 (Ce nu e în ordine cu postmodernismul?), constata că, intrat în politică, postmodernismul își pierde bruma de predispoziție ludică și amenință să fie "o adevărată catastrofă", căci deformează, în primul rând, generațiile tinere 199, ceea ce confirmă constatările lui Alain Finkielkraut produse ceva mai devreme. Dacă acestea sunt simptome de postmodernitate, România se poate
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
mai devreme. Dacă acestea sunt simptome de postmodernitate, România se poate lăuda că se găsește în avangarda curentului, devenind încă de pe acum oglinda lumii viitoare. Există, altminteri, un contrast izbitor între spectacolele-parodii distractive din televiziuni și starea națiunii. Mai mult, postmodernismul românesc a creat un nou tip uman teleintelectualul, ipostaziat în analist politic, economic, cultural. "Sunt oare, neapărat, elitele mediatice veritabile elite?" se întreabă Adrian Dinu Rachieru. În realitate, e vorba de o pălăvrăgeală infinită, de o perfectă perpetuare a ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
și el că intelectualul român "nu-și mai simte țara". Intelectualul român nici nu mai are în vedere așa ceva, după cum decreta un tânăr teleintelectual imberb, "analist politic" curtat de televiziuni, Cristian Preda, dat fiind că ar exista o incompatibilitate între postmodernismul politic (și cultural) și specificul național 202. Adrian Dinu Rachieru se arată încă optimist, sperând în soluția lui Dimitrie Gusti: naționalizarea elitelor. 2. Nomadism și postmodernism. Alarma lui Christophor Norris și a lui Alain Finkielkraut privind efectele educaționale asupra tinerilor
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
politic" curtat de televiziuni, Cristian Preda, dat fiind că ar exista o incompatibilitate între postmodernismul politic (și cultural) și specificul național 202. Adrian Dinu Rachieru se arată încă optimist, sperând în soluția lui Dimitrie Gusti: naționalizarea elitelor. 2. Nomadism și postmodernism. Alarma lui Christophor Norris și a lui Alain Finkielkraut privind efectele educaționale asupra tinerilor se îndrituiește nu numai prin tendința infantilizării până la stadiul zombie, ci și în debusolarea noilor generații aflate într-un proces de renaștere națională în Basarabia, spre
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
debusolarea noilor generații aflate într-un proces de renaștere națională în Basarabia, spre exemplu. O admiratoare de la Chișinău a lui H.-R. Patapievici, considerat un model de filosof postmodernist (numai că Patapievici, între timp, a început să se lepede de postmodernism!), crede că rațiunea de a fi a tineretului este să deconstruiască specificul național și conceptul de patrie. Autoarea parodiază dadaist titlul unei cărți postume a lui Emil Cioran, zicând propriului op Tzara mea. 203 Tamara Carauș etalează un număr important
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
patrie. Autoarea parodiază dadaist titlul unei cărți postume a lui Emil Cioran, zicând propriului op Tzara mea. 203 Tamara Carauș etalează un număr important de lecturi postmoderniste și arată suficientă inteligență spre a surprinde, cu oarecare nedumerire, câteva dintre paradoxurile postmodernismului autohton. "Tzara" (nu Tristan!) este deopotrivă România și Republica Moldova, tânăra simțindu-se a fi produsul "paideic" atât al școlii sovietice moldovenești, cât și al universității românești postdecembriste. Cu Ernest Gellner într-o mână și cu Leon Wieseltier în alta, autoarea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
tot a tânărului stat dintre Prut și Nistru. Nomadismul postmodern, eliberat de orice complexe mesianice naționale, religioase, culturale, pare a fi spațiul paradiziac al globalizării. Dacă universitarii de la București sunt uimiți cât de repede au devenit tinerii basarabeni campioni ai postmodernismului politic și cultural, atunci numeroșii nomazi din țările orientale, care trec fraudulos granițele Occidentului, vor fi fiind supercampioni ai noii mentalități. 3. Postmodernismul e antieuropean? Cum modelul postmodernismului românesc este cel de peste ocean, elitele vor acum o Europă care să
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
al globalizării. Dacă universitarii de la București sunt uimiți cât de repede au devenit tinerii basarabeni campioni ai postmodernismului politic și cultural, atunci numeroșii nomazi din țările orientale, care trec fraudulos granițele Occidentului, vor fi fiind supercampioni ai noii mentalități. 3. Postmodernismul e antieuropean? Cum modelul postmodernismului românesc este cel de peste ocean, elitele vor acum o Europă care să semene tot mai mult cu America iar nu cu Europa. Se pare că homo postmodernus de pe malurile Dâmboviței s-a cam săturat de
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
București sunt uimiți cât de repede au devenit tinerii basarabeni campioni ai postmodernismului politic și cultural, atunci numeroșii nomazi din țările orientale, care trec fraudulos granițele Occidentului, vor fi fiind supercampioni ai noii mentalități. 3. Postmodernismul e antieuropean? Cum modelul postmodernismului românesc este cel de peste ocean, elitele vor acum o Europă care să semene tot mai mult cu America iar nu cu Europa. Se pare că homo postmodernus de pe malurile Dâmboviței s-a cam săturat de Europa după cum Sabin Gherman s-
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
în cel mai fericit caz, parodiați. Dacă în secolul al XIX-lea Eminescu întrevedea o primejdie a "americanizării" României (America dunăreană), acum, se pare, proiectul e să se realizeze o Americă europeană. Mircea Cărtărescu (înainte de a-și anunța renunțarea la postmodernism) credea serios, în 1998, în plăsmuirea unei Europe postmoderne, adică deplin americanizată: "Falia care-i desparte esențial pe optzeciști și postoptzeciști de cei dinainte este falia dintre două lumi: lumea francofilă a costumului și a cravatei, a muzicii clasice, a
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
lumii adevărul e chiar cel ce nu poate fi. Și pentru a pune punctul pe i, filosoful postmodernist conchide: "Din punct de vedere politic, Eminescu este irecuperabil". Cu asta suntem luminați asupra ravagiilor pe care le declanșează ideologizarea și politizarea postmodernismului, după canonul Noii Stângi Americane. De aici și până la a spune, precum Călin Vlasie, că Eminescu este idiotul național n-a mai rămas decât un pas. IX. CLASICIZAREA POSTMODERNISMULUI 1. Retractări și excese. În varianta lui ideologizată și politică (mai
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
suntem luminați asupra ravagiilor pe care le declanșează ideologizarea și politizarea postmodernismului, după canonul Noii Stângi Americane. De aici și până la a spune, precum Călin Vlasie, că Eminescu este idiotul național n-a mai rămas decât un pas. IX. CLASICIZAREA POSTMODERNISMULUI 1. Retractări și excese. În varianta lui ideologizată și politică (mai puțin în cea literar-aristică, dar și acolo prin excesul unui neozolism pornografic), postmodernismul a ajuns la aberații de felul celor emise de un Patapievici, Călin Vlasie ș. a., aberații care
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Călin Vlasie, că Eminescu este idiotul național n-a mai rămas decât un pas. IX. CLASICIZAREA POSTMODERNISMULUI 1. Retractări și excese. În varianta lui ideologizată și politică (mai puțin în cea literar-aristică, dar și acolo prin excesul unui neozolism pornografic), postmodernismul a ajuns la aberații de felul celor emise de un Patapievici, Călin Vlasie ș. a., aberații care au reușit să-i dezguste până și pe emitenții lor, încât unii au ajuns la "înțelepciunea" că e vremea să se dezică măcar parțial
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
exemplu, prin teoria "omului recent", recunoscut ca o creație a postmodernității.). De altfel, soarta conceptului, pe alte meleaguri, îi silește la retractări și revizuiri, fiindcă omul fără identitate își mulează ființa mereu după ce gândesc alții. Se constată că termenul de postmodernism nu mai place de multișor în Franța, în Germania, nici chiar în America, deși continuă să aibă "fani". Am văzut cum însuși părintele lansării termenului pe piață, Jean François Lyotard, s-a debarasat relativ repede de cuvânt și l-a
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
și l-a înlocuit cu altceva de genul rescrierea modernității. La noi, printre cei dintâi care au recurs la o revizuire a fost Alexandru Mușina, care a găsit că e mai realist să înglobezi simbolismul, avangardele, expresionismul, modernismul, neomodernismul și postmodernismul sub zodia aceleiași paradigme modernismul. Alții, ca Eugen Simion, spirit echilibrat și transmodernist, au preferat o retragere discretă dintr-o perspectivă detașată, dar clar delimitatoare față de excesele culturii postmoderniste de tip coca-cola, neaderând nici o clipă la batjocorirea valorilor naționale. Convertirea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
discretă dintr-o perspectivă detașată, dar clar delimitatoare față de excesele culturii postmoderniste de tip coca-cola, neaderând nici o clipă la batjocorirea valorilor naționale. Convertirea lui Mircea Cărtărescu e mai recentă, poetul ținând să-și regizeze cu multă atenție momentul retragerii din postmodernism, declarând sfârșitul acestuia într-un mod oarecum solemn, într-un interviu din Ziua culturală, în ianuarie 2001. Mai greu de decis și dacă Mircea Cărtărescu a încetat, de atunci, să mai fie postmodernist, dacă a pășit în post-postmodernism sau într-
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
best-seller, stârnind o mare vâlvă mediatică. Adevărul e că Patapievici nu e lipsit de talent literar și de o sprinteneală a ideilor, calități capabile să producă bune simulacre de filosofie. În Omul recent, există o tentativă de a evada din postmodernism, care se probează, în primul rând, prin încercarea de reabilitare a "categoriei profundului", cum i-a zis el, "categorie" pe care o ridiculiza la Eminescu. Dacă n-ar fi la mijloc o "cotitură" sofistică, ar trebui, de aceea, să asistăm
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
s-a produs și nu se va produce, căci Patapievici, după ce a falsificat cântarul adevărului împreună cu comilitonii săi postmoderniști, acum încearcă să ne înșele și la cântarul transmodernității, de astă dată împletind adevărul cu minciuna. Cealaltă aparență a ieșirii din postmodernism se realizează la nivelul political correctness, simulacru ceva mai vechi în scrierile lui Patapievici (încă din perioada Politicelor), cu ajutorul căruia el reușește mai bine să lovească în ideologia de stânga, dând impresia că el însuși este un gânditor de dreapta
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
mutantul mentalității postmoderne. Câțiva dintre comentatorii favorabili ai cărții lui Patapievici au observat abordarea filosofico-teologică, subliniind că aici trebuie găsită marea noutate a schimbării la față a autorului (Bogdan Pascu, Bogdan Tătaru-Cazaban, în România literară, nr. 9/2002). Din defunctul postmodernism, filosoful nostru îl reanimă pe Dumnezeu și-l readuce în lume. Toată lauda pentru noul H.-R. Patapievici. Dar, observă un filosof de meserie, Lucian Sârbu, am putea spune că d-l Patapievici procedează ca un mic Nietzsche de semn
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
involuție. Pentru Gabriel Andreescu, același este un "ideolog reacționar", influențat de "legionarism" și creditor al "teoriei conspirației" mondiale. Adrian Miroiu (filosof de profesie) denunță "confuzia conceptuală", reacționarismul și valoarea cvasi-nulă a discursului filosofic. Liviu Andreescu argumentează că Patapievici nu cunoaște postmodernismul și sesizează că autorul Omului recent cultivă un pseudo-creștinism, care, în realitate, e anticreștinism, printre dovezi fiind ocolirea mesajului hristic. Alții (Florin Buhuceanu, George Balan) îl atacă presupunând că demersul lui Patapievici îi jignește pe homosexuali. Toate acestea și altele
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
și altele, în cele două numere compacte ale Observatorului cultural. O excepție pare a fi Valentin Protopopescu, cel care scrie encomiastic (spre a da impresia de obiectivitate din partea redacției) și care observă corect că, de fapt, Patapievici n-a părăsit postmodernismul, ci doar a devenit un "postmodernist conservator". În apărarea lui H.-R. Patapievici, s-au ridicat revistele România literară și 22, prin Alex. Ștefănescu, Livius Ciocârlie, Andrei Cornea, Gabriela Adameșteanu, Alina Mungiu-Pippidi, Virgil Nemoianu ș. a. Alex. Ștefănescu, nu fără dreptate
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
pe cei de la Observatorul cultural de "poliție culturală" și, patetic, e de părere că nu-l merităm pe H.-R. Patapievici 206. Cam același e sensul articolului semnat de Gabriela Adameșteanu 207. Asemenea luări de poziție atestă că, într-adevăr, postmodernismul politic și cel cultural sunt departe de a cultiva toleranța și pluralismul, cum cu involuntară ironie stă înscris în canon. Lucian Sârbu, neutru în fața celor două tabere, subliniind atât meritele, cât și defectele gândirii lui Patapievici, nu poate ocoli impresia
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
în fața celor două tabere, subliniind atât meritele, cât și defectele gândirii lui Patapievici, nu poate ocoli impresia că ne aflăm în fața unei filosoficării care se vrea filosofare. Eu i-am zis sofistică. În fine, o categorie aparte a lepădărilor de postmodernism o constituie cea a moldovenilor, înclinați, prin natura lor, spre deosebire de sudicii de cartier, spre profunzime și gravitate. De aceea, după opinia mea, Moldova (și chiar Ardealul) n-a produs un veritabil curent postmodernist decât cu excepții care țin de epigonism
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]