5,132 matches
-
al patriei de afaceri”. Din articolul citat - un comentariu pe marginea definiției națiunii la Ernest Renan - se desprinde o atitudine particulară față de problema națiunii și a tradiției. O atitudine, am putea spune, pe măsura României de după 1918, țară „în care răsună, legitim, patru limbi”: „Fondul comun al trecutului nu sînt regii și faptele de arme cari se șterg ca un zgomot și ca un spectacol. Nu sînt nici urile timpului, nici orgoliul lui deșert. Sînt ceea ce n-avem aci. O tradiție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mai caracteristică trăsătură a artei poloneze este sensibilitatea ei hiperdezvoltată și lipsa problemelor pur formale. 2) Pentru Polonia antebelică arta era unicul azil al spiritului național. Artistul reînvia trecutul (...) imita arta populară, creia arta națională. 3) Marile descoperiri ale impresionismului răsunară și în Polonia. Imediat însă au degenerat în naturalism și încăpură pe mîinile sentimentalilor căutători ai «frumosului peisaj polonez»”. Sînt consemnate apoi schimbările aduse de ultimii ani dinainte de război și scurtul răstimp de la independență, apariția modernismului avangardist fiind asimilată apariției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
duminică spre sfârșitul lunii martie. O dată cu apariția primelor flori gingașe de prun, florile albe de magnolie din grădină s-au deschis și ele. Takamori stătea ghemuit în pat, ca o broască țestoasă, și se bucura de căldura culcușului, când îi răsună în urechi vocea nemiloasă a surorii sale mai mici, Tomoe, care striga de jos: Nu mai lâncezi atâta! E ora zece. Tocmai mă sculam, răspunse Takamori, scoțându-și capul din așternut. — Parcă și acum jumătate de oră spuneai același lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
miezul nopții când a ajuns Takamori acasă. — Vaporul sosește la ora șase dimineața. Ce te faci dacă nu te poți trezi pentru că ești prea obosit? își cicăli Tomoe fratele, dar Takamori, nepăsător ca de obicei, făcea gargară la chiuvetă, de răsuna toată casa. — N-ai tu grijă! spuse el. Nu vor ajunge la mal înainte de ora zece din cauza vămii și a controlului medical. Nu-i nevoie să mă grăbesc. „E complet neserios“, gândi Tomoe. „Nu te poți baza deloc pe el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
călugărițe. Un marinar roșcat își scoase capul pe un hublou din margine. Pe chipul tuturor se citea o mare bucurie. Când vaporul atinse ușor debarcaderul, cei veniți să-i întâmpine pe pasageri au început să se agite. Doar glasul pescărușilor răsuna trist, ei continuându-și baletul deasupra bărcilor-pilot, de care nu mai era nevoie acum. — Heko-chan! Priviți! explodară asurzitor vocile unui grup de fete de lângă Takamori. Abia atunci și-a dat seama Takamori că toată agitația era pricinuită de cunoscuta stea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
lăsând să se vadă niște picioare dolofane ca niște ridichi japoneze și s-a urcat pe pervaz cu dexteritatea unei maimuțe. A sărit jos, cu bocceluța în mână. Gaston a auzit un țipăt scurt. Se lovise, probabil, în cădere. Țipătul răsună în întuneric. Și cei doi de pe coridor au auzit țipătul. Ușa lui Gaston a fost dată de perete. „Generalul Tōjō“ și camerista au intrat val-vârtej. Dându-și seama că femeia le-a scăpat, „generalul“ s-a întors spre Gaston, turbând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Era atât de îngustă, încât nu-și putea imagina cum va încăpea el. — Așteaptă aici o clipă, i-a spus femeia cu bandajul. A luat-o pe scară-n sus, urmată de celelalte două. Zgomotul pașilor pe scara de lemn răsuna puternic în tăcerea nopții. — Sensei! Sensei! Încercau să trezească pe cineva dinăuntru. S-a aprins o lumină la o fereastră de la etaj. În liniștea nopții nu se auzea decât chelălăitul lui Napoleon. Gaston se întreba cât o fi ceasul. Oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
se află? — Mă tem că nu, răspunse bătrânul timid, în șoaptă. — De aia nu cred eu în prostii de-astea. Ploua din ce în ce mai tare. Au mai mers vreo oră. Gaston stătea cu capul în mâini și vibrația ritmică a mașinii îi răsuna asemenea unor cuvinte fără noimă. Uneori i se părea că aude vocea lui Tomoe și chiar i se făcuse dor de ea. Alteori îl auzea pe Takamori, îndemnându-l să scape de acolo. „Fugi, Gas-san, fugi!“ Apoi i s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
tavanul și pereții. Totul în jur emana un miros greu. Gaston a închis ochii și asculta picăturile de ploaie ce băteau în fereastră. Se auzea o femeie râzând, dar râsul ei părea trist și forțat. Ploaia s-a întețit și răsuna de parcă rupea cineva păstăi de fasole. Endō a început iar să tușească și tusea lui i s-a părut și ea tristă. — Bolnav? întrebă Gaston în șoaptă. Cum Endō nu i-a răspuns, l-a întrebat iar: — Sunteți bolnav? — Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
chelner de la cafeneaua de alături, îmbrăcat în vestă albă, ștergea energic geamurile. Gaston se întreba unde a dispărut Endō și ce planuri avea. Un tren de pe linia Kōkasen, plin de pasageri, trecu pe lângă ei. Chiar și după ce a trecut, mai răsuna încă huruitul roților pe șine. Vreo douăzeci de metri mai încolo, un gard împrejmuia o zonă de construcții și se auzeau zgomote și dinspre partea aceea. Când s-a uitat prin crăpătura din gard, Gaston a văzut scânteile albe ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
de conversație. Își mișca doar furculița, mecanic, în sus și-n jos. Gaston, lipsit de maniere ca de obicei, își îndesa mâncarea în gura lui de hipopotam. — Ascultă, Gaston... — Da. Gura îi era plină de macaroane, așa că da-ul lui răsună ca mugetul unei vaci. — Vroiam să te întreb de mult... De ce-ai venit în Japonia? Continua să mănânce, așa că răspunsul lui monosilabic a fost indescifrabil. — Știu că nu-i politicos să te întreb. — Nu, nu e. — Atunci, nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
ațintite, incapabilă să-și mai ia ochii de la silueta care se îndepărta. Costumul îi era prea mic, mergea caraghios și se ciocnea de japonezii care-și cărau valizele. „Nu ești în stare să apreciezi un om adevărat...“ Iar i-au răsunat în urechi cuvintele fratelui. A invadat-o un sentiment de singurătate amestecată cu regret. Suferea. — Stai! Fugi după el printre oameni, până la intrarea pe peron. Stai, Gaston, stai! Oameni se ciocneau de ea cu geamantanele lor, dar ea nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
nedescris. Încercând să evite atacul, Endō a alunecat pe pământul ud și a căzut, ținând însă bine pistolul în mână. Kobayashi l-a lovit peste mâna care ținea pistolul. Acesta i-a căzut în apă, nu înainte însă de a răsuna o împușcătură în întreaga mlaștină. Mâna lui Endō era plină de sânge. — Mori, ticălosule! Mori! Mori! striga Kobayashi în timp ce-l asalta cu o ploaie de lovituri. Endō a reușit să se ferească și să se ridice în picioare, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
mă omoară pădurea cu tulnice multe. [1929] * CÎNTĂREȚI BOLNAVI Purtăm fără lacrimi o boală în strune și mergem de-a pururi spre soare-apune. Ni-e sufletul spadă de foc stinsă-n teacă. Ah iarăși și iarăși cuvintele seacă. Vânt veșnic răsună prin cetini de zadă. Purces-am în lume pe punți de baladă. Străbatem amurguri cu crini albi în gură. Închidem în noi un sfârșit sub armură. Purtăm fără lacrirni o boală în strune și mergem de-a pururi spre soare-apune
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
decât este. Numai sângele meu strigă din păduri după îndepărtata-i copilărie, ca un cerb bătrân după ciuta lui pierdută în moarte. Poate a pierit sub stânci. Poate s-a cufundat în pământ. În zadar i-aștept veștile, numai peșteri răsună, pâraie se cern adânc. Sânge fără răspuns, o, de-ar fi liniște, cât de bine s-ar auzi ciuta călcând prin moarte. Tot mai departe șovăi pe drum, - și ca un ucigaș ce-astupă cu năframa o gură învinsă, închid
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
nările, taci. Nu alunga amintirile ce vin plângând să-și îngroape fețele-n cenușa lor. Sprijinit de butuci îmi ghicesc soarta din palma unei frunze tomnatice. Vreme, când vrei să iei drumul cel mai scurt, pe unde apuci? Pașii mei răsuna în umbră, parcă-ar fi niște roade putrede ce cad dintr-un pom nevăzut. O, cum a răgușit de bătrânețe glasul izvorului! Orice ridicare a mânii nu e decât o îndoială mai mult. Durerile se cer spre taina joasă a
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
o lacrimă din plînsu-ți. SCOICA C-un zâmbet îndrăzneț privesc în mine și inima mi-o prind în mână. Tremurând îmi strâng comoara la ureche și ascult. Îmi pare că țin în mâni o scoică, în care prelung și neînțeles răsună zvonul unei mari necunoscute. O voi ajunge, voi ajunge vreodat' pe malul acelei mări, pe care azi o simt, dar nu o văd ? EVA Când șarpele întinse Evei mărul, îi vorbi c-un glas ce răsuna de printre frunze ca
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
care prelung și neînțeles răsună zvonul unei mari necunoscute. O voi ajunge, voi ajunge vreodat' pe malul acelei mări, pe care azi o simt, dar nu o văd ? EVA Când șarpele întinse Evei mărul, îi vorbi c-un glas ce răsuna de printre frunze ca un clopoțel de-argint. Dar s-a-ntîmplat că-i mai șopti apoi și ceva în ureche încet, nespus de-ncet, ceva ce nu se spune în scripturi. Nici Dumnezeu n-a auzit, ce i-a șoptit anume
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
-l lovi. — Nu-mi Întoarce spatele, Îi spun printre dinți, ducîndu-mă spre partea lui de pat și proțăpindu-mă acolo, cu mîinile Înfipte În șold. Să nu cumva să Îndrăznești să-mi Întorci spatele. Cine te crezi? În urechi Îmi răsună ecouri ale vocii mamei cuprinsă de furia beției, dar nu-mi pasă, căci sînt orbită de mînie din cauza tăcerii soțului meu, din cauza refuzului său de a mă apăra de atacurile maică-sii, după cum și tata refuzase să mă apere de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
cuvîntul. — Nu! exclamă Michael, dînd-o cu blîndețe la o parte din drum pe Linda, care a devenit isterică. Doctorul Încă Îl mai consultă. În cele din urmă, toate sentimentele Îmi explodează Într-un urlet animalic, reverberînd printre șoaptele Îngrijorate care răsună În spațiul acesta complet alb: — Lăsați-mă să-mi văd copilul! Unde e fiul meu? Lăsați-mă să-mi văd copilul. Acum! Doctorul vorbește englezește. Slavă Cerului. — Are piciorul rupt și o Încheietură fracturată, dar mă preocupă mai degrabă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
făcut să văd totul extrem de clar, pentru că firește că nu eram cîtuși de puțin o familie fericită. Tom nu avea să crescă În familia pe care am visat dintotdeauna să o asigur copilului meu, În condițiile În care casa noastră răsuna mereu de certuri și acuzații și tăceri. Ne e mult mai bine singuri. Astfel, putem umple casa asta doar cu prieteni, dragoste și veselie. De noaptea trecută Încoace, acum e prima dată cînd Încep să Întrezăresc o lumină la capătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
nuc. După o lungă tăcere, am auzit sunetul unui corn de război. Și iată-i că au reapărut, ieșind din pădure. Înaintau făloși, stând însă invers în șa, cu fața spre coada cailor, și strigând de mama focului. Vocea le răsuna puternic din pricina scutului ținut în fața gurii. Călărind în felul acela ridicol, întretăindu-se, ciocnindu-se, ferindu-se, au aruncat cât colo scuturile, și-au încordat arcurile și, galopând în jurul stejarului, au început să tragă o ploaie de săgeți asupra pieilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
muribunzi în pielea goală și scheletici. De zeci de ani nimeni nu mai avea în grijă gropile de scurgere, șanțurile și canalele, apă și nămol fiind pretutindeni. Când am pătruns înăuntru, orașul părea a fi pustiu, și copitele cailor au răsunat pe caldarâm ca într-o cameră goală. Porțile ieșite din țâțâni de la casele de pe drumul mare se deschideau una după alta, și, din beznă, se iveau copii slăbănogi cu haine zdrențuite. De îndată ce vedeau uniformele și armele longobarzilor, se ascundeau înspăimântați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
și învârtindu-se în cearșaful său alb, s-a apucat să facă profeții; astfel, oamenii care mai înainte nu-i ascultau, acum îi prețuiesc și nu se abat de la vorbele lor; așa se face că de la Alexandria cuvintele lui Marcu răsună în Aquileia și s-au întâmplat numeroase convertiri; grație Sfântului Duh și datorită vindecărilor și profețiilor, și aici prima lege se unește cu cea de-a doua într-un singur fluviu care îl slăvește pe Tatăl Cel Atotputernic, nevăzut și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ridicat spre grilajul după care se aflau femeile. - Regină Gundeperga, ai un nume pe care vrei să-l propui încât regatul să nu aibă de suferit rele mai mari decât cele de care deja are parte? Din locul respectiv a răsunat glasul răspicat, limpede și sigur al Gundepergăi: - Cer să se ia în considerație candidatura lui Rotari, duce de Brescia. După o tăcere soră cu stupoarea, au urmat șușoteli și priviri, și, în cele din urmă, o mare tulburare. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]