KorAP: Find »[drukola/base=războinic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...136 137 138 ...148 >

3,699 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434

fiecare mână, ținându-le de păr și le prezentă ajutoarelor sale. Apoi, se întoarse pentru prima dată spre trib, care nu existase pentru el până în acel moment și își reluă pomelnicul de insulte, la care în curând se alăturară cu toții: războinici, bătrâni, copii, femei, chiar și José Correcaminos. Victoria fusese deplină. Spiritele n-au reușit să se răzbune. Oricât de mult ar rătăci, nu-și vor mai recunoaște niciodată propriile capete, pentru că noua lor dimensiune îi va înșela. Yubani-i îl aclamară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
gata să dea o săritură dacă unealta se mișca. — Nu te teme. Nu-ți face nimic. Stă liniștită. Moartă. Înțelegi? Moartă! Kano nu păru convins, dar se apropie, ascunzându-se pe jumătate. Hai! Nu fi laș. Tu ești un mare războinic yubani. Nu te temi de nimic. Atinge-o. Atinge-o, că nu face rău. Așa. La dracu’!, exclamă el. E fierbinte... Soarele arde tare... Deodată, rămase tăcut și observă cu atenție, unul după altul, cele șase enorme tractoare împrăștiate pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
Poate că în mintea lui se vedea deja drept cel mai mare dintre eroii yubani, acela care a răpus de unul singur monștrii de metal ai albilor, în stare să doboare un copac dintr-un asalt. „Kano cel mare“, „Kano, războinicul“, „Kano, incendiatorul“. — Grăbește-te...! Cu atâta fum, în zece minute vom avea aici o întreagă armată. Își fixă privirea spre capătul drumului. În depărtare, își făcu apariția un nor de praf. Căută un sac, aruncă în el ce mai rămăsese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
ultima lui victimă. Huruitul motorului căpătă intensitate și se puteau auzi deja strigătele mânioase ale oamenilor. Gloanțele deveniră o ploaie în jurul indianului yubani, care aruncă deodată bidonul în aer și alergă în urma lui. Se făcură nevăzuți în desișul pădurii. — Mare războinic...! Mare războinic, îl felicită el. Tu singur ai dat gata monștrii de fier. În spatele lor rămaseră voci mânioase și împușcături fără rost. „În acele momente, în cele mai ascunse abisuri ale sufletului său, în cele mai îndepărtate clipe ale existenței

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
victimă. Huruitul motorului căpătă intensitate și se puteau auzi deja strigătele mânioase ale oamenilor. Gloanțele deveniră o ploaie în jurul indianului yubani, care aruncă deodată bidonul în aer și alergă în urma lui. Se făcură nevăzuți în desișul pădurii. — Mare războinic...! Mare războinic, îl felicită el. Tu singur ai dat gata monștrii de fier. În spatele lor rămaseră voci mânioase și împușcături fără rost. „În acele momente, în cele mai ascunse abisuri ale sufletului său, în cele mai îndepărtate clipe ale existenței sale mizerabile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
lucruri decât am fi permis oricare dintre noi, părinte. Pe la mijlocul dimineții ajunse în satul yubani. Femeile trebăluiau în colibe, copiii își recitau lecțiile sub copac, iar bătrânii stăteau la soare pe butuci groși ciopliți, dar nu-i zări nicăieri pe războinici. José Correcaminos îi ieși în întâmpinare. — Bine ai venit! îl salută el. Kano a povestit aventura cu mașinile și tribul îți mulțumește. — Unde sunt războinicii? — La vânătoare... S-au dus să caute tapiri în Sud-Vest. Nu e nici o mișcare pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
iar bătrânii stăteau la soare pe butuci groși ciopliți, dar nu-i zări nicăieri pe războinici. José Correcaminos îi ieși în întâmpinare. — Bine ai venit! îl salută el. Kano a povestit aventura cu mașinile și tribul îți mulțumește. — Unde sunt războinicii? — La vânătoare... S-au dus să caute tapiri în Sud-Vest. Nu e nici o mișcare pe șosea. Doar o mașină mai funcționa, dar au luat-o. Totul este liniștit. Se așezară pe un copac căzut la pământ; trecu un bătrân și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
până când o reduse la niște așchii minuscule. În sfârșit, ridică din umeri. Nu mă deranjează să vină, dacă nu e bolnav. Știi tu: guturai, gripă, pojar. Dar nu pot hotărî de unul singur. Va trebui să aștepte până când se întorc războinicii, se reunește consiliul și își spun părerea. Eu pot spune că e bine să vină, dar n-am autoritate... — Știu asta. Când se întorc războinicii...? Ridică din umeri: — Două zile... Trei zile... Multe zile... Tapirii și cerbii n-au dată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
pojar. Dar nu pot hotărî de unul singur. Va trebui să aștepte până când se întorc războinicii, se reunește consiliul și își spun părerea. Eu pot spune că e bine să vină, dar n-am autoritate... — Știu asta. Când se întorc războinicii...? Ridică din umeri: — Două zile... Trei zile... Multe zile... Tapirii și cerbii n-au dată. Trebuie să-i vâneze, să le tăbăcească pieile și să înceapă să usuce carnea. — O să mă anunți? — O să te anunț... Se ridică în picioare, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
de ea. Ce este...? — Un leac... Xudura îl prepară cu plante și ciuperci pe care le caută adânc în pădure. Doar el cunoaște secretul în tribul nostru. — Ce vindecă? — Nimic... Este un leac care nu vindecă, dar care le permite războinicilor foarte tineri, aproape copii, să călătorească foarte departe cu mintea, să ajungă unde nu se poate ajunge nici pe pământ, nici pe apă, să vadă lagunele unde s-a strâns vânatul sau să pătrundă în taberele dușmanilor și să audă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
gândesc să ne facă... Deschise ochii din nou și îi fixă în tavanul de paie, privind nemișcat într-un punct. — Vine acum mașina care aduce moarte, spuse el. Verde, pentru ca nimeni să n-o deosebească în selvă. Va veni înaintea războinicilor și nu va ucide decât femei și copii. Eu voi fi între cei morți. Iar cei care nu vor fugi să se ascundă în adâncul pădurii. — Cine a spus asta...? — Un bărbat așezat la o masă pe care se află

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
era? — O avionetă „Piper-Azteca“. Vopsită recent și fără plăci de înmatriculare... — N-ați spus că nu poate ajunge? Nici nu poate. Trebuie să se alimenteze undeva... — La naiba! Să mergem acolo... Înconjurară laguna și porniră în fugă pe cărare. Un războinic yubani, aproape un copil, le ieși în cale, înarmat cu o sarbacană, dar se vedea că era descumpănit de explozii, nehotărât și că tremura. Ezită câteva clipe și alese să o ia la fugă împreună cu ei. După puțin timp, le-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
Nu reușiră decât să sfârtece mai multe maimuțe, pentru că bombele explodau în aer, izbindu-se de ramurile copacilor. Apoi, aparatul se îndepărtă spre locul de unde venise și liniștea reveni în selvă odată cu căderea serii. Se înnopta când începură să sosească războinicii. Distanța de la care trebuie că auziseră exploziile probabil că a fost într-adevăr nemaipomenită, pentru că alergaseră toată ziua și doar cei mai puternici ajunseră în sat înainte să se întunece. La lumina jăratecului din fostele lor cămine, priviră spectacolul în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
care trebuie că auziseră exploziile probabil că a fost într-adevăr nemaipomenită, pentru că alergaseră toată ziua și doar cei mai puternici ajunseră în sat înainte să se întunece. La lumina jăratecului din fostele lor cămine, priviră spectacolul în tăcere. Un războinic înaintă foarte încet, cu ochii ațintiți asupra colibei sale, se opri în fața cadavrelor fiilor lui de doar cinci și șapte ani și se aruncă pe pământ să se tăvălească în jarul fumegând. Nu scoase nici o tânguire, nici măcar atunci când trupul lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
fiii săi - când se întoarse pe jumătate și se pierdu în bezna selvei. A fost o noapte de plânsete și temeri. O noapte pe care albii o vor ține minte cât timp vor trăi, mai impresionați de liniștea amenințătoare a războinicilor care își pregăteau armele, decât de văicărelile femeilor sau de gemetele răniților. Era o noapte de răzbunare în selvă, la fel de străveche precum apariția omului pe planetă, când viața se mărginea la o eternă luptă între triburi rivale, o nesfârșită dispută

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
Dacă asta poate fi o consolare! — O să încerc să dorm puțin..., vor veni zile foarte grele. Făcu gestul că se îndepărtează, dar Sierralta îl opri de braț: — Ce o să se întâmple? Așteptă în zadar răspunsul și arătă cu capul spre războinici: Veți merge cu ei...? — Ce altceva pot face? — Să stați deoparte. Nu e țara dumneavoastră, nu sunt semenii dumneavoastră. — Vă înșelați. Asta e țara mea, și ăștia, semenii mei. Mai mult decât au fost vreodată America și americanii. — Or să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
cu fața spre cer. Închise ochii și adormi pe dată. Sierralta și părintele Carlos porniră pe drumul de întoarcere la Misiune; morții fură îngropați când soarele era sus pe cer; curara începu să se întărească pe la mijlocul după-amiezii, iar în zori, războinicii începură drumul răzbunării. În dimineața celei de a treia zile, sosiră în tabără. O priviră dintre desișuri. Crescuse de necrezut de mult și era deja pe jumătate sat, pe jumătate fortăreață, cu mitraliere amplasate în cazemate ordinare, țintind direct spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
se vedea că nu sunt din tabără, probabil străini. Iar alți doi purtau salopete cu nenumărate buzunare și ochelari negri cu rame de aur. — Par piloți. Poate că avioneta încă mai e pe aici. Se întoarse spre Kano: Spune-le războinicilor tăi să o caute. Kano turui pe limba lui și într-o clipă șase yubani dispărură în liniște prin hățișuri. În tabără, piloții se îndreptară spre o colibă, cei trei se îndepărtară spre râu, iar Planchart intră din nou în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
piloții se îndreptară spre o colibă, cei trei se îndepărtară spre râu, iar Planchart intră din nou în cort, în vreme ce căpitanul înainta să inspecteze mitralierele. Părăsiră postul de observație și se strânseră cu toții într-un mic luminiș. Yubani-i - cincizeci de războinici în pielea goală - se așezară pe vine în cerc și îi priveau tăcuți pe Kano și pe José Correcaminos, care păreau să se fi înălțat la rangul de conducători pe durata bătăliei. — Bine, zise el. Ce o să facem acum? O să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
o să facem acum? O să atacăm, se mărgini Kano să răspundă cu convingere. — Când? — În zori, răspunse indianul. Asta așteaptă și ei, spuse el. Să atacăm în zori, așa cum fac yubani-i de când lumea și pământul. Dar dacă o facem, nici unul dintre războinicii tăi nu va ajunge nici la mijlocul luminișului... Iar sarbacanele tale nu bat până acolo. Sau bat? Nu bat, admise José Correcaminos. E prea departe... — În acest caz, nu trebuie să atacăm ziua și din față, ci noaptea și pe la spate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
venea greu să asimileze o nouă strategie. În cele din urmă, clatină din cap în semn de negație: — Eu pot înțelege, m-am educat printre albi și cunosc modul lor de a gândi. Înțeleg și mi se pare inteligent. Dar războinicii n-or să vrea... Taré ai nopții și ai apelor sunt prea puternici... Războinicul care moare într-un atac nocturn nu-și găsește odihna în vecii vecilor. Nu vor accepta. — Trebuie să accepte. Inti și cu mine vom intra în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
în semn de negație: — Eu pot înțelege, m-am educat printre albi și cunosc modul lor de a gândi. Înțeleg și mi se pare inteligent. Dar războinicii n-or să vrea... Taré ai nopții și ai apelor sunt prea puternici... Războinicul care moare într-un atac nocturn nu-și găsește odihna în vecii vecilor. Nu vor accepta. — Trebuie să accepte. Inti și cu mine vom intra în tabără la noapte, coborând pe râu și avem nevoie de zece dintre cei mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
caz, o să-i consult... Se întoarse spre oamenii lui și începu să vorbească în graiul yubani, încet, mișcând des din mâini, arătând spre tabără și spre râu, atingând întruna sarbacana lui Kano și tărtăcuțele uscate care conțineau curara. Studiară chipurile războinicilor, dar le fu cu neputință să ghicească ce se petrecea în mințile lor. Stăteau nemișcați și atenți și se putea spune că atât timp cât a durat discursul lui José Correcaminos nu li s-a mișcat un mușchi din trup. Se lăsă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
șosea, la vreo trei kilometri depărtare. O porniră în liniște prin cele mai întortocheate desișuri, strecurându-se tiptil ca niște umbre, fără să miște o frunză, încât se va putea spune cu siguranță că nimeni nu străbătuse vreodată acele păduri. Războinicul care a descoperit avioneta servea drept călăuză. Își deschidea calea cu siguranța celui care ar fi străbătut de o sută de ori același drum, în ciuda faptului că nu exista nici un amănunt care să deosebească acea porțiune de selvă de oricare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
alta. Se opri deodată, dădu de o parte niște frunze late ale unui arbore de cauciuc și arătă de cealaltă parte a șoselei. Nu era nimic. Oricât de mult își forță privirea, nu zări decât verdele încâlcit al junglei, dar războinicul insistă. Nimic. José Correcaminos a fost cel care îl obligă să observe urmele roților în noroi. Luă urmele cu privirea și descoperi un desiș mare în care se putea întrezări capătul cozii. Îi dăm foc? propuse Inti. Negă din cap

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]