4,965 matches
-
și ale altor antici, s-au avansat alte dezvoltări teoretice, de cele mai multe ori dominate de dimensiunea argumentativă a limbii și de valoarea argumentativă a enunțurilor. În acest context, deliberarea reprezintă o dezbatere vizînd luarea unei decizii, care ține de genul retoric interactiv. Există însă deliberare (de data aceasta interioară) și atunci cînd se structurează un discurs monologic prin care se inițiază o dezbatere, căci diferitele opțiuni și poziții, propuse succesiv, sînt raportate (în conștiință) la posibile întrebări cu replici sau împotriviri
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
s u l u i, dialogic sau monologic, deliberarea este în primul rînd un mod de structurare, formală și de conținut, și, în al doilea rînd, un mod de comunicare, cu perspectiva unor reacții față de cele susținute. V. comunicare, gen retoric, polifonie, retorică. ARISTOTEL R.; DUCROT - SCHAEFFER 1995; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN DEMONSTRAȚIE. Prezentă în mod explicit în discursul matematicii, ca un raționament sau un șir de raționamente prin care se întemeiază adevărul unei teoreme, demonstrația este un procedeu logic cu
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
l u i, dialogic sau monologic, deliberarea este în primul rînd un mod de structurare, formală și de conținut, și, în al doilea rînd, un mod de comunicare, cu perspectiva unor reacții față de cele susținute. V. comunicare, gen retoric, polifonie, retorică. ARISTOTEL R.; DUCROT - SCHAEFFER 1995; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN DEMONSTRAȚIE. Prezentă în mod explicit în discursul matematicii, ca un raționament sau un șir de raționamente prin care se întemeiază adevărul unei teoreme, demonstrația este un procedeu logic cu largă aplicație
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
r s u l u i, aceste realizări recente din teoria asupra dialecticii nu au implicații directe, importante rămînînd perspectivele oferite de pragmatica discursului dialogic construit, intenționat sau nu, în limitele exigențelor impuse de regulile logicii. V. dialog, doxă, paralogism, retorică, silogism. D. FILOZ. 1978; FLEW 1984; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; BUSSMANN 2008. RN DIALOG. La vechii greci, dialogul consta din expunerea ideilor prin întrebări și răspunsuri, prin care se instituia o conversație ce reperezenta o cercetare critică a noțiunilor și principiilor
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
definit, în linii generale, ca limbă asumată de vorbitor într-o circumstanță anume; cu această accepție distribuționalismul a valorificat conceptul "discurs" în formularea propriei teorii, cu semnificația de "unitate superioară frazei". Mult mai devreme, însă, în cultura europeană, prin direcția retorică și filozofică ori religioasă, discursul a deținut rolul de construcție lingvistică persuasivă, realizată după o schemă riguroasă, destinată să influențeze emoțional și rațional auditoriul. Din perspectiva lingvisticii franceze, discursul a fost inițial conceput în opoziție cu enunțul: enunțul constituie o
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de reprezentări predominante din punct de vedere social și redate în limba obișnuită, a căror valoare de adevăr este incertă. Potrivit lui Aristotel, există idei admise de (aproape) toți oamenii și, prin aceasta, învestite cu autoritate, folosite în raționamentele dialectice și retorice. Argumentația dialectică are însă datoria de a le verifica, iar argumentația retorică de a le trata în cadrul unui conflict particular, fiind folosite pentru conciliere sau pentru apărare. V. autoritate, dialectică, retorică, stereotip. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN DUBLA CONSTRÎNGERE. Un concept
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
obișnuită, a căror valoare de adevăr este incertă. Potrivit lui Aristotel, există idei admise de (aproape) toți oamenii și, prin aceasta, învestite cu autoritate, folosite în raționamentele dialectice și retorice. Argumentația dialectică are însă datoria de a le verifica, iar argumentația retorică de a le trata în cadrul unui conflict particular, fiind folosite pentru conciliere sau pentru apărare. V. autoritate, dialectică, retorică, stereotip. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN DUBLA CONSTRÎNGERE. Un concept fundamental enunțat de Școala de la Palo Alto (care s-a ocupat de
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
aceasta, învestite cu autoritate, folosite în raționamentele dialectice și retorice. Argumentația dialectică are însă datoria de a le verifica, iar argumentația retorică de a le trata în cadrul unui conflict particular, fiind folosite pentru conciliere sau pentru apărare. V. autoritate, dialectică, retorică, stereotip. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN DUBLA CONSTRÎNGERE. Un concept fundamental enunțat de Școala de la Palo Alto (care s-a ocupat de studiul comunicării paradoxale) este cel de "dublă constrîngere" și se manifestă printr-un paradox pragmatic care se regăsește în
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
corespunzătoare efectelor produse de instanța de interpretare. La aceasta se adaugă faptul că efectele vizate și efectele produse sînt ecoul forței ilocutorii și perlocutorii a actelor de vorbire. V. act, destinatar emițător, locutor. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN ELIPSĂ. Din perspectivă retorică și stilistică, elipsa este considerată o figură de construcție generată de intenția de redare artistică a unei stări afective, constînd în reducerea sau omisiunea unei secvențe discursive. O versiune particulară a elipsei retorice o constituie asindetul, definit ca o construcție
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN ELIPSĂ. Din perspectivă retorică și stilistică, elipsa este considerată o figură de construcție generată de intenția de redare artistică a unei stări afective, constînd în reducerea sau omisiunea unei secvențe discursive. O versiune particulară a elipsei retorice o constituie asindetul, definit ca o construcție sintactică cu funcție stilistică și caracterizată prin omisiunea elementelor de relație (conjuncții, de regulă) între segmentele unui enunț (Ai carte, ai parte; Dai, n-ai; etc.) Ca fenomen sintactic, specific codului oral, elipsa
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
în vorbire și în comportare. Această noțiune prezintă interes pentru a n a l i z a d i s c u r s u l u i din două puncte de vedere: pe de o parte, în această tradiție retorică, emfaza este un procedeu de argumentare care influențează credibitatea locutorului, iar, pe de altă parte, reprezintă o serie de operații sintactice care au ca efect evidențierea unei părți din enunț. În retorică, emfaza este o figură de stil care acordă
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
ca efect evidențierea unei părți din enunț. În retorică, emfaza este o figură de stil care acordă unui termen o importanță pe care acesta nu o are în forma normală a enunțului, prin accentuarea sau exagerarea exprimării ideii. În tradiția retorică, vorbind despre figurile de stil, Pierre Fontanier distinge o primă categorie de figuri de stil prin emfază, care grupează un număr de procedee: suspensia, perifraza, hiperbola, enumerarea, corecția. Caracterul comun al acestor procedee este emfaza, care implică în mod inevitabil
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
se apropie de antanaclază sau de diaforă: Afară ninge, ninge și apriga furtună...". (V. Alecsandri), " O! farmec, dulce farmec al vieții călătoare" (V. Alecsandri). Atunci cînd repetarea termenului se face într-o formă negativă, efectul emfazei poate fi ironic sau retoric: Un gînd puternic, dar nimic - decît un gînd" (M. Eminescu). Emfaza nu constituie o categorie cu un statut bine definit, ci permite doar gruparea unor fenomene cu efecte similare. V. focalizare, dislocare, hiperbat, ironie, topică. DU MARSAIS; FONTANIER 1977; DSL
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
emoții în actul de comunicare la nivel suprasegmental (înălțimea tonului, intensitatea vocii, ritmul vorbirii), lexical (cuvinte marcate emoțional, interjecții, imprecații etc.), sintactic (bîlbîieli, întreruperi și autoîntreruperi), prin mărci non-verbale, complementare textului (tăcere, poziții corporale, colorarea feței, privire). V. argumentare, pathos, retorică, reprezentare. AUSTIN 1962; DUCROT - SCHAEFFER 1972; SEARLE 1982; ROVENȚA-FRUMUȘANI 2000; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. IA EMPATIE. Termenul empatie face parte din vocabularul psihologiei, de unde a fost preluat de critica literară. În unele lucrări de lingvistică, acest cuvînt indică un centru de
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
obicei", sub el s-a putut cuprinde un ansamblu de trăsături (morale) specifice, iar ceea ce este specific unui grup poate fi specific și indivizilor în măsura în care îi caracterizează. Este premisa de la care a pornit Aristotel atunci cînd a stabilit că arta retorică este o artă a convingerii bazate pe éthos sau pe credibilitatea sursei, pe lógos sau pe rațiune (pe argumentare) și pe páthos, adică pe stimularea emoțiilor. Etosul este, în acest caz, reprezentat de impresia produsă de orator prin cuvinte și
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de Aristotel asupra etosului a fost valorificată pe terenul științei limbii, atunci cînd s-au evaluat modalitățile verbale de prezentare a sinelui de către vorbitor, nu a persoanei reale a vorbitorului, prin urmare, ci a imaginii produse prin discurs. Astfel, etosul retoric a fost reluat și reelaborat în lucrările lui D. Maingueneau, unde se arată că enunțiatorul (autorul enunțului) trebuie să-și legitimeze ceea ce spune prin marcarea propriului aport la o cunoaștere sau a propriei atitudini în legătură cu respectiva cunoaștere, atitudine care devine
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
a subiectivității prin limbă, deoarece se raportează la normele de interacțiune care sînt proprii unei culturi, încît se poate ajunge la un etos general ce caracterizează un întreg grup (etnic) uman (precum etosul românesc, etosul scandinav etc.). V. logos, patos, retorică, stereotip. ARISTOTEL R.; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. IO ETNOGRAFIA COMUNICĂRII. Sintagma etnografia comunicării a fost propusă în lingvistica nord-americană, a cărei tradiție a limbii din perspectivă etnografică sau în corelație cu aspectele etnografice are aproape un secol. Direcția de cercetare denumită
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
tropi. Tropii rezultă din diversificarea semnificantului; ei sînt figuri de semnificație. Se afirmă, în acest sens, că orice figură, în realitate, conține un proces de decodare în doi timpi, dintre care primul este percepția anomaliei, și al doilea, corectarea ei. Retoricii au făcut mai multe clasificări ale figurilor de-a lungul secolelor, multe dintre ele avînd un caracter arbitrar sau neștiințific. César Chesneau Du Marsais împarte figurile în figuri de gîndire (ce țin numai de ceea ce se petrece în imaginație) și
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
anacolutul, asindetul, hipalaga, zeugma), ca și repetițiile și acumulările (anafora, epanalepsa, pleonasmul, gradația). Studiile contemporane asupra discursului sînt ferm angajate în spațiul semiotic, căutînd să dezvăluie încifrările construcțiilor de cuvinte, cu ajutorul instrumentelor semantice și al organonului sintactic. Astfel, orice figură retorică trebuie să respecte cinci reguli importante, pentru a constitui un sprijin real în argumentare. În semiotica textuală, figurile se referă la nucleul semic: ele sînt considerate unități de conținut, atașate la un lexem sau la o sintagmă, care atribuie o
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Abordarea pragmatică pare cea mai aptă să reconcilieze figuralitatea și discursivitatea, aceasta din două motive: ea normalizează figuralitatea în funcționarea obișnuită a limbajului; ea oferă mijloacele adecvate pentru a studia aspectele cognitive, enunțiative și contextuale ale figurilor. V. față, politețe, retorică, trop. DU MARSAIS; HJELMSLEV 1943; GENETTE 1966; GREIMAS 1966; DUCROT - TODOROV 1972; GRUPUL μ 1974; FONTANIER 1977; PERELMAN - OLBRECHTS-TYTECA 1988; FROMILHAGUE - SANCIER 1991; MOLINIE 1992; KERBRAT-ORECCHIONI 1996; REBOUL 1996; ROBRIEUX 2000; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; AMOSSY - MAINGUENEAU 2003; BUSSMANN 2008. AR
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de la un singur text, hermeneutica presupune intervenirea contextului social-istoric și contextului receptării și tinde să identifice sensurile admisibile, inducînd astfel o poziție filozofică a referinței drept criteriu de evaluare. V. referință, semiotică, sens, text. GREIMAS - COURTES 1993. RN HIPERBOLĂ. Figură retorică, hiperbola se întemeiază pe capacitatea emițătorului de a exagera voluntar semnificația unui mesaj, cu scopul de a spori impactul asupra receptorului sau pentru a-i reține acestuia atenția într-o manieră expresivă. Exagerarea poate viza accentuarea unor evaluări pozitive (este
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
prezentarea ei ca o opinie personală (cred că..., sînt convins că... etc.), atribuirea ei unui personaj etc. Atunci cînd ideologia este propusă într-o manieră militantă, se uzează de mijloacele discursive specifice persuasiunii, care au fost studiate în mod deosebit de retorică. Dacă se consideră ideologia ca fiind orice ansamblu de idei ce se unesc într-o concepție, iar limba ca reprezentînd o concepție despre lume, atunci orice discurs este marcat de ideologie, prin însuși faptul că este realizat într-o limbă
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
locutor colectiv. Marie-Anne Paveau consideră aceste procese drept responsabile pentru pierderea specificului inițial al noțiunii, cel reprezentat de dimensiunile inconștientă și conflictuală, prin implicarea unui subiect care gestionează alte discursuri, și a opiniei publice sub o formă omogenă, mai mult retorică decît materială. J.-J. Courtine, în 1982, oferă o definiție operațională a interdiscursului, drept instanță organizatoare a formațiunilor discursive, gîndit în maniera unui proces de reconfigurare permanentă în care sînt dirijate competențele formațiunii discursive. D. Maingueneau, în 1984, propune o
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
introducînd astfel o notă persiflantă sau disprețuitoare în legătură cu cineva sau cu ceva. Pentru a realiza aceasta, în discurs, cuvintele nu au valorile lor obișnuite sau valorile lor complete, încît fac să se înțeleagă altceva decît ceea ce se spune. În tradiția retorică, ironia, spre deosebire de metaforă și de metonimie, este unul dintre tropii care indică o atitudine enunțiativă și mai puțin de caracterizare a referentului, încît devine un aspect al antifrazei. Acest lucru nu este posibil decît dacă enunțarea furnizează indici de ironizare
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
lingvistică (de înțelegere a mesajului) și extralingvistică (de cunoaștere a situației). Pentru a-i fi receptată intenția ironică, enunțătorul trebuie să-și marcheze enunțul cu indici care să permită dezvăluirea implicitului. Ironia nu se poate însă identifica decît prin procedeele retorice anexe care-i sînt asociate (antifrază, eufemism, litotă, hiperbolă, parodie etc.) sau prin indici tipografici în cazul textului scris și prin intonație în cazul redării orale. Asemenea procedee și indici sînt componente ale discursului și, de aceea, intră în atenția
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]