3,504 matches
-
funcționeze ca manifestări religioase autonome, impredictibile și nelocalizate Într-un anume loc. Totuși, cel mai adesea, ele sunt asociate cu anumite centre sacre și, prin aceasta, cu anumite cicluri ceremoniale. Puterea de atracție a locului În care forțele divine se revelează, precum și speranța că, prin ajutorul acestora, indivizii și comunitățile pot scăpa de povara unor situații nefericite declanșează numeroase pelerinaje către acel centru sacru și, mai ales, nenumărate așteptări, speranțe, trăiri și transformări interioare. Centrul sacru este frecvent asociat cu o
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
marginale care apar În viața noastră obișnuită numai În circumstanțe nefericite (1991, p. 40). Cadrul sărbătoresc al carnavalului, pe de o parte, și statutul simbolic al măștii, pe de altă parte, favorizează gesturile și formulele ireverențioase; masca ascunde omul și revelează un zeu sau un personaj consacrat de o anumită tradiție: acțiunile și cuvintele ei sunt performate social și legitimate ritual, sunt Îndreptate către public, dar par venind de dincolo de acesta, se referă la evenimente și persoane reale, dar cu vocabular
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
contureze și să se generalizeze, având În centrul său comemorarea evenimentelor din 1789 și impunerea elementelor simbolice care evocă semnificațiile acelui moment: Ceremonia cunoaște diferite variante, dar liturghia laică se modelează progresiv, prin cortegii alegorice, cântece, embleme, psihodrame. Cântecele au revelat gestul civic: vehicule ale noului credo, ele exprimă aspirațiile comunitare. Alegerea acelorași atribute și a acelorași Însemne a Întărit unitatea națională. ș...ț Deja, după 1790 fiecare sat avea propriul altar al patriei, propriul arbore al libertății și propriul arc
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
ar include elemente din sistemul liturgic, din cel al riturilor de trecere ale claselor populare, din eticheta nobiliară și luptele cavalerești stilizate. În acest sistem, ritul politic avea misiunea de a prezenta Puterea regală În concretețea ei (așa cum ritul religios revela puterea divinității În obiecte tangibile): din această cauză, ritul dominant al acelor vremi era vizita regală, al cărui moment suprem devenise „intrarea regelui” În orașul sau castelul În care se arăta (vezi și L. Bryant, 1986). Nevoia de a etala
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
și surse ale unor conflicte cu implicații ontologice. „Misterul păgân” e de fapt un „eres” care aduce pe scenă ecouri spirituale creștine într-o dramă religioasă dacică: Dumnezeu trebuie să-și sacrifice cuvântul (aici pe profetul său), spre a se revela oamenilor. Tot un „eres”, „Isus pământul”, credința populară străveche, potrivit căreia nu a avut loc o înălțare la cer a Mântuitorului, ci din dragoste pentru umanitate El a rămas în mijlocul ei, fiind chiar solul pe care lumea calcă, alcătuiește miezul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285754_a_287083]
-
s-a putut infuza mai ușor pe o suprafață literară imensă, ignorând granițele formale între teritoriile prozei, ale dramaticului și chiar ale poeziei. Și totuși, caragialismul este mai mult decât o înșiruire muzeală de blazoane categoriale este un spirit pervaziv revelat prin străfulgerări proustiene într-o lectură intertextuală a literaturii românești, înțeleasă în sensul borgesian de "mare text". O sintagmă, o situație, un gest al personajului, o particularitate a stilului, etc. activează spontan acea memorie culturală ce relaționează instantaneu textul citit
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
punctelor de suspensie inserate de cenzură și al răstălmacirilor care, în cazul lui Caragiale, nu reușesc să mutileze și esența comicului său, capabil în sine, prin orice lectură directă sau orice reprezentare scenică, să dezmintă interpretările tendențioase și chiar să reveleze, prin contrast cu regimul care ostracizase râsul în zonele trecutului sau ale "imperialiștilor", o lume paradisiacă 23: "Realismul socialist este o doctrină vagă dar eminamente serioasă, plictisul și cenușiul fiind trasăturile sale dominante. Într-un astfel de spațiu, delimitat de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
dintre aparențe și esențe. Dacă parodiile în versuri presupun o arie referențială restrânsă la cea a literaturii, la nivel macrotextual, lumea comediilor și a momentelor se prefigurează ca o vastă parodie a ontologiei cotidiene burgheze, o replică menită să-i reveleze micimea, incoerența, inconsistența și degradarea. De aceea, lumea imaginarului caragialian e una scoasă din țâțâni, e o mascaradă, un carnaval populat de marionete angrenate în mecanismul iluzoriu al "marii trăncăneli"85. Analizând sistematic Spiritul parodic la I. L. Caragiale, Adelina Farias
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în decursul perioadelor culturale sunt câteva aspecte pe care încercăm să le sistematizăm în acest preambul teoretic. Vom puncta, pentru început, câteva repere din traseul evolutiv al conceptului. Plasată în spațiul contrastivității în care, prin insolitarea unei coincidentia opposirorum se revelează eterna relativitate a oricărei paradigme, ironia era la Socrate o metodă (maieutică) de interogare prin simularea neștiinței, devine începând cu Aristotel și o figură care constă în a spune voluntar contrariul a ceea ce se dorește să se înțeleagă, cunoaște de la
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
mânuirea în proporție ideală a semnalelor sintactice și stilistice pentru menținerea echivocului, îl oferă schița Savantul din ciclul Moftangii. În combinație cu paramologia, diasirmul atrage cititorul pe drumul sinuos între justificare și blamare, între admirație și dispreț, primul termen fiind revelat prin antifrază, cel de-al doilea prin fraza care trebuie subînțeleasă: Este absolut indispensabil să întemeiem un institut pentru domesticirea, prăsirea și educarea licuricilor, lampyris resplendes având misiunea de a studia un nou sistem de iluminare a orașelor Rregatului cu
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
lui Costache Olăreanu, roman al cărui titlu inițial, Confesiuni paralele (1978), descifra tocmai această manevră abilă de eschivare derutantă și exasperantă (prin digresiuni, reveniri, adăugiri, retractări) de la coerența și veridicitatea "autobiografiei" ale cărei nenumărate variante îl covârșesc pe receptor și revelează prin inversiunea comică de situații (anchetatorul terorizat de cel interogat), absurdul sistemului bazat pe control prin îndosariere de existențe. Apropiată de utilizarea dată de prozatorii târgovișteni pare ironia din romanul lui Mircea Nedelciu, Tratament fabulatoriu, care a reușit să vadă
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Zodiacului, în Nu încearcă să desființeze poemele argheziene, pentru ca în 1943 să facă efortul de a le traduce și publica în Cahiers du Sud190. Sintagma "temă și variațiuni" etichetează astfel nu doar un procedeu artistic, o manieră eficientă de a revela derizoriul cantonării într-o singură poziție, sau, dimpotrivă, al pendulării conjuncturale marcate de ridicol, ci și o atitudine dialectică, emblematică atât pentru Caragiale, cât și pentru ilustrul său descendent, Eugen Ionescu. 4.4.6. Lista O altă practică scripturală inaugurată
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
va demasca fie direct, în unele schițe, fie indirect, prin elemente ce-i configurează în substrat atitudinea critică. Promovarea constantă a nonvalorii, tolerarea senină a prostiei, acceptarea fără conflicte a inacceptabilului, elogierea falsului, etc., sunt paradoxuri care, nepercepute ca atare, revelează o lume nu doar absurdă, ci și tragică în inconștiența ei. Prin reflectarea acesteia în artă, se ajunge la situațiile aberante din schițele și comediile lui Caragiale. Ceea ce surprinde în primul rând este nu absurditatea situațiilor, ci faptul că sunt
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de o banalitate extremă căreia i se dă o importanță exagerată, reluarea și repetarea lui la modul aberant, pentru ca în final să se constate că nu se știe nimic despre acel fapt. Finalul proiectează banalul în absurd, comicul acestuia fiind revelat odată cu perceperea unui strident contrast între insignifianța evenimentului și zgomotul pe care îl face. Ilustrative sunt bucățile Grav eveniment literar și Cazul domnului Pawlowsky, scurtul monolog al cărui comic irezistibil rezultă în primul rând din repetarea exasperantă a numelui propriu
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și antipersonajul ionescian, văzut în esență drept un "clown supralucid care ia în derâdere propria tragedie"52. 5.7. În lipsa comicului Prin cazul lui Anghelache pășim deja în domeniul absurdului care nu mai are nevoie de veșmântul comicului pentru a revela tragicul. O zonă intermediară în care melanjul dintre comic și tragic ia forma absurdului, este cea a nuvelelor de tipul Două loturi și Ion. În ipostaza sa serioasă, nedisimulată prin comic, putem spune că absurdul se întrevede la Caragiale îndeosebi
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
umor absurd vesel, cu tentă satirică sublimată, anunță o anumită predispoziție spre înregistrarea sau construirea de cazuri și situații la limita normalității, care vor reține atenția și în paginile sale de proză. De cele mai multe ori în romanele argheziene absurdul este revelat caragialește, în lipsa oricărui comentariu care să marcheze stupefacția sau revolta: agresarea micului Vintilă de către profesorul de matematici doar pentru că se dovedește un elev eminent (Ochii Maicii Domnului), numirea unui doctor în filologie drept intendent al unui cimitir (Cimitirul Buna Vestire
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
absurdului, ține de fantoșizarea și de grotescul personajelor. La cei trei autori dezumanizarea este ilustrată prin artificialitatea gesturilor, stereotipia limbajului, mimetismul sentimentelor, mediocrizarea și aplatizarea gândirii. Deosebirile sunt, totuși, semnificative. Dacă la Caragiale și la Eugen Ionescu limbajul și situațiile revelau găunoșenia morală și vidul sufletesc al unor veritabili "nebuni fățarnici", dar și ignoranța tragică a acestora, în schimb, amoralitatea, mania sincerității, voluptatea autodemascării sau trendul "autocriticii", transformă personajele lui Teodor Mazilu în paiațe perfect conștiente de lipsurile lor. "De câte
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cărui model de limbaj și de viziune îl asimilează constructiv. Dacă prin Eugen Ionescu se poate demonstra modernitatea dramaturgiei caragialiene, care a profetizat multe din atributele teatrului absurdului, prin scrierile tărgoviștenilor și apoi, prin proza, dar și poezia optzeciștilor, se revelează surprinzătoarea actualitate și viabilitate a formulei sale epice, purtătoare de germeni ai postmodernismului "metaficțional" și "antropocentric"5. În acest sens, Constantin Trandafir a contabilizat deja elementele anticipatoare: "În afară de interesul pentru proza scurtă și pentru realitatea cotidiană, sunt de găsit în
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
p. 84, apud. Cristina Hăulică, Textul ca intertextualitate, Editura Eminescu, București, 1981, p. 72. 48 În interviul acordat Taniei Radu în Flacăra, nr.26\1987, p. 15. 1 Pentru care Ion Vartic propune o argumentată explicație ontologică, precizând că Momentele revelează "existența ca existență" și conține "elementele de bază ale unei posibile ontologii a cotidianității", ceea ce face din Caragiale nu "un simplu ilustrator al moravurilor și mentalităților unei epoci, ci, întrucât are acces la o zonă mai adâncă a umanului, primul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
lascivă sau plină de naivitate și de grație infantilă, prin care se încearcă depășirea angoasei provocate de conștientizarea marii treceri. Cealaltă particularitate este identificarea cu viața naturii, ceea ce face posibilă percepția corespondențelor între freamătul exterior și cel interior, dar și revelează singurătatea interioară și singurătatea în fața cosmosului: „De acolo n-am să mai vin / niciodată / decât întovărășită / de razele lunii / furișate-n odaie, / dusă de lanț / de-un anotimp / cu degetul pe buze...” SCRIERI: Jocul anilor, București, 1967; Poarta viselor, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285632_a_286961]
-
acesteia. Disimularea este pretenția de a nu avea ceea ce ai, iar simularea este pretenția de a avea ceea ce de fapt, nu ai. Mai mult decât atât, imaginea poate fi de trei feluri În raport cu referențialitatea sa: buna aparență În care ea revelă o realitate profundă, reaua aparență care maschează sau alterează o realitate profundă, aparența virtuală În careimaginea Își păstrează exact acceeași formă, dar nu mai există referință, imaginea fiind realitatea Însăși. Este de observat În mod evident că buna aparență este
Polarităţile arhitecturi by Mărgulescu Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/91808_a_92985]
-
nu trebuie neglijat contextul spiritual. Prestigiul originar dominant al literaturii nu este nici pe departe cultural și cu atât mai puțin estetic. El este de ordin sacru, mistic și magic. Creația poetică este eminamente divină, zeii inspiră, transmit darul poetic, revelează, dictează (ex. Homer - „Cântă, zeiță, mânia ce-aprinse pe-Ahil Peleianul” Iliada). Tradiția iudaică, orfică și mai ales cea creștină conferă cuvântului sacru o extraordinară eficacitate, creativitate și putere de a comunica. Antichitatea recunoaște „literelor sacre” o serie de note specifice
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
să-l găsim decât în misterul și necesitatea de a ni-l da cu orice preț. Conceptul de valoare morală apare tocmai în această clipă de dramatism. Actul pe care îl săvârșește omul este momentul particular în care persoana se revelează și doar acțiunea care presupune ca agent persoana are o semnificație morală. Se înțelege că binele și răul se manifestă doar prin acte și prin ele omul este părtaș la bine sau la rău. Experiența acestor valori morale (binele și
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
ne-apărat care vrea să fie apărat, incomplet care pretinde să fie completat; chipul este apel, expresie constitutivă a unei nevoi; chipul este îndreptat spre Infinit, al cărui semn și urmă este el. Chipul este spațiul în care Celălalt-infinit se revelează și semn al Chipului care este ascuns, dar, în același timp, mereu prezent. „Chipul este prezent în refuzul său de a fi conținut. În acest sens el nu ar putea fi înțeles, adică înglobat. Nici văzut, nici atins - căci, în
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
distinge între „în mod simplu a voi”, de „în ce fel a voi”. De fapt, doar al doilea tip de voință se raportează la ipostază. Această diferență se înțelege astfel: în momentul în care puterea, și operația care îi corespunde, revelează natura, persoana dă o formă modului de a opera și o determină potrivit alegerii sau tendințelor sale. De asemenea, o idee semnificativă în gândirea lui Maxim o constituie diada imagine - asemănare (είκών - όμοίωσισ) a lui Dumnezeu. Această diadă se află
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]