3,958 matches
-
mesajul a plecat? — Da, chiar În acele zile, un părinte care ne vizitase trebuia să plece la Mantova. Meșterul i-a predat o scrisoare Închisă. — Și nu ai ideea despre ce era scris În ea? Călugărul ridică din umeri. Lângă scândură se afla un cufăr deschis, plin cu planșe și cu pergamente umplute cu planuri arhitectonice: detalii de arce și de șarpante din grinzi, scheme de decorațiuni mozaicate și proiecte pentru pardoseli aruncate laolaltă fără nici o socoteală. Nici un meșter din Artă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de scripeți care se Învârteau În jurul precum piesele unui model planetar care o luase razna. În interior, chiar În locul pe care urma să se Înalțe viitorul pristol, În centrul geometric al marelui octogon de cărămidă al tamburului cupolei, erau niște scânduri lungi, rezemate pe cavalete. Îl recunoscu de departe pe arhitect, aplecat asupra unei serii de desene. Dante ajunse În spatele lui fără ca omul să Își fi dat seama de prezența lui. Se opri pentru o clipă În tăcere, spre a admira
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
vederii decât pentru a le respecta agonia. Infernul. Subterana cea joasă, iluminată slab de luminile provenite din puținele ferestruici aflate la nivelul străzii, era Înțesată de miasme insuportabile, devenite și mai cumplite din pricina căldurii de afară. Spațiul era ticsit cu scânduri orizontale pe care zăceau forme omenești acoperite de zdrențe. Alte trupuri erau rezemate de-a lungul pereților, cu capetele plecate peste piept. Câte unul avea puterea să se țină pe picioare, târându-se cu mișcări smintite, Încete, parcă Încercând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
micul naos Întunecat al Celor Patruzeci de Martiri și se apropie de altar ținându-se pe lângă perete, ca să nu bată la ochi. Spre fund, alături de masa simplă din piatră, Înconjurată de scaune din lemn, fusese aranjată o estradă grosolană din scânduri. De pe acel amvon improvizat, un om vorbea adresându-se micului grup de credincioși Îngrămădiți În jurul său. Nu era multă lume, poate că două duzini de persoane, bărbați și femei. Unii Împrăștiați printre coloane, alții șezând pe niște bănci simple din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
nemăsurată, Într-atâta Îl Împiedica să se miște. Între timp se iscase un vânt nespus de puternic, care mătura Întreaga cârciumă, izbindu-i pereții și tavanul. Flăcările din vasele cu jeratic se agitau amețitor. I se păru că dușumeaua de scânduri i se legăna sub picioare, ca și când statura i-ar fi crescut pe neașteptate. Și totuși mintea Îi era cât se poate de fermă, dacă n-ar fi fost acea durere sfâșietoare. Iată că urzeala imaginilor se recompusese, iar falaciosul argumentărilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
sudoare. Cu toate că Împinseseră Împreună, raftul nu se mișcase nici un deget. Ca un nebun, se aruncă peste șirul de recipiente, azvârlindu-le pe jos, spre a crea un spațiu gol pe mijloc. Apoi, cu mânerul dăgii, Începu să lovească În fundul de scândură. Un sunet Înfundat răspunse la aceste lovituri. — Aici, În spate, peretele e gol, zise el. Se Înapoi câțiva pași, În timp ce Îi Îndemna pe polițai să Înainteze. — Dărâmați aici! Poate că era numai fantezia lui, dar i se păru că deslușește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
numai fantezia lui, dar i se păru că deslușește o mișcare dincolo de peretele din lemn. Era sigur că pe undeva exista un mecanism care să Îl deschidă, dar nu avea vreme să-l caute. Polițaii se apucară să izbească În scânduri cu spadele. Stejarul Învechit rezista, descompunându-se Încetul cu Încetul Într-un nor de așchii. Apoi, trosnetele sporite semnalară că structura era pe cale să cedeze. Îndepărtând oamenii cu un gest, Dante Începu să Împingă mobila din răsputeri, fără să Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
dincolo de stăvilar. Puteau fi și misterioșii ghibelini despre care vorbea toată lumea. — Le-am zărit emblema: Îl au pe Sfântul Gheorghe. Ai noștri răspund cu Ioan Botezătorul, răspunse celălalt. Pe lângă Dante trecură câțiva bolovani, care se izbiră violent de pereții din scânduri ai prăvăliilor. Evită alte pietre aruncându-se la adăpost Îndărătul statuii mutilate a lui Marte de la capătul podului. O lumină intensă se aprinse dintr-o dată pe partea cealaltă, ca și când numeroase torțe s-ar fi apropiat spre a alcătui o singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
recăpătară curajul. În timp ce se cățăra grăbit pe scară, Dante Îi auzi cum Înaintau printre prăvălii. Ajunse sus chiar În timp ce primul dintre ei se ivea În piațeta de la mijlocul podului, țintind cu lancea În direcția lui. Îi aruncă În spinare o scândură de pe acoperișul prăvăliei și sări pe cea alăturată. Lemnul acoperișului trosni amenințător, dar rezistă. De acolo, printr-un alt salt, ajunse pe prăvălia următoare. Dedesubt, Negrii, dezorientați, avuseseră un moment de nesiguranță, suficient ca să Îi permită să ajungă pe ultima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
permită să te orientezi În spațiul Îngust. Zări o lampă cu ulei, așezată Într-o nișă din perete. Scoase din pungă iasca și amnarul. De Îndată ce fu În stare să vadă pe unde pășea, urcă grabnic la primul etaj. Podeaua din scânduri scârțâia sub greutatea lui. Nădăjdui că se afla În mai bune condiții decât ușa. Locul unde se afla era și el aproape pustiu. Nu exista decât un pat grosolan din lemn, ușor Înfrumusețat de o pânză de in care emana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În timp ce ieșeau, Îl mai strigă o dată pe Veniero. Încă ceva. Ai Întâlnit vreodată, În călătoriile dumitale, un loc În care apele se ridică peste nivelul pământurilor ieșite la suprafață? — Niciodată, nicăieri. — Știam. Aveam dreptate. Poetul rămăsese singur. Ședea pe o scândură pe de schelă, sub figura impunătoare a femeii care Își aștepta bărbatul iubit. Tropotul cailor lansați În galop spre Apus fusese ultimul zgomot pe care Îl auzise În exteriorul bisericii. Se Întrebă dacă sângele lui Ambrogio și al lui Teofilo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
nevoie pentru a acoperi distanța care Îl separa de locul de Îmbarcare, se temu că nava va izbuti să iasă În larg. Însă această operațiune se dovedea mai dificilă decât prevăzuse echipajul. Ajunse la capătul debarcaderului și descălecă sărind pe scânduri. Ambarcațiunea nu mai câștigase nici măcar un cot Împotriva curentului; dimpotrivă, i se păru că distanța până la țărm se micșorase, ca și când timonierul ar fi stat la Îndoială dacă să Înfrunte marea deschisă sau să redobândească siguranța uscatului. În zorii care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
dinaintea acelui spectacol Înfiorător, mai curând decât să Închine steagul În fața ipotezei unei epifanii diavolești. Trebuie că exista fosfor În cala galerei, iar acesta fusese aprins, accidental ori deliberat. Un val de emoție Îl copleși, și căzu În genunchi pe scândura debarcaderului, În timp ce primele revărsări de ploaie Îl udau. Pe puntea În flăcări recunoscuse silueta Antiliei. Avu senzația că femeia i se adresa, cu un braț ridicat. Erau probabil spasmele morții, Însă lui Îi păru gestul politicos al cuiva care Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
lămurea îndeajuns. Yvars se uită totuși la contramaistru. Ballester, care ținea mult la Yvars, clătină din cap fără să scoată o vorbă. Se aflau acum cu toții în micul vestiar din dreapta intrării: câteva boxe deschise, despărțite între ele prin pereți de scândură nevopsită, pe care atârnau, de o parte și de alta, dulăpașe închise cu cheia. Ultima boxă, dacă numărai de la intrare, aflată în unghiul format de pereții hangarului, fusese transformată în cabină de dușuri, prevăzută fiind și cu un mic șanț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
ai fost cam țicnit. De asta te și iubesc atâta, și fiu-meu e la fel. În timp ce vorbea, își scosese revolverul și îl așezase pe catedră. - Ia-l. N-am nevoie de două arme până la El Ameur. Revolverul strălucea pe scândura vopsită în negru. Când jandarmul se întoarse către el, învățătorul îi simți izul de curea și de cal. - Ascultă, Balducci, spuse deodată Daru, mi-e silă de toate astea, și de prizonierul tău mai mult ca de orice. Dar nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
-i că de mâine totul va fi ca înainte. Louise nu putea vorbi și își întoarse capul spre a-și ascunde lacrimile. A doua zi Jonas plecă de acasă dis-de-dimineață. Ploua. Se întoarse ud până la piele, cu brațele încărcate de scânduri. În camera cea mare doi prieteni, veniți să afle noutăți, își beau cafeaua. - Jonas își schimbă maniera. Începe să picteze pe lemn, spuseră ei. Jonas surâse. - Nu-i vorba de asta. Dar mă apuc într-adevăr de ceva nou. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
se cățără încet pe povârniș, se profilă o clipă pe cer, apoi se înclină către fluviu, începând să coboare. Cu frâna pusă, înainta încet, alunecând ușor pe noroi, oprindu-se, apoi pornind din nou. Străbătu debarcaderul cu zgomot mare de scânduri săltate, ajunse la capătul lui, unde mulatrii așteptau în tăcere, de o parte și de alta, și trecu încetișor pe plută. Când roțile de dinainte o atinseră, aceasta se scufundă puțin, dar săltă aproape de îndată la suprafață, primind întreaga greutate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de parbrizul mașinii. Uneori, un urlet ciudat venea până la ei din străfundurile nopții, și atunci șoferul își privea vecinul, holbându-și ochii în modul cel mai comic. Drumul cotea când la dreapta, când la stânga, traversând nenumărate pârâuri, pe podețuri de scânduri șubrede, care săltau la trecerea mașinii. După o oră, ceața începu să se îndesească. Se porni o ploaie măruntă, subțiind lumina farurilor, în ciuda zguduiturilor, d'Arrast aproape adormise. Nu mai gonea prin pădurea umedă, ci din nou pe drumurile din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
poezii Eminescu - filozofie a singurătății și a plenitudinii Principii de viață: Pentru mine poezia e o curgere, un fluviu. însetații însuflețesc fiecare picătură.” Reverie Adorm tremurând genele pe rama fotografiei prăfuite abandonată-n visele șoptite. Mă așez pe banca din scânduri zăcute, îmi pun condurii amintirilor să pot păși poteca depărtată și aruncată în calea anotimpului pustiu. Și gol, captiv în ramă îmi scap un sâmbure de-amar când pașii mă uită la final. Remarc năuc cum preț de o clipită
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
covrigii în coadă. în gură-și îndeasă batista strigând, Ca urletul stins să n-audă, Falangele-s frânte de dorul cuprins Și perna de lacrimi e udă. Tristețea își pune amprenta pe ochi, Pe zâmbet, odată deschis, Pe patul de scânduri sleită visezi Realul pierdut pentru vis. Visează căsuța-așezată-ntre tei, Cu flori de mușcată n ferești, Măicuța în poart’așteptând pe poștaș S aducă scrisoare cu vești, Flăcăii la horă, tractoare pe câmp, Ce ară pământul mănos, Pe țața Florica și
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
rece, mărturisește Santinelă, privindu-l în ochi pe Regizoraș, am alte preocupări. Cînd stai toată ziua în post, te uiți la almanahuri, reviste, citești cărți. Îți atîrni pușca în cui și te lași pe spate în scăunaș. Te rezemi de scîndurile alea dogite și-i dai bătaie. Flacăra, Scînteia, Sportul și unele străine dacă ești norocos. Literatură de orice gen, în afară de filozofie, pentru că nu e bună la nimic. Winnetou, Magicianul, Vraciul, Departe de lumea dezlănțuită și alte alea, ce-ți pică
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
am fi reacționat mai rapid. Unii s-au așezat în șir și au început să dea obiectele din mînă în mînă ca să meargă mai repede. Era ca la teatru cînd se schimbă decorurile la finalul actului. Mese, scaune, dulapuri, țoale, scînduri, chiar și copaci smulși cu totul din rădăcini au început să plutească prin aer pe deasupra noastră și să se adune grămadă în capătul bulevardului. Petrică în jerseul lui roșiatic nu-și mai vedea capul de treabă. Cu un ochi iscodea
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
défaut.” Ifose de tablagiu universitar, etalate În c.v.-uri sforăitoare! zice Petru. Ceva Însă Îmi spune că Monika Kulesza are părul auriu. Și ochii albaștri. Și pistrui. Și pielea albă. Și picioarele lungi. Și sânii mici Și coapsele Înguste. O scândură erotică! Să le ia dracu de poloneze, cu filmele și cu Projekt-urile lor cu tot! Mă mai consolez la gândul că Kieslowski a fost sedus de frumusețea sculpturală a lui Juliette Binoche care numai cu Monika Kulesza nu seamănă. 3
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
se vedeau tot mai multe mașini necunoscute până atunci localnicilor. Avem scrisori din patru țări străine, Austria, Italia, Franța, Ungaria, și un continent, Australia, zicea cu mândrie Macavei, poștașul. Puține case mai aveau lacăte la porți sau geamurile acoperite cu scânduri bătute În cruce. Pentru mulți dintre noi, zicea Matei, schimbarea s-a Întâmplat târziu. Folosea dinadins cuvântul Întâmplare, căci zâmbea de fiecare dată cu subînțeles. Citise el undeva că oamenii s-ar naște să fie bogați sau săraci. Don'șoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
fi fost clovnul cu gura crestată, iar nu Betty a mea. — Întinde-te pe pat, i-am spus. Fata se supuse. Își ținea picioarele încremenite și strâns lipite unul de celălalt, iar mâinile și le pusese sub ea, ca o scândură cuprinsă de ticuri nervoase și spasme. În poziția aia, peruca era jumătate pe capul ei, jumătate pe pernă. Știind că fotografiile de pe pereți îmi vor aduce perfecțiunea dorită, am tras cearșafurile care le acopereau. Am rămas cu privirea fixată pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]