5,253 matches
-
dar se ocupă Christian, răspunse laconic Loïc. PM nu stărui și arătă spre mașina În care putea fi zărit, pe bancheta din spate, decupîndu-se Îndărătul geamului pe jumătate coborît, profilul de vultur al lui Arthus. - Tata vă roagă să-l scuzați, dar artroza Îl face să sufere mult astăzi. Bătrînul purtînd o pălărie neagră Îi adresă lui Jeanne un semn cu capul. Yvonne Le Bihan nu scăpase nimic din scenă. - Hoitarii! Pun prinsoare că deja trag cu coada ochiului la șantier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Începu iar să rîdă, Marie Îl amuza Într-adevăr. - Confidențe sau interogatoriu, cu dumneata nu poți știi niciodată... Trăiesc de foarte mult timp În Franța... Ești un personaj cu adevărat adorabil. Șovăind Între Încîntare și stinghereală, Marie se scutură, se scuză că Încă nu-i mulțumise pentru că o ajutase să iasă din necaz și Își luă iute rămas-bun, pretextînd că logodnicul ei desigur o aștepta, riscînd să se Îngrijoreze. Două puncte mici, roșii mergeau În zigzag pe drum, Ryan privea Îndepărtîndu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
supuneți directivelor mele, În caz contrar vă veți pomeni În arest preventiv pentru obstrucționarea unei anchete criminale. Ca să folosesc limbajul locului, să zicem că aidoma lui Dumnezeu, eu am pîinea și cuțitul la Lands’en. CÎt despre moartea turismului breton, scuzați-mă că nu vă Împărtășesc stările sufletești, dar deocamdată cei care mor sînt oameni de pe insulă, așa că atîta vreme cît asasinul nu va fi la zdup, insula va fi Închisă. Cam pe la ora trei, vîntul conteni, iar potopul se transformă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
picioare al unui tînăr ofițer cu aer mîndru. O plăcuță de alamă indica datele personajului: Erwan-Marie de Kersaint. 1753-1782. - Se spune despre el că ar fi fost șeful jefuitorilor de corăbii din legendă... Arthus o Întrerupse. - Vă rog să mă scuzați că v-am făcut să mă așteptați... Discuția Începu În mod politicos, iar impunătorul bătrîn recunoscu imediat, cu simplitate, că avea Întotdeauna Mésadrol la Îndemînă pentru a ușura crizele de reumatism articular. - Desigur că știi acest lucru, fetițo, mama dumitale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
astea? Întrebă ea, uitînd pe moment de propria ei stare de confuzie. - Ne-am despărțit cîțiva ani mai tîrziu. Făcu o strîmbătură comică. - Pentru alte motive decît cele religioase. Marie Înălță ușor din umeri. - Văd unde bați, dar dragostea nu scuză chiar totul. Știi, tatăl meu m-a crescut În respectul pentru anumite valori, iar minciuna, disimularea, manipularea nu au În ochii mei nici o justificare. Dădu din cap. - Nu pot crede că Christian a acționat cu atîta lașitate. - Tatăl dumitale ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
a venit o idee nostimă În timp ce tu nu mai conteneai să povestești despre amantul tău. Nu e genul tău să-ți etalezi viața privată, În afară de cazul În care lucrul ăsta te ajută să-ți Încurci adversarul. Făcu o mimică pocăită. - Scuză-mă, expresia e nefericită. Ești sigură că erai Într-adevăr cu Loïc În noaptea crimelor? - N-ai nimic mai bun de făcut decît să te ții după mine ca un cîine? se răsti ea. Lasă-mă-n pace. - M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
jacuzzi, adineaori..., spuse Bruno. Nici unul din noi n-a scos un cuvânt; În clipa când am simțit gura ta, Încă nu-ți văzusem fața. Fără nici un element de seducție, era ceva foarte pur. — Totul depinde de corpusculii Krause... Christiane surâse. — Scuză-mă, sunt profesoară de științe naturale. Bău o Înghițitură de Bushmills... Corpul clitorisului, șanțul și coroana glandului sunt acoperite cu corpusculi Krause, foarte bogați În terminații nervoase. Dacă le mângâi, creierul declanșează o puternică emisie de endorfine. Toți bărbații și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
ușor. „Vreau să spun, continuă Michel cu Însuflețire, că pe plan ontologic li se poate asocia un vector de stare unică Într-un spațiu Hilbert. Înțelegeți ce vreau să spun? — Desigur, desigur...”, mormăi slujitorul lui Cristos aruncând priviri În jurul lui. „Scuzați-mă”, spuse el brusc și se Îndreptă spre tatăl miresei. Își strânseră Îndelung mâinile, se Îmbrățișară. „Admirabilă ceremonie, superbă...”, spuse finanțistul cu emoție. — N-ai rămas la petrecere..., Își aminti Bruno. Era cam jenant, nu cunoșteam pe nimeni și era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
beți ceva? Întrebă el pe un ton glacial. — Te cred, bătrâne! urlă Bruno. Mai Întrebi? Scoate o sticloanță, Bulache! Tânărul ieși, apoi reveni cu o sticlă de whisky și două pahare. Bruno Își turnă din belșug, trase o primă dușcă. — Scuzați-l, e tulburat..., făcu Michel cu o voce aproape imperceptibilă. — Așa-i, confirmă fratele vitreg. Lasă-ne-n durerea noastră, Bulache. Își goli paharul plescăind din limbă, Își turnă din nou. — Au tot interesul să fie grijulii, poponarii ăștia..., observă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
mișcare, fiindcă este adevărat. Dar să spui care anume și să asamblezi sistemul este ridicol, fiindcă lucrul e nesigur, greoi și nefolositor.” Bineînțeles, o dată În plus, el are dreptate, și nu Descartes. Apropo... te-ai hotărât ce faci? Știi... (se scuză cu un gest) povestea cu postul tău... — Da. Ar urma să fiu numit la Centrul de cercetări genetice de la Galway, În Irlanda. Vreau să pot realiza rapid niște montaje experimentale simple, În condiții de temperatură și de presiune suficient de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
la tub. „A NU SE FOLOSI PE SUPRAFEȚE DE GRANIT”. Shit. — În orice caz, spun, acoperind iute picăturile cu cârpa. Îmi stai în drum. Iau un pămătuf de praf din cădiță și încep să mătur cu el firimiturile de pe masă. Scuză-mă... — Atunci te las, spune Nathaniel, cu un început de surâs în colțul gurii. Se uită la pămătuf. N-ar fi mai bine să folosești pentru asta o perie și un făraș ? Mă uit confuză la pămătuf. Și ăsta ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
i-ai păcălit ca la carte. Da, zâmbesc. Habar n-au cine sunt. Și cine ești ? Întrebarea ei mă ia total pe nepregătite. Deschid gura, dar nu-mi iese nici un cuvânt. — Ăsta e numele tău adevărat, Samantha ? — Da ! zic șocată. — Scuză-mă, am fost puțin cam directă. Ridică o mână a scuze. Dar pune-te puțin în locul meu : într-un sat de la țară apare din senin o fată, care își ia o slujbă la care nu se pricepe... Se oprește, de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
gheață într-un pahar din sticlă marmorată. Ți-e mai bine ? — Da. Mersi, zic jenată. Îmi cer scuze pentru mai devreme. Pur și simplu... — E în regulă, Samantha. Îmi aruncă o privire rapidă, în timp ce taie brânza. Nu trebuie să te scuzi. — Ba da. Inspir adânc. Îți sunt foarte recunoscătoare, Iris. Ai fost atât de amabilă... iar Nathaniel... — Te-a dus la pub, am auzit. — A fost incredibil ! zic entuziastă. Cred că ești foarte mândră de el. Iris dă din cap că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
sertar, deschizându-l larg, uitându-mă bine înăuntru și băgând chiar mâna după hârtii rătăcite. Răstorn coșul de gunoi și-l scutur. Îmi trec mâna peste avizier. Dar nu găsesc nimic. Nici în fișet... nici în dulapurile zidite în perete. — Scuzați-mă. Îngheț, cu mâna în dulapul lui Arnold. Shit. Shit. — Da ? Mă întorc, trăgându-mi părul bine peste față și cu privirea în jos. Ce naiba faci aici ? E un stagiar. Bill... nu mai știu cum. Mai lucra uneori pentru mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
mai mult decât o făceam înainte... văd mai multe decât vedeam altădată... — Dar de auzit nu auzi că sună telefonul, mă întrerupe doamna Farley blând, arătând spre buzunarul meu. A ! zic uimită și-mi înșfac mobilul. Trebuie să răspund. Mă scuzați. Îl deschid și glasul lui Ketterman îmi răsună imediat în ureche. — Samantha. Petrec trei ore la sediul Carter Spink, vorbind pe rând cu un tip de la Barou, cu doi dintre partenerii seniori și cu un tip de la Third Union Bank
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
admit. Îi surprind privirea siderată și simt că-mi vine să râd. Guy, ce-i cu tine aici ? — Sunt aici ca să te conving să te întorci. Evident că de-aia e aici. Trebuia să-mi dau seama. Nu mă întorc. Scuză-mă. Iau mătura și fărașul și încep să mătur făina și bucățile de aluat de pe jos. Dă-te puțin, te rog. — A. Da. Guy se dă stingher din calea mea. Arunc mizeria la coș, după care scot sosul de sparanghel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
sper că sînteți de acord cu mine, ne Îndreptăm În direcții diferite. În direcții diferite ? Asta tot spune de atîta timp ? Simt că mi se pune un nod În stomac. Doar nu... Ce face, Încearcă să se retragă din afacere ? — Scuză-mă, Doug, spun, pe cel mai relaxat ton de care sînt În stare. Evident, te-am ascultat cu foarte mare atenție. Îi trag un zîmbet prietenesc, de genul sîntem-cu-toții-profesioniști. Dar crezi că ai putea... Îhm... să tragem o linie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
fi de folos să mă uit la imaginile astea cu omuleți ca niște bețe care sar În ocean, În timp ce avionul explodează În urma lor ? Bag repede instrucțiunile de siguranță În buzunarul de plasă din față și iau o Înghițitură de șampanie. — Scuzați-mă, doamnă. LÎngă mine și-a făcut apariția o stewardesă cu păr roșu buclat. Călătoriți În interesul serviciului ? — Da, zic, netezindu-mi părul extrem de mîndră. Da. Îmi Întinde o broșură intitulată „Facilități pentru manageri“, pe care e o fotografie cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
dragoste care să mă ia pur și simplu pe sus. Vreau un cutremur sau... nu știu, un vîrtej... ceva palpitant. CÎteodată simt așa, că există o viață complet nouă și trepidantă care mă așteaptă undeva, și dacă aș putea să... — Scuzați-mă, domnișoară... — Poftim ? Ridic ochii absentă. Ce e ? Stewardesa cu spic Îmi surîde larg. — Am aterizat. Mă uit la ea ca la nebuni. — Am aterizat ? Nu Înțeleg nimic. Cum să aterizăm ? Mă uit În jur - și, așa e, avionul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Sigur că-ți amintești. — Emma ! face mama iritată. A fost o simplă greșeală. Nu-i așa, Kerry ? — Evident că da ! spune Kerry, cu ochi mari, inocenți. Emma, iartă-mă dacă ți-am stricat bucuria momentului... — N-ai de ce să te scuzi, Kerry draga mea, spune mama. Se mai Întîmplă. Și amîndouă cadourile sînt foarte frumoase. Amîndouă. Se uită din nou la felicitarea mea. Doar sînteți foarte bune prietene, nu ? Și nu vreau să vă văd certîndu-vă. Mai ales de ziua mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
drăguți cu ea, cu toții. Orice făceam, n-aveam cum să cîștig. Făcînd un efort uriaș să mă calmez, iau o gură mare de vin. După care mă trezesc că mă uit pe furiș la ceasul de mînă. Dacă bag repede scuza cu trenurile care Întîrzie, pot pleca la patru. Nu mai am decît o oră și jumătate de calvar. Și poate ne uităm la televizor sau ceva de genul ăsta... — Tare mult aș vrea să știu la ce te gîndești, spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
s-a părut că... chiar rezonează, spun Într-un final. Ce anume rezonează ? face Nick. — Păi... Îhm... Îmi dreg glasul. Rezonanțele. Se așterne o tăcere stupefiată. — Rezonanțele... rezonează ? spune Artemis. Da, zic sfidător. Da, rezonează. Acum te rog să mă scuzi, trebuie să-mi văd de treabă. Mă Întorc spre ecran, dîndu-mi ochii peste cap și Încep să bat frenetic la computer. OK. Discuția despre carte a fost un fiasco total. Dar a fost pur și simplu chestie de ghinion. GÎndește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
pentru a vorbi cu el. — Eu n-am făcut decît să-ți spun că... — Mi-ai zis că ești sigură că voi Întîlni pe cineva. Ai crezut În mine. Și uite că s-a Întîmplat ! Încep să-i strălucească ochii. Scuză-mă, Îmi șoptește, și-și șterge ochii cu un șervețel. SÎnt un pic copleșită. — Vai, Katie... Nu știu, pur și simplu simt că sînt Într-un moment de cotitură. Că viața mea se va schimba curînd În bine. Și ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
fi, pe de altă parte, destul de costisitoare... Începe cineva. — Nu sînt de acord. Artemis se apleacă puțin În față. Dacă dorim să maximizăm inovația conceptului, Într-o manieră funcțională și logistică, atunci avem nevoie să ne focalizăm asupra competențelor strategice... — Scuzați-mă, spune Jack Harper, ridicînd o mînă. E prima oară cînd ia cuvîntul, și toată lumea se Întoarce imediat spre el. În aer e un fior de anticipare, iar Artemis exultă arogantă. Da, domnule Harper ! spune. — N-am nici cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
nimic. După care face un pas Înapoi și dă drumul butonului pe care Îl ținea apăsat. — Ai dreptate, spune cu un glas total schimbat. Viața ta personală nu mă privește absolut deloc. Am sărit calul, și te rog să mă scuzi. Simt un fior de Îngrijorare. N-am... vrut să spun că... — Nu. Ai dreptate. Rămîne cîteva momente cu ochii În podea, apoi ridică privirea. MÎine plec Înapoi În State. A fost o vizită foarte plăcută și aș vrea să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]