3,720 matches
-
constituia grandoarea lui. În fond, acest ciob de stînca e totul. Nu trebuie decît această mică rană pentru un pustiu friguros pe care nici un alibi și nici o compensație aparentă nu vor izbuti să-l escamoteze. Prometeu cel căruia vulturul Îi sfîșia carnea era mai liber decît cel ce se amuză, la Hesiod, să lovească uneori cupa de vin de inelul său bizar. Dar fără orgoliul titanului cerul ne-ar omorî. Acest orgoliu e focul. Iar arta a aspirat de la Început nu
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
știm mai temeinic ce a văzut În fîntîna În care s-a privit. Graba de a-l acuza nu poate eluda faptul că, evocîndu-l, ne interesează În realitate ce se Întîmplă cu noi. Și nimeni nu e obligat să-și sfîșie inima pentru a privi ce se află Înlăuntrul ei, dar dacă o face n-are voie să trișeze. Frumusețea lui Narcis joacă un rol secundar. Stînd deasupra fîntînii, el a Încetat, de fapt, demult să se mai iubească. Nu e
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
este mort... Marsyas Dacă urmăm legenda, ne va fi greu să credem În adevărul părerii celor care au văzut În clasicism o artă de pudoare și de modestie. Apolo este cunoscut ca un răzbunător. Cruzimea cu care el l-a sfîșiat pe silenul Marsyas vorbește de la sine. (Se știe că un silen este un satir În vîrstă.) De aici abia se vede marea. Dar arțarii cu crengile Înroșite de căldură sînt mai potriviți pentru ceea ce vreau să spun. Urmașii silenului Marsyas
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
vreo injurie filosofului, comparîndu-l În Banchetul lui Platon cu Marsyas. Masca silenică, adaugă el, acoperă la Socrate o inimă divină; Însă de reținut e faptul că filosoful producea asupra celor ce-l ascultau aceeași impresie ca și muzica abilului cîntăreț sfîșiat de Apolo. Nu el-, ci judecătorii săi reprezintă clasicismul. Turbulentul Socrate e un spirit baroc. Cum și sfinxul e un animal baroc. Amîndoi pun Întrebări ciudate Într-o lume care sărbătorea ieșirea lui Tezeu din labirint și care, În cele
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
mai poate fi la fel ca Înainte.... Acum munții Traciei sînt și mai goi fără amintirea pe care am sugrumat-o. Atît de goi, Încît văd limpede că mă Îndrept spre ceea ce am zărit acolo jos; femeile trace mă vor sfîșia În bucăți și mă vor arunca Împreună cu lira mea În apele rîului Hebrus...) Orfeu Înaintează Îmbătrînit brusc. Și-ar putea atinge nefericirea cu degetele. Pentru prima dată are dovada clară că prin trupul său nu mai curge același sînge ca
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
un zeu cu Înclinații omenești pentru că știu totul despre cei care fug de memoria lor. Nu mă pot ascunde Într-un surîs. Mă ascund În fuga mea continuă. Oroarea de ceea ce moare mă urmărește ca o fiară, gata să mă sfîșie dacă aș renunța la alergătura mea. Mă tem să-mi privesc Îndelung chipul În apă. Mă tem să nu observ și pe fața mea timpul...) Iată deci condiția eternității, spune Proteu. Schimbarea perpetua este soluția, nu piramida. Nemurirea lui este
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
primitiv și Parthenon e o strînsă legătură... Elada Își afla echilibrul Între zei și monștri. Fiară e sfinxul, fiară Minotaurul, fiară labirintul, fiară Himera; și chiar lumina care Îl ucide pe Icar; fiară e aventura pentru Ulise. Grecul antic e sfîșiat Între bestii și idealul olimpic. Heracles se bate pentru a-i Întări Încrederea; se luptă pentru seninătatea pe care o va arăta mai tîrziu marmura; Înlătura monștrii din calea zeilor și a oamenilor. Firește, ne impresionează această lume elină care
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
să bea fiere și oțet; a spus că era părăsit; a spus: („S-a împlinit”); a spus : („Tată, în mâinile Tale încredințez duhul Meu!”). 2. Soarele s-a întunecat, pietrele au crăpat, mormintele s-au deschis, catapeteasma templului s-a sfâșiat în două de sus până jos. 3. Era hulit, spunându-I-se: („Hei, Tu, care dărâmi templul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce!”); veșmintele I-au fost împărțite; străpungându-I-se coasta cu o suliță, a curs apă și sânge
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
o naștere spontană, răsăritul soarelui sau valurile unei mări ce se lovesc vertiginos unele de altele. Bărbatul se lipi cu trupul lui încins de ea. Închise ochii, iar ultima percepție fusese aceea de a aștepta să simtă plăcerea de dinaintea actului. Sfâșiat de patima iubirii îi șopti : „Carlina, ești a mea, mi-ai promis să-mi fii soție! Ești iubirea mea, a vieții mele”, mai spuse cu măreție în glas. Cu draperiile trase în dormitor, cei doi făceau dragoste și nu se
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
era îndrăzneț în idei și tot ce-și punea în plan îi ieșea bine. De multe ori Alin purta pe chipul său o tristețe. Această stare era acumulată din copilărie, atunci când părinților nu le era bine. Amintirile triste răscolesc și sfâșie pe oricine, fie că ești adult sau adolescent. De cele mai multe ori se bucura de viață, o considera un unicat, iar sub ochii vigilenți ai minții, strivea de fiecare dată roua dimineții în priviri, căutând să savureze explozia de miros al
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
alături de el, prinși unul cu altul ca timbrul și scrisoarea. Viața o premiase a nu știu câta oară, chemând-o încontinuu spre ea. K. Amintiri dureroase Soarele se ascunsese după niște nori plumburii și flenduriți, iar un stol de păsărele sfâșiau aerul de colocolo negăsindu-și locul. Într-o vamă din vestul țări, o ploaie năbădăioasă veni pe neașteptate în rafale repezi, măturând pământul și pătrunzând în el cu repeziciune. Călătorii care urmau să treacă frontiera dincolo erau obligați să prezinte
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
în petic. Bea cîteva pahare și-apoi să mai stăm de vorbă... Atunci să văd eu dacă ochii ăștia rămîn tot albaștri... Nu cumva se vor înroși de dorință, aruncînd din ei harpoane de foc, cu care tu să-mi sfîșii, măcar în închipuire, îmbrăcămintea?!... S-a oprit o clipă, și-a tras răsuflarea, apoi s-a aplecat spre mine, prinzîndu-mă cu toată palma de umăr: Spune-mi: ce vrei să bei, ca să te îmbeți? Fac eu cinste. Cu cît devenea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
-mă, trebuie să recunoști că așa-i, măcar în parte... Îți cam place să faci curte femeilor... Surîde larg, cu toți dinții dezgoliți, aceiași dinți albi și frumoși, parcă ar vrea să-mi atragă atenția că are cu ce mă sfîșia, mai repede și fără să se complice în mărunțișuri ca fosta ei prietenă. Spune-mi drept, te-ai speriat c-am să fac ce-mi cere, nu-i așa? mă întreabă, lăsîndu-și tîmpla pe brațul drept, întins pe pernă. Văd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
beau, să mă îmbăt, apoi să-i telefonez doamnei Teona... Dar Teona a acceptat jocul, dovadă că m-a invitat la ea; plăcerea nu mai poate fi la fel cu plăcerea ce mi-o doresc acum: aceea de-a te sfîșia pe tine, fără mustrări de conștiință. Am să te sfîșii încet, Cristina, poate cu puțină împotrivire din partea ta la început, puțină violență din partea mea, nu multă, atît cît să depășească împotrivirea ta, apoi totul va fi bine; eventualele regrete ți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Dar Teona a acceptat jocul, dovadă că m-a invitat la ea; plăcerea nu mai poate fi la fel cu plăcerea ce mi-o doresc acum: aceea de-a te sfîșia pe tine, fără mustrări de conștiință. Am să te sfîșii încet, Cristina, poate cu puțină împotrivire din partea ta la început, puțină violență din partea mea, nu multă, atît cît să depășească împotrivirea ta, apoi totul va fi bine; eventualele regrete ți le vei consola spunîndu-ți că femei "sfinte" nu există; există
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
eu în joc... Întorc capul spre șef și-l privesc lung, întrebător. El își scoate o țigară și o aprinde. Trage cîteva fumuri, le savurează, apoi surîde: Numai doi oameni care s-au iubit cu patimă cîndva pot să se sfîșie astfel. Asta în public, spune grav Don Șef, că în particular, fiecare se mai gîndește la celălalt cu puțin suflet, are grijă, într-un fel, să nu-l lovească prea tare, ori să-l apere de acuzațiile ce i le-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
divan în locul scrinului și covorul care a fost la Cinci, pe deasupra, schimbă oare cum imaginea casei tale, așa cum ai lăsat-o. Ți-aduci aminte de valizele de pe scaune, deschise și închise, de febrilitatea ta, de ultimele clipe, înainte de plecare? Mă sfâșii, când mă gândesc la ele... Și acum, cum ziceai tu, cu ce presimțiri? „Ia, un ciot la o răscruce de veacuri“ (Petru Rareș). Odată, când vei avea vreme, să mergi în biserica St. Julien le Pauvre și la St. Etienne
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
vătuite și tu-mi spuneai „Mai tare, mama, ca să te aud“. Toată seara mi-am cuibărit impresiile și bucuria pe jumătate tristă în mine și am mâncat cu toții, fără ca să mă derideze glumele lui Mihai și nici maimuțăriile Luciei. Am sfâșiat depărtarea și, ca într’o vrajă malefică, imediat s’a închis, ca și cum între noi ar fi căzut de sus o poartă de fier masivă. Am pus masa pe biuroul tatei, eu și Gaby stam în partea dinspre bibliotecă, Mihai și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
în genunchi, chiar și preotul a oficiat în genunchi. Era mișcător și cumplit, ca în vremurile de cataclism, de credință disperată. Mireasma de tămâie și de ceară parfumată cu esențe de flori, slujba cântată pentru toți cei îngenuncheați, toate acestea sfâșiau inimile; lacrimile curgeau încet și cădeau pe lespezi... Vineri dimineața, 11 februarie [1949] Cred că ți-am mai scris că am făcut legământ să văd toate bisericile din București, pentru revederea noastră. Până acum am vizitat 59. Iar aseară am
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mormânt. Și pe urmă singurătatea asta care mă disperă, care mă încercuiește de parcă aș fi înconjurată de o sârmă ghimpată, înfășurată strâns în jurul trupului meu. La orice gest imprudent de rememorare pe care îl fac, sârma ghimpată mă zgârie, mă sfâșie. Și eu, care nu voiam să-ți mai vorbesc despre lucrurile astea! Dar uneori izolarea asta mă înăbușă, încât îmi vine să mor. Dacă n-ar fi gândul cumplit că ființe dezgustătoare și-ar bate joc de corpul acesta istovit
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
datoare cu atât“! Dacă primești scrisoarea asta în ajunul zilei tale, pune-o pe masa ta de lucru, peste noapte. Să stea o clipă lângă tine, ca o prezență, aducându-ți binecuvântarea mea, dragostea mea plină de dor, care mă sfâșie și mă omoară. Poate are să rupă vraja rea care a tăiat firul vieții noastre comune. Mă duc să mă culc, draga mea Mouette. Faptul că m-am cufundat prea adânc în gândurile astea care endemic, la tent, zac mereu în
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
romantică, drăgălașă de tot pentru când intri, pe urmă una mai elegantă pentru când ieși... apoi încă una pentru cocktail... — Și una sexi de tot pentru dans... și încă una pentru când... Când rămâi singură cu Luke, să ți-o sfâșie de pe tine, zice Suze, cu ochi strălucitori. — Doamnele mele, spune Cynthia, râzând. Rebecca. Știu că e greu... dar va trebui să alegi totuși, până la urmă! Pentru o nuntă în iunie, e deja destul de târziu. — Cum să fie târziu? spun uluită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
modernă și chiar În epoca aceasta. Micii ștrengari asmuțeau dulăii asupra gârbovitului evreu cu «marfo, marfo» ; marii nătângi, slugi și gospodari, nu-și făceau mai puțin haz când evreul era Înșfăcat de dulăii lor și-i rupea haina sau Îi sfâșia carnea” <endnote id="(3, p. 370)"/>. Motivația dată de Moses Schwarzfeld nu este lipsită de oarecare temei. Bun cunoscător al obiceiurilor țărănești din nordul Moldovei, Mihail Sadoveanu a inclus un astfel de episod În romanul Floare ofilită, scris În 1905
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
hap ! și jidanul : oi ! și numai se lasă la pământ, iar Turmei se-nvârte hămăind În jurul lui, dar de mușcat nu mușcă” <endnote id="(377, p. 148)"/>. Și câinele Bălan, din nuvela omonimă a lui Nicolae Gane, este Învățat să sfâșie - anteriile țiganilor, de data aceasta. Cinofobia era o „boală profesională”, de care sufereau mai ales micii negustori ambulanți, „neguțitorii cu din picioare speculații”, cum erau denumiți În actele oficiale de la Începutul secolului al XIX-lea <endnote id="(777, p. 72
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
Creștine, În 1923) și publicații antisemite (precum ziarul Apărarea Națională, În 1922). Dar, În unele privințe, Paulescu l-a Întrecut pe A.C. Cuza, ba chiar l-a premers. În 1923, el reducea totul la termenii unui dualism religios. Lumea era sfâșiată de un uriaș conflict de tip maniheist : „creștinismul dumnezeiesc” versus „jidănismul diavolesc”. Pentru rezolvarea „chestiunii evreiești”, N.C. Paulescu propunea Încă din 1913 o soluție „radicală”, „simplă și comodă”, fără să se sfiască să vorbească chiar de „exterminare”. Dacă „jidanii” sunt
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]