3,605 matches
-
unde a apărut scrisul. Prima formă de scris a fost reprezentată de pictograme, imagini ce reprezentau obiecte sau idei. La sfârșitul mileniului IV î. Hr., acest sistem a fost simplificat și abstractizat, evoluând în scrierea cuneiformă, un sistem pe bază de silabe. Această formă de scriere s-a răspândit apoi în mare parte din Orientul Apropiat. Akkadienii, elamiții, hittiții și asirienii au folosit acest sistem. Textele erau scrise pe tăblițe de lut, cu un bețișor, creând astfel formele caracteristice ale scrierii cuneiforme
Istoria Mesopotamiei antice () [Corola-website/Science/309879_a_311208]
-
acest tip de palatalizare. Exemple: Sunt totuși admise că dublete și variantele nepalatalizate ale acestor consoane, normate în standardul croatei. Pronunțarea (i)jekaviană este în general comună standardelor muntenegrean și croat, dar cel muntenegrean normează grupul ije (pronunțat în două silabe) și în alte cuvinte decât cele în care este normat în croată. Exemple: Căderea consoanei /l/ la sfarsitul formei de nominativ singular a substantivelor masculine după /o/ este comună cu standardul sârbesc: "șo" ( "șo", "sol") „sare”. În unele graiuri, grupul
Limba muntenegreană () [Corola-website/Science/305074_a_306403]
-
zonă muntoasă cum este Ardealul; în același timp numeroase cuvinte cu "„ghe”" sau "„ghi”" sunt pronunțate ca "„de”" și "„di”", iar cele cu ""che"" și ""chi"" ca ""te"" și ""ti"" fiind, probabil, influențate în acest sens de pronunția maghiară a silabelor respective (ex. Deorde=Gheorghe). Statisticile oficiale, apărute în epoca modernă confirmă preponderența elementului românesc în localitate. În anul 1799 Zavertailovca avea 439 locuitori de origine românească, iar la mijlocul secolului XIX 1135 de locuitori români. În anul 1926 din totalul de
Nezavertailovca, Stînga Nistrului () [Corola-website/Science/305123_a_306452]
-
numeroase vocale și consoane, clicuri, croneme, tonuri etc. Astfel de aspecte fonetice pot apărea totuși de exemplu în interjecții, pronunții idiolectice, regionale sau arhaice, ori în împrumuturi neadaptate. Unitățile segmentale sînt sunetele simple (vocale și consoane) din care se alcătuiesc silabele și apoi cuvintele. Din punct de vedere funcțional, existența a două categorii distincte de sunete --- vocale și consoane --- și diferența dintre ele se poate demonstra astfel: Astfel se face distincție între vocale, ca sunete care pot alcătui singure o silabă
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
silabele și apoi cuvintele. Din punct de vedere funcțional, existența a două categorii distincte de sunete --- vocale și consoane --- și diferența dintre ele se poate demonstra astfel: Astfel se face distincție între vocale, ca sunete care pot alcătui singure o silabă și care pot purta accentul, și consoane, care nu au această calitate. Există desigur și alte definiții pentru vocale și consoane, care au în vedere modul de articulare (deci aspectul fonetic) sau proprietățile acustice ale acestora, dar în subiectul de
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
semivocalelor ca simple alofone ale vocalelor corespunzătoare. Pentru aceasta trebuie introdus un operator care forțează rostirea împreună a două vocale. De exemplu cuvintele "deal" și "real" pot fi transcrise fonologic , respectiv , unde semnul , numit "jonctură silabică", obligă pronunțarea în aceeași silabă a sunetelor. O astfel de echivalare are însă dezavantajul că trebuie să introducă de asemenea un mod de a deosebi perechi de cuvinte în care aceleași sunete vocalice formează diftongi ascendenți și descendenți, precum "știucă" și "știu", pentru a arăta
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
nu un fonem separat. Pentru ca o astfel de echivalare să fie acceptabilă este nevoie totuși să se introducă un operator special care să marcheze o "jonctură silabică" (notată cu ca în secțiunea despre semivocale), descrisă ca obligația de a continua silaba de la ultima vocală pînă la sunetul care urmează după . Astfel, cuvîntul "lupi" se transcrie fonologic . Realizarea unei vocale nu se face întotdeauna cu sunetul nominal. De exemplu, vocala din cuvintele "teacă" și "toacă", deși percepută identic, se realizează de fapt
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
limbajul științific se pune accentul în primul rând pe precizia exprimării și cu totul secundar pe eufonie, iar unii autori ignoră în mod voit cacofoniile. Majoritatea vorbitorilor de limba română sînt conștienți de acea categorie de cacofonii create prin alăturarea silabelor "ca"-"ca" (sau a unora asemănătoare) din cuvinte învecinate: "negru ca cărbunele", "vezi că cazi", "politica care" etc. Aceste cacofonii sunt în mod deosebit evitate de vorbitori, mai ales în vorbirea sau scrierea îngrijită, considerând că astfel de succesiuni de
Cacofonie () [Corola-website/Science/305949_a_307278]
-
iar în Biblia de la Blaj din 1795 apare printre altele cacofonia "Că, ca caii, au păscut". În exprimarea îngrijită, orală și în scris, cacofoniile se pot evita uneori prin înlocuiri de cuvinte prin sinonime, intercalarea unor cuvinte pentru a despărți silabele cacofonice, schimbarea topicii etc. Totuși, nici chiar avînd la dispoziție timpul necesar pentru a face astfel de reformulări nu este întotdeauna posibilă evitarea cacofoniei. Efortul disproporționat al unor vorbitori duce adesea la exprimări cu defecte încă și mai mari decît
Cacofonie () [Corola-website/Science/305949_a_307278]
-
coarnele în sus, care întruchipează tărâmul absolut Moksha, aflat la marginea universului, care transcende cele trei lumi cunoscute și care este adăpost pentru sufletele eliberate. Un punct in interiorul semicercului selenar întruchipează sinele eliberat, "siddha". Un alt simbol jainist este silaba "om" și reprezentarea acesteia. În hinduism, "om" este silaba sacră a genezei, este sinonim cu "Logosul" creator al grecilor; jainiștii vor vedea în acest cuvânt o formă reverențioasă de a numi cele cinci parameshthis, sau ființe evoluate spiritual: Arihantas (sau
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
la marginea universului, care transcende cele trei lumi cunoscute și care este adăpost pentru sufletele eliberate. Un punct in interiorul semicercului selenar întruchipează sinele eliberat, "siddha". Un alt simbol jainist este silaba "om" și reprezentarea acesteia. În hinduism, "om" este silaba sacră a genezei, este sinonim cu "Logosul" creator al grecilor; jainiștii vor vedea în acest cuvânt o formă reverențioasă de a numi cele cinci parameshthis, sau ființe evoluate spiritual: Arihantas (sau tirthankarașii), Siddhas (eliberații), Acharyas (învățătorii), Upadhyayas (preceptorii) și Munis
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
grecilor; jainiștii vor vedea în acest cuvânt o formă reverențioasă de a numi cele cinci parameshthis, sau ființe evoluate spiritual: Arihantas (sau tirthankarașii), Siddhas (eliberații), Acharyas (învățătorii), Upadhyayas (preceptorii) și Munis / Sadhu (călugării). Rostirea prelungă, din adîncul ființei a acestei silabe indiene este de fapt în jainism o contaminare a celor cinci inițiale din numele celor cinci parameshthis: A+A+A+U+M. "Om" mai simbolizează și primele cinci versuri din Navakar Mantra, cea mai sfântă rugăciune a jainismului. Triratna este
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
înseamnă aproximativ "Ajutor mutual între toate ființele". Cercetând de la bază la vârf imaginea, se recunosc următoarele simboluri: mâna cu dharmachakra și cuvântul "ahimsa", svastica, cele trei puncte, semiluna și punctul superior al sufletului eliberat. În Occident, svastica este înlocuită cu silaba "om", din cauza conotațiilor negative și nefavorabile pe care le-a căpătat semnul inițial în această zonă. Ashta Mangala În tradiția jainistă cele opt simboluri de bun augur ("Ashta Mangala") sunt purtătoarele unor semnificații spirituale adânci, a unor energii pozitive și
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
asigură desfășurarea vieții sub bune auspicii. Fiecare enoriaș trebuie să formeze aceste simboluri din boabe de orez în fața icoanei unui "Jina", înainte să înceapă ceremonialul devoțiunii. Cele opt semne sunt: În ceremonialurile devote "puja" sunt adesea folosite rugăciuni, poeme și silabe (मन्त्र - "mantra") cu încărcătură mistică. Dintre acestea "Navakar Mantra", "Namokar Mantra" sau "Namaskar Mantra" este cea mai importantă și a căpătat emblema de simbol al jainismului. Rugăciunea este compusă din unsprezece versuri dintre care primele cinci
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
Meditations. A patra parte a albumului A Love Supreme, intitulată Psalm, este de fapt o replică muzicală a unui poem scris chiar de Coltrane, poem închinat divinității, imprimat pe coperta albumului. Coltrane interpretează de fapt câte o notă pentru fiecare silabă a poemului, bazându-și frazele muzicale pe text. În ciuda conținutului muzical destul de deosebit de stilul clasic, albumul a cunoscut un real succes, chiar după standardele din epocă, dovedind maturitatea artistică a membrilor grupului. Albumul a fost compus în reședința lui Coltrane
John Coltrane () [Corola-website/Science/299960_a_301289]
-
și Kabbala, dar și cărți de astrologie, menționând anumite similarități între Isus și Krishna. A explorat de asemenea filozofia hindusă, istoria africană, filozofia Zen, pe Aristotel și pe Platon. În octombrie 1965, muzicianul înregistrează piesa Om, care face trimitere la silaba sacră din filozofia hindusă care simbolizează infinitatea universului, descriind-o ca “prima silabă, cuvântul primordial, cuvântul puterii”. Piesa, cu durata de 29 de minute, conține cânturi din Bhagvad Gita și din cartea tibetană a morții, dar și recitarea unui pasaj
John Coltrane () [Corola-website/Science/299960_a_301289]
-
Krishna. A explorat de asemenea filozofia hindusă, istoria africană, filozofia Zen, pe Aristotel și pe Platon. În octombrie 1965, muzicianul înregistrează piesa Om, care face trimitere la silaba sacră din filozofia hindusă care simbolizează infinitatea universului, descriind-o ca “prima silabă, cuvântul primordial, cuvântul puterii”. Piesa, cu durata de 29 de minute, conține cânturi din Bhagvad Gita și din cartea tibetană a morții, dar și recitarea unui pasaj ce descrie cuvântul primordial “om” drept denumirea cosmică comună a tuturor lucrurilor. Toate
John Coltrane () [Corola-website/Science/299960_a_301289]
-
Savage, "Escape from Loki" (1991), cât și unul despre Tarzan, "The Dark Heart of Time" (1999). În romanul său din 1972 "Time's Last Gift", Farmer explorează din nou tema lui Tarzan combinată cu călătoria în timp, folosind numele cu silabe inversate "Sahhindar" pentru erou (și inițialele TLG pentru titlu, ca și cod pentru "Tarzan, Lord Greystoke"). A mai scris "Lord Tyger" (1970), despre un milionar fără scrupule care încearcă să creeze un Tarzan real lăsând un copil să fie răpit
Philip José Farmer () [Corola-website/Science/313077_a_314406]
-
Extremele se consideră a fi limba vorbită de populația "Pirahă" din Brazilia cu doar 10 foneme în total, și limba "! Xóõ" din Botswana și Namibia care dispune de 141 de foneme. În limba română fiecare cuvînt polisilabic are o anumită silabă pronunțată mai puternic decît celelalte. În cele mai multe cazuri poziția schimbată accentului nu poate modifica sensul unui cuvînt, putînd doar să dea acelui cuvînt un "accent" nenatural. Există totuși situații cînd poziția accentului determină sensul cuvîntului, iar existența acestui fenomen demonstrează
Fonem () [Corola-website/Science/314008_a_315337]
-
poate modifica sensul unui cuvînt, putînd doar să dea acelui cuvînt un "accent" nenatural. Există totuși situații cînd poziția accentului determină sensul cuvîntului, iar existența acestui fenomen demonstrează că în limba română accentul este "fonemic." De exemplu, în propozițiile și silaba accentuată din "lumina" determină categoria gramaticală a cuvîntului (substantiv, respectiv verb) și deci sensul acestuia. Prin comparație, în limbile franceză, maghiară accentul este fix și deci nu poate modifica sensul cuvintelor. În multe limbi lungimea sunetelor poate fi un element
Fonem () [Corola-website/Science/314008_a_315337]
-
scurte, semi-lungi și superlungi și de asemenea are consoane cu trei lungimi posibile în funcție de care se modifică sensul cuvintelor. Unele limbi, ca de exemplu limbile cunoscute sub numele colectiv limba chineză, dispun de foneme exprimate prin intonația dată individual fiecărei silabe. Toate limbile folosesc un sistem sau altul de intonație (în limba română de exemplu intonația este esențială pentru diferențierea enunțurilor de întrebări), dar numai în limbile tonale sensul unui cuvînt separat se poate schimba o dată cu modificarea tonului. Exemplul clasic în
Fonem () [Corola-website/Science/314008_a_315337]
-
tetracorduri separate de un ton. Hexacordul a fost introdus în secolul al XI-lea de Guido d'Arezzo care a adaptat un sistem grec cu originea în interpretarea instrumentala, într-un sistem potrivit pentru muzica vocală, cu sunete reprezentate de silabe. Tetracordul diatonic are o structură a intervalelor între cele 4 sunete de (1/2, 1, 1). Această structură poate fi extinsă la (1, 1, 1/2, 1, 1) fără ca un interval de cvarta mărită să apară între oricare două sunete
Hexacord () [Corola-website/Science/317882_a_319211]
-
și Do și se va numi "hexachordum durum". În al doilea caz, hexacordul va începe cu sunetul Fă, va avea un semiton între sunetele La și Și Bemol și se va numi "hexacordum molle". Notele hexacordului au fost denumite după silabe din prima strofa a imnului "Ut queant laxis" din sec. VIII dedicat Sfanțului Ioan Botezătorul: Silaba "Ut" a fost înlocuită mai târziu de "Do". Semitonul poate fi între 3 perechi de sunete (notate astăzi Mi și Fă, Și și Do
Hexacord () [Corola-website/Science/317882_a_319211]
-
sunetul Fă, va avea un semiton între sunetele La și Și Bemol și se va numi "hexacordum molle". Notele hexacordului au fost denumite după silabe din prima strofa a imnului "Ut queant laxis" din sec. VIII dedicat Sfanțului Ioan Botezătorul: Silaba "Ut" a fost înlocuită mai târziu de "Do". Semitonul poate fi între 3 perechi de sunete (notate astăzi Mi și Fă, Și și Do, La și Și Bemol) dar este "cântat întotdeauna" Mi-Fa (pentru detalii vedeți solfegiu). Astfel prima
Hexacord () [Corola-website/Science/317882_a_319211]
-
morfosilabice și exista o corespondență strânsă între caractere și cuvinte. În chineza modernă, caracterele nu corespund neapărat cuvintelor; de fapt, majoritatea cuvintelor moderne sunt alcătuite din două sau mai multe caractere. Mai degrabă, un caracter corespunde aproape întotdeauna unei singure silabe , care este și un morfem. Totuși, există câteva excepții de la această regulă, cum ar fi morfeme bisilabice (scrise cu două caractere), silabe bimor-femice (scrise cu două caractere) și cazuri în care un singur caracter reprezintă un cuvânt polisilabic sau o
Caracter chinez () [Corola-website/Science/315952_a_317281]