3,862 matches
-
prin reforma parlamentară din 1906, care a introdus și votul universal. Greva generală a crescut substanțial popularitatea social-democraților; ca proporție din populație, partidul era cea mai puternică mișcare socialistă din lume. Pe lângă susținerea primară și vitală a muncitorilor din industrie, socialiștii câștigaseră și susținerea muncitorilor din agricultură, datorită integrității sociale puternice între muncitorimea urbană și cea rurală. Reforma din 1906 a fost un salt uriaș în liberalizarea politică și socială a populației Finlandei. Familia imperială rusă fusese cea mai autocrată și
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
puteri duale în țară. Finlandei i-a fost restaurată autonomia în martie 1917, iar revolta din Rusia a adus Parlamentului finlandez pentru prima oară adevărata putere politică. Stânga, formată mai ales din social-democrați, acoperea un spectru larg, de la moderați la socialiști radicali; dreapta era și mai diversă, de la social-liberali la conservatori moderați și conservatori de dreapta. Principalele patru partide erau: De-a lungul anului 1917, finlandezii s-au confruntat cu o dăunătoare interacțiune între lupta de putere și disoluția societății. Prăbușirea
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
în noul Parlament al Finlandei, la alegerile legislative generale din 1916. Noul Senat a fost format în martie 1917 de către social-democrați și de liderul sindical Oskari Tokoi. Cabinetul său nu reflecta însă componența parlamentului finlandez, cu majoritate absolută dată de socialiști. El cuprindea șase reprezentanți ai social-democraților și șase din partidele nesocialiste. Teoretic, noul Senat consta dintr-o coaliție națională largă, dar în practică, cum principalele grupări politice nu erau dispuse la compromis și cei mai experimentați politicieni rămăseseră în afară
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
Revoluția din Februarie dăduse impuls social-democraților finlandezi: erau majoritari detașat în Parlament și la limită în Senat. După deceniile de dezamăgiri politice, social-democrații aveau ocazia să preia puterea. Conservatorii s-au alarmat de continua creștere a bazei de susținere a socialiștilor în anii 1899-1916, care ajunsese la apogeu în 1917 cu dominarea de către ei a Parlamentului și Senatului, fără controlul exercitat de țar și de administrația rusească; socialiștii trebuia să fie opriți înainte să modifice structura de putere în țară. „Legea
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
puterea. Conservatorii s-au alarmat de continua creștere a bazei de susținere a socialiștilor în anii 1899-1916, care ajunsese la apogeu în 1917 cu dominarea de către ei a Parlamentului și Senatului, fără controlul exercitat de țar și de administrația rusească; socialiștii trebuia să fie opriți înainte să modifice structura de putere în țară. „Legea Puterii” încorpora un plan al social-democraților de a crește și concentra substanțial puterea Parlamentului, ca reacție la conducerea neparlamentară și conservatoare a Senatului finlandez dintre 1906 and
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
au adus singure Revoluția Roșie din ianuarie 1918, dar împreună cu evoluțiile politice bazate pe interpretarea de către mișcarea muncitorească a ideilor Fennomaniei și socialismului din anii 1880, aceste evenimente au fost decisive pentru scopul unei revoluții finlandeze. Pentru a câștiga puterea, socialiștii trebuia să treacă peste Parlament. Prăbușirea Rusiei în Revoluția din Februarie a avut ca rezultat o pierdere a autorității instituționale în Finlanda și disoluția forțelor de poliție, dând naștere la temeri și incertitudine. Ca răspuns, atât dreapta cât și stânga
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
de Securitate au fost recrutate prin organizațiile locale de partid și de sindicate, și au fost înarmate de către ruși. Revoluția bolșevică a lui Vladimir Lenin din octombrie/noiembrie declanșată la 7 noiembrie la Petrograd a dus la transferul puterii către socialiștii radicali, de stânga. În cele din urmă, intriga Imperiului German, bazată pe ideea că lenin este cea mai puternică armă a lor împotriva Rusiei, constând în finanțarea bolșevicilor și aranjarea trecerii lui Lenin și a tovarășilor săi din exilul din
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
dramatica. După alegerile legislative din octombrie 1917, nesocialiștii au stabilit un acord informal cu guvernul provizoriu rus. Situația a fost perturbată de Revoluția din Octombrie; noul Parlament finlandez a preluat puterea la 15 noiembrie, pe modelul „Legii Puterii” adoptate de socialiști, și a acceptat pe loc propunerile social-democrate din iulie 1917 pentru o zi de muncă de opt ore și vot universal la alegerile locale. În cele din urmă, la 27 noiembrie, conservatorii au încercat să preia toată puterea, cu numirea
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
1917, la 1 noiembrie, social-democrați au avansat un program radical intitulat „Noi cerem”, pentru a forța obținerea unor concesii politice. Ei cereau anularea rezultatelor alegerilor legislative din Octombrie și desființarea Gărzilor Civile, ceea ce dreapta a refuzat. După Revoluția din Octombrie, socialiștii finlandezi planificau să le ceară bolșevicilor acceptarea suveranității Finlandei într-un manifest din 10 noiembrie, dar situația nesigură de la Petrograd le-a întârziat acțiunea. După eșecul programului „Noi cerem”, socialiștii au inițiat o grevă generală în 14-19 noiembrie 1917. Stânga
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
Gărzilor Civile, ceea ce dreapta a refuzat. După Revoluția din Octombrie, socialiștii finlandezi planificau să le ceară bolșevicilor acceptarea suveranității Finlandei într-un manifest din 10 noiembrie, dar situația nesigură de la Petrograd le-a întârziat acțiunea. După eșecul programului „Noi cerem”, socialiștii au inițiat o grevă generală în 14-19 noiembrie 1917. Stânga moderată avea ca scop aplicarea de presiune politică asupra nesocialiștilor pentru a include un număr mare de socialiști în noul Senat finlandez. Revoluția fusese scopul stângii radicale încă de la pierderea
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
nesigură de la Petrograd le-a întârziat acțiunea. După eșecul programului „Noi cerem”, socialiștii au inițiat o grevă generală în 14-19 noiembrie 1917. Stânga moderată avea ca scop aplicarea de presiune politică asupra nesocialiștilor pentru a include un număr mare de socialiști în noul Senat finlandez. Revoluția fusese scopul stângii radicale încă de la pierderea puterii politice în iulie și octombrie 1917. Împușcarea unui muncitor din agricultură în timpul unei greve locale din 9 august de la Ypäjä a generat agitație; luna noiembrie 1917 părea
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
această fază, Lenin și Iosif Stalin printre alții, amenințați la Petrograd, au cerut social-democraților să ia puterea în Finlanda, care era o zonă defensivă importantă împotriva amenințării germane și o zonă de siguranță vitală pentru bolșevicii din zona Petrograd. Majoritatea socialiștilor finlandezi erau însă moderați și preferau metodele parlamentare, ceea ce l-a făcut pe Lenin să-i eticheteze drept „revoluționari ezitanți”. Aceste ezitări au scăzut în intensitate pe măsură ce greva generală părea să-și facă efectul; liderii greviștilor au votat la limită
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
generală părea să-și facă efectul; liderii greviștilor au votat la limită să ia puterea la 16 noiembrie, dar revoluția propusă a trebuit să fie anulată în aceeași zi din lipsa de adevărați revoluționari care să pună decizia în aplicare. Socialiștii moderați au câștigat la repetarea votului de alegere între mijloacele revoluționare și cele parlamentare, la o ședință specială de partid de la sfârșitul lui noiembrie 1917, dar când au încercat să adopte o rezoluție prin care să renunțe total la ideea
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
dorea astfel să susțină o forță militară proprie și să țină deschis și drumul revoluționar. Repercusiunile acestor evenimente au avut efect în viitorul apropiat al mișcării, câțiva lideri puternici luând poziție de partea moderaților sau radicalilor. Lipsa de interes a socialiștilor finlandezi față de activitatea revoluționară a fost o dezamăgire pentru Lenin. El și-a pierdut încrederea în ei în decembrie 1917 și și-a îndreptat energiile către încurajarea bolșevicilor finlandezi din Petrograd. În sânul mișcării muncitorești, o urmare mai însemnată a
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
lui P.E. Svinhufvud a propus declarația de independență a Finlandei, pe care Parlamentul a adoptat-o la 6 decembrie 1917. Social-democrații au votat împotriva propunerii lui Svinhufvud, prezentând o declarație de independență alternativă, care de fapt nu conținea diferențe substanțiale. Socialiștii se temeau de o și mai mare pierdere a susținerii (după deja slabele rezultate de la alegerile din octombrie) în rândul poporului naționalist și spera să obțină în viitor o majoritate politică. În decembrie 1917, ei au trimis două delegații la
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
doar liderilor lor locali, dominanți. La sfârșitul lui februarie, Jägerii au început pregătirea intensivă a șase noi regimente de Jägeri, cu recruți. Chiar și batalionul Jägerilor era împărțit, la fel ca restul societății: 450 de soldați suspectați de afinități cu socialiștii au rămas staționați în Germania, fiind lăsați acolo întrucât exista riscul să dezerteze și să treacă de partea Roșiilor. Liderii Gărzilor Albe s-au confruntat cu o problemă similară la recrutarea tinerilor în armată în februarie 1918: 30.000 de
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
la bătălia de la Tampere și la cele date în zona de la sud de oraș. În februarie 1918, Marina Suedeză a escortat escadrila navală germană care transporta Jägeri finlandezi și armament german, și a permis acestuia să traverseze apele teritoriale suedeze. Socialiștii suedezi nu i-au susținut pe Roșii finlandezi, dar au încercat să deschidă negocieri de pace între Albi și Roșii. Slăbiciunea Finlandei a dat Suediei ocazia să preia ÅInsulele Åland, de importanță strategică, aflate la est de Stockholm, dar operațiunea
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
reprezentanții puterii economice și/sau sociale din Finlanda, inclusiv politicieni, mari proprietari de pământ, industriași, polițiști, funcționari, profesori și lideri și membri ai Gărzilor Albe. Au fost executați și zece preoți ai Bisericii Evanghelice Lutherane a Finlandei și 90 de socialiști moderați. Cele două mari centre ale terorii Roșii au fost Toijala și Kouvola. Acolo au fost executați 300-350 de Albi între februarie și aprilie 1918. Gărzile Albe au executat Gărzile Roșii și liderii de partid, reprezentanți social-democrați în parlament și
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
apogeul Terorii Albe, între sfârșitul lui aprilie și începutul lui mai, erau împușcați 200 de Roșii pe zi. Teroarea Albă a lovit cu precădere împotriva soldaților ruși care au luptat de partea Gărzilor Roșii finlandeze, și câțiva civili ruși ne-socialiști au fost executați după luptele pentru Viipuri. Mare parte a terorii a fost executată de „detașamente volante” desfășurate de ambele tabere. Acestea erau unități de cavalerie, de regulă formate din 10 până la 80 de soldați cu vârste între 15 și
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
a fost acceptată. Monarhiștii au răspuns prin punerea directă în aplicare a legii din 1772 pentru alegerea unui nou monarh. O consecință majoră a conflictului din 1918 a fost destrămarea mișcării muncitorești finlandeze, divizată în trei părți: social-democrații moderați și socialiștii de stânga rămași în Finlanda, și comuniștii ce acționau în Rusia Sovietică cu susținerea bolșevicilor. Partidul Social Democrat a ținut prima ședință oficială după război la 25 decembrie 1918, partidul proclamându-și angajamentul pentru mijloacele parlamentare și compunând un program
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
și a legionarilor. Fără îndoială însă, atacul comunist avea în vizor pe oricine era sau se considera necomunist, decretând în acesta un "„dușman al poporului”". Cu alte cuvinte, aveai la îndemâna doua căi, fie te supui orânduirii impuse cu forța de socialiști, te reeduci și accepți regulile „jocului”, fie accepți să mori în propria lege și să devii disident. Un articol, evident anti-nazist, semnat de Silviu Brucan, sugerează din titlu ideea de zdrobire, de nimicire a "„fiarei naziste și a uneltelor ei
Scînteia () [Corola-website/Science/302829_a_304158]
-
laicitatea statului și prin încrederea în Societatea Națiunilor și propunea justiția socială, însă refuzând nivelarea și egalitatea șanselor de instruire. Electoratul radicalilor era compus din burghezimea mică și mijlocie și în mică parte, din țărănime. Funcționarii s-au îndreptat spre socialiști după 1920, în timp ce radicalii au alunecat spre dreapta, însă menținând unele elemente de stânga. S-au manifestat două tendințe opuse, cea moderată a lui Eduard Herriot și cea agresivă, a lui Eduard Daladier, iar pentru a rezolva conflictul, J Zay
Perioada interbelică () [Corola-website/Science/303086_a_304415]
-
aducă un deficit bugetar și mai mare. Raymond Poincare, președintele Consiliului de Miniștri, a propus oprirea inflației prin asanare bugetară, creșterea impozitelor și împrumuturilor externe, însă neavând succes, a demisionat. În 1924, alegerile sunt câștigate de coaliția de radicali și socialiști, iar Millerand, nemulțumit, a demisionat și el, fiind succedat de republicanul moderat Doumergue. Liderul Partidului Radical, Eduard Herriot, a devenit premier, conducând un guvern radical omogen, susținut de socialiști care nu puteau să fie la guvernare pentru a nu înstrăina
Perioada interbelică () [Corola-website/Science/303086_a_304415]
-
demisionat. În 1924, alegerile sunt câștigate de coaliția de radicali și socialiști, iar Millerand, nemulțumit, a demisionat și el, fiind succedat de republicanul moderat Doumergue. Liderul Partidului Radical, Eduard Herriot, a devenit premier, conducând un guvern radical omogen, susținut de socialiști care nu puteau să fie la guvernare pentru a nu înstrăina mediile de afaceri franceze. Se urmarea recunoașterea drepturilor sindicale pentru funcționari, eșuând să impună un program de învățământ laic. Situația financiară era tot mai dificilă, Trezoreria întâmpinase dificultăți, iar
Perioada interbelică () [Corola-website/Science/303086_a_304415]
-
pentru a nu înstrăina mediile de afaceri franceze. Se urmarea recunoașterea drepturilor sindicale pentru funcționari, eșuând să impună un program de învățământ laic. Situația financiară era tot mai dificilă, Trezoreria întâmpinase dificultăți, iar datorită opiniei publice alarmate și nemaiavând sprijinul socialiștilor, guvernul a demisionat în aprilie 1925, iar francul a scăzut cu 50%. În iulie 1926 s-a format un guvern de uniune națională de dreapta și radicali, condus de Poincare. Se dorea refacerea trezoreriei, amortizarea datoriei publice și redresarea francului
Perioada interbelică () [Corola-website/Science/303086_a_304415]