3,462 matches
-
a fugit în Polonia în 1700 după numirea ca domn a lui Constantin Duca. El l-a ajutat să fugă pe bătrânul vistiernic Iordache Ruset, care a scăpat ascuns într-o trăsură. Ulterior s-au adăpostit aici vărul lui Ilie, spătarul Toma Cantacuzino din Țara Românească (în 1605), precum și Maria, soția lui Ilie, după moartea acestuia. Schitul Hangu a fost închinat în anul 1715 la Patriarhia Alexandriei. Moșiile sale au fost întărite în cursul secolului al XVIII-lea de către Antioh Cantemir
Schitul Hangu () [Corola-website/Science/327537_a_328866]
-
se consideră că autorul celei de a doua etape constructive a Mănăstirii Dintr-Un Lemn (deci a complexului edificiilor din piatra), din care face parte în primul rând biserica de zid, nu poate fi decât însuși Preda Brâncoveanu, fost mare spătar, mare clucer, mare vornic, viitor mare ban, cel mai mare boier al vremii sale. De aceea, tablourile ctitorilor din pronaosul bisericii din piatră, înlăturate cu ocazia restaurării din 1926-1936, îi prezentau ca ctitori atât pe Matei Basarab cât și pe
Biserica de piatră din Mănăstirea Dintr-un lemn () [Corola-website/Science/327619_a_328948]
-
timp, și islamolog, specialist în religia islamică. Calitatea de "arabist" este probată printr-o bogată bibliografie ce poate cuprinde monografii, traduceri, studii academice etc. De-a lungul timpului, câteva personalități ale culturii române s-au preocupat de studiul limbii arabe: spătarul Nicolae Milescu, Dimitrie Cantemir, Timotei Cipariu, preotul Vasile Radu, Silvestru Octavian Isopescul ș.a. După înființarea secției de limbă și literatură arabă, la Universitatea din București, în 1957, avându-l ca profesor-fondator pe Yves Goldenberg, studiile de arabistică încep să prindă
Arabist () [Corola-website/Science/327993_a_329322]
-
soli; ei erau purtătorii mesajului domnesc. Istoria a reținut numele unor soli celebri, cum ar fi Ion Țamblac, solul lui Ștefan cel Mare, Luca Cârje, solul lui Mihai Viteazul, David și Teodor Corbea, solii lui Constantin Brâncoveanu, sau Nicolae Milescu spătarul, solul țarului rus Alexei Mihailovici în teritoriul chinez. În România, pentru a ajunge ambasador sau orice alt fel de diplomat, este necesară parcurgerea unor anumite stagii de o durată relativ determinată iar gradul diplomatic de ambasador se acordă prin decret
Ambasador () [Corola-website/Science/330560_a_331889]
-
celelalte mănăstiri din acest ținut, cu beduini și altele de acest fel. Ai crede că vezi aceste locuri aievea”. Generațiile următoare ale neamul Urecheștilor au rămas atașate mănăstirii, făcând în continuare danii și preocupându-se de bunăstarea ei. Astfel, Gheorghiță spătarul, un stră-strănepot al lui Nistor Ureche, care deja donase mănăstirii satul Ciulești, la plecarea sa în Rusia după mazilirea lui Antioh Cantemir, va lăsa lui Neofit, egumenul mănăstirii, lucruri de preț și cărți: „una carte Sfada lumii cu înțăleptul ("Divanul
Mănăstirea Sfânta Vineri din Iași () [Corola-website/Science/330416_a_331745]
-
călămări cu sidefuri, de masă”. Ctitorii și diverșii donatori au înzestrat mănăstirea cu numeroase cărți, obiecte și proprietăți: sate, vii, vitele și heleștee. Printre proprietățile funciare ale mănăstirii, pe lângă terenurile din jurul mănăstirii, mai pot fi menționate satele Ciulești (danie a spătarului Gheorghiță) și Ulmi din ținutul Hârlăului precum și „o giumătate de hăleșteu din Brătulești, mai gios de toate hălășt(eiele) a Brătuleștilor”. Pentru a mări veniturile obținute de mănăstire, Miron Barnovschi și, ulterior, Alexandru Iliaș au scutit de dări satul Ulmi
Mănăstirea Sfânta Vineri din Iași () [Corola-website/Science/330416_a_331745]
-
pentru materiale farmaceutice al armatei ruse, perioadă în care starea ei s-a degradat și mai mult și au disprut unele podoabe. În 1878 a început dezafectarea cimitirului în care fuseseră îngropați, printre alții, Tudosia (decedată în 1775), soția marelui spătar Ioniță Cuza, străbunicul lui Alexandru Ioan Cuza, și poetul georgian Besarion Zaharievici Gabașvili, mort în Iași, la 24 ianuarie 1791, a cărui piatră funerară se află acum la Muzeul de istorie din Iași. Oasele au fost transferate la cimitirul Galata
Mănăstirea Sfânta Vineri din Iași () [Corola-website/Science/330416_a_331745]
-
fii lui Teodor Râșcanu, armaș și vel pitar, familia Râșcanu s-a împărțit în două ramuri, de-o parte și de alta a Prutului. De la vornicul Constantin Râșcanu și stolnicul Ioan Râșcanu a pornit ramura basarabeană iar de la fratele lor, spătarul Alexandru Râșcanu, cea vasluiană. Râșcanii din Basarabia au dat numele lor unui sector (cartier) al Chișinăului - Râșcanovca (azi denumit sectorul Rîșcani) și numele orașului Rîșcani capitala raionului Rîșcani. se înrudește cu multe familii de seamă din Principatele Române, cum ar
Familia Râșcanu () [Corola-website/Science/328017_a_329346]
-
de danie din 1 martie 1666. A avut trei copii cu Vasile Lupu: Ștefăniță (1641 - 1661), Ioan (? - 1648) și Alexandru (? - 1648). În 1659, Ștefăniță devine domn al Moldovei sub numele de Ștefăniță Lupu. Imaginea Doamnei Ecaterina este reprezentată iconografic pe spătarul jilțului domnesc aflat în naosul bisericii Mănăstirii Golia din Iași, precum și în tabloul votiv de la Mănăstirea Hlincea, alături de soțul și fiul ei. Pictura Mănăstirii Hlincea a fost lucrată în frescă între anii 1659-1661, în timpul domniei lui Ștefăniță Lupu, de către pictorul
Ecaterina Cercheza () [Corola-website/Science/335480_a_336809]
-
pe drum în bejenie, fiind născut în "„fundul Racovei”" (satul Sionești jud. Vaslui), iar pentru pomenirea acestui moment "„părinții l-au fost botezat „Racoviță”". Ion Racoviță a fost căsătorit de două ori. Prima căsătorie a fost cu "Anastasia Cantacuzino", fata spătarului Toma Cantacuzino (probabil în 1658-1659). Căsătoria a durat 8 ani, Anastasia decedând la 30 iunie 1668. Din această căsătorie a rezultat un singur copil, Mihai Racoviță, care va domni în mai multe rânduri atât în Moldova cât și în Țara
Ion Racoviță (caimacam) () [Corola-website/Science/331915_a_333244]
-
Elisabeta (Safta) Cantacuzino-Pașcanu (soția lui Barbu Știrbei, domnitorul Țării Românești), s-a născut în 1805, fiind fiica Elenei Brâncoveanu (1787-1809), stră-strănepoata domnitorului Constantin Brâncoveanu (1688-1714) și a marelui spătar moldovean Grigore Cantacuzino-Pașcanu (1779-1808). îi era nepoată marelui ban de Craiova, Grigore Brâncoveanu (1770- 1832), ultimul descendent pe linie masculină ce a purtat numele Brâncoveanu și care o înzestrează generos, căci ambii ei părinți mor timpuriu, fiind îngropați la Brașov
Elisabeta Știrbey () [Corola-website/Science/331503_a_332832]
-
construit în 1841 și demolat în 1890, a fost un element arhitectural caracteristic Iașului din a doua parte a secolului al XIX-lea. Arcul a fost construit din necesitatea de a lega cele două clădiri care adăposteau Academia Mihăileană: casele spătarului Petrache Cazimir, care găzduiau sălile de clasă, și casele Voinescu, în care se afla internatul. Construcția arcului, al cărui proiect a fost realizat de Alexandru Costinescu, profesor la Academia Mihăileană, a început în octombrie 1842 sub conducerea inginerului Ivan Costacov
Arcul Academiei Mihăilene () [Corola-website/Science/330468_a_331797]
-
există și astăzi. Academia Mihăileană, înființată în 1835 prin eforturile lui Gheorghe Asachi, a fost prima instituție de învățământ superior modernă din Moldova. La 16 septembrie 1834 Sfatul administrativ al Moldovei aproba propunerea Epitropiei Școalelor de a cumpăra casele răposatului spătar Petrache Cazimir, case situate lângă Biserica Talpalari. Eforia Școalelor din Iași i-a încredințat lui Johann Freywald, arhitect austriac instalat în Moldova, amenajarea caselor Cazimir. Spațiul devenind repede insuficient, Academia a achiziționat în 1837 casele serdarului Anastasie Voinescu de peste drum
Arcul Academiei Mihăilene () [Corola-website/Science/330468_a_331797]
-
Casele Cazimir, clădire istorică din Iași construită în jurul anului 1800 și demolată în 1963, au fost construite de spătarul Petrache Cazimir și au adăpostit, începând cu anul 1835, Academia Mihăileană, Școala de Belle Arte, Pinacoteca ieșeană și apoi Filiala Iași a Academiei Române. Spătarul Petrache Cazimir a cumpărat de la medelnicerul Ștefan Feștilă, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, un teren
Casele Cazimir din Iași () [Corola-website/Science/330505_a_331834]
-
clădire istorică din Iași construită în jurul anului 1800 și demolată în 1963, au fost construite de spătarul Petrache Cazimir și au adăpostit, începând cu anul 1835, Academia Mihăileană, Școala de Belle Arte, Pinacoteca ieșeană și apoi Filiala Iași a Academiei Române. Spătarul Petrache Cazimir a cumpărat de la medelnicerul Ștefan Feștilă, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, un teren gol situat în vecinătatea Bisericii Talpalari pe care și-a construit o mare casă. Data la care a fost construită casa nu este cunoscută
Casele Cazimir din Iași () [Corola-website/Science/330505_a_331834]
-
casă. Data la care a fost construită casa nu este cunoscută cu exactitate, ea fiind reprezentată pentru prima dată pe planul Iașului realizat de Giuseppe Bayardi în 1819. Marele incendiu din 19 iulie 1827, cu punctul de plecare în casele spătarului Ilie Burchi situate față în față cu casa Cazimir, a prefăcut în scrum Biserica Talpalari de alături, casele de pe Ulița Mare, Curtea Domnească și o mare parte a orașului, însă nu a afectat casa Cazimir. Spătarul Cazimir, ruinat în urma incendiului
Casele Cazimir din Iași () [Corola-website/Science/330505_a_331834]
-
de plecare în casele spătarului Ilie Burchi situate față în față cu casa Cazimir, a prefăcut în scrum Biserica Talpalari de alături, casele de pe Ulița Mare, Curtea Domnească și o mare parte a orașului, însă nu a afectat casa Cazimir. Spătarul Cazimir, ruinat în urma incendiului, a fost nevoit să închirieze casa până la moartea sa, în 1832; după 1832 casa a trecut în posesia creditorilor, între care însuși Mihail Sturza, domnul Moldovei, care au vândut-o statului în 1834 contra sumei de
Casele Cazimir din Iași () [Corola-website/Science/330505_a_331834]
-
din avere, a fost primul chiriaș, locuind aici până la sfârșitul domniei, în 1828. Casa a adăpostit apoi, între 1831-1832, Divanul împlinitor și ulterior, după desființarea acestuia, a devenit Palatul Ocârmuitor. La 6 septembrie 1834, Epitropia Școalelor cerea cumpărarea caselor răposatului spătar Cazimir pentru a instala în ele Academia și Institutul fiilor de dregători, cerere care obținea avizul favorabil din partea Sfatului administrativ al Moldovei și era aprobată de domnul Moldovei, Mihail Sturdza. Arhitectul Jean Freywald a fost angajat de Epitropia Școalelor pentru
Casele Cazimir din Iași () [Corola-website/Science/330505_a_331834]
-
imperiale, precum membru fondator al ASTREI, pe Nicolae, tatăl viitorului general. Moștenind împreună cu fratele său Ștefan mai multe moșii în Moldova după mama lor, au trecut ambii în România, unde au și rămas. Nicolae a devenit mare ban, Ștefan, mare spătar. Viitorul general nu a purtat titlul de nobilime în România, a subscris mereu numai cu Iuliu [câteodată și Iulius) Dunca. Tânărul Dunca a intrat voluntar în armată, devenind în anul 1850 sergent. Apoi a urmat "Școala Militară de Ofițeri" din
Iuliu Dunca () [Corola-website/Science/334214_a_335543]
-
chiar hatman, dar a fost ucis, în 1540, la porunca domnitorului Petru Rareș. Fiul lui Ioan pârcălab, Mateiaș, a fost mai târziu, pe timpul domniei lui Alexandru Lăpușneanu, vistiernic, mai târziu, ca și tatăl său, Pârcălab de Hotin (1552-1563) și mare spătar. În anul 1642 domnitorul Vasile Lupu confirmă lui Constantin Stîrcea satele Briceni, Mihălcăuți, Hrimăncăuți și altele ca proprietatea sa în granițele vechi. În anul 1720 marele vornic Miron a împărțit moșiile sale între cei 14 copii. Unul dintre fiii săi
Familia Stârcea () [Corola-website/Science/334373_a_335702]
-
Unul dintre fiii săi, Pătrașcu, a fondat linia ulteriorilor cavaleri austrieci de Strischka (Strâșca, Strîșca) altul, Iloaie, neamul Volcineț. În anul 1774 domnitorul Grigore al IV-lea Ghica l-a numit pe Toader Stîrcea vornic de poartă. Ioniță Stârcea, mare spătar, tot un fiu, căsătorit cu Maria, poreclită Lupa, fiica lui Șerban Flondor și a Catrinei Bainschi, a fost numit Cracalia și a păstrat această poreclă drept nume de familie, devenind protopărintele familiei Cracalia. Pe baza brevetului de nobiliare austriac, a
Familia Stârcea () [Corola-website/Science/334373_a_335702]
-
Române (1859). Provenea din familia boierească Forăscu, care stăpânea mai multe moșii în partea de nord a Moldovei, în apropierea orașului Fălticeni. Printre moșiile stăpânite era și moșia satului Forăști. S-a născut la Forăști în anul 1803, fiind fiul spătarului Costandin Botez (d. 1837) și nepotul medelnicerului Ioan Botez, moșieri din Forăști. Potrivit vidomostiei boierilor din 1829, comisul Alecu Forăscu locuia la Forăști și „nu are sub stăpânire nimic, fiind holtei”. A devenit apoi spătar, agă și postelnic, fiind numit
Alecu Botez-Forăscu () [Corola-website/Science/335327_a_336656]
-
în anul 1803, fiind fiul spătarului Costandin Botez (d. 1837) și nepotul medelnicerului Ioan Botez, moșieri din Forăști. Potrivit vidomostiei boierilor din 1829, comisul Alecu Forăscu locuia la Forăști și „nu are sub stăpânire nimic, fiind holtei”. A devenit apoi spătar, agă și postelnic, fiind numit în 1855 în rangul de vornic, „pentru deosăbite slujbe”. Alecu Forăscu s-a căsătorit la 20 iulie 1833 cu Raluca Bașotă (1815-1875), fiica vornicului Andrei (Andrieș) Bașotă din Șoldănești. Data căsătoriei este atestată de o
Alecu Botez-Forăscu () [Corola-website/Science/335327_a_336656]
-
la 20 iulie 1833 cu Raluca Bașotă (1815-1875), fiica vornicului Andrei (Andrieș) Bașotă din Șoldănești. Data căsătoriei este atestată de o însemnare făcută de pe o carte de rugăciuni: „La 833, iulie 20, m-am însurat și am luat pe fata spătarului Andrii Bașotă, Raluca, și m-au cununat moșu Iordachi Dărmănescu cu cucoana Ilinuța Bașotă, ziua joi, la 10 ceasuri sara”. Cei doi soți au avut nouă copii: doi băieți (Vasile și Costache) și șapte fete (Safta, Sevastia, Aglae, Aspasia, Elena
Alecu Botez-Forăscu () [Corola-website/Science/335327_a_336656]
-
Gane (d. 29 august 1829) și al soției sale, Ecaterina Buznea (d. 3 iulie 1840). Mama sa se înrudea cu traducătorul Iancu Buznea. Costachi era frate cu ispravnicul, judecătorul și poetul Ienache (Enacachi) Gane (1787-1842), cu postelnicul Matei Gane, cu spătarul Dimitrie (Dumitrachi) Gane, cu aga Grigore Gane, cu Maria (căsătorită Hermeziu) și cu Agafia, Singlitichia și Sevastia (ce s-au călugărit mai târziu). Toți frații erau oameni de cultură. În plus, Ienache Gane era cumnat cu poetul Constantin Stamati, Dimitrie
Costachi Gane () [Corola-website/Science/335691_a_337020]