4,124 matches
-
Giulgiul de pretutindeni se înfășura în jurul meu din ce în ce mai strâns. Eram înghesuit de ceva ce nu vedeam, nu simțeam. Parcă eram într-un autobuz plin cu oameni care nu mai încăpeau și începeau să mă sufoce cu prezența lor, să mă strivească. Devenea din ce în ce mai rău pe măsură ce trecea timpul. Am ajuns? întrebă de nicăieri o femeie. Posibil. El e mai bun decât cel vechi, răspunse un bărbat neutru. Și mai puternic, completă un altul care parcă descoperise o jucărie nouă. Vocile lor creau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
femeie fumează de când a venit în grădină, aprinde țigară de la țigară. Când o stinge în scrumiera așezată la mijlocul mesei, acolo de unde meșterul a început împletitul firelor de salcie, apasă cu forță, împinge țigara fără nici o emoție, scurt și cu scârbă, strivind milimetrul de tutun rămas ca pe un gândac împuțit. Fata asta nu se înfioară deloc!, gândește grădinăreasa, e brici, te taie din priviri! Frumoasa Neli începuse să împletească deja prima cunună de ceapă, lua câte o ceapă aurie, apoi câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
la mână și m-a sărutat luuung, a fost o seară de pomină, nu mă dădeam dusă, am ajuns să discutăm până și de București, spre deosebire de mine, el nu iubea orașul ăsta, e plin de blocuri, zicea, gropi, mizerie, suflete strivite de școli și de profesoarele alea îmbrăcate ca niște ofițerese, cine ar putea iubi o profesoară?, mi s-ar strepezi dinții, un oraș plin de muște, de câini, prea mult, mi se cere prea mult să locuiesc aici, n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ei Își permiteau un limbaj prietenesc, dar numai ... Între ei! Până la Rediu au Întâlnit un tractor cu remorcă și două cărucioare trase de niște țigănuși care s-au speriat de moarte crezând că dihania ce venea pe nesimțite Îi va strivi sau Îi va mânca de-a dreptul. Adjutantul i-a ocolit cu grijă, Îi văzuse prin camera cu infraroșii din dotarea mașinii și la fel a procedat și cu cele câteva pâlcuri de puradei teribiliști care nu prea aveau la
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
de meri, vișini și pruni și era mândria bunicului, care trudise la ea decenii de-a rândul, dându-i prestanța și carnalitatea care mă tulburau pe mine acum. Tresăream deseori, când auzeam În liniștea nopții, cum merele prea coapte cad strivindu-se de pământ. Ziua, vedeam grauri Înfruptându-se lacom din carnea parfumată a fructelor și mi se părea că livada, este o bucată din Paradisul, despre care ne vorbeau preoții și cărțile. Tatăl meu a apărut de câteva ori În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
prin ceață, În depărtare beția de lumini a orașului, departe, inaccesibilă. Un sentiment de vinovăție față de propriul lui trecut și prezent Îl copleșește, și, pentru o clipă ar vrea să se transforme Într-un fluture, pe care cineva să-l strivească. Kawabata a terminat de băut ceaiul și acum s-a lungit , convins că efectul lui binefăcător nu va Întârzia. Câinele lui Ben latră , tulburând prostănacul, liniștea nopții. Aici, la marginea orașului, peste calea ferată, nu departe de Îmbuibarea zgomotoasă, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
ar fi luat de acolo numai o fereastră ovală cu ramă albă de lemn, de la capătul holului, prin care a privit deseori stelele, cerșea, fusese la câteva concerte de rock, În aer liber, unde era cât pe-aci să fie strivită de mulțimea În delir, avea o singură prietenă, vânzătoare de legume În Piața Râmnicu-Sărat, unde Întoarce tramvaiul 19, cu care vorbea ore În șir, avea un zâmbet misterios și o privire curată, Îi plăceau și acum pisicile, și umbla fleandura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Nu știu să scriu și nici să citesc. Dar pot să mă plimb singur, cu mersul meu de cimpanzeu, și să observ oamenii. Unii mi-au spus că am o pirivire ironică...Ce cuvânt o mai fi și ăsta?. Măturătoarea strivește chiștocul țigării pe fundul fărașului, apoi Își șterge fața asudată cu dosul mâinii și scoate dintr-un buzunar al fustei crețe de stambă, o bomboană Învelită În hârtie lucioasă. -Ti-o dau. Ia-o! Am cumpărat-o ca să fumez mai puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
să fie nervoși, irascibili, grosolani sau exasperați de mâinile Întinse, pe lângă care trec zilnic. Și ei și-au pierdut speranța, nici ei nu au cine știe ce Încredere În ziua de mâine , sunt o gloată În mișcare, un furnicar care poate fi strivit ușor, se cramponează de obiecte din care fac idoli, se dușmănesc și se iubesc foarte ușor, se nasc, Îmbătrânesc și mor pe nesimțite, ca ciclurile anotimpurilor. Peste tot prin oraș se aud rugămințile, vaietele, recitalurile cerșetorilor, coruri strategice, grupuri terifiante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
extratereștri? Am trecut prin toate experiențele posibile: am vâslit, am mângâiat, am scris, am mâncat, m-am spălat, m-am apărat, am apăsat pe trăgaciul armei, am băut, am spart vitrine, am reparat bideuri, biciclete, motociclete, am pus răsaduri, am strivit gândaci... Am omorât-o de cel puțin o sută de ori de disperare, după ce-i Întindeam un buchet de trandafiri sălbatici și o invitam la o cină romantică, trupul ei era găsit fără viață În zori, de măturătorii din zonă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
un copilaș de ,,âmprumut,, cu fețișoară posomorâtă, dreptul lor de-a stârni milă sau indignare. Astăzi Antoniu nu se mai repede spre chioșcul de ziare. Nici nu se străduiește să Înmoaie sufletele trecătorilor cu gesturi teatrale. Astăzi, pe Antoniu Îl strivesc valuri de amintiri, făcându-l inactiv și absent. O voce interioară, clară, limpede răspicată Îi spune că nu prea mai are mare lucru de făcut pe lumea asta. Rostul lui pământean Începe să fie inutil, de prisos: cerșitul, mâncatul, drumurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
treaptă cu treaptă În adâncul metroului. Violența nu este un spectacol pentru el. O urăște, Îl revoltă, Îl neliniștește, Îl macină, Îl face să nu mai iubească nici măcar lumina, singura care nu l-a trădat niciodată. Coboară treptele Încet, urmărit, strivit de valul de oameni care coboară ca și el. Vrea să meargă cu metroul. Nu are un o țintă precisă-pur și simplu simte nevoia să nu se gândească la nimic, măcar o jumătate de oră, să se plimbe aiurea, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
facă un salt Înafara ei, și să se scuture de un trecut incert și dureros. Ce-i și viața asta! Iată, un vagabond devine o rotiță utilă În uriașul mecanism al societății și multe rotițe sănătoase, perfecte, indispensabile, se sfărâmă strivite de pasul apăsat al mizeriei. Cine pe cine mai crede? Cine pentru ce mai speră? Cine pe cine mai alungă din Încețoșatul regat al speranței?,, Răspuns ,,Ești prea prețios și pe deasupra, și inexact. Aștepți de la mine un torent de lacrimi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
eliberează din acest joc pe cea pe care eu o iubesc atât de mult, dar să am grijă, el nu crede În iu bi re, el cre de cel mai mult În moar A doua noapte am visat un pescăruș strivit de roțile unei mașini. M-am aplecat să-l ridic de pe asfaltul Însângerat și când l-am luat luat te În mâini, era mama care se chinuia să mă nască e sin și pierduse mult sânge. M-am născut greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Am fost copilul unei familii de intelectuali mic burghezi. Să nu vă mire, dar comunismul a mai păstrat pe ici pe colo câte o rămășiță a burgheziei, nu i-a Închis chiar pe toți reprezentanții ei și nu i-a strivit pe toți sub copita lui neîndurătoare. Plăpând și bolnăvicios, Încă de la naștere, mi-a plăcut să stau de mic copil mai mult singur. Camera mea era locul În care mă simțeam cel mai bine. Nu În parcuri, nu În excursii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
înmormântare. Ei i au completat istoria,neștiută de el. In urmă cu câteva luni a venit la ei nora lor. Se stabilise în București.Le-a dat o veste tristă.Soțul ei murise într-un accident la locul de munca,strivit de un bloc de beton.L-a îngropat într-un cimitir din București.Le-a arătat și certificatul de deces.Intre timp își găsise un soț nou,originar din Galați.Bătrânii au început să facă pomenile creștinești pentru sufletul fiului
BANCHETUL CUGETĂRILOR by Eugen - Nicuşor Marcu [Corola-publishinghouse/Imaginative/1594_a_2966]
-
cu binecuvântarea aceleia pe care de mic copil o admiram în tăcere privind statuia ei din biserica din satul natal. Mă fermeca mantia ei albă, cingătoarea albastră, mâinile împreunate în rugăciune, coroana de pe cap și rămâneam apoi nedumerit privind șarpele strivit sub picioarele ei. Aceeași Fecioară am văzut-o aseară în piața plină și iluminată feeric de lumânările celor prezenți acolo în rugăciune și cântec. Maria mi-a ocrotit pașii de multe ori și știu că mi-i va ocroti și
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
lor ulcior de apă vie. mă strădui să zăresc ce-i dincolo de zerul subțiat, băltind și somnolând ca apele ce mor cu fiecare respirare. poate-i o stea căzută în adânc, un uguit de pasăre trezită brusc, pistilul unei flori strivită-n dinți de-un prunc, o lună cât un fir de păr, o urmă de animal ce aburește încă, un ochi de apă ca argintul viu, o rază de lumină ca un sfredel mic, scriind în întuneric slova fermecată pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
un câine se gudură, cu tandrețe o scarpin, la odihnă o-ndemn, până ce blana-i zgrunțuroasă îmblânzită și-o scutură, ochiul oranj al durerii, conținându-mă. nicicând nicicând nu voi mai gusta soarele cum guști ploaia, cum făceam în copilărie strivind stropii pe limbă. nicicând nu voi mai dansa cu capul în mâini, oferindu-l cerului, ninsorii de flori și fluturilor îmbătați de verde. nicicând pielea mea ignorantă nu va mai hohoti la atingerea lunii, aievea apelor ce-și plâng sarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
Înaintezi cu picioarele tot mai moi, cu pantofii uzi de rouă. E o schimbare bruscă de sunete, de culori, de lumină. Verdele intens al brazilor urcă spre culmea Învăluită În abur, dedesubt verdele fraged al pajiștii, cărarea cleioasă pe care strivești smocuri ațoase de iarba-miresei cu bocancii care te strâng, atenție să nu aluneci! Atenție să nu... De câte ori n-ai mai mers pe aici, la fel, la fel, la fiecare pas picioare nenumărate urcă odată cu tine treptele de ciment ale podului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
gâtul sufocat de aerul Înecăcios, de praful cu gust de ars, printre movilele de moloz În care se aud scrâșnind lopeți, sunt prizonierii de război francezi, americani, ruși, polonezi, care caută bombele neexplodate, care Îi scot pe cei morți, asfixiați, striviți de sub ruine. * De fiecare dată când revine la poveștile din trecutul ei, Christa devine irascibilă. A trecut de mult faza plânsului În pat, după ce fac dragoste, e drept și că fac tot mai rar, corpul ei se usucă și este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
la cur cu ea! Fodor, ăsta, e din lotul spionilor americani, este? De i-ai anchetat tu, și când te vede Își aduce aminte cum l-ai ciomăgit și l-ai priponit șaisprezece ani! Ce i-ai făcut, i-ai strivit degetele În ușă, de scrie doar trei rânduri, nu știu, n-am văzut?! Păi, asta-i muncă de informație? Ăsta e războiu’ nostru secret? Ce dracu’, toarășu’, lucrezi de atâția ani În instituția noastră și tot n-ai aflat ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
necontenit, mort, sângele. Nu! Amintește-ți altceva, altceva, altceva! Pomenește-i, Doamne, pe Ion, Constantin, Rozalia, Ivana, Alexandru, Neacșa, Corneliu, Gheorghiță, Petre, Mănăilă, Ana Maria, Mihnea. Pomenește-i, Doamne, În Împărăția drepților. * Capetele acoperite cu broboade negre, genunchii osoși, bătrâni, striviți de cimentul negru care trage, acoperit cu un covor Îmbâcsit de iută, peste el, preșurile de zdrențe, de un alb cenușiu, pestriț, Îndoielnic, cizmele de cauciuc Îngenuncheate din care ies ciorapii groși de lână, cojoacele care fac mătănii. Capul descoperit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
fața i s-a schimonosit, Încercând să Înfrunte un adevăr prea crunt... un răcnet! Au sunat de la ambasadă. Trebuie să mergem la București. Alex se numără printre victi... În clipa următoare, am simțit cum peste mine se prăvălește Întunericul vieții, strivind și ultima picătură de lumină. Viața căpătase forma unui călău hidos, care, cu un rânjet sinistru, a ridicat securea timpului... Aproape că simțeam lama subțire și rece pe artera În care mai pulsa Încă sufletul zdrobit. Am Închis ochii și
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
de zarzavaturi este pictată de un anonim european în vremea Războiului de Treizeci de Ani. Se poate vedea clar cum coșul plin cu mere de pe capul ei este înclinat într-o parte, că el de fapt ar trebui să cadă, strivind anghinarele pe care femeia le ține în mâna dreaptă. Totuși el rămâne neclintit pe ștergarul de pe capul femeii. Mesajul nu poate fi greșit înțeles. în realitate nu există nici un balans sau echilibru. Ele există doar în imaginație. Sau, mai exact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]