8,991 matches
-
Deut. 1,15; Num. 11,16): <yr!f!c). „Autorii”, cea de-a doua categorie menționată mai sus, era alcătuită din poeți, predicatori, filosofi, povestitori; parte din moștenirea lor se găsește în pasajele narative, poetice, profetice și filosofice ale Vechiului Testament. Cea de-a treia categorie se referă la „teologi”, în majoritatea lor preoți; cu timpul, scribii oficiali s-au alăturat teologilor (1 Ezd. 7,6), iar mai târziu își vor face apariția fariseii, saducheii și alte școli teologice 1. O
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
plate din lemn, unite în partea din spate printr-o balama. După cum se știe, tăblițele de lut se foloseau foarte mult nu numai pentru a consemna anumite contracte, dar și pentru a reda în scris istorii întregi. Deși textul Vechiului Testament, în prima sa formă, a apărut pe materialele consemnate mai sus, copiștii perioadei postexilice dispuneau în mod sigur de materiale mult mai bune. Dintre acestea, cel mai des folosit pentru consemnarea în scris a textelor mai lungi, așa cum erau și
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
sa formă, a apărut pe materialele consemnate mai sus, copiștii perioadei postexilice dispuneau în mod sigur de materiale mult mai bune. Dintre acestea, cel mai des folosit pentru consemnarea în scris a textelor mai lungi, așa cum erau și textele Vechiului Testament, era sulul de pergament (rps tlygm) pe care textul se scria în coloane (twdld), fiecare coloană având 30-55 de litere pe rând. Nu se știe cu siguranță când a apărut papirusul pentru prima dată; era folosit probabil în timpul lui David
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
cu siguranță când a apărut papirusul pentru prima dată; era folosit probabil în timpul lui David, la redactarea scrisorilor. În Babilon, papirusul a fost folosit pentru prima dată în secolul al IX-lea î.Hr. Este posibil ca anumite texte ale Vechiului Testament să fi fost scrise pe papirus chiar înainte de exil. Cercetarea sigiliilor din perioada biblică a luat un avânt deosebit în ultimul timp datorită descoperirii neașteptate a câtorva colecții de bule ce poartă inscripții ebraice. O bulă ia naștere prin imprimarea
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
de obicei, se foloseau cinci suluri, câte unul pentru fiecare carte. În zilele noastre, edițiile moderne ale Bibliei conțin ansamblul cărților care formează canonul biblic, această prezentare ajutând la o mai bună înțelegere a ideii de unitate a canonului Vechiului Testament. Sulurile aveau un mare dezavantaj: nu puteau fi scrise decât pe o singură parte; pe lângă aceasta, întrebuințarea lor necesita folosirea ambelor mâini. Ne putem închipui cât de greu îi era unui cititor care avea în față un sul conținând un
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
copierii diferitelor cărți biblice într-un singur codex a contribuit în același timp la o mai bună înțelegere a ideii de canon biblic. Deși la început codicele conțineau numai cele patru Sfinte Evanghelii sau ansamblul epistolelor pauline, definitivarea canonului Noului Testament a coincis cu perioada în care codicele aveau suficient spațiu pentru a cuprinde toate cărțile Noului Testament 1. Cele mai vechi texte păstrate ale Noului Testament sunt toate în format de codex 2. Potrivit mărturiilor literare, formatul revoluționar al codexului
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
înțelegere a ideii de canon biblic. Deși la început codicele conțineau numai cele patru Sfinte Evanghelii sau ansamblul epistolelor pauline, definitivarea canonului Noului Testament a coincis cu perioada în care codicele aveau suficient spațiu pentru a cuprinde toate cărțile Noului Testament 1. Cele mai vechi texte păstrate ale Noului Testament sunt toate în format de codex 2. Potrivit mărturiilor literare, formatul revoluționar al codexului, care s-a răspândit imediat printre creștini în primele secole d.Hr., în aproape întreaga regiune a
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
codicele conțineau numai cele patru Sfinte Evanghelii sau ansamblul epistolelor pauline, definitivarea canonului Noului Testament a coincis cu perioada în care codicele aveau suficient spațiu pentru a cuprinde toate cărțile Noului Testament 1. Cele mai vechi texte păstrate ale Noului Testament sunt toate în format de codex 2. Potrivit mărturiilor literare, formatul revoluționar al codexului, care s-a răspândit imediat printre creștini în primele secole d.Hr., în aproape întreaga regiune a bazinului Mării Mediterane după anul 300, a fost adoptat
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
2. Practici specifice teritoriilor din Apusul Europei, foarte asemănătoare celor utilizate la întocmirea codicelor latine. Ca instrument de scris, predomină pana. 3. Practici specifice Imperiului Bizantin (înainte de cădere), influențate de caligrafia greacă 1. 5tc "5" Manuscrisele Vechiului Testamenttc "Manuscrisele Vechiului Testament" Până la jumătatea secolului XX, majoritatea manuscriselor Bibliei ebraice erau de origine medievală; cercetătorii au comparat sute de astfel de manuscrise și au compilat din ele liste cu texte deviante, așa cum este, de exemplu, ediția Kennicott a Vetus Testamentum Hebraicum cum
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
apăreau îndoieli în privința textului corect. Acest codex a fost alcătuit în cursul secolului al X-lea, dus în Egipt, pentru ca mai apoi să ajungă la Alep, unde s-a păstrat într-o sinagogă sefaradică. Codex Aleppo conține toate cărțile Vechiului Testament. Pe fiecare pagină se află trei coloane, excepție făcând cărțile Iov, Pildele lui Solomon, Psalmii și alte câteva pasaje poetice care sunt scrise pe două coloane. Fiecare coloană are 28 de rânduri, dimensiunile unei file fiind de 33x26,5 cm
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
ben Moșe ben Așer; a fost dus la Odessa de către Firkowitch în 1839, iar de acolo a ajuns la Sankt-Petersburg. Din moment ce textul Codexului Aleppo s-a pierdut parțial, Leningradensis este cel mai vechi și mai important manuscris complet al Vechiului Testament, bazat pe tradiția Ben Așer. Ca și în cazul codexului Aleppo, autenticitatea sa a fost pusă la îndoială de către unii bibliști. În 1931, S.H. Blank afirma că acest manuscris conține și fragmente ce provin din tradiția Ben Naftali 1; el
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
in St. Petersburg, erster u. zweiler Teil, Leipzig&St. Petersburg Abraham Harkavy și Herman Strack au pus în valoare importanța codexului Leningradensis (sau Firkovitch), susținând că este „cel mai vechi manuscris datat cu certitudine (1009) care conține tot textul Vechiului Testament în limba sa originară”1. Manuscrisul Firkovitch a fost publicat în facsimil 2. 5.1.3. Codex Cairensistc "5.1.3. Codex Cairensis" Acest codex conține profeții mari și profeții mici. În colofonul său se spune că a fost scris
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Israelite Universale din Paris, Biblioteca de Stat din Frankfurt, Biblioteca Universității din Strasbourg, Biblioteca Colegiului Prezbiterian Westminster din Cambridge. Numeroase alte fragmente au intrat în posesia unor persoane particulare 2. În genizah de la Cairo s-au descoperit texte ale Vechiului Testament (în ebraică și în aramaică), texte din Midraș, Mișna, Talmud, scrieri liturgice, scrisori, liste etc. Tot aici s-a descoperit primul manuscris ebraic al Înțelepciunii lui Isus fiul lui Sirah; înainte de această descoperire, cartea Înțelepciunea lui Isus Sirah era cunoscută
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
direct de la un grup de evrei, analizarea lor ne va permite să înțelegem cum era în realitate lumea ebraică înainte de căderea Ierusalimului din anul 70 d.Hr. Manuscrisele de la Marea Moartă au o importanță deosebită pentru studiul Vechiului și Noului Testament, întrucât suplinesc lipsa documentelor biblice din perioada veterotestamentară, lucru firesc dacă ne amintim de obiceiul evreilor de a distruge cărțile de cult mai vechi prin depozitarea lor în gropi ascunse, în afara cetăților, pentru a evita profanarea lor de către neștiutori. Documente
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
firesc dacă ne amintim de obiceiul evreilor de a distruge cărțile de cult mai vechi prin depozitarea lor în gropi ascunse, în afara cetăților, pentru a evita profanarea lor de către neștiutori. Documente inestimabile pentru critica textuală și pentru istoria textului Vechiului Testament, manuscrisele de la Marea Moartă sunt importante atât pentru că descoperirea lor ajută la stabilirea unui text cât mai apropiat de originalul cărților canonice ale Vechiului Testament, cât și pentru că oferă posibilitatea alcătuirii de noi dicționare biblice, concordanțe și liste cronologice privind
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
evita profanarea lor de către neștiutori. Documente inestimabile pentru critica textuală și pentru istoria textului Vechiului Testament, manuscrisele de la Marea Moartă sunt importante atât pentru că descoperirea lor ajută la stabilirea unui text cât mai apropiat de originalul cărților canonice ale Vechiului Testament, cât și pentru că oferă posibilitatea alcătuirii de noi dicționare biblice, concordanțe și liste cronologice privind evoluția limbii ebraice biblice 1. Clima extrem de uscată și temperatura constantă din grote au contribuit la păstrarea, mai bine de 2000 de ani, a unei
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
este o mărturie în plus care arată că până și într-o societate închisă, predominau mai multe tradiții textuale. Cea mai potrivită concluzie ar fi aceea că manuscrisele de la Qumran reflectă, într-o uimitoare imagine, statutul „textului” ebraic al Vechiului Testament înainte de perioada tanaimilor și amoraimilor. Câteva fragmente de texte biblice s-au descoperit și la Masada. Întrucât se cunoaște cu precizie data exactă a distrugerii comunității, și anume anul 73 d.Hr., aceste texte sunt deosebit de importante, pentru că datează din
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
a Psalmilor în ebraică, iar în 1482, apare, în același oraș, prima ediție a Pentateuhului; cărțile Profeților văd lumina tiparului pentru prima dată în 1485-1486, la Soncino, celelalte cărți, Ketubim, apar în 1486-1487 la Napoli, iar textul complet al Vechiului Testament, cu vocale și accente, este tipărit pentru prima dată la Soncino, în 1488. Cele mai importante ediții ale Bibliei rămân însă Biblia complutensiană poliglotă (1514-1517) de la Alcala (Spania) și Biblia rabinică, opera lui Iacob ben Chayyim (1524-1525). 6.1.1
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Alcala (Spania) și Biblia rabinică, opera lui Iacob ben Chayyim (1524-1525). 6.1.1. Biblia complutensianătc "6.1.1. Biblia complutensiană" A fost alcătuită de către cardinalul Francis Ximénez, arhiepiscop de Toledo. Primele patru volume ale acestei lucrări cuprind textul Vechiului Testament, iar primul volum conține textul ebraic, aramaic (Targumul Onqelos), latin și grecesc al Pentateuhului. Întrucât era opera unor învățați creștini, Vulgata ocupă o poziție centrală, alături de textul în greacă și latină, iar ordinea cărților biblice este aceeași cu cea întâlnită
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Targumul Șenith la cartea Estera și lucrarea masoretică intitulată Diqduqe ha-Te’amim. Deși în prezent această lucrare se păstrează numai în muzee, Kahle a demonstrat importanța studierii ei în vederea unei mai bune înțelegeri a istoriei textului ebraic al Vechiului Testament 1. Mult mai cunoscută este însă cea de-a doua ediție a Bibliei rabinice, prevăzută cu semne masoretice, ediție îngrijită de către Iacob ben Chayyim, între 1524-1525, la Veneția, și publicată de către același tipograf, Daniel Bomberg. Apărea astfel prima ediție care
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
de Biblia Regia (Biblia regală), din moment ce a fost tipărită cu banii donați de către regele Filip al II-lea, a fost îngrijită de către Benito Arias Montano și tipărită de către Christophe Plantin în 1569-1572, în opt volume, primele patru fiind dedicate Vechiului Testament. Textul ebraic și cel aramaic folosesc vocalizarea tiberiană, cu toate că nu sunt menționate notele masoretice. Textul ebraic este identic cu cel al Bibliei complutensiene, ținând cont de primele două Biblii rabinice ale lui Felix de Prato (1516-1517) și Iacob ben Chayyim
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
ținând cont de primele două Biblii rabinice ale lui Felix de Prato (1516-1517) și Iacob ben Chayyim (1524-1525)1. 6.1.4. Biblia poliglotă de la Paristc "6.1.4. Biblia poliglotă de la Paris" Având 9 volume, reproduce integral textul Vechiului Testament din Biblia de la Anvers, la care se adaugă Pentateuhul samaritean și targumul său, textul siriac și o versiune arabă a Vechiului Testament. Pentateuhul samaritean, publicat pentru prima dată, se baza în principal pe manuscrisul ebraic 2 datat în secolul al
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Biblia poliglotă de la Paristc "6.1.4. Biblia poliglotă de la Paris" Având 9 volume, reproduce integral textul Vechiului Testament din Biblia de la Anvers, la care se adaugă Pentateuhul samaritean și targumul său, textul siriac și o versiune arabă a Vechiului Testament. Pentateuhul samaritean, publicat pentru prima dată, se baza în principal pe manuscrisul ebraic 2 datat în secolul al XIV-lea, care se găsește la Biblioteca Națională din Paris. Targumul Pentateuhului samaritean se baza pe un manuscris de la Vatican, datând din
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
1514-1517) și Biblia rabinică a lui Iacob ben Chayyim (1524-1525). 6.2. Ediții moderne ale Bibliei ebraicetc "6.2. Ediții moderne ale Bibliei ebraice" 6.2.1. Ediția Baer-Delitzschtc "6.2.1. Ediția Baer‑Delitzsch" Conține separat toate cărțile Vechiului Testament, cu excepția Exodului și a Deuteronomului. Această ediție, apărută între 1869-1895, se vroia o încercare de reconstituire a textului ebraic, pe baza notelor masoretice; din nefericire, modalitatea neștiințifică de abordare a ansamblului de note masoretice a condus la un text ebraic
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
de abordare a ansamblului de note masoretice a condus la un text ebraic care practic nu a existat niciodată. 6.2.2. Ediția The Sacred Books of the Old Testamenttc "6.2.2. Ediția The Sacred Books of the Old Testament" Îngrijită de către Paul Haupt, apare în America, între 1894-1904. Această ediție, rămasă neterminată, este cunoscută îndeosebi datorită paginilor sale multicolore, editorul folosindu-se de mai multe culori pentru a indica diferitele surse (J, E, D, P) pe care criticismul textual
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]